Determination of the applicable interest rate for delayed dividend payments: statutory discount rate versus contractual bank interest under commercial law and state treasury deposit requirements

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS București împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

La apelul nominal nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat și că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, după care, Curtea, a reținut cauza în pronunțare pentru soluționare.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Cluj prin sentința civilă 446/6 martie 2001 a admis în parte acțiunea introdusă de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului împotriva pârâtei S.C. „I.C.P.M.” SA Cluj Napoca, pe care a obligat-o la plata sumei de 16.269.404 lei cu titlu de daune interese moratorii.

S-a reținut că prin hotărârea AGA din 7 aprilie 1998 a fost aprobat bilanțul contabil și contul de profit și pierderi al societății pârâte stabilindu-se dreptul reclamantei la dividende în sumă de 61.696.963 lei acordându-se pârâtei un termen de grație pentru plata sumei până la 15 aprilie 1998.

Cum acest termen a fost depășit iar dividendele au fost plătite abia la 15 ianuarie 1999 cu OP 22/1999, s-a solicitat de către reclamantă daune interese moratorii în sumă de 22.567.940 lei, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

În aceste condiții, instanța a considerat că operează dispozițiile art.43 Cod comercial, respectiv curgerea de drept a dobânzilor la suma reprezentând dividende.

Cu privire la calculul acestora, instanța nu a împărtășit teza susținută de reclamantă și în lipsa unor dovezi a raporturilor juridice cu BRD, daunele au fost stabilite la nivelul taxei de scont BNR, conform art.3 din OUG 9/2000.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Cluj care prin decizia 772 din 27 iunie 2001 a considerat că aplicarea de către instanța de fond a OUG 9/2000 este legală, deoarece reclamanta nu capitalizează dividendele încasate pentru a se pune problema dobânzii acordate de băncile comerciale pe termen de l an.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, care ,invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susține în esență că în raport cu dispozițiile art.1088 Cod civil și art.43 Cod comercial, pe cale de excepție, în raporturile de drept comercial, daunele nu se calculează la nivelul dobânzilor legale ci potrivit regulilor de drept comercial.

În temeiul dispozițiilor legale invocate, inclusiv art.1088 (2) Cod civil se consideră că recurenta nu trebuia să facă dovada prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate, astfel că numai prin încălcarea legii a fost respins apelul.

Recursul este nefondat.

Problema care se discută în recurs constă în stabilirea naturii daunelor interese moratorii și modul de calcul al acestora.

Așa cum rezultă din acțiune cât și din motivarea recursului, ceea ce se solicită de reclamantă este beneficiul nerealizat constând în dobânda bancară.

Dispozițiile art.43 Cod comercial, invocate și analizate de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă însă la natura dobânzii sau la modul de calcul al acesteia, ci stabilește numai dreptul la dobândă din ziua când sumele devin exigibile.

Pentru ca instanța de apel să fi admis daunele interese moratorii în suma pretinsă prin acțiune, trebuia să se dovedească de reclamantă ca pe perioada de la data când obligația de plată a devenit scadentă și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la BRD pentru constituirea de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului (art.1088 Cod civil) invocată de recurentă pentru lipsa de folosință a dividendelor, nu poate fi absolutizată pentru că prin acte normative intervenite în perioada de la scadența plății, se impunea instituțiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operațiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului și nu la bănci comerciale.

În afară de cele arătate, pretențiile reclamantei nu puteau fi admise în cuantumul menționat, și pentru motivul că până la 31 ianuarie 1998, data abrogării Decretului 311/1951, dobânda legală era de 6% pe an, iar până la intrarea în vigoare a O.G. 9/2000, în materia dobânzii legale nu au fost emise acte normative care să reglementeze această materie.

De aceea, în acest interval de vid legislativ (abrogarea Decretului 311/1995- intrată în vigoare a OUG 9/2000) în lipsa dovezii existenței conturilor la bănci comerciale, dobânda s-a acordat la nivelul ratei de scont practicată de BNR.

Față de cele arătate, nu este evident în cauză motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, decizia recurată este temeinică și legală și recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.