Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 514/2011 AI generated

Annulment of general assembly resolution concerning shareholder withdrawal: material error versus substantive re-examination of evidence

Case Number Decizia nr. 514/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the annulment challenge filed by the commercial company defendant, thereby upholding the binding force of the appellate court's 2009 decision that had reinstated the trial court's case for re-judgment. The dispute concerned a shareholder's action seeking the absolute nullity of a general assembly resolution dated November 14, 2006, wherein the shareholder argued the resolution incorrectly effected her withdrawal from the company without proper discussion, whereas the defendant claimed it merely acknowledged a prior administrative council decision. Applying Article 318 of the Code of Civil Procedure, the court held that the annulment mechanism is restricted to evident material errors in procedural acts, not substantive disagreements regarding the interpretation of evidence or the merits of the case; consequently, the court ruled that the defendant's attempt to re-examine the factual state and proof interpretation constituted a substantive objection rather than a valid procedural error, rendering the challenge unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of general assembly resolution concerning shareholder withdrawal: material error versus substantive re-examination of evidence: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
shareholder actions for annulment absolute nullity of judgment substantive error withdrawal of civil claim procedural interpretation of judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 11 din 21 februarie 2008 a respins acțiunea reclamantei T.C., prin care a solicitat să se dispună nulitatea absolută a Hotărârii AGA nr. 1 din 14 noiembrie 2006 a pârâtei.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 163 din 3 iunie 2008 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 384 din 10 februarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.A. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 163 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Împotriva menționatei decizii, pârâta SC F.A. SRL Craiova, a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut, după o prezentare a situației de fapt, că instanța a fost în eroare atunci când a apreciat că prin hotărârea AGA din 14 noiembrie 2006 s-a hotărât retragerea reclamantei din societate, fără să se aibă în vedere că din cuprinsul hotărârii, din ordinea de zi, că acest aspect nu a fost discutat, ci s-a luat act de hotărârea Consiliului de Administrație prin care s-a constatat retragerea acesteia din societate.

Intimata C.T. prin întâmpinarea formulată, depusă la dosar, a solicitat respingerea contestației în anulare.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului citat mai sus „greșeală materială”, înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Art.318 C. proc. civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, sub motivul că s-a stabilit greșit situația de fapt.

Analizând critica prin care se susține că instanța de recurs ar fi comis o greșeală materială întrucât nu a interpretat corect cuprinsul hotărârii AGA cu privire la retragerea reclamantei din societate, Înalta Curte constată că aceasta nu se referă la o greșeală materială, în raport de dispozițiile citate, petenta solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor.

Or, instanța de recurs a examinat actele aflate la dosar față de susținerile părților și a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, în raport de situația de fapt, așa încât nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, întrucât nu se referă la neregularități evidente care privesc actele de procedură.

Contestatoarea, în realitate, a pus în discuție probleme de fond legate de probele administrate și de starea de fapt la care se referă litigiul.

În consecință, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC F.A. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 384 din 10 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2011.