Expropriated Land Restitution Denied Where Property Affectation Includes Public Utilities and Green Spaces

Asupra recursului constată următoarele:

Cu notificarea nr. 716/2001, B.M. a cerut restituirea în natură a imobilului - construcții și teren în suprafață de 659 mp - situat în municipiul Vaslui, expropriat de stat în baza Decretului nr. 279/1987.

Prin dispoziția nr. 745 din 5 septembrie 2007, Primarul Municipiului Vaslui a respins cererea de restituire în natură și a propus acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru o cotă de ½ părți indivize din imobilul mai sus descris, în favoarea notificatoarei.

În motivarea dispoziției s-a reținut că reclamanta face dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru o cotă de ½ părți din imobilul expropriat și că acesta nu mai poate fi restituit în natură, întrucât construcția a fost demolată iar pe teren au fost edificate blocuri de locuințe.

Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2007, reclamanta B.M. a cerut anularea dispoziției și obligarea pârâtului Primarul municipiului Vaslui să îi emită dispoziție de restituire în natură a terenului liber, susținând că eronat s-a statuat că ar fi îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru o cotă de ½ părți indivize din imobilul expropriat.

Prin sentința civilă nr. 981 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins cererea, în contradictoriu cu Primăria municipiului Vaslui.

Prin decizia civilă nr. 53 din 13 martie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în mod greșit cererea s-a judecat în contradictoriu cu Primăria municipiului Vaslui, deși calitate procesuală pasivă are Primarul municipiului Vaslui.

Prin sentința civilă nr. 2557 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Vaslui, secția civilă, reinvestit cu soluționarea cauzei, a respins cererea și a constatat că onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300 de lei, rămâne în sarcina statului.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat se stat din patrimoniul numiților B.Ș. și M.M., proprietari în cote de ½ părți indivize, caz în care, reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului B.Ș., este îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru cota deținută de acesta din imobil.

Instanța a statuat că, în prezent, terenul expropriat nu este liber în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât, potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză este afectat de spațiile verzi dintre blocurile de locuințe și tranzitat de rețele tehnico edilitare, inclusiv conducte de gaze, caz în care, nu poate fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită să primească despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 58 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute de prima instanță.

Prin aceeași deciziei s-a constatat că onorariul de avocat, în cuantum de 200 de lei, rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta susține că soluțiile instanțelor de fond sunt greșite, întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, terenurile libere, care nu sunt afectate de utilități, se restituie în natură. Reclamanta afirmă că terenul în litigiu nu este ocupat în întregime de utilități publice, caz în care, partea de teren rămasă liberă se impune a-i fi restituită în natură.

Analizând recursul, în limita susținerilor reclamantei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, precum sunt căile de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, piețele pietonale și altele asemenea.

Rezultă că, potrivit dispoziției legale menționate, cerința privind utilizarea terenului în scopul pentru care au fost preluat de stat nu presupune, în mod obligatoriu, astfel cum greșit invocă reclamanta, ca acesta să fie ocupat în mod efectiv și în totalitate doar cu construcții nedemontabile, fiind suficient, pentru a se constata imposibilitatea restituirii în natură, ca terenul să fie afectat unor amenajări publice.

În speța supusă analizei, reclamanta invocă o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, justificat de împrejurarea instanțele de fond au statuat în mod greșit cu privire la lipsa calității de teren liber, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, a unei parcele din terenul expropriat, fără însă a dezvolta critica.

Or, potrivit constatărilor instanțelor de fond, suverane în a stabili împrejurările de fapt ale cauzei, întreaga suprafață de teren preluată de stat din patrimoniul autorului reclamantei, B.Ș. a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea, întrucât, astfel cum s-a stabilit prin concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză este ocupată de spațiile verzi amenajate între două blocuri de locuințe și, respectiv, este străbătută, în subteran, de conductele de alimentare cu apă și conductele de canalizare care deservesc complexul de locuințe.

Rețelele tehnico edilitare și organizarea spațiului verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziției art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, caz în care, în mod corect instanțele de fond au statuat că măsurile reparatorii cuvenite reclamantei se vor stabili în echivalent.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, reținând și că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 58 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.