Bailiff's illegal seizure without inventory and unauthorized direct sale of seized goods: abuse of service and civil liability

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 133 din 6 mai 2010 dată în Dosar nr. 8634/2/2009 în rejudecarea în primă instanță după casare în recurs a cauzei penale privind pe inculpatul executor-judecătoresc P.V. hotărând asupra învinuiților aduse acestuia prin Rechizitoriul nr. 505/P/2005, din 20 februarie 2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești a pronunțat în conformitate cu dispozițiile art. 302 și 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen. următoarele rezolvări juridice:

a) respingerea ca neîntemeiate a cererilor inculpatului de restituire a cauzei la procuror, de încetare a procesului penal și de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății iar consecutiv;

b) condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., în dauna persoanei vătămate SC A. SRL Onești la pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni potrivit art. 81 și următoarele C. pen. [și respectiv achitarea aceluiași inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii și a unei alte infracțiuni concurente de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. în dauna persoanei vătămate SC C.C. SRL Onești].

Pe latură civilă au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC A. SRL Onești și SC C.C. SRL Onești [cu consecința ridicării sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța nr. 505/P/2005 din 21 decembrie 2005 asupra bunurilor proprietatea inculpatului respectiv a respingerii cererii de sechestrare și a unui alt imobil proprietatea inculpatului înscris în cartea funciară a municipiului Onești].

Conform art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la sumele de 500 lei către stat și 1622,08 lei către partea vătămată SC A. SRL Onești prin reprezentant legal A.M. administrator cu titlu de cheltuieli judiciare.

Hotărând rezolvarea acțiunii penale prin condamnare sau achitare după caz, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen. instanța de rejudecare a reținut în fapt următoarele:

1.1. La data de 28 februarie 2006 a fost sesizată Judecătoria Onești prin rechizitoriul din 20 februarie 2006 emis în Dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V., executor judecătoresc, pentru săvârșirea în concurs real, a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ca urmare a strămutării dosarului, dispusă prin Încheierea nr. 2528 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4012/1/2006, cauza a fost trimisă și, în final, soluționată de Judecătoria Urziceni prin Sentința penală nr. 197 din 19 iunie 2007, dispunându-se, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunile mai sus menționate.

Împotriva sentinței anterior menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni și părțile civile.

Prin Decizia penală nr. 186/ A din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomița au fost admise apelurile, a fost desființată în totalitate sentința și a fost trimisă cauza spre competenta soluționare la Curtea de Apel București, față de împrejurarea că potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007, curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de executori judecătorești. Totodată, în ceea ce privește competența teritorială, s-a apreciat că efectul strămutării dispuse anterior, rămâne operant până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând menținerea soluției de achitare dispusă de Judecătoria Urziceni.

Recursul inculpatului a fost admis prin Decizia penală nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, au fost casate, în totalitate, sentința și decizia anterior menționate și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Bacău, apreciindu-se că hotărârea de strămutare a acordat competență specială Judecătoriei Urziceni și nu poate avea efecte, pe verticală, cu privire la competența teritorială a curții de apel.

Împotriva deciziei date în recurs, inculpatul a formulat contestație în anulare, cu motivarea că la soluționarea recursului nu a fost legal citat.

Prin încheierea din 22 februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis în principiu contestația, iar la termenul din 21 martie 2008 s-a luat act că inculpatul și-a retras recursul.

Față de această împrejurare, Curtea de Apel Bacău, sesizată prin hotărârea de declinare a competenței, respectiv Decizia penală nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat că aceasta este lipsită de efecte, câtă vreme pe calea unei contestații în anulare s-a luat act de retragerea recursului formulat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 186/ A din 30 noiembrie 2007 Tribunalul Ialomița.

În consecință, prin încheierea de ședință din data de 29 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Curtea de Apel București spre competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la 11 iunie 2008 cu nr. 3471/2/2008.

Prin încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a constatat că prin Decizia nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, și că această hotărâre are autoritate de lucru judecat, câtă vreme nu a fost desființată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

De asemenea, s-a constatat că prin Decizia penală nr. 415 din 21 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, nu a fost desființată decizia penală nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, întrucât desființarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi implicită ci expresă, materializată prin soluția pronunțată de instanță.

Prin urmare, s-a apreciat că decizia penală nr. 40/14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, are autoritate de lucru judecat și, în consecință, își produce efectele. Pentru considerentele expuse cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Bacău spre competentă soluționare.

Prin Sentința penală nr. 3 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 39 C. proc. pen. raportat la art. 60 C. proc. pen. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Bacău a constatat că Decizia penală nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București nu produce efecte juridice, recursul inculpatului P.V. fiind retras, potrivit Deciziei nr. 415 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București. Totodată, s-a apreciat că eroarea comisă de Curtea de Apel București la pronunțarea Deciziei penale nr. 415/2008, aceea de a omite să desființeze decizia anterioară (Decizia penală nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București), în calea de atac extraordinară a contestației în anulare, nu poate fi acoperită prin simpla sa ignorare, ci prin acordarea eficienței acestei decizii penale, potrivit obiectului real al cauzei, acela de contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 415 din 21 martie 2008 a aceleiași instanțe. În aceste condiții, Curtea de Apel București a constatat că în cauză există un conflict negativ de competență, determinat de împrejurarea că cele două instanțe, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Bacău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, însă instanța care și-a declinat cea din urmă competența, respectiv Curtea de Apel Bacău nu a sesizat, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție cu acest conflict negativ de competență. Prin urmare, Curtea de Apel București nefiind sesizată prin vreunul din modurile prevăzute de lege, a constatat cursul justiției întrerupt și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Încheierea nr. 668 din 31 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul P.V. în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București cu nr. 8634/2/2009 (2176/2009).

Din conținutul actului de sesizare a instanței rezultă că în sarcina inculpatului P.V. a fost reținută săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că în anul 2004, SC C.C. SRL Cașin, reprezentată de administrator Ș.C., a primit de la SC A. SRL Onești, reprezentată de A.M., 4 file CEC care ulterior au refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Ulterior, SC C.C. SRL Cașin a obținut, prin încheierea din 3 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Onești în Dosarul nr. 1305/2004, învestirea cu formulă executorie a celor 4 file CEC, în valoare totală de 500 milioane ROL. După învestirea cu formulă executorie a filelor CEC, SC C.C. SRL Cașin, prin reprezentant Ș.C., s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc P.V., în vederea executării silite a societății debitoare SC A. SRL Onești.

Astfel, a fost întocmit Dosarul de executare nr. 102/2004, activitatea de executare silită fiind efectuată de inculpatul P.V., care în calitate de executor judecătoresc, cu știință, a acționat în mod defectuos, cauzând vătămarea intereselor legale ale SC A. SRL Onești, prin aplicarea nelegală a sechestrului asupra bunurilor acesteia, evaluarea nelegală a bunurilor și executarea silită nelegală.

Cu privire la aplicarea nelegală a sechestrului s-a reținut că la data de 4 martie 2004, inculpatul a trimis către SC A. SRL Onești o somație de plată după care, la data de 9 martie 2004, s-a deplasat la magazinele acestei societăți, a procedat la sigilarea ușilor de acces în interiorul spațiilor comerciale și a încheiat proces-verbal de sechestru definitiv (fila 9 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Totodată, s-a reținut că la data de 12 martie 2004, inculpatul s-a deplasat la magazinele debitoarei, a procedat la evaluarea, ridicarea și predarea bunurilor în custodia creditoarei, fără a se ține seama de poziția reprezentantei SC A. SRL Onești, A.M., care a solicitat evaluarea bunurilor printr-o expertiză. Aceste acte de executare au fost consemnate într-un proces-verbal. (fila 13 din dosarul de urmărire penală, vol. II). La data de 15 martie 2005, a fost continuată executarea silită în aceeași modalitate, până la acoperirea întregii datorii și a cheltuielilor de executare.

În aceste condiții, procurorul a reținut că a fost aplicat ilegal sechestru iar bunurile SC A. SRL Onești au fost sechestrate fără identificare și prețuire fiind încălcate dispozițiilor dispozițiile art. 3841 și art. 411 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

De asemenea, s-a reținut că la data de 15 decembrie 2004, inculpatul a încheiat un proces-verbal, în conținutul căruia a consemnat că, față de împrejurarea că SC C.C. SRL Cașin, reprezentată prin administrator Ș.C., înțelege să preia bunurile sechestrate și ridicate, în data de 12 martie 2004, în contul datoriei, aceste bunuri se predau acesteia urmând ca pe măsura vânzării lor să achite TVA - ul corespunzător.(fila 37 din dosarul de urmărire penală, vol. II). După ce a intrat în posesia acestui proces verbal, Ș.C. a solicitat sprijinul experților B.C. și C.V., care au subevaluat marfa aflată în custodia sa, de la 679.943.000 lei la 70.849.300 lei, (luând în calcul un grad de uzură de 90% a tuturor bunurilor evaluate). După reevaluare, Ș.C. a vândut bunurile unei terțe societății. Prin Decizia civilă nr. 525/R din 17 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost admisă contestația la executare formulată de SC C. SRL Cașin și au fost anulate formele de executare.

