Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 236/2003 AI generated

Obligation of reorganized medical cabinets to file annual balance sheets under commercial company law

Case Number Decizia nr. 236/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by a Chamber of Commerce, thereby upholding the lower court decisions that rejected the Chamber's claim for maximum civil fines against a medical cabinet and its physician. The dispute centered on whether the defendant medical office, originally established as a limited liability company under the Commercial Companies Law, remained subject to the obligation to file an annual balance sheet with the Chamber of Commerce after being reorganized pursuant to Government Ordinance no. 124/1998. The court held that the defendant was no longer operating as a commercial entity under the Commercial Companies Law but as a non-legal entity medical service provider under specific health sector regulations, which did not require balance sheet submissions. Relying on the imperative reorganization provisions in Article 14 of Government Ordinance no. 124/1998 and Article 1 of the same ordinance, as well as Government Emergency Ordinance no. 116/1999, the court ruled that the specific legislative regime for medical cabinets excluded them from the accounting obligations and corresponding penalties prescribed by the Chamber of Commerce Law, finding no merit in the appellant’s argument regarding the distinction between legal personality and legal form.

Legislator headnote

AI generated

art. 232 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Obligation of reorganized medical cabinets to file annual balance sheets under commercial company law: The dispute centered on whether the defendant medical office, originally established as a limited liability company under the Commercial Companies Law, remained subject to the obligation to file an annual balance sheet with the Chamber of Commerce after being reorganized pursuant to Government Ordinance no. 124/1998. The court held that the defendant was no longer operating as a commercial entity under the Commercial Companies Law but as a non-legal entity medical service provider under specific health sector regulations, which did not require balance sheet submissions. Relying on the imperative reorganization provisions in Article 14 of Government Ordinance no. 124/1998 and Article 1 of the same ordinance, as well as Government Emergency Ordinance no. 116/1999, the court ruled that the specific legislative regime for medical cabinets excluded them from the accounting obligations and corresponding penalties prescribed by the Chamber of Commerce Law, finding no merit in the appellant’s argument regarding the distinction between legal personality and legal form.

Keywords

AI generated
balance sheet limited liability company medical file law of obligations operating company liability regime

Cited Legislation

AI generated
art. 232 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
Mai mult, instanța a reținut că, în baza actului normativ enunțat, pârâtele au obținut, la 29 octombrie 1998, autorizația de liberă practică nr .340/ 21 iulie 2000 aducându-se la cunoștința reclamantei acest lucru, situație în care, potrivit art. 232 alin.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Cited in the reasoning immediately preceding the dispositive to justify the dismissal of the cassation appeal because the ground for cassation was not incident, serving as the main procedural ground for the verdict.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cited in the reasoning immediately preceding the dispositive to justify the dismissal of the cassation appeal because the ground for cassation was not incident, serving as the main procedural ground for the verdict.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 225/2001, a respins, ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură împotriva pârâtelor S.C. C.D.V. S.R.L. și Dr. B.M. prin care se solicita obligarea acestora la plata unor amenzi civile maxime prevăzute de art. 44 alin. (2) și (4) din Legea nr. 26/1990, republicată, întrucât nu au depus, în termen de 15 zile, bilanțul contabil.

S-a reținut de instanță că, în intervalul 28 iulie 1994 și până la 29 octombrie 1998, S.C. C.D.V. al pârâtei Dr. B.M. a funcționat ca S.R.L. în baza Legii nr. 31/1990, pârâtele respectând integral obligațiile ce le reveneau din statut.

În urma O.G. nr. 124/1998, acest S.R.L. a fost transformat într-o unitate fără personalitate juridică, care nu mai are obligația întocmirii și depunerii vreunui bilanț contabil la reclamantă.

Mai mult, instanța a reținut că, în baza actului normativ enunțat, pârâtele au obținut, la 29 octombrie 1998, autorizația de liberă practică nr .340/ 21 iulie 2000 aducându-se la cunoștința reclamantei acest lucru, situație în care, potrivit art. 232 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, nu mai trebuie depus bilanț contabil.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia civilă nr. 749 din 12 iunie 2001, a motivat că instanța de fond a dat o corectă interpretare O.G. nr. 124/1998.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură care, invocând motivul de casare prevăzut de art .304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că în mod greșit s-a considerat că desființarea unei societăți comerciale înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, se poate face prin simplă adresă la Registrul Comerțului, dimpotrivă se aplică regulile din art. 222, art. 224, art. 232 din aceeași lege.

În ceea ce privesc dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 124/1998 invocată de pârâți și reținută de instanțe, se consideră că s-a făcut o confuzie între modificarea de personalitate juridică la care se referă actul normativ și aceea de transformare a formei juridice prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată.

Mai mult, O.U.G. nr. 116/1999 modifică art. 14 din O.G. nr. 124/1998 impunând unităților medico – sanitare înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, să îndeplinească anumite condiții menționate la punctele a – c în recurs, situație în care, în opinia recurentei, pârâta funcționează și în prezent, în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată , mai ales că O.G. nr. 124/1998 nu conține nici o dispoziție de abrogare a Legii nr. 31/1990, republicată, iar societatea pârâtă nu este radiată din Registrul Comerțului.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că societatea pârâtă a funcționat ca S.R.L. înființat în baza Legii nr. 31/1990, republicată, până la emiterea O.G. nr. 124/1998 care, în art. 14, stabilește pentru cabinetele medicale înființate în temeiul altor acte normative (situația din speță) reorganizarea, potrivit acestei ordonanțe, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare.

Aceeași O.G. nr. 124/1998 la art. 1, cât și O.U.G. nr. 116/1998 stabilesc că aceste cabinete medicale sunt unități fără personalitate juridică, furnizoare de servicii medicale, acesta fiind statutul juridic al pârâtei.

Față de cele arătate, susținerea din recurs privind diferența dintre modificarea formei juridice și a personalității juridice și, în final, concluzia că societatea pârâtă funcționează și în prezent tot ca S.R.L. în baza Legii nr. 31/1990, republicată, este fără suport legal.

Din moment ce, pe de o parte, art. 14 din O.G. nr. 124/1998 prevede, cu caracter imperativ, ca societățile de genul celei de față, până la 29 octombrie 1998, să se reorganizeze potrivit acestui act normativ, iar, pe de altă parte, art. 1 stabilește natura juridică a cabinetului medical care înlătură actului medical caracterul de comerț, nu se mai poate susține că, și în prezent, pârâta intimată funcționează în baza Legii nr. 31/1990, republicată, care impunea obligarea întocmirii și depunerii bilanțului contabil, cu sancțiunea prevăzută de Legea nr. 26/1990, republicată, în caz de nerespectare.

Faptul că O.G. nr. 124/1998 nu prevede abrogarea parțială sau totală a Legii nr. 31/1990, republicată, nu are nici o eficiență juridică, avându-se în vedere dispozițiile imperative ale art. 14.

De altfel, problema situației din speță este reglementată de Normele privind formele de exercitare a profesiunii de medic prevăzute de O.G. nr. 124/1998, (nr. 786/1998).

Față de cele arătate, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel apreciind și interpretând corect actele normative în materie, motiv pentru care se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură împotriva deciziei nr. 749 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.