Admissibility of unconstitutionality challenge regarding work authorization conditions in a return order for breach of residence purpose

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la instanță, la data de 06 februarie 2010, reclamantul a solicitat anularea actului administrativ nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010 (decizie de returnare). Această măsură a fost dispusă în conformitate cu art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, în scopul comunicării deciziei de revocare a dreptului de ședere temporară al reclamantului ca urmare a faptului că nu a fost respectat scopul pentru care s-a acordat acel drept de ședere pe teritoriul României. în drept, decizia de returnare contestată a fost întemeiată pe art. 4 alin. (4) și art. 77 alin. (3) lit. a) din ordonanța amintită.

Pentru termenul de judecată din data de 2 iunie 2010, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007, privind eliberarea autorizației de muncă, modificată și completată în raport cu prevederile art. 41 alin. (1), art. 53 și art. 18 alin. (1) din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din data de 02 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1204/2/2010, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, motivând, în mod corect, că prevederile legale criticate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică și susținând că în mod greșit prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și actualizată, prevede expres următoarele:

(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate caftind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din analiza și interpretarea textelor legale de mai sus, rezultă că pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalitate, trebuie întrunite cumulativ două condiții: dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei și aceleași dispoziții să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, textul pretins a fi neconstituțional are următorul conținut:

Art. 15

(9) Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberată autorizația de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate face numai dacă se obține o nouă autorizație de muncă, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 6 lit. b), c) și f).

Astfel, având în vedere că Decizia de returnare nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010, a fost emisă pe numele recurentului - reclamant în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), ca urmare a nerespectării prevederilor art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, apreciem că în mod evident art. 15 alin. (9) din O.U.G. nr. 56/2007, modificată și aprobată prin Legea nr. 134/2008, nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze. Prin sintagma legală „dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei” în accepțiunea Legii nr. 47/1992 trebuie să se înțeleagă că este vorba strict de acea prevedere legală de care depinde soluționarea cauzei. Pentru verificarea legalității actului administrativ indicat mai sus și pronunțarea unei soluții asupra fondului, textele de lege care au relevanță sunt cele care prevăd anume motivele pentru care s-a emis măsura contestată, texte care reprezintă temeiul legal al deciziei de returnare.

În cauza de față, vă rugăm sa observați că soluționarea acesteia nu depinde de prevederile art. 15 alin. (9) din O.U.G. nr. 56/2007, care vizează o ipoteză referitoare la situația în care unui cetățean străin îi încetează raportul de muncă cu angajatorul român, situație în care străinul în cauză, dacă dorește în continuare să presteze muncă pe teritoriul României la alt angajator, trebuie să obțină o nouă autorizație de muncă.

Considerăm că excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și instanța de fond în mod corect a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.D. împotriva încheierii din 2 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 1204/2/2010, ca nefondat, Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.