Perseverând în hotărârea sa, în pofida dispozițiilor deciziei sus-menționate a Tribunalului Bacău, inculpatul a continuat procedura de executare silită, conform procesului verbal de constatare din 21 decembrie 2004 (fila 180 din dosarul de urmărire penală, vol. I). În drept, s-a reținut că fapta învinuitului P.V., care în calitate de executor judecătoresc a îndeplinit în mod defectuos executarea silită asupra bunurilor SC A. SRL Onești, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a aceluiași inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul Dosarului nr. 599/2003.

Astfel, la data de 19 decembrie 2003, SC C. SRL Onești, s-a adresat inculpatului cu o cerere de evacuare a SC C. SA Onești, reprezentată de partea vătămată B.S. Titlul executoriu îl constituia procesul-verbal de licitație pentru bunuri imobile, învestit cu formulă executorie, a cărui executare silită a fost încuviințată prin încheierea din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Onești (fila 5 din dosarul de urmărire penală, vol. IV).

Prin urmare, la data de 16 ianuarie 2004, inculpatul a procedat, în baza titlului sus-amintit, la evacuarea SC C. SA Onești din imobilul menționat anterior și a declarat pusă în posesie pe SC C. SRL Onești. Bunurile identificate în imobil au fost lăsate în custodia administratorului SC C. SRL Onești, S.A., printre acestea aflându-se și un utilaj tip R.T. 120, cu exhaustor coral și accesorii, destinat producerii de rame de geamuri termopan.

La data de 21 ianuarie 2004, la cererea SC C. SRL Onești, pentru recuperarea cheltuielilor de executare, inculpatul a întocmit procesul-verbal de sechestru definitiv asupra utilajului menționat anterior, pe care l-a evaluat la suma de 220 milioane lei.

La data de 09 februarie 2004, inculpatul a întocmit publicația de vânzare a utilajului, stabilită pentru data de 1 martie 2004.

Cu adresa nr. 41 din 11 februarie 2004, administratorul SC C.C. SRL Onești, B.S., i-a comunicat inculpatului că utilajul tip R.T. 120, scos la vânzare prin licitație, nu aparține societății debitoare în dosarul de executare silită, SC C. SA Onești ci SC C.C. SRL Onești. Totodată, a depus un proces-verbal de custodie, prin care se atesta faptul că SC C.C. SRL Onești predă în custodie la SC C. SA Onești, respectivul utilaj.

Fără a ține cont de actele depuse și fără a verifica facturile menționate în procesul-verbal de custodie, inculpatul a procedat, la data de 10 martie 2004, la vânzarea la licitație a utilajului.

Astfel, deși a fost atenționat prin adresa sus-menționată și i s-a făcut dovada că utilajul nu aparține societății debitoare, inculpatul l-a vândut la licitație, săvârșind infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen.

Faptele ilicit sus-menționate au fost stabilite de organul de urmărire penală pe baza următoarelor probe în acuzare: plângerile și declarațiile părților vătămate, memorii adresate instituțiilor de stat, listă de probatorii, declarații de martori, raport de expertiză, hotărârea Camerei Executorilor Judecătorești, sentințe civile, dosare de executare silită și declarațiile inculpatului.

1.2. După sesizarea Judecătoriei Onești, la data de 24 martie 2006 SC A. SRL Onești prin reprezentant legal A.M., s-a constituit parte civilă cu suma de 1.909.758.014 ROL din care 1.014.757.573 ROL, reprezentând contravaloarea actualizată a mărfurilor ce i-au fost ridicate în procedura de executare silită, 378.912.441 ROL beneficiul nerealizat, 500.000.000 ROL daune morale și 16.080.000 ROL cheltuieli cu taxa de timbru, efectuarea unor copii de pe actele dosarului, contravaloarea drumurilor la Comisia de disciplină și diverse taxe poștale.

În continuare, judecarea cauzei a fost strămutată la Judecătoria Urziceni, fiind menținute actele îndeplinite de Judecătoria Onești.(fila 4 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

După înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoria Urziceni, respectiv la data de 06 iulie 2006, SC C.C. SRL Onești, prin reprezentant legal B.S., s-a constituit parte civilă cu suma de 67.352,18 RON reprezentând contravaloarea utilajului tip R.T. 120 (fila 29 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Prin Încheierea din 6 iulie 2006 a fost introdusă în cauză, ca parte responsabilă civilmente, Biroul Executorului Judecătoresc P.V. Onești (fila 34 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Prin încheierea din 27 iulie 2006 a fost introdusă în cauză, în calitate de asigurător, Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România (fila 65 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

În cursul cercetării judecătorești efectuate în primul ciclu procesual desfășurat de către Judecătoria Urziceni au fost audiați : inculpatul P.V., A.M. în calitate de reprezentantă a părții civile SC A. SRL Onești și martorii I.C., Ș.C., A.I., A.P., C.V., R.L., A.I. și R.D. (filele 146-149, 163, 164, 231- 235, 325,326 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Martorul P.I., audiat în faza de urmărire penală, a declarat că în baza art. 80 alin. (1) C. proc. pen. refuză să dea declarații întrucât este rudă cu A.M., reprezentanta părții civile SC A. SRL Onești, și se află în relații de dușmănie cu părțile din cauză (fila 252 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Rejudecând cauza în fond după desființare cu trimitere la instanța competentă, Curtea a reaudiat pe inculpat, pe A.M. în calitate de reprezentantă a părții civile SC A. SRL Onești, precum și pe martorii Ș.C., R.L. și A.P. (filele 79 - 86, 255 - 259 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București). Totodată, a audiat pe reprezentantul părții civile SC C.C. SRL Onești – B.S. și pe martorul P.I. (filele 221, 290 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Curtea a încuviințat, conform art. 320 alin. (4) C. proc. pen., administrarea de probe noi, pentru părțile civile proba cu înscrisuri, iar pentru inculpat proba cu martori, fiind astfel ascultați martorii B.O. și P.R. (filele 383, 384 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București) În ceea ce privește ascultarea martorului B.O. s-a făcut aplicarea art. 79 alin. (1) C. proc. pen.

Martora I.C. nu a mai putut fi reaudiată constatându-se imposibilitatea de ascultare a acesteia iar cu privire la martorii A.I., C.V. și A.I. s-a făcut aplicarea art. 329 alin. (2) C. proc. pen. (filele 260 și 301 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Părțile civile au declarat că își mențin pretențiile civile formulate inițial (filele 84 și 221 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

1.3. La ultimul termen de judecată, înainte de a se constata cercetarea judecătorească ca fiind finalizată inculpatul prin apărător ales a invocat excepția necompetenței organului care a efectuat urmărirea penală, susținând că potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (4) din C. proc. pen., competența de efectuare a urmăririi penale sau de supraveghere a activității de cercetare penală aparține procurorului de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță. Prin urmare, a solicitat, în baza art. 332 C. proc. pen., restituirea cauzei la organul de urmărire competent, respectiv la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2010, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția, apreciindu-se că la momentul sesizării prin rechizitoriu a Judecătoriei Onești competența de soluționare aparținea judecătoriei iar urmărirea penală se efectua de parchetul de pe lângă judecătorie.

Împrejurarea că, după efectuarea cercetării judecătorești în primul ciclu procesual, s-a modificat competența prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 225 din 02 aprilie 2007, nu afectează actele procedurale și procesuale efectuate sub imperiul legii anterioare, fiind aplicabilă pentru actele efectuate după data intrării în vigoare.

Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul a solicitat, în baza art. 332 C. proc. pen., restituirea cauzei la organul de urmărire penală competent, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că în cauză nefiind pusă în discuție regularitatea actului de sesizare, în conformitate cu dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., nu s-a putut invoca că rechizitoriul nu este confirmat de procurorul ierarhic superior, Curtea având obligația de a verifica regularitatea actului de sesizare în raport cu legea procesuală în vigoare la data sesizării curții de apel.

Totodată, inculpatul a învederat că pentru fapta descrisă la lit. b) din rechizitoriu nu i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, încălcându-i-se grav dreptul la apărare, respectiv art. 6 C. proc. pen. și art. 6 alin. (3) din Convenția europeană. De asemenea, a învederat că pentru această faptă dar și pentru cea descrisă la lit. a) subpunctele 1 și 2, nu s-a început urmărirea penală.

Cu privire la excepțiile invocate s-au reținut următoarele:

Sesizarea instanței în prezenta cauză a avut loc la data de 28 februarie 2006 prin rechizitoriul din 20 februarie 2006 emis în Dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, ca modalitate principală de sesizare.

