Contestation against execution of criminal judgment: scope of Article 461(1)(c) CPP excludes merit re-examination of judicial costs
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (panel of 5 judges) dismissed the appeal against execution filed by the petitioner against a prior decision of the Supreme Court's panel of 9 judges, which had rejected a petition for cancellation as inadmissible, and ordered the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from a procedural challenge in a criminal matter where the petitioner sought to overturn the obligation to pay state judicial costs, arguing under Article 461(1)(c) of the Code of Criminal Procedure that there was a legal error regarding the establishment of such costs. The Court held the appeal inadmissible because Article 461(1)(c) permits challenges only for ambiguities in the execution of a judgment or obstacles to execution, not for re-examining the merits of the case or the manner in which judicial costs were calculated, as the operative part of the challenged decision was unequivocal regarding the cost obligation.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 lit. a) C. proc. pen, art. 391 C. proc. pen, art. 391 alin. (2) C. proc. pen, art. 461 lit. c) C. proc. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 460 C. proc. pen; Contestation against execution of criminal judgment: scope of Article 461(1)(c) CPP excludes merit re-examination of judicial costs: Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și menționând că procedura de citare, în recurs, nu a fost legal îndeplinită, nefiind respectate dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen., că în mod greșit a fost respins recursul, ca inadmisibil, deși era întemeiat pe prevederile legale și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației la executare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 497 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I.împotriva Deciziei nr. 170 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9913/1/2009. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 161 din 9 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul M.I.împotriva Încheierii din 9 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 902/54/2008.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de contestație în anulare, respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Împotriva Deciziei nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, contestatorul a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Noul recurs declarat de contestator împotriva acestei din urmă decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
S-a reținut, în esență, că demersul juridic al părții tinde la reluarea controlului judiciar, deși în cauză a fost pronunțată o hotărâre definitivă, iar căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, hotărârea definitivă pronunțată în recurs neputând fi atacată printr-un nou recurs.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și menționând că procedura de citare, în recurs, nu a fost legal îndeplinită, nefiind respectate dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen., că în mod greșit a fost respins recursul, ca inadmisibil, deși era întemeiat pe prevederile legale și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu îndeplinea, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., partea nedepunând și nici invocând dovezi în susținerea temeiului de drept invocat, actele dosarului probând contrariul aserțiunilor contestatorului.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul a formulat contestație la executare, invocând cazul prevăzut de dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. și criticând decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând anularea acestora.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecății contestatorul a invocat formal cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a cheltuielilor judiciare.
Astfel, se reține că dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare, „nelămuririle” având în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu reexaminarea asupra fondului cauzei, inclusiv asupra modului de stabilire a cheltuielilor judiciare. Or, în cauză, hotărârea atacată este clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.
Așa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 497 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 3022/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.