Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1053/2011 AI generated

Inadmissibility of appeal against revision of irrevocable cassation judgment

Case Number Decizia nr. 1053/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision to cancel the request for revision in force. The dispute concerned a procedural challenge where a party sought to revise a final judgment rendered on a cassation appeal (contestatia in anulare), which had previously dismissed a challenge against a lower court's decision. The Court of Appeal had cancelled the revision request for lack of payment of judicial stamp fees. The Supreme Court determined that because the underlying judgment being revised was issued on a cassation appeal, it was irrevocable and not subject to appeal; consequently, any decision rendered on the revision of an irrevocable judgment is likewise not subject to further appeal (recurs), rendering the appellant's recourse legally inadmissible under Article 299 of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Articles 328 and 377(2)(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against revision of irrevocable cassation judgment: Astfel, pentru primul termen de judecată, respectiv data de 11 ianuarie 2010, revizuienții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 9,1 lei și 0,15 lei (filele 5 și 6) și întrucât, la dosar, nu există dovada achitării acestor taxe judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea va anula ca netimbrată cererea de revizuire.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure procedural issues appealability of interlocutory decision scope of review in cassation prohibition of payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 4 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus anularea cererii de revizuire formulată de revizuienții C.S. și C.M. împotriva deciziei civile nr. 1161 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1172/59/2009, ca netimbrată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1161 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1172/59/2009, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorii C.S. și C.M. împotriva deciziei civile nr. 825/R din 12 octombrie 2009, pronunțată de aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3098.1/325/2008.

Împotriva acestei hotărâri, C.S. și C.M. au înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 24 noiembrie 2009, revizuirea, invocând ca motive: incompatibilitatea și nesoluționarea pe fond a cauzei.

Fără a intra în analiza motivelor invocate de revizuienți, pe cale de excepție, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că în cauză operează atât excepția nulității cererii pentru netimbrare, cât și inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pentru primul termen de judecată, respectiv data de 11 ianuarie 2010, revizuienții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 9,1 lei și 0,15 lei (filele 5 și 6) și întrucât, la dosar, nu există dovada achitării acestor taxe judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea va anula ca netimbrată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, depunând copii ale unor acțiuni constituite în probe la instanța de fond.

La termenul din 9 februarie 2011 instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția privind inadmisibilitatea recursului.

Astfel, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speță, hotărârea atacată prin cererea de revizuire a fost pronunțată în contestația în anulare, și conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. este irevocabilă.

Or, conform art. 299 C. proc. civ. numai hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel sunt supuse recursului.

În consecință, deoarece hotărârea atacată prin cererea de revizuire era irevocabilă, decizia astfel pronunțată nu mai putea fi atacată cu recurs.

Față de cele reținute instanța urmează a dispune respingerea recursului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienții C.S. și C.M. împotriva deciziei nr.4 R din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.