Astfel, momentul sesizării a fost cel al înregistrării rechizitoriului pe rolul Judecătoria Onești, declinările ulterioare de competență, fiind modalități secundare, subsecvente, de sesizare a instanței competente.

Prin urmare, Curtea de Apel București nu a fost sesizată cu rechizitoriu ci prin Decizia nr. 668 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de stabilire a competenței.

Or, inculpatul invocă neregularități ale rechizitoriului și nu ale hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a apreciat că, potrivit principiului tempus regit actum, rechizitoriul, ca act procesual, se întocmește după normele în vigoare la momentul emiterii sale, prin urmare și orice neregularitate se analizează în raport cu legea în vigoare la data când a fost emis.

Numai în condițiile existenței unor norme tranzitorii s-ar putea discuta de o eventuală retroactivitate a legii noi de procedură.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 264 C. proc. pen., anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 60/2006, publicată în M. Of. al României nr. 764 din 7 septembrie 2006, rechizitoriul se întocmea de procurorul care a supravegheat urmărirea penală și dispoziția sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său să fie supus avizării de către un alt organ judiciar.

Regula generală anterior menționată cunoștea două excepții, ce nu sunt incidente în cauză, în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic superior. Aceste situații existau atunci când urmărirea penală se efectua în mod obligatoriu de către procuror și, conform art. 209 alin. (5) C. proc. pen., rechizitoriul era supus confirmării procurorului ierarhic superior, precum și atunci când urmărirea penală era efectuată/supravegheată și rechizitoriul era emis de un organ de urmărire penală inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond, ipoteză în care rechizitoriul, conform art. 264 alin. (2) C. proc. pen., era supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanțe.

Or, infracțiunile pentru care s-au efectuat cercetări în cauză, nu erau dintre cele pentru care, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea penală se efectua, în mod obligatoriu, de către procuror iar rechizitoriul nu a fost emis de un organ inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond, împrejurări ce ar fi atras obligativitatea confirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior.

Așadar, legea procesual penală în vigoare la momentul sesizării Judecătoriei Onești (28 februarie 2006), anterior modificării dispozițiilor art. 264 C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 60/2006, publicată în M. Of. al României nr. 764 din 7 septembrie 2006, nu prevedea obligativitatea confirmării sau a verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior.

Astfel, în mod corect sesizarea instanței a fost făcută de către procurorul care a întocmit rechizitoriul, nefiind necesară nici confirmarea și nici verificarea actului de către procurorul ierarhic superior.

Totodată, s-a reținut că rejudecând cauza, Curtea a reluat cercetarea judecătorească, apreciind că momentul verificării legalității actului de sesizare, în conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen. a fost depășit, câtă vreme cauza a fost declinată la curtea de apel că urmare a modificării competenței de soluționare a cauzei, după calitatea persoanei, intervenită în cursul lunii aprilie 2007(Legea nr. 79 din 26 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 225 din 2 aprilie 2007), când cercetarea judecătorească efectuată de Judecătoria Urziceni se apropia de final, actele îndeplinite și măsurile dispuse de către instanța care s-a desesizat putând fi folosite, respectiv menținute, în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la omisiunea de a i se aduce la cunoștință inculpatului învinuirea descrisă la lit. b) din rechizitoriu și de a se începe urmărirea penală pentru această faptă dar și pentru cea descrisă la lit. a), subpunctele 1 și 2.

Verificând aspectele învederate, Curtea a constatat că la data de 30 septembrie 2005 la dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești a fost conexat dosarul nr. 1957/P/2005 al aceluiași parchet având ca obiect plângerea formulată de SC C.C. SRL (ordonanța de conexare aflată la fila 6 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

În cauză, la data de 24 octombrie 2005, organele de cercetare penală au început urmărirea penală față de P.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, nu a respectat reglementările legale în domeniul executării silite în dosarul de executare nr. 102/2004 favorizând prejudicierea părții vătămate SC A. SRL cu suma de 720.000.000 lei. În aceeași zi, prin rezoluție, procurorul a confirmat procesul verbal de începere a urmăririi penale menționat (filele 1, 2 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

La data de 10 ianuarie 2006, în prezența apărătorului ales, i-a fost adusă la cunoștință inculpatului P.V. învinuirea privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, în mod defectuos, a atribuit prin procesul verbal din 15 decembrie 2004 bunurile SC A. SRL în favoarea SC C.C. SRL, deși se dispusese suspendarea executării. (fila 147 din dosarul de urmărire penală, vol. I) Totodată, a fost audiat numai cu privire la această faptă (filele 148-151 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

Prin referatul nr. 505/P/16 ianuarie 2006 organele de cercetare penală au propus extinderea cercetărilor penale față de același inculpat cu privire la comiterea unei noi infracțiuni de abuz în serviciu, constând în aceea că a vândut un utilaj aparținând SC C.C. SRL deși dosarul de executare privea SC C. SA., și la aceeași dată procurorul a confirmat începerea urmăririi penale (filele 3,4 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

La data de 18 ianuarie 2006 inculpatul a fost audiat și cu privire la această faptă, în prezența apărătorului ales după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea (filele 152-153 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

Prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut la data de 17 februarie 2006, în prezența apărătorului ales al inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., fără a se menționa în cuprinsul procesului verbal a dispozițiilor art. 33 C. pen (fila 273 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

Având în vedere cele menționate, s-a constatat că nu a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului acestuia fiindu-i aduse la cunoștință ambele învinuiri și fiind ascultat, în prezența apărătorului ales, cu privire la ambele fapte, cunoscând astfel toate acuzațiile ce i s-au adus. De altfel, inculpatul abia cu prilejul dezbaterilor a învederat aceste neregularități, după ce, în tot cursul procesului penal, și-a construit apărarea cu privire la ambele infracțiuni ce i se impută.

Totodată, Curtea a apreciat că pentru fapta descrisă la lit. b) din rechizitoriu, nici nu se mai impunea începerea urmăririi penale, atâta vreme cât, extinderea cercetărilor penale cu privire la această faptă constituie modalitatea legală de stabilire a noului cadru procesual, nefiind necesară întoarcerea la o fază deja depășită, a începerii urmăririi penale.

Dar chiar dacă susținerile inculpatului ar fi întemeiate, a motivat în continuare Curtea nu ar mai putea conduce la restituirea cauzei la procuror pentru că, pe de-o parte legalitatea sesizării instanței este condiționată numai de valabilitatea rechizitoriului și nu de valabilitatea vreunuia dintre actele efectuate în cursul urmăririi penale. Pe de altă parte, neregularitatea invocată constând în omisiunea menționării art. 33 lit. a) C. pen. în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu constituie unul dintre cazurile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care să atragă nulitatea absolută ci ar putea conduce la o nulitate relativă a actului, dar numai în condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., adică dacă ar fi fost invocată la primul termen cu procedură completă și s-ar fi făcut dovada că inculpatului i s-a produs o vătămare care nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că cererea de restituire a cauzei la organul de urmărire competent este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

O altă cerere formulată de inculpat cu prilejul dezbaterilor a fost aceea de a se dispune, în baza art. 10 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., încetarea procesului penal motivat de împrejurarea că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv avizul Ministrului Justiției. Astfel, s-a susținut că avizul Ministrului Justiției din 19 august 2005 a fost dat doar pentru fapta ce a făcut obiectul Dosarului nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești nu și pentru faptele ce a format obiectul dosarelor conexate la acesta, și anume Dosarele nr. 1957/P/2005 și nr. 2947/P/2005.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că la data de 19 august 2005 ministrul justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/2000, a avizat cercetarea penală a executorului judecătoresc P.V. în dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (fila 5 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

Ulterior, la 30 septembrie 2005 și respectiv la 15 decembrie 2005 la Dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești au fost conexate Dosarele nr. 1957/P/2005 și 2947/P/2005 ale aceluiași parchet. (ordonanțe de conexare aflate la filele 6,7 din dosarul de urmărire penală, vol. I)

Prin O.U.G. nr. 190/2005 publicată în M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005 a fost abrogat art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind executorii judecătorești, care prevedea că, pentru faptele penale săvârșite de executorii judecătorești în legătură cu exercițiul activității lor profesionale, cu excepția infracțiunilor flagrante, se cere avizul ministrului justiției în vederea cercetării, percheziționării, reținerii, arestării sau trimiterii în judecată.

Or, în cauză pentru fapta descrisă la lit. b) din rechizitoriul ce a format inițial obiectul Dosarului nr. 1957/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, cercetarea penală a început la data 16 ianuarie 2006, după abrogarea, la 28 decembrie 2005, a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 care impuneau condiția avizului ministrului justiției.

Prin urmare, autorizarea nemaifiind o condiție pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, nu este incident cazul prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., așa încât cererea de încetare a procesului penal formulată de inculpat este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

În cursul judecării cauzei, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. în art. 246 cu aplic. art. 258 C. pen., întrucât executorul judecătoresc nu este funcționar public.

