Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2460/2010 AI generated

Reinstatement of public official after constitutional unconstitutionality of abolition ordinance

Case Number Decizia nr. 2460/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate court's decision which ordered the annulment of the administrative dismissal and the reinstatement of the public official into his former position, ruling that the agency's arguments were unfounded. The dispute concerned the legality of an administrative decision dismissing a director from a decentralized public service, issued under Emergency Ordinance No. 37/2009, with the appellant arguing that subsequent regulations abrogated the original ordinance and that constitutional rulings could not retroactively validate the applicant's claim. The decisive legal basis was the ruling of the Constitutional Court declaring the relevant emergency ordinances unconstitutional for violating the organic law regime of public service and the institution's stability; the court held that the annulment of the enabling norms rendered the individual administrative act illegal, and that the effects of the unconstitutionality rulings extended to similar cases under Article 9 of Law No. 554/2004, thereby restoring the rights protected by the organic status of civil servants under Law No. 188/1999.

Legislator headnote

AI generated

art. 106 din Legea nr. 188/1999, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 78 din Constituția, art. 146 lit. a) din Constituție, art. 115 alin. (6) din Constituție; Reinstatement of public official after constitutional unconstitutionality of abolition ordinance: The dispute concerned the legality of an administrative decision dismissing a director from a decentralized public service, issued under Emergency Ordinance No. 37/2009, with the appellant arguing that subsequent regulations abrogated the original ordinance and that constitutional rulings could not retroactively validate the applicant's claim. The decisive legal basis was the ruling of the Constitutional Court declaring the relevant emergency ordinances unconstitutional for violating the organic law regime of public service and the institution's stability; the court held that the annulment of the enabling norms rendered the individual administrative act illegal, and that the effects of the unconstitutionality rulings extended to similar cases under Article 9 of Law No. 554/2004, thereby restoring the rights protected by the organic status of civil servants under Law No. 188/1999.

Keywords

AI generated
unconstitutional emergency ordinance dismissal of civil servant effects of unconstitutionality administrative status of officials public institution public legal official

Cited Legislation

AI generated
art. 106 din Legea nr. 188/1999
109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999, corelat cu art.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
(5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și, ca o consecință, a dispus anularea actului administrativ atacat, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct la C.J.
art. 3041 C. proc. civ
9 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că, anterior declarării neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G.
art. 78 din Constituția
Recurenta - pârâtă a mai arătat că instanța de fond trebuia să țină cont și de prevederile art. 78 din Constituția României, potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M.
art. 146 lit. a) din Constituție
1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.
art. 115 alin. (6) din Constituție
37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin.
art. 15 din Constituție
37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr.
art. 147 alin. (4) din Constituție
105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Specific procedural rule governing the review of administrative acts by the court of appeal.

art. 28 din Legea nr. 554/2004

Provision applied in the dispositive to determine the procedural consequences of the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 619/2009 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea de contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul V.B., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. București și în consecință a anulat actul de încetare a raporturilor de serviciu, respectiv decizia nr. 617 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă; a dispus repunerea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul G.R.; a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, act normativ ale cărui dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).

Din această perspectivă, instanța a mai reținut că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și, drept urmare, este nelegal, iar aspectele legate de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 au fost între timp abrogate de O.U.G. nr. 105/2009 nu au nici o relevanță în prezenta cauză, de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.

Pentru aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999, corelat cu art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și, ca o consecință, a dispus anularea actului administrativ atacat, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct la C.J. Sălaj din cadrul A.P.I.A.

Instanța de fond a mai reținut faptul că împrejurarea că între timp autoritatea a desemnat o altă persoană în funcția publică nu poate fi opusă cu succes pentru a paraliza demersul reclamantului, deoarece aceasta vizează același cadru normativ analizat de Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și a legii de aprobare și care are ca obiectiv zădărnicirea punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Instanța a respins acțiunea față de G.R., deoarece acesta nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de serviciu pe care se grefează prezentul litigiu este legat doar între pârâtă și reclamant.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat faptul că reclamantul nu a justificat în nici un fel suportarea unor astfel de cheltuieli, astfel încât a respins solicitarea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că, anterior declarării neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată și prevederile art. III alin. (6) din acest act normativ au fost preluate de art. IV alin. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, iar potrivit art. IV alin. (1) din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că instanța de fond trebuia să țină cont și de prevederile art. 78 din Constituția României, potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. Of. sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei și nu de la data la care s-a pronunțat Curtea Constituțională, astfel încât, dat fiind faptul că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost publicată în M. Of. în data de 06 noiembrie 2009, efectele acesteia nu se puteau răsfrânge asupra sentinței civile nr. 196 din 26 octombrie 2009, încălcându-se principiul neretroactivității.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză este de necontestat faptul că Decizia A.P.I.A. nr. 617 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul - reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct în cadrul Centrului Județean A.P.I.A. Sălaj, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

„(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Totodată, este de reținut faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 (M. Of. nr. 668/6.10.2009), care, la rândul său, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Pe de altă parte, în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul - intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ.

Așa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

în consecință, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

În acest context, eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituționalitate al ordonanței.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A., împotriva sentinței civile nr. 619 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.