Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2633/2010 AI generated

Jurisdiction for cross-border medical reimbursement claims under mandatory pre-litigation administrative procedures

Case Number Decizia nr. 2633/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the appellate court’s sentence, and remanded the case to the same instance for further proceedings, establishing that the administrative court had jurisdiction. The dispute concerned a claim by a social health insurance beneficiary against the national health insurance house and a local insurance house for reimbursement of medical services provided abroad, which the lower administrative court had previously declined, erroneously transferring the case to the civil court based on a characterization of the action as a standard indemnity claim rather than an administrative appeal. The decisive legal basis was Article 8(1) of Law No. 554/2004, which grants standing to individuals injured by the failure of a public authority to issue a reasoned response within statutory deadlines, interpreted in conjunction with Article 236 of Law No. 95/2006, which mandates that reimbursement of cross-border medical expenses is an administrative function performed by health insurance houses under the oversight of the national authority.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 236 din Legea nr. 95/2006, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ; Jurisdiction for cross-border medical reimbursement claims under mandatory pre-litigation administrative procedures: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 236 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale”, iar „Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România estre parte, este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul C.N.A.S.”.

Keywords

AI generated
cross-border jurisdiction insurance reimbursement social insurance proceedings health insurance administrative authority public health

Cited Legislation

AI generated
art. 8 din Legea nr. 554/2004
264/2007 și întrucât cererea sa privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale acordate în străinătate nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 8 alin.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art.
art. 3041 C. proc. civ
civ., precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
art. 236 din Legea nr. 95/2006
Recurentul a susținut că intimatele au calitate procesuală pasivă în cauză, în contextul dispozițiilor art. 236 din Legea nr. 95/2006, modificată prin Legea nr.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
729/2009, în cauză devin incident prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care-l îndreptățesc să sesizeze instanța de contencios administrativ.
art. 312 C. proc. civ
Pe cale de consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza, la aceiași instanță, pentru continuare judecății.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 413 din 26 noiembrie 2009, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul T.M.A., în contradictoriu cu pârâtele C.A.S. Timiș și C.N.A.S., în favoarea J. Timișoara reținând, în esență, că obiectul dedus judecății este o acțiune în pretenții, constând în solicitarea obligării pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 12548,10 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata contravalorii serviciilor medicale de care a beneficiar în străinătate, la Spitalul General al Orașului Viena și, prin urmare, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe care acesta și-a întemeiat acțiunea.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că intimatele au calitate procesuală pasivă în cauză, în contextul dispozițiilor art. 236 din Legea nr. 95/2006, modificată prin Legea nr. 264/2007 și întrucât cererea sa privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale acordate în străinătate nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 8 alin. (7) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul C.N.A.S. nr. 729/2009, în cauză devin incident prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care-l îndreptățesc să sesizeze instanța de contencios administrativ.

Recursul este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 236 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale”, iar „Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România estre parte, este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul C.N.A.S.”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) și (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul C.N.A.S. nr. 729/2009: în condițiile în care un asigurat al sistemului medical din România beneficiază de asistență medicală într-un stat membru UE, la solicitarea acestuia, C.A.S. rambursează contravaloarea serviciilor medicale respective în condițiile legii.

Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut de art. 7 alin. (4) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate și în raport de obiectul cererii formulate de reclamant, Curtea constată că aparține instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a pricinii, soluția de declinare în favoarea secției civile a aceleiași curți de apel fiind greșită.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza, la aceiași instanță, pentru continuare judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.M.A. împotriva sentinței civile nr. 413 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, la aceiași instanță, pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.