Curtea a apreciat cererea inculpatului că fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

În conformitate cu art. 145 C. pen., prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice,instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, servicii de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188 din 1 noiembrie 2000 astfel cum a fost modificată, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public.

Totodată, în alin. (2) al aceluiași articol se prevede că actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.

Așadar, executorii judecătorești realizează un serviciu de interes public, întrucât activitatea de executare silită corespunde nu numai intereselor private ale celor implicați, ci și interesului public de asigurare și garantare a prestigiului justiției. Organele de executare sunt învestite cu autoritate de stat în scopul de a impune realizarea întocmai a dispozițiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească sau într-un alt titlu executoriu.

Adresa din 11 iulie 2006 emisă de președintele A.N.F.P. la solicitarea inculpatului, menționează că „având în vedere forma de organizare a profesiei de executor judecătoresc, precum și modul de desfășurare a activității de către această categorie profesională, potrivit Legii nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că executorii judecătorești nu au calitatea de funcționari publici în înțelesul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare” (fila 143 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Este adevărat că executorii judecătorești nu sunt funcționari publici în înțelesul Legii nr. 188/1999, nefiind enumerați în cuprinsul acestei legi – a motivat Curtea - însă, împrejurarea că executorii judecătorești nu sunt enumerați în lista cuprinzând funcțiile publice din Legea nr. 188/1999, nu înseamnă că nu pot fi funcționari publici în înțelesul legii penale dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 147 C. pen.

Or, sub acest aspect, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, inculpatul fiind funcționar public în accepțiunea art. 147 C. pen., întrucât în calitate de executor judecătoresc era învestit cu autoritate de stat și prin activitatea sa a realizat un serviciu de interes public.

Prin urmare, cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. în art. 246 cu aplicarea art. 258 C. pen. a fost respinsă.

1.4. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., comisă în dauna persoanei vătămate SC A. SRL Onești (faptă descrisă la pct. A din rechizitoriu) analizând întregul material probator administrat în cauză, inclusiv a celui administrat în primul ciclu procesual de către Judecătoria Urziceni, pe care Curtea a înțeles să îl folosească în temeiul art. 42 alin. (2) C. proc. pen., a fost reținută următoarea situație de fapt:

Prin cererea adresată inculpatului, executor judecătoresc, SC C.C. SRL Cașin, prin reprezentant legal Ș.C., în calitate de creditoare, a solicitat executarea silită a debitoarei SC A. SRL Onești, reprezentată de A.M., pentru suma de 500.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea a 4 file cec, formându-se dosarul de executare nr. 102/2004 (fila 1 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Prin încheierea din 3 martie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 1305/2004 al Judecătoriei Onești s-a dispus, în baza art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., încuviințarea executării silite a celor 4 file cec emise de SC A. SRL Onești (fila 6 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

La data de 4 martie 2004, în temeiul titlului executoriu reprezentat de cele 4 file cec emise de SC A. SRL Onești și a dispozițiilor art. 387 C. proc. civ., executorul judecătoresc a emis somația nr. 102 prin care a cerut debitoarei că în termen de o zi să achite creditoarei suma de 500.000.000 ROL. Totodată, a fost încunoștiințată debitoarea, că dacă nu va achita datoria, în baza art. 411 C. proc. civ., se va proceda la executarea silită, prin sechestrarea și vinderea la licitație publică a averii sale mobile (fila 6 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Somația a fost comunicată debitoarei, prin afișare, la data de 5 martie 2004 (procesul verbal de predare aflat la fila 8 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

La data de 9 martie 2004, continuând procedura de executare silită, inculpatul a aplicat sigiliu pe intrările în spațiile comerciale ale SC A. SRL Onești.

În cuprinsul procesului verbal încheiat cu acest prilej, inculpatul a consemnat că a aplicat sechestru definitiv pe toată marfa aparținând debitoarei SC A. SRL Onești, aflată în spațiile comerciale de la parterul blocului din strada M., a sigilat intrările în aceste spații iar bunurile sechestrate au fost lăsate în custodia soților A.M. și A.I., reprezentanți legali ai societății debitoare (procesul verbal de sechestru definitiv aflat la fila 9 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) C. proc. civ., dacă în termen de o zi de la primirea somației debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc de pe lângă instanța de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de terți.

În conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, președintele instanței de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților, că odată cu înmânarea somației să se aplice sechestrul.

Astfel, în situația descrisă la alin. (1), după trecerea unui timp de cel puțin o zi, executorul judecătoresc, se va deplasa la locul unde se află bunurile mobile proprietatea debitoarei și va proceda la inventarierea și numai după parcurgerea acestei etape va putea să le sechestreze. În mod evident, în această procedură nu pot fi sechestrate bunuri fără o prealabilă identificare și inventariere.

Sub sancțiunea nulității (nulitate expresă, vătămarea fiind prezumată), art. 412 C. proc. civ. prevede că executorul judecătoresc trebuie să fie însoțit de un ofițer de poliție sau ajutor al său, și, în lipsa lor, a primarului sau a viceprimarului: 1. dacă ușile debitorului sunt închise și nu voiește ale deschide; 2. dacă nu voiește a deschide camerele sau mobilele; 3. dacă debitorul lipsește și nu este, spre a-l reprezenta, nici o rudă locuind cu dânsul.

Prin urmare, constatând că la data de 9 martie 2004 ușile spațiilor comerciale în care se aflau bunurile urmăribile erau închise și debitoarea lipsea inculpatul trebuia să solicite să fie însoțit de una dintre persoanele menționate în art. 412 C. proc. civ. și în prezența acesteia să inventarieze și să sechestreze bunurile.

Cu prilejul ascultării, inculpatul a susținut că a luat măsura de a aplica sigiliu pe ușile de acces în spațiile comerciale aparținând debitoarei întrucât trebuia să împiedice sustragerea bunurilor (fila 79 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București). În concluziile din dezbateri, apărătorul ales al inculpatului a susținut că acesta a urmărit să elimine posibilitatea sustragerii bunurilor.

Or, dacă într-adevăr exista pericolul de sustragere a bunurilor debitoarei, această situație trebuia constatată de către instanța de executare, la cererea creditoarei sau a inculpatului, și numai această instanță putea dispune să se aplice sechestrul, conform dispozițiilor art. 411 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, din moment ce după comunicarea somației inculpatul a lăsat să treacă încă trei zile este evident că nu exista nici un pericol de sustragere a bunurilor iar procedura de urmat era cea prevăzută de art. 411 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, inculpatul nici nu a menționat, în cuprinsul procesului verbal din 9 martie 2004, dacă luarea măsurii sechestrului fără inventarierea bunurilor a fost justificată de existența vreunui pericol de sustragere a bunurilor. Mai mult decât atât, deși, potrivit art. 419 alin. (3) C. proc. civ., în absența debitorului inculpatul trebuia să lase bunurile în păstrare unui custode, numit cu precădere dintre persoanele numite de creditor, el le-a lăsat în custodia soților A.M. și A.I., reprezentanți legali ai societății debitoare, absenți în momentul luării măsurii.

Așadar, nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 411 alin. (2) C. proc. civ. (existența unui pericol de sustragere precum și a unei hotărâri a instanței de executare care să dispună aplicarea sechestrului) inculpatul trebuia să procedeze conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a identifica, inventaria și apoi a sechestra bunurile. Inculpatul putea să pătrundă în imobil în condițiile art. 3841 C. proc. civ., având în vedere că debitoarea lipsea de la locul unde avea loc executarea, dar, în nici un caz, nu putea recurge la o conduită pe care legea nu o permite, de a aplica sigiliu pe ușile de acces în spațiile comerciale ale debitoarei, împiedicând pătrunderea în imobil a acesteia.

Nerespectarea dispozițiilor art. 411 C. proc. civ., a fost constatată și prin hotărârea nr. 1 a Consiliului de disciplină a Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în cuprinsul căreia s-a reținut că executorul judecătoresc P.V. nu a respectat dispozițiile legale privind executarea silită mobiliară pentru situația în care debitorul lipsește, sigilând imobilul și declarând sechestrată toată marfa din interiorul magazinului fără să existe o justificare pentru luarea acestei măsuri, definitivă prin Decizia civilă nr. 190 din 6 martie 2006 a Curții de Apel Bacău, Secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respins recursul formulat de inculpat (filele 397 - 409 din Dosarul nr. 1507/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul a susținut că, în mod greșit, procurorul a reținut, prin rechizitoriu, că au fost încălcate și dispozițiile art. 3841 C. proc. civ.

Potrivit art. 3841 alin. (1) C. proc. civ., în vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forța publică.

În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile arătate la alin. (1). Instanța se pronunță de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin hotărâre irevocabilă și executorie.

Dispozițiile legale anterior menționate reglementează modalitatea pătrunderii în locul unde are loc executarea, or în prezenta cauză nu s-a constatat că, sub acest aspect, a fost încălcată legea.

