Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 943/2011 AI generated

Standing of special administrator in insolvency proceedings to sue on behalf of debtor

Case Number Decizia nr. 943/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the ex officio exception of lack of legal representative capacity, thereby annulling the cancellation appeal and leaving the prior second-instance decision intact. The dispute involved a commercial litigation where the special administrator of a debtor company in insolvency proceedings filed a cancellation appeal against a cassation decision that had rejected its claim, which originally sought to overturn a lower court's dismissal of its appeal for insufficient stamp duty. The Court held that the special administrator lacked standing to represent the debtor in this specific type of action, as its mandate is limited to representing shareholder interests and procedural matters under the Insolvency Law, whereas the judicial administrator is exclusively empowered to initiate and sustain actions for the annulment of fraudulent acts or operations that prejudice creditors' rights. Decisive legal bases included Articles 161(1) and (2) of the Code of Civil Procedure regarding the annulment of claims due to unproven representation capacity, and Article 18(2) and Articles 20, 79, 80, and 81 of Law No. 85/2006, which distinguish the limited attributes of the special administrator from the broader procedural powers of the judicial administrator.

Legislator headnote

AI generated

art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 77 din Legea nr. 85/2006, art. 137 C. proc. civ, art. 161 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 85/2006; Standing of special administrator in insolvency proceedings to sue on behalf of debtor: Or, susnumita, A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc are calitatea de administrator special al debitoarei SC M.T.S. SA, fiind desemnată, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței în timp ce administrator judiciar a fost desemnată C.I. TRANSILVANIA S.P.R.L. Cluj Napoca.

Keywords

AI generated
insolvency lack of standing limited legal capacity action for annulment commercial dispute legal representation
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2010, SC M.T.S. SA Târgu Secuiesc reprezentată prin A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc a formulat contestație în anulare potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 2188 din 9 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 7445/62/2009 prin care a solicitat admiterea cererii, anularea deciziei și rejudecarea recursului. A formulat totodată, apărări pe fond privind obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2188 din 9 iunie 2010 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.T.S. SA Târgu Secuiesc prin administrator A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc împotriva deciziei nr. 6/Ap din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, prin care a fost anulat ca netimbrat apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 1549/C din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Brașov.

În motivarea deciziei Înalta Curte a reținut că, condițiile în care reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de apel, în sensul de a plăti taxa de timbru aferentă, aceasta a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, apreciind corect faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 pentru acțiunile promovate de administratorul special al debitoarei.

Înalta Curte din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant legal al SC M.T.S. SA, a administratorului special A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 161 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 161 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Or, susnumita, A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc are calitatea de administrator special al debitoarei SC M.T.S. SA, fiind desemnată, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței în timp ce administrator judiciar a fost desemnată C.I. TRANSILVANIA S.P.R.L. Cluj Napoca.

Din analiza acestui text de lege rezultă că administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor debitorului și participă la procedură pe seama debitorului, iar după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, mandatul administratorului special reducându-se la reprezentarea intereselor acționarilor și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Administratorul special, printre alte atribuții legate strict de desfășurarea procedurii de faliment, participă, în calitate de reprezentant al debitorului și la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și art. 80 din lege.

Conform art. 20 alin. (1) lit. h) din același act normativ, administratorul judiciar are în atribuție introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

Aceleași atribuții le prevăd art. 79, art. 80 și art. 81 din Legea nr. 85/2006, în sarcina administratorului judiciar.

În concluzie, administratorul judiciar și nu administratorul special arc calitatea de a reprezenta societatea aflată în procedura insolvenței în cadrul formulării și susținerii unor acțiuni cum este și cea de față.

În speță, constatând că a fost ignorată împrejurarea că prin deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, s-a desemnat administratorul judiciar care a preluat toate atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, că mandatul administratorului special, față de textul menționat s-a redus la atribuțiile cuprinse în aceste dispoziții legale și că obiectul acțiunii de față nu se încadrează în cele prevăzute de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, iar A.S.P.M.T.S. SA Târgu Secuiesc nu și-a dovedit calitatea de reprezentant legal nici la fond, nici în recurs, Înalta Curte potrivit art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 161 alin. (1) C. proc. civ., urmează a da eficiență alin. (2) al aceluiași articol și, pe cale de consecință, va admite excepția lipsei calității de reprezentant al SC M.T.S. SA Tg.Secuiesc a A.S.P.M.T.S. Tg.Secuiesc, iar contestația în anulare va fi anulată.

Prin urmare, față de soluția preconizată, examinarea criticilor referitoare la fondul litigiului este inutilă și lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității de reprezentant al SC M.T.S. SA TG.SECUIESC a A.S.P.M.T.S. TG.SECUIESC.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M.T.S. SA TG.SECUIESC reprezentată prin A.S.P.M.T.S. SA TG.SECUIESC împotriva deciziei nr. 2188 din 9 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.