Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4063/2010 AI generated

Challenge to administrative order dismissed for failure to exhaust pre-litigation procedure; jurisdictional limits on review of normative acts and unconstitutionality of abrogated ordinances

Case Number Decizia nr. 4063/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court's decision to reject the plaintiff's claims as inadmissible. The dispute concerned the challenge of an administrative order and a government emergency ordinance, with the plaintiff arguing that the administrative order had already produced effects and that an implicit unconstitutionality exception warranted substantive review. The court held that the claim against the administrative order was inadmissible because the plaintiff failed to fulfill the mandatory prior administrative remedy procedure required for non-exempt persons under Article 7(1) of Law No. 554/2004, and it confirmed that the court cannot review the legality or constitutionality of normative acts such as government ordinances, which fall outside the jurisdiction of administrative courts. Additionally, the exception of unconstitutionality was deemed inadmissible as the ordinance had been expressly abrogated, and the court clarified that exceptions of illegality regarding normative acts must be explicitly raised with specific references to superior laws, which the plaintiff did not do.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ; Challenge to administrative order dismissed for failure to exhaust pre-litigation procedure; jurisdictional limits on review of normative acts and unconstitutionality of abrogated ordinances: Examinând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma prevederilor legale aplicabile din materia supusă verificării, cu referire la art. 3041 și raportat la criticile recurentului - reclamant dar și față de apărările autorității intimate, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă, fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions effects of unconstitutionality emergency government ordinance non-administrative dispute action for annulment cassation review
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4263 din 2 decembrie 2009, a respins cererea reclamantului M.P. de anulare a Ordinului nr. 69607/2009 formulată în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A., ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.

Prin aceeași sentință au fost respinse, ca inadmisibile, excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, ca și cererile de anulare și respectiv de suspendare ale aceluiași act normativ, fiind admisă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului G.R. formulată de M.A.I.

În fine, instanța de fond a respins și cererea reclamantului de suspendare a executării Ordinului atacat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește cererile reclamantului privitoare la O.U.G. nr. 37/2009, că acestea nu sunt admisibile.

Astfel, excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, atașată acțiunii reclamantului a fost apreciată, ca inadmisibilă, raportat la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 a Curții Constituționale, întrucât privește un act normativ care nu mai este în vigoare, urmare abrogării intervenite prin O.U.G. nr. 105/2009.

Cererile având ca obiect anularea și respectiv suspendarea aceleiași O.U.G. nr. 37/2009 formulate în contradictoriu cu G.R. au fost respinse pe considerentul că actele normative, cum este și ordonanța indicată, nu fac obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ.

Cu referire la solicitarea de anulare a Ordinului nr. 69607/2009, emis de A.N.S.V.S.A., prim instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.

2. Motivele de recurs prezentate de recurentul M.P.

În termen legal, recurentul – reclamant a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând, în esență, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea fondului litigiului.

Invocând ca temei legal al prezentului recurs prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susținut următoarele:

- nu era necesară și nici obligatorie parcurgerea plângerii prealabile în cauză întrucât Ordinul nr. 69607/2009 a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele;

- instanța de fond nu a calificat complet și corect natura juridică a cauzei, nesesizând că, implicit, a fost menționată și o excepție de nelegalitate a actului atacat, de natură a atrage aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004;

- și în alte cauze similare colegi ai recurentului au obținut câștig de cauză, fie că au parcurs sau nu etapa plângerii prealabile.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma prevederilor legale aplicabile din materia supusă verificării, cu referire la art. 3041 și raportat la criticile recurentului - reclamant dar și față de apărările autorității intimate, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă, fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată cu care a investit prima instanță recurentul - reclamant a solicitat, în principal, anularea și respectiv suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, anexând și o excepție de neconstituționalitate, în cuprinsul căreia prin ample argumente a fost susținut caracterul nelegal și vădit abuziv al acestui act normativ.

Prima instanță în mod legal a respins, ca inadmisibile, toate aceste cereri, reținând, pe de-o parte, că nu mai este posibilă sesizarea Curții Constituționale dată fiind abrogarea expresă a actului normativ în discuție, iar pe de alta, limitele cenzurii instanței de contencios administrativ față de actele normative adoptate de Guvern în exercitarea competenței legislative delegate.

Nu este fondată susținerea recurentului vizând o pretinsă excepție de nelegalitate, implicit invocată, asupra căreia instanța de fond ar fi omis să se pronunțe.

În cuprinsul acțiunii de chemare în judecată nu se face nici o referire, nici explicită și nici „implicită”, astfel cum susține recurentul, cu privire la vreo excepție de nelegalitate, în sensul reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată.

De altfel, în temeiul textelor de lege arătate o astfel de excepție nici nu ar putea fi invocată decât în manieră „explicită”, cu indicarea textelor de lege raportat la care se invocă o astfel de nelegalitate căci instanța de contencios administrativ legal investită cu excepția de nelegalitate examinează concordanța actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară, în baza și în executarea cărora a fost emis, ceea ce în mod evident nu s-a realizat în cauza de față.

În fine, neîntemeiate sunt și criticile vizând nelegala respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a Ordinului nr. 69607/2009 emis de autoritatea intimată A.N.S.V.S.A., în condițiile în care Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat asupra obligativității îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Recurentul nu se încadrează între persoanele prevăzute de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru care procedura prealabilă nu este obligatorie, astfel că se impunea ca anterior introducerii acțiunii în anularea Ordinului nr. 69607/2009 și în termenele prevăzute de art. 1 al aceluiași text de lege aceasta să se adreseze cu plângere administrativă autorității emitente, ceea ce însă nu a dovedit că ar fi făcut.

Nici actele depuse în fața instanței de recurs nu demonstrează îndeplinirea prealabilă a acestei proceduri, având un conținut cu totul diferit.

Așa fiind, se constată că instanța de fond în mod corect a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a respins și acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge așadar, ca nefundat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.P. împotriva sentinței nr. 4269 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.