S-a mai susținut de către inculpat că prezența sa la sediul debitoarei și activitatea desfășurată cu acel prilej trebuiau consemnate în procesul verbal din 9 martie 2004, așa încât acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 388 C. proc. civ., scopul încheierii actului fiind acela de a se consemna că a efectuat aceste activități.

Potrivit dispozițiilor art. 388 C. proc. civ., pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese verbale care vor cuprinde, printre altele, și mențiuni privind măsurile luate de executor sau constatările acestuia, precum și lipsa creditorului sau a debitorului.

În cauză, nu s-a reținut că procesul verbal din 9 martie 2004 a fost întocmit defectuos, nefiind contestat conținutul acestuia și nefiind puse la îndoială cele consemnate, în sensul că activitățile efectuate nu ar corespunde realității. Ceea ce s-a reclamat a fost legalitatea actului de executare efectuat și anume, împrejurarea că sigilarea ușilor de acces în spațiile comerciale ale debitoarei este un act ce excede activității de urmărire a bunurilor mobile reglementată în art. 411 alin. (1) C. proc. civ., procedură pe care inculpatul a susținut că o urma la momentul comiterii faptei.

În concluzie, Curtea a reținut că prin acțiunea sa de a aplica în mod nelegal sigiliu și de sechestra bunurile debitoarei fără o prealabilă identificare și evaluare, inculpatul a produs o vătămare a intereselor legale ale părții civile SC A. SRL Onești, căreia în mod abuziv i-au fost indisponibilizate bunurile la data de 9 martie 2004.

La data de 12 martie 2004, inculpatul fiind însoțit de un polițist și reprezentanta legală a creditoarei, Ș.C. și martorii A.P. și A.C. s-a deplasat la magazinele debitoarei și în prezența acesteia și a persoanelor ce-l însoțeau a procedat la evaluarea, ridicarea și predarea bunurilor în custodia debitoarei SC C.C. SRL Cașin. Aceste activități au continuat la data de 15 martie 2004 și au fost consemnate în proces verbal (filele 13 și 15 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Prin rechizitoriu s-a reținut că, în desfășurarea activităților anterior menționate, inculpatul nu a arătat modalitatea de prețuire a bunurilor sechestrate și nu a ținut seama de solicitarea debitoarei de a fi evaluate printr-o expertiză.

Potrivit art. 411 alin. (3) C. proc. civ., executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație.

Cu privire la această acuzație, inculpatul a susținut, în mod constant, că în procesele verbale din datele de 12 și 15 martie 2004 a menționat prețurile de circulație a bunurilor, astfel cum i-au fost dictate chiar de către debitoare și împrejurarea că aceasta a semnat procesul verbal din 15 martie 2004 demonstrează că a achiesat la această modalitate de evaluare a bunurilor. De asemenea, a declarat că a aflat că debitoarea este nemulțumită de modalitatea de evaluare a bunurilor, după finalizarea acestei activități, respectiv la data de 16 martie 2004 când a primit prin poștă o solicitare a acesteia de se efectua o expertiză (filele 146-148 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni, filele 79-83 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Fiind audiată A.M., reprezentanta părții civile, a confirmat împrejurarea că a semnat procesul verbal din 15 martie 2004. (fila 149 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni și 84 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București) În legătură cu cererea de efectuare a unei expertize a susținut că i-a remis-o inculpatului încă din data de 12 martie 2004 dar pentru că nu i-a pus nici o viză a mai transmis un exemplar prin poștă.

Martora Ș.C., reprezentantă a societății creditoare, a declarat, inițial, că nu-și aduce aminte exact cum s-a realizat prețuirea bunurilor dar crede că debitoarea dicta prețurile bunurilor iar inculpatul calcula valoarea pentru toate produsele de același fel, după care, în fața curții de apel a declarat că în mod cert prețurile bunurilor au fost stabilite de soții A.I. și M., fără să existe vreo obiecție din partea acestora (fila 164 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni și 255 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

De asemenea, martorul A.P. care a participat, la solicitarea martorei Ș.C., atât la data de 12 martie 2004 cât și la data de 15 martie 2004 la evaluarea și prețuirea bunurilor, a declarat că inculpatul a menționat în procesele verbale prețurile pe care A.M. i le-a dictat. (filele 76,86 din dosarul de urmărire penală, vol. I, filele 164, 232 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni și 259 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Pe de altă parte, martorii A.I. (prieten al familiei A.), C.V. (propus că martor de A.M.) și A.I. (soțul reprezentantei părții civile a SC A. SRL Onești) au declarat că au auzit când A.M., i-a solicitat inculpatului să efectueze o expertiză pentru a se stabili valoarea bunurilor sechestrate (filele 231, 234 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni și 259 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Martorul P.I., rudă cu A.M., precizând că este în relații de dușmănie cu părțile din prezenta cauză, a confirmat susținerile inculpatului în sensul că prețul mărfurilor a fost dictat de A.M., însă valoarea bunurilor a fost, în final, subevaluată (fila 85 din dosarul de urmărire penală, vol. I și fila 290 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Martora I.C. (angajată la societatea SC A. SRL Onești, administrată de soții A.) a declarat că inculpatul a evaluat bunurile pe baza prețului de pe raft după care a scăzut din valoarea totală adaosul comercial. Aceeași martoră a declarat că nici o persoană care a asistat la evaluarea bunurilor nu a avut obiecțiuni, dar ulterior A.M. a formulat o cerere la executorul judecătoresc prin care a solicitat efectuarea unei expertize (fila 81 din dosarul de urmărire penală, vol. I și fila 163 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Martora R.L. a declarat că A.M. i-a dat un înscris conținând ceea ce trebuie să declare în acest proces, înscris pe care l-a depus la dosar (fila 235, 237 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Analizând declarațiile martorilor ascultați în cauză, Curtea a constatat că depozițiile martorilor A.I., C.V. și A.I. sunt evident subiective, afirmațiile lor privind modalitatea de evaluare a bunurilor dar și în legătură cu cererea formulată de A.M., fiind contrazise de martorii I.C. și Porumb Ion dar și de împrejurarea, recunoscută de A.M., că a semnat fără obiecțiuni procesul verbal din 15 martie 2004. Ca atare, Curtea a reținut că în mod cert, la momentul evaluării și sechestrării bunurilor, A.M. nu a avut obiecțiuni și nu a solicitat vreo expertiză prețuitoare, fapt atestat de faptul că aceasta a semnat procesul verbal din 15 martie 2004.

Este adevărat că la dosarul de executare există o cererea formulată de debitoare, datată 12 martie 2004, prin care se solicită evaluarea bunurilor la prețul de circulație sau prin efectuarea unei expertize ceea ce demonstrează că debitoarea a fost nemulțumită de modalitatea de evaluare a bunurilor. (fila 14 din dosarul de urmărire penală, vol. II). Totodată, din borderoul de primire corespondență al Biroul Executorului Judecătoresc – P.V. rezultă că cererea formulată de A.M. de efectuare a unei expertize a fost înregistrată la data de 16 martie 2004 (fila 126 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Cu toate acestea – a reținut Curtea - probatoriul administrat nu a demonstrat, fără putință de tăgadă, că inculpatul ar fi avut cunoștință, înainte de a finaliza evaluarea bunurilor sechestrate că debitoarea nu este de acord cu modul de evaluare a bunurilor și că solicită efectuarea unei expertize prețuitoare a acestora.

Un argument în plus - a motivat în continuare Curtea - ar fi și acela că dacă ar fi verosimilă susținerea debitoarei A.M. potrivit căreia la 12 aprilie 2004 a formulat cererea privind efectuarea unei expertize nu se explică cum la data de 15 aprilie 2004 a semnat, fără obiecțiuni, procesul verbal de sechestru. Prin urmare, nu i se poate reține în sarcină inculpatului, ca modalitate alternativă de realizare a elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., încălcarea dispozițiilor art. 411 alin. (3) C. proc. civ.

După finalizarea identificării și evaluării bunurilor sechestrate, acestea au fost ridicate și lăsate în custodie creditoarei SC C.C. SRL Cașin.

Împotriva modalității în care s-a efectuat executarea silită de către executorul judecătoresc, debitoarea SC A. SRL Onești a formulat contestație la executare, solicitând totodată suspendarea provizorie a executării silite.

