Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2481/2003 AI generated

Pledge without dispossession: termination of proceedings via plaintiff’s waiver of action after appellate nullity ruling

Case Number Decizia nr. 2481/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant-bank's appeal and modified the Court of Appeal decision, thereby annulling the first-instance judgment that had declared the absolute nullity of a pledge contract without dispossession; consequently, the case was terminated as the plaintiff-company waived the prosecution of the action, leaving no operative judgment on the merits. The dispute concerned the validity of a commercial security instrument (pledge without dispossession) registered in the Special Pledge Register, where the defendant appealed against the lower courts' findings of nullity. The procedural resolution was based on Article 246 of the Code of Civil Procedure, which allows for the cessation of proceedings upon the plaintiff's voluntary waiver of the lawsuit, processed via Article 304(6) of the Code of Civil Procedure for the appellate modification.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 6 din C. proc. civ, art. 246 C. proc. civ; Pledge without dispossession: termination of proceedings via plaintiff’s waiver of action after appellate nullity ruling: În consecință, recursul pârâtei B.C.R. SA va fi admis în conformitate cu art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., iar decizia Curții de Apel București, nr. 1461 din 14 noiembrie 2001, va fi modificată, în sensul că va fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1836 din 8 martie 2001, care va fi desființată și se va lua act de renunțarea la judecată, făcută de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract termination of proceedings article of civil procedure pledge commercial dispute declaratory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1836 din 8 martie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.A. SRL București, în contradictoriu cu B.C.R. SA, sucursala Lipscani, și a constatat nulitatea absolută a contractului de gaj, fără deposedare, încheiat între părți la 1 februarie 1996 și transcris în Registrul Special de Gajuri al Judecătoriei Sectorului 3 București, nr. 139/1996.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 1461 din 14 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul B.C.R. București.

Cu actul înregistrat la 25 ianuarie 2002, B.C.R., sucursala Lipscani București, a formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

La termenul de astăzi, reprezentanta recurentei a depus la dosar un înscris emanând de la intimata-reclamantă SC D.A. SRL București, prin care aceasta renunță la judecata acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 7606/2000 al Tribunalului București, secția comercială, având ca obiect contractul de gaj fără deposedare nr. 139/1996.

Totodată, recurenta a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată, făcută de reclamantă, și nu se solicită cheltuieli de judecată.

În consecință, recursul pârâtei B.C.R. SA va fi admis în conformitate cu art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., iar decizia Curții de Apel București, nr. 1461 din 14 noiembrie 2001, va fi modificată, în sensul că va fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1836 din 8 martie 2001, care va fi desființată și se va lua act de renunțarea la judecată, făcută de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă B.C.R., sucursala Lipscani București, împotriva deciziei nr. 1461 din 14 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 1836, din 8 martie 2001, a Tribunalului București, secția comercială, pe care o anulează în totul.

Ia act că intimata reclamantă SC D.A. SRL București renunță la judecata acțiunii, conform art. 246 C. proc. civ.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.