Reasonableness of delay in processing foreign citizenship renaturalization petitions at diplomatic missions under the European Convention on Nationality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2412 din 5 iunie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.Ș., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pe acesta din urmă să primească de îndată cererea și actele reclamantului pentru redobândirea cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil; a anulat totodată, ca netimbrat, capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale și la obligat pe acesta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că reclamantul este cetățean al republicii Moldova care și-a exprimat intenția de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, la data de 9 ianuarie 2009 a formulat o primă cerere către S.C.A.R. la Chișinău, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și actelor necesare, primind răspuns, prin adresa nr. G5-1/P/275 din 29 ianuarie 2009, în sensul că, datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea, reclamantul urmează a fi programat și înștiințat prin invitație pentru depunerea cererii, cererea similară din data de 9 februarie 2008, privind același răspuns prin adresa nr. G5-1/P/418 din 20 februarie 2009.

A mai reținut instanța că, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 21/1991, precum și ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 cererea reclamantului, privind redobândirea cetățeniei române trebuia primită pe loc și înaintată de îndată comisiei pentru cetățenie întrucât dispozițiile legale mai sus menționate nu reglementează o procedură precum cea derulată de pârât.

Ținând seama totodată de faptul că modificările aduse Legii nr. 21/1921, prin introducerea art. 12 alin. (3), au prevăzut posibilitatea programării unui număr de 30.000 de dosare pe an, în cazul în care numărul solicitărilor depășește capacitatea de procesare, instanța de fond a apreciat că, pe de o parte, pârâtul nu a făcut dovada unei asemenea situații excepționale, iar pe de altă parte, că termenul de cinci luni care a trecut de la formularea cererii (7 ianuarie 2008) nu poate fi considerat rezonabil în accepțiunea art. 10 din C..E.C., ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greșită a legii deoarece intimatului i s-a răspuns, în sensul că solicitarea acestuia va fi soluționată favorabil la momentul procesării cererilor similare și a arătat că nu se poate constatat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a mai arătat că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a avea în vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii atacate și respingerea, ca nefondată, a acțiunii, a fost solicitată și față de împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererii, învederându-se că noțiunea de termen rezonabil nu este sinonimă celei de termen scurt ci se raportează la toate circumstanțele cauzei, așa cum s-a reținut în jurisprudența C.E.D.O., din care au fost menționate mai multe decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Prin răspunsurile comunicate reclamantului, se constată că M.A.E., prin S.C.A.R. în Republica Moldova, a respectat dispozițiile ar. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nemaifiind dovedită încălcarea dreptului de petiționare al reclamantului reglementat de art. 51 din Constituție și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, se constată că, în mod greșit, s-a reținut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluționarea cererii în termen legal.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererii formulate de reclamant, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamantului exprimă dimpotrivă voința ministerului pârât de a–i rezolva cererea de redobândire a cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie din Ministerul Justiției, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 Legea nr. 21/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate.

Față de data și conținutul răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acțiunii în justiție, 6 februarie 2009, nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale situației expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și solicitarea examinării cererii sale cu prioritate față de cererile similare depuse la aceeași dată este lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor art. 5 din C.E.C., care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.

Reclamantul a susținut neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 10/1 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de M.A.E., va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 2412 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului M.Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.