Inculpatul a continuat executarea silită în cauză, trecând în următoarea etapă, de valorificare a bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație publică, sens în care prin procesul verbal din 17 martie 2004 s-a stabilit termenul de vânzare la licitație pentru data de 6 aprilie 2004 și s-a întocmit publicație de vânzare (filele17 și 18 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

Prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2004 a Judecătoriei Onești, pronunțată în Dosarul nr. 1465/2004, s-a dispus suspendarea provizorie a executări silite în Dosarul nr. 102/2004 până la 14 decembrie 2004, împrejurare de care inculpatul a avut cunoștință, încheind în acest sens un proces verbal (fila 24 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

La o zi după expirarea termenului de suspendare a executării silite, fixat de Judecătoria Onești, respectiv la data de 15 decembrie 2004, inculpatul a încheiat, în prezența creditoarei, un proces-verbal în care a consemnat următoarele:„având în vedere faptul că creditoarea SC C.C. SRL Cașin, reprezentată prin administrator Ș.C., înțelege să preia bunurile sechestrate și ridicate, în data de 12 martie 2004, în contul datoriei, aceste bunuri se predau creditoarei urmând ca pe măsura vânzării bunurilor să achite TVA - ul corespunzător" (fila 37 din dosarul de urmărire penală, vol. II).

După ce a intrat în posesia acestui proces verbal, Ș.C. a reevaluat, prin efectuarea unei expertize, bunurile ridicate și apoi le-a vândut unei terțe societății.

Prin Decizia civilă nr. 525/ R din 17 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost admisă contestația la executare formulată de debitoarea SC A. SRL Onești și au fost anulate formele de executare.

În legătură cu întocmirea procesului verbal 15 decembrie 2004, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor procesual civile după ce s-a procedat la identificarea și sechestrarea bunurilor urmăribile ale debitorului, urmează cea de-a doua etapă a urmăririi silite mobiliare, respectiv vânzarea bunurilor, în scopul obținerii sumei de bani necesară pentru îndestularea creanței creditorului.

Astfel, în condițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație publică, vânzare directă și prin alte modalități admise de lege.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să-i încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile alineatul 3 al textului anterior menționat, executorul judecătoresc poate proceda, cu acordul ambelor părți, la valorificarea bunurilor urmărite prin vânzare directă cumpărătorului care oferă cel puțin prețul stabilit potrivit art. 439 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, singura modalitate de valorificare a bunurilor sechestrate, în condițiile în care părțile nu au căzut de acord cu privire la vânzarea directă, era cea a vânzării la licitație publică.

Prin mențiunile din procesul verbal din 15 decembrie 2004 inculpatul a dat posibilitatea creditoarei, ca fără a avea acordul debitoarei, să vândă direct bunurile sechestrate, eludând în acest fel dispozițiile legale care îl obligau să valorifice bunurile doar prin vânzare la licitație publică.

Inculpatul s-a apărat susținând că a omis să specifice că vânzarea bunurilor se va face chiar de către executorul judecătoresc și nu de către creditoare. De asemenea, a susținut că nici un moment nu a avut reprezentarea faptului că creditoarea Ș.C. ar putea înțelege mai mult decât că are în custodie bunurile sechestrate, respectiv că ar putea dispune de ele prin vânzare.

Cu toate acestea din conținutul mențiunii consemnate de inculpat în procesul verbal din 15 decembrie 2004, rezultă fără nici un fel de dubiu că intenția inculpatului a fost aceea de a eluda dispozițiile legale și a da posibilitatea creditoarei Ș.C. să vândă direct bunurile sechestrate pe care le avea în custodie.

De altfel, creditoarea Ș.C., fără procesul verbal din 15 decembrie 2004, nu putea vinde bunurile pe care le avea în custodie, întrucât știa că poate fi angajată răspunderea sa pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru. Tocmai de aceea, mențiunea din care rezulta că bunurile i se predau urmând că pe măsura vânzării să fie achitat TVA - ul corespunzător, a creat premisa pentru valorificarea bunurilor sechestrate, prin vânzare directă.

Deși inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, de fapt, vânzarea urma să o facă chiar el și nu creditoarea, în realitate, a urmărit să dea posibilitatea creditoarei de a vinde bunurile cunoscând că încalcă dispozițiile art. 431 C. proc. civ. din interpretarea cărora rezultă că, pentru situația dată, singura modalitate de valorificare a bunurilor sechestrate era vânzarea lor la licitație publică.

De altfel, folosind procesul verbal din 15 decembrie 2004 emis de inculpat, creditoarea Ș.C. a vândut bunurile sechestrate, fiind astfel apărată de răspundere penală pentru sustragere de sub sechestru.

Nu se poate susține nici că inculpatul nu și-a dat seama că urmare a mențiunii din procesul verbal din 15 decembrie 2004 creditoarea va vinde bunurile – a reținut Curtea - când tocmai acesta era interesul acestei părți, scopul urmărit fiind acela de a-și valorifica creanța.

Împrejurarea că inculpatul știa că vânzarea bunurilor sechestrate este nelegală o demonstrează și faptul că având nevoie de acordul ambelor părți pentru vânzarea directă trebuia să asigure prezența debitoarei la momentul încheierii procesului verbal din 15 decembrie 2004.

Mai mult decât atât, deși prin procesul verbal din 17 martie 2004 a constatat că creanța SC C.C. SRL Cașin a fost acoperită, bunurile sechestrate fiind date în custodie acesteia și știind că nu au fost valorificate, la data de 21 decembrie 2004 a emis o nouă somație de plată împotriva debitoarei SC A. SRL Onești.

Prin urmare, inculpatul prin încălcarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. a emis creditoarei, din Dosarul de executare nr. 102/2004, un proces verbal prin care i-a permis acesteia să vândă bunurile sechestrate, producând astfel o vătămare a intereselor legale ale părții civile SC A. SRL Onești, reprezentată de A.M.

Interesul legal al părții civile era acela de a se respecta procedura de valorificare prevăzută de lege, respectiv vânzarea la licitație a bunurilor sale, această modalitate asigurând obținerea celui mai bun preț, în măsură să acopere debitul.

În mod evident, prin încălcarea dispozițiilor legale menționate, - a reținut Curtea - părții civile i s-a produs o vătămare a intereselor sale legale. În plus, eludarea dispozițiilor legale de către inculpat au condus în final la recuperarea unei sume neînsemnate de numai 70 de milioane ROL din datoria de 500 de milioane ROL, pe care SC A. SRL Onești o avea față de SC C.C. SRL Cașin, în timp ce valorificarea prin licitație publică a bunurilor sechestrate putea asigura eventual acoperirea întregului debit.

Chiar dacă procurorul nu a arătat în mod expres, în cuprinsul rechizitoriului că au fost încălcate dispozițiile art. 431 C. proc. civ. - a reținut în final Curtea - descrierea modului de comitere a faptei trimit în mod evident la aceste prevederi.

Având în vedere situația de fapt anterior descrisă, Curtea a reținut cu privire la încadrarea juridică a faptei următoarele:

Cu privire la situația premisă se constată că, la momentul comiterii faptei, inculpatul avea calitatea de executor judecătoresc, funcționar public, în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc, având, printre altele, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, atribuții de serviciu cu privire la punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Totodată, inculpatul era competent să ia măsuri de punere în executare a titlurilor executorii prezentate de creditoarea SC C.C. SRL Cașin, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Onești. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția unde se află acestea. Prin urmare, în cauză, există situația premisă în care a fot posibilă săvârșirea faptei de către inculpat.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective se reține că inculpatul, fiind în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, le-a îndeplinit în mod defectuos, altfel decât se cuvenea să fie efectuate, cu nerespectarea dispozițiilor legale care reglementau materiei executării silite indirecte mobiliare.

Astfel, potrivit art. 51 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentelor de aplicare a prezentei legi, precum și ale Codului de procedură civilă și a altor legi aplicabile în materie.

Tot astfel, potrivit dispozițiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., executorul este obligat să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Or, așa cum s-a reținut anterior, inculpatul în cursul executării silite asupra bunurilor debitoarei SC A. SRL Onești, reprezentată de A.M., a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (1) și (2) și art. 431 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Prin încălcare dispozițiilor legale menționate, s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale părții civile SC A. SRL Onești, reprezentată de A.M., care a avut că urmare violarea dreptului acesteia de a dispune de bunurile sale, întrucât inculpatul a aplicat în mod nelegal sigiliu asupra ușilor de acces în spațiul comercial, precum și a dreptului de a obține cel mai bun preț pentru bunurile ce i-au fost sechestrate dacă se respecta procedura de valorificare prin vânzare la licitație publică.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea va reține că fapta a fost comisă cu intenție directă și anume inculpatul a prevăzut că prin încălcarea dispozițiilor anterior menționate care reglementează procedura de executare silită mobiliară va produce o vătămare a intereselor legale ale părții civile și a urmărit producerea acestui rezultat.

Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. Totodată, a susținut că „ori de câte ori legea prevede o modalitate specială de înlăturare a unui act procedural defectuos, nu este posibilă incriminarea persoanei care a înfăptuit actul întrucât actul nu este apt să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale unei persoane”.

Într-adevăr, potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.De asemenea, potrivit art. 58 din Legea nr. 188/2000 „cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă”.

Totodată, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

De altfel, în tot cursul procesului penal, inculpatul și-a construit apărarea pe împrejurarea că dispozițiile procesual civile prevăd mijlocul procedural prin care partea nemulțumită poate cere desființarea actelor sau a măsurilor de executare care s-au realizat cu ignorarea normelor de drept.

