Rejection of provisional release: conflict between statutory release conditions and persistent grounds for preventive detention in organized border corruption

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

I. Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3148/2/2011 (1346/2011) s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul G.V.

A obligat inculpatul la 100 lei, cheltuieli judiciare, avansate către stat.

S-a reținut că la data de 10 decembrie 2010, sub nr. 255/45/2011, pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul G.V., încarcerat în Arestul Secției 4 Poliție București, în baza M.A.P. nr. 120/U.P. din 23 februarie 2011 emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1581/2/2011.

În motivarea cererii, s-a susținut - în esență - că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru admiterea ei, atât în ceea ce privește admisibilitatea în principiu, cât și în ceea ce privește temeinicia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 01 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, s-a admis excepția de necompetență teritorială și în baza art. 42 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 05 aprilie 2011, sub nr. 3148/2/2011.

La termenul din 06 aprilie 2011 a fost respinsă excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, apreciindu-se că art. 160/6 alin. (4) C. proc. pen. trebuie interpretat în corelare cu dispozițiile art. 146 alin. (2), art. 149/1, art. 155 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, instanța învestită cu soluționarea propunerii de arestare și de prelungire a duratei acestei măsuri este competentă să soluționeze și cererile de liberare provizorie formulate în cauza respectivă.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că inculpatul G.V. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul G.V., în calitate de lucrător de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, județul Vaslui, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit și acceptat, direct sau indirect (prin intermediul colegilor de tură), sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, în scopul neîndeplinirii ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul la frontieră, respectiv de a nu efectua o verificare strictă asupra documentelor persoanelor și autovehiculelor și de a permite introducerea în țară a unor produse accizabile.

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că a constituit, împreună cu alți colegi de serviciu, un grup infracțional organizat, ce a acționat în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție (luare de mită) pentru a obține beneficii materiale.

Conform art. 160/1 C. proc. pen. privind modalitățile liberării provizorii, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

Conform art. 160/2 C. proc. pen. privind condițiile liberării, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani [alin. (1)], iar liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte [alin. (2)].

În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii, instanța reține că sunt întrunite condițiile prev. de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., legea prevăzând pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În ceea ce privește fondul cererii, instanța reține următoarele:

Pe lângă condițiile impuse de acest text de lege, trebuie verificat însă, dacă, așa cum prevede art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurii preventive, circumscris în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei), poate fi atins sau nu prin liberare provizorie sub control judiciar.

Această verificare se face prin raportare la criteriile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen., ce au condus instanța învestită cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive la luarea față de inculpat a acestei măsuri de prevenție.

Or, procedând la verificarea aspectelor menționate anterior, instanța apreciază că, în cauza de față, deși cererea inculpatului este admisibilă în principiu, scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, întrucât asigurarea bunei desfășurări a procesului penal impune judecarea în continuare a inculpatului în stare de arest, în condițiile în care subzistă temeiurile arestării, prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Curtea are în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor reținute (aceasta sunt de natură să producă îndoieli nu numai cu privire la onestitatea inculpatului și a serviciului din care face parte, dar și cu privire la mecanismul de funcționare a organelor de control ale statului), perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat, bine pus la punct al activității ilicite, numărul mare de persoane implicate , toate aceste elemente impregnând faptelor un pericol social concret ridicat și reliefând totodată o periculozitate sporită a inculpatului.

Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acest moment finalizată, cu atât mai mult cu cât data emiterii mandatului de arestare preventivă este recentă, respectiv 23 februarie 2011, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.

Față de cele expuse anterior, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul G.V.

II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul G.V., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea încheierii recurate și rejudecând pe fond, admiterea cererii de liberare sub control judiciar formulată, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 1602 C. proc. pen., respectiv că inculpatul nu este recidivist, nu exista date care justifica temerea ca va săvârși o altă infracțiune, nu va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, nu va altera ori distruge mijloacele de proba sau prin alte asemenea fapte.

S-a arătat că, inculpatul este cercetat pentru infracțiunea de luare de mită, însă nu exista mituitor, singura probă a acuzării fiind declarația unui martor cu identitate protejată.

Se mai susține că în data de 31 martie 2011 a fost audiat inculpatul, dosarul a fost finalizat, peste două zile inculpatul va pleca la Penitenciarul Iași, cauza urmând a fi soluționată la Curtea de Apel Iași.

Se mai invocă circumstanțele personale ale inculpatului, are doar 24 de acte materiale iar în urma prezentării materialului de urmărire penală s-a constatat că sunt doar 12 acte materiale, nu are antecedente penale, are un copil de 6 ani în întreținere iar soția este bolnavă având cancer benign. A susținut că inculpatul are caracterizări favorabile la dosar, anterior acesta a fost învățător, că este bolnav, și necesita tratament special in vederea evitării unui soc anafilactic. Față de aceasta ultima mențiune, apreciază ca ii este pusa viata in primejdie, existând la dosar acte în circumstanțiere.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de inculpatul G.V. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, instanța de fond a statuat în mod legal că deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de recurentul inculpat G.V. este admisibilă în principiu, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., legea prevăzând pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Pe fondul aceleiași cereri, pe lângă condițiile impuse de acest text de lege, trebuie verificat însă, dacă, așa cum prevede art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurii preventive, circumscris în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei), poate fi atins sau nu prin liberare provizorie sub control judiciar.

Această verificare se face prin raportare la criteriile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen., ce au condus instanța învestită cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive la luarea față de inculpat a acestei măsuri de prevenție.

Aceeași primă instanță a statuat, de asemenea în mod legal că deși, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acest moment finalizată, cu atât mai mult cu cât data emiterii mandatului de arestare preventivă este recentă, respectiv 23 februarie 2011, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.

Din acest ultim punct de vedere se reține că inculpatul G.V., în calitate de lucrător de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, județul Vaslui, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit și acceptat, direct sau indirect (prin intermediul colegilor de tură), sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, în scopul neîndeplinirii ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul la frontieră, respectiv de a nu efectua o verificare strictă asupra documentelor persoanelor și autovehiculelor și de a permite introducerea în țară a unor produse accizabile.

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că a constituit, împreună cu alți colegi de serviciu, un grup infracțional organizat, ce a acționat în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție (luare de mită) pentru a obține beneficii materiale.

Văzând și dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva încheierii de ședință din 06 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3148/2/2011 (1346/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.