Material jurisdiction for tax litigation under Law 554/2004: whether competency is determined by the issuing authority’s level or the contested amount.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 146 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta S.C.M.F. Onești împotriva pârâților M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P. Bacău – A.I.F.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl reprezintă suma de 107.628 lei, apreciată de reclamantă ca fiind stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale. Curtea de apel a mai reținut că, în speță, competența materială, determinată conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, revine tribunalului, secția de contencios administrativ fiscal, fără a avea relevanță împrejurarea că în decizia de impunere contestată au fost înscrise obligații de plată în cuantum total de 1.135.003 lei.

Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 86 din 5 februarie 2010, a admis excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău și, prin urmare, constatând ivit conflict negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, în speță, A.N.A.F. este autoritate publică centrală emitentă a actului administrativ fiscal ce face obiectul cauzei, neprezentând relevanță faptul că s-a admis în parte contestația, deoarece aceasta și-a exercitat atribuțiile jurisdicțional administrative în baza dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc.

Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față se solicită anularea Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. prin care a fost desființată decizia de impunere nr. 328/2008, pentru suma de 1.025.733 lei și s-a respins contestația pentru suma de 107.628 lei.

Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.C.M.F. Onești, M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. –și D.G.F.P. – A.I.F. Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.