Cu toate acestea, desființarea actului realizat cu nerespectarea dispozițiilor legale nu exclude tragerea la răspundere penală a persoanei, dacă se dovedește că fapta sa (de a îndeplini actul de executare cu nerespectarea dispozițiilor legale) întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Potrivit doctrinei, se consideră ilicit penal orice fapt pentru care normele juridice prevăd o pedeapsă și ilicit extra-penal orice fapt, pentru care se prevede o sancțiune reparatorie.

Astfel, legiuitorul a prevăzut sancțiuni reparatorii (contestația la executare, întoarcerea executării) pentru cazul în care dispozițiile procesual civile în materia executării sunt încălcate, și tot legiuitorul a prevăzut pedeapsă pentru persoana a cărei faptă constând în încălcarea acelorași dispoziții legale întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Sancțiunea reparatorie vizează desființarea actului nelegal, în timp ce sancțiunea penală vizează pedepsirea persoanei care a efectuat actul nelegal.

Prin urmare, desființarea actului nelegal nu poate exonera de răspundere persoana care l-a întocmit dacă fapta sa constituie infracțiune.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., urmând să îl condamne pe inculpat pentru săvârșirea acesteia.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, în baza cărora a aplicat acestuia o pedeapsă reprezentând minimul special prevăzut de lege, de 6 luni închisoare.

Cu privire la individualizarea modalității de executare, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei, în condițiile art. 81 și urm. C. pen., atrăgând atenția acestuia pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, asupra consecințelor din art. 83 C. pen.

La individualizarea pedepsei accesorii, Curtea a ținut seama de natura și gravitatea infracțiunii comise, de împrejurările cauzei, de persoana inculpatului, precum și de faptul că acesta a comis fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ca atare, în baza art. 71 C. pen. au fost interzise acestuia ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă A.M., în calitate de reprezentantă legală a SC A. SRL Onești, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive: SC A. SRL Onești s-a constituit parte civilă cu suma de 1.909.758.014 ROL din care 1.014.757.573 ROL, reprezentând contravaloarea actualizată a mărfurilor ce i-au fost ridicate în procedura de executare silită, 378.912.441 ROL beneficiul nerealizat, 500.000.000 ROL daune morale și 16.080.000 ROL cheltuieli cu taxa de timbru, efectuarea unor copii de pe actele dosarului, contravaloarea drumurilor la Comisia de disciplină și diverse taxe poștale.

În cauză vătămarea intereselor legale ale părții civile îmbracă și un caracter material, întrucât nefiind vândute la licitație publică, nu s-a putut obține cel mai bun preț pentru bunurile sechestrate.

Astfel, după comiterea infracțiunii de către inculpat, SC C.C. SRL Cașin a evaluat, printr-o expertiză bunurile sechestrate, stabilind o valoare de 70.849,300 RON, apoi a vândut aceste bunuri.

Cu toate acestea, prin Sentința civilă nr. 3434 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Onești a fost admisă acțiunea având că obiect întoarcerea executării formulată de SC A. SRL Onești și a fost obligată pârâta SC C.C. SRL Cașin la 183.243 lei RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor și a beneficiului nerealizat în cuantumul stabilit de expertiza efectuată (filele 87-89 din Dosar nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Prin urmare, prin sentința civilă mai sus menționată s-a dispus, ca o măsură reparatorie, de restabilire a situației anterioare, acoperirea pagubei ce i-a fost produsă reclamantei SC A. SRL Onești de către pârâta SC C.C. SRL Cașin care a primit bunurile sechestrate în procedura de executare silită.

Prejudiciul material suferit de partea civilă prin infracțiunea comisă de inculpat ar consta în diferența dintre suma care putea fi obținută prin vânzarea bunurilor sechestrate prin licitație publică și suma cu care acestea au fost vândute de către reprezentanta SC C.C. SRL Cașin, Ș.C.

În raport cu împrejurarea că printr-o acțiune civilă separată partea civilă a obținut repararea întregii pagube pe care a suferit-o în procedura de executare silită și nu numai a aceleia care rezultă din săvârșirea infracțiunii, Curtea a statuat că cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulată de SC A. SRL Onești, prin reprezentant A.M. este neîntemeiată

În legătură cu daunele morale solicitate de A.M., ca reprezentantă a SC A. SRL Onești, Curtea a constatat că aceasta nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciului moral, deși potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea. Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că cererea de daune morale este neîntemeiată.

Cu privire la daunele reprezentând cheltuieli pentru efectuarea unor copii din dosar, contravaloarea transportului și diverse taxe poștale, acestea sunt în realitate cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă în prezenta cauză, așa încât Curtea l-a obligat pe inculpat la 1622,08 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de această parte.

Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din 21 decembrie 2005 emisă în Dosarul nr. 505/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, asupra imobilului situat în Onești, strada M., județul Bacău și asupra autoturismului marca T.Y., consecința respingerii acțiunii civile. Pentru aceleași considerente Curtea a respins ca neîntemeiată cererea formulată de SC A. SRL Onești, prin reprezentant legal A.M., de aplicare a sechestrului asigurător asupra unui imobil înscris în Cartea Funciară a municipiului Onești.

1.5. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. comisă în dauna persoanei vătămate SC C.C. SRL Onești (fapta descrisă la pct. B din rechizitoriu) analizând întregul material probator administrat în cauză inclusiv a celui administrat în primul ciclu procesual de către Judecătoria Urziceni, pe care Curtea a înțeles să le folosească în temeiul art. 42 alin. (2) C. proc. pen., au fost reținute în fapt următoarele:

La data de 19 decembrie 2003, SC C. SRL Onești, s-a adresat executorului judecătoresc P.V. cu o cerere de evacuare a SC C. SA Onești, din imobilul din Onești, jud. Bacău, societate reprezentată de partea vătămată B.S.

Titlul executoriu îl constituia procesul-verbal de licitație pentru bunuri imobile, învestit cu formulă executorie, a cărui executare silită a fost încuviințată prin Încheierea din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Onești (fila 5 din dosarul de urmărire penală, vol. IV).

Prin urmare, s-a format Dosarul de executare nr. 599/2003, iar la data de 16 ianuarie 2004, inculpatul a procedat, în baza titlului sus-amintit, la evacuarea SC C. SA Onești din imobilul menționat anterior și a declarat pusă în posesie pe SC C. SRL Onești.

Bunurile identificate în imobil au fost lăsate în custodia administratorului SC C. SRL Onești, S.A., printre acestea aflându-se și un utilaj tip R.T. 120, cu exhaustor coral și accesorii, destinat producerii de rame de geamuri termopan.

La data de 21 ianuarie 2004, pentru recuperarea cheltuielilor de executare, inculpatul a întocmit procesul-verbal de sechestru definitiv asupra utilajului menționat anterior, pe care l-a evaluat la suma de 220 milioane lei.

La data de 9 februarie 2004, acesta a întocmit publicația de vânzare a utilajului, stabilită pentru data de 01 martie 2004.

Cu adresa din 11 februarie 2004, B.S., în calitate de reprezentant al părții civile SC C.C. SRL Onești, i-a comunicat inculpatului că utilajul tip R.T. 120, scos la vânzare prin licitație, nu aparține SC C. SA Onești, debitoare din dosarul de executare silită. Totodată, a depus un proces-verbal de custodie, prin care se atesta faptul că SC C.C. SRL Onești a predat în custodie SC C. SA Onești, utilajul în litigiu (filele31 și 32 din dosarul de urmărire penală, vol. IV).

Prin rechizitoriu s-a reținut că deși inculpatul a fost atenționat prin adresa sus-menționată și i s-a făcut dovada că bunul ce urma a fi vândut la licitație nu aparține societății debitoare, a vândut la licitație bunul, săvârșind infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen.

Examinând actele dosarului Curtea a constatat că, până la finalizarea executării silite în Dosarul nr. 599/2003, nu s-a făcut dovada că utilajul era proprietatea SC C.C. SRL Onești. Astfel, până la momentul vânzării la licitație a utilajului, reprezentantul părții civile nu a depus acte din care să rezulte că acesta aparținea SC C.C. SRL Onești.

Este adevărat că pot forma obiect al executării silite – a reținut Curtea - numai bunurile deținute de debitor cu titlu de proprietar. Cu toate acestea, cel care pretinde că are un drept de proprietate trebuie să dovedească această împrejurare.

Prin urmare, din moment ce SC C.C. SRL Onești a pretins că este proprietara utilajului, menționând numărul unor facturi cu care a dobândit utilajul - a reținut în continuare Curtea - trebuia să depună documentele la care a făcut referire (filele31 și 32 din dosarul de urmărire penală, vol. IV). La dosar nu există nici o dovadă că facturile din 15 mai 2003 și din 8 mai 2003, au fost prezentate inculpatului anterior vânzării la licitație a utilajului.

