Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 136/2011 AI generated

Contestation in annulment dismissed for lack of material error; substantive re-evaluation of association membership status impermissible under Article 318 CPC.

Case Number Decizia nr. 136/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the annulment appeal filed by a party challenging a commercial decision, upholding the original dismissal as unfounded. The dispute concerned whether the appellant retained the status of an association member after a lower court's exclusion order, with the appellant arguing that the court of appeal committed a material error by confusing two distinct judicial rulings and ignoring a subsequent appellate decision that had remanded the exclusion case. The court held that the claimed error did not constitute a material mistake under Article 318(1) of the Code of Civil Procedure, as it required a re-examination of the merits and reassessment of evidence rather than correcting a formal procedural defect or a factual oversight regarding the existence of a document; consequently, the annulment appeal was rejected, leaving the 2010 appellate decision in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Contestation in annulment dismissed for lack of material error; substantive re-evaluation of association membership status impermissible under Article 318 CPC: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestația în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau, când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
civil annulment Civil Procedure Code material error formal procedural defect commercial dispute civil status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 septembrie 2010 contestatorul T.I. a formulat contestației în anulare împotriva deciziei nr. 265 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că temeiul de drept al acesteia este art. 318 C. proc. civ.

A susținut că instanța de recurs a comis o gravă greșeală constând în confundarea unor date esențiale din dosarul cauzei, respectiv confundarea unor hotărâri judecătorești, instanța reținând în mod greșit că nu are interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât calitatea contestatorului de asociat al Asociației Salariaților SC V.P. SÂMBUREȘTI a fost pierdută prin decizia irevocabilă nr. 184 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Olt, hotărâre care nu are nicio legătură cu excluderea sa din rândul membrilor asociației salariaților, aceasta fiind pronunțată într-o cauză în care contestatorul a promovat recurs împotriva unei încheierii prin care a fost încuviințată înregistrarea la Registrul Special a Asociaților și Fundațiilor de la Judecătoria Slatina a procesului verbal al Asociației din 6 martie 2007.

A mai precizat că hotărârea de excludere a sa din cadrul Asociației Salariaților nu este irevocabilă, întrucât la 26 ianuarie 2010 Tribunalul Mureș a admis recursul acestuia și pe cale de consecință a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureș.

Contestația în anulare este nefondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestația în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau, când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. raportate la motivele invocate de contestatoare, Curtea constată că aceasta se referă la prima teză a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., privind greșelile materiale.

Noțiunea de greșeală materială nu vizează acele erori care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a unei erori materiale ci, acele greșeli de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, greșeala materială neavând ca și consecință o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor ci, aceasta este în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. având un câmp limitat de aplicare, cu o interpretare restrictivă pentru a nu se deschide calea unui recurs la recurs.

Greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și interpretare a dispozițiilor legale.

În speță contestatorul a invocat o greșită analizare a calității de membru al Asociației determinată de confundarea unor hotărâri judecătorești, erori ce nu pot fi analizate în cadrul contestației în anulare deoarece ele nu sunt în legătură cu aspectele formale ale judecării cauzei ci, necesită o reexaminare a fondului și o reapreciere a probelor, instanța de recurs cunoscând actele contestate de contestator sub aspectul existenței și conținutul lor și făcând asupra acestora aprecieri, împrejurare față de care contestație în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 265 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2011.