Martorul R.D., consilier juridic la societatea debitoare SC C. SA Onești în perioada în care se pretinde că s-a comis fapta, a declarat că „alături de actele prin care inculpatul a fost încunoștințat cu privire la situația juridică a utilajului au fost depuse și facturile din care rezulta că SC C.C. SRL Onești este proprietara acestuia” (fila 326 din Dosarul nr. 1655/330/2006 al Judecătoriei Urziceni).

Contrar celor declarate de martor, B.S., în calitate de reprezentant al părții civile, a susținut că ar fi trimis facturile prin fax dar nu a prezentat vreo dovadă în acest sens (fila 221 din Dosarul nr. 8634/2/2009 al Curții de Apel București).

Inculpatul a declarat, în mod constant, că a solicitat depunerea dovezilor însă reprezentantul părții civile B.S. nu i le-a comunicat, deși acesta din urmă era administrator atât la SC C.C. SRL Onești cât și la SC C. SA Onești.

Ca atare, Curtea a constatat că probatoriul administrat, anterior prezentat, este neconcludent pentru a răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, neputându-se dovedi, fără putință de tăgadă, că acesta anterior vânzării utilajului la licitație publică a cunoscut că partea civilă este proprietara bunului amintit.

Prin urmare, nefiind întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective, ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru fapta descrisă la lit. b) din rechizitoriu.

În acest context Curtea a apreciat ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de SC C.C. SRL Onești, prin reprezentant legal B.S.

Totodată, a obligat inculpatul la 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la 1.622,08 lei către SC A. SRL Onești, prin reprezentant legal A.M., reprezentând cheltuieli judiciare făcute de această parte.

2. Împotriva hotărârii amintite au declarat în termen recursuri părțile civile SC A. SRL Onești și SC C.C. SRL Onești și inculpatul P.V.

Recursurile amintite – cauză fiind eliptică de apel – au efect devolutiv integral asupra chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) raportat la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Părțile civile au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie atât pe latură penală [achitarea greșită pentru lipsa elementului material al laturii obiective sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu în dauna SC C.C. SRL Onești, respectiv pedeapsa unică aplicată pentru infracțiunea similară comisă în dauna SC A. SRL Onești], cât și pe latura civilă [respingerea greșită ca neîntemeiate a cererilor acestora fiind obligarea inculpatului la despăgubiri civile pe motivul inexistenței elementului material al faptei ilicite în cazul SC C.C. SRL Onești constatarea eronată că SC A. SRL Onești a obținut repararea întregii pagube pe care a suferit-o în procedura de executare silită efectuată abuziv de inculpat prin a dresarea separată a acestuia la instanța civilă în condițiile în care acțiunea civilă amintită ce formează obiectul Dosarului comercial nr. 1252/270/2008 nu este rămasă irevocabilă, iar în procedura civilă amintită nu i-ai fost acordate și daune morale, nu a fost reținută și răspunderea cabinetului executor judecătoresc P.V. și ca atare nu aui fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile și mobile proprietatea inculpatului].

Inculpatul a reiterat cererile și susținerile în apărare făcute la prima instanță solicitând în principal restituirea cauzei la procuror și încetarea procesului penal pentru lipsa avizului de cercetare din partea ministrului justiției iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 258 C. pen. și achitarea sa sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.

În susținerea motivelor de recurs invocate recurenții au depus la dosar înscrisuri referitoare la procedurile de executare silită incriminate [cu precizarea ca fiind interpelat în acest sens de Înalta Curte, inculpatul a învederat că nu dorește să facă alte declarații în legătură cu faptele imputate acestuia prevalându-se de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.].

Recursurile amintite nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerent ele arătate în continuare.

Conform art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor „fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale, a unei persoane”.

Corespunzător definiției legale amintite elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se poate realiza și printr-o inacțiune [constând în neîndeplinirea unui act] ori printr-o acțiune [constând în îndeplinirea defectuoasă a unui act] atât acțiunea cât și inacțiunea făptuitorului trebuind să se refere la un act la o atribuție de serviciu a acestuia.

Este stabilit în cauză pentru argumentele probatorii arătate în sentință – confirmate în totalitate în procedura disciplinară internă definitiv soluționată prin sancționarea executorului judecătoresc P.V. sub aspectul abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000 privind executarea judecătorească, ce a format obiectul Dosarului nr. 1/2005 al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Consiliul de Disciplină, fila 89 și următoarele dosar urmărire penală – că la data de 9 martie 2004 în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind dosarul de executare silită nr. 102/E/2004 constituit la cererea creditoarei SC C.C. SA Cașin, executorul judecătoresc P.V., inculpat în cauza penală pendinte, pentru activitățile de executare silită respective a aplicat sigiliul și sechestrul în mod ilegal bunurile SC A. SRL Onești în absența debitoarei amintite fără a pătrunde în interiorul imobilului și fără a identifica bunurile sechestrate contrar dispozițiilor art. 384 și 411 alin. (2) și (3) C. proc. pen., la data de 15 martie 2005 în continuarea executării silite amintite același executor judecătoresc - inculpat a plecat de la magazinul SC A. SRL Onești lăsând ca inventarierea și ridicarea bunurilor să se facă de către martorul A.P. care era în relații de animozitate cu debitoarea și fără a dispune efectuarea unei expertize de evaluare la prețul de licitație al bunurilor în lipsa acordului părților contrar dispozițiilor art. 411 alin. (3) C. proc. pen.; în final prin procesul verbal întocmit la 15 decembrie 2004 a predat bunurile sechestrate în contul creanței către creditoare fără a se emite publicații de vânzare și în lipsa proceselor verbale la toate termenele de vânzare, continuarea executării silite și emiterea somației după data de 14 decembrie 2004 fiind făcută după ce a luat cunoștință de anularea formelor de executare dispusă prin Sentința civilă nr. 525 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Bacău, cu consecința prejudicierii părții civile SC A. SRL Onești cu suma totală de 1.909.758.014 ROL [activitate de executare silită nelegală ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.].

Ca atare solicitarea inculpatului de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii amintite în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) sau art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. [„faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii” în apărarea inculpatului faptei lipsindu-i elementul material al laturii obiective constituind neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act de serviciu respectiv „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni” deși exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către inculpat a acuzat SC A. SRL Onești un prejudiciu în sumă totală de 190.975,80 RON] este nefondată.

Pentru argumentele concludente arătate în sentința a căror repetare se apreciază a nu mai fi necesară cererile inculpatului privind restituirea cauzei la procuror și încetarea procesului penal pentru lipsa avizului de cercetare din partea ministrului justiției sunt de asemenea nefondate.

Soluția de achitare a inculpatului (sub aspectul săvârșirii celei de-a doua infracțiune prevăzute de art. 246 C. pen., punctul B rechizitoriu), în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. [„faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”] este justificată – contrar solicitării de condamnare făcute de partea civilă – recurentă avându-se în vedere probele administrate în cauză ce atestă lipsa elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu întrucât inculpatul P.V. cu decizia executării silite în Dosar nr. 599/E/2003, nu a avut puse la dispoziție înscrisuri relevante de către contestatoarea părții civile SC C.C. SRL Onești care să ateste în mod irefutabil că utilajul tip R.T. 120 găsit în curtea SC C. SA Onești sechestrat și vândut ulterior la licitație în condiții legale ar fi aparținut în realitate contestatoarei – parte civilă sus-menționate.

Obținerea titlului executoriu corespunzător prejudiciului patrimonial reprezentând sumele de 1.014.757.573 ROL și 379.912.441 ROL solicitate în procedura penală actuală de către SC A. SRL Onești în cadrul acțiunii civile privind întoarcerea executării silite ce a format obiectul Hotărârii civile definitive nr. 3434 din 6 noiembrie 2009 a Judecătoriei Onești – daunele morale fiind nedovedite în măsura în care declanșarea executării silite ce a format obiectul Dosarului nr. 102/E/2004 și a ocazionat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu s-a datorat celor 4 file CEC refuzate la plată emise de SC A. SRL Onești pentru achitarea contravalorii mărfurilor ridicate de la creditarea SC C.C. SRL Cașin – justifică respingerea prin sentință ca neîntemeiată a acțiunii civile din procesul penal formulate de SC A. SRL Onești.

Achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa elementului material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. în dauna SC C.C. SRL Onești justifică respingerea ca neîntemeiată prin sentință și a acțiunii civile prin procesul penal formulată în calitate de parte civilă de către societatea amintită.

Ca atare, sentința atacată este legală și temeinică cu privire la toate chestiunile de fapt și de drept deduse judecății iar reformarea sa nu se justifică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentele părți civile la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile SC A. SRL Onești, SC C.C. SRL Onești și de inculpatul P.V. împotriva Sentinței penale nr. 133 din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 martie 2011.