Admissibility of constative action in administrative litigation for unauthorized border crossing of a minor

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul R.R., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., a solicitat instanței de contencios administrativ să constate că pârâtul a permis în mod nelegal trecerea frontierei României de către fiica sa, minora A.K.R. în luna august 2008 și că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să-i comunice care este scopul și perioada ieșirii minorei din România cu obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul a permis ieșirea din țară a fiicei sale în calitate de cetățean străin, creând o situație extrem de gravă, atât raportat la interesul minorei, cât și la drepturile tatălui.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3928 din 17 noiembrie 2009, a respins acțiunea reclamantului R.R. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Din coroborarea acestui text de lege cu prevederile art. 18 alin. (1) potrivit cărora „instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă” rezultă că pe calea contenciosului administrativ se poate obține numai cenzura unui act administrativ sau după caz, a unui act administrativ asimilat, sau obligarea unei autorități la emiterea unui act administrativ ori a unui înscris.

În nici un caz nu se poate promova pe calea contenciosului administrativ o acțiune în constatare de genul celei cu care reclamantul a înțeles să investească instanța.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate, a reținut că acestea nu pot fi cerute decât în mod accesoriu capetelor de cerere privind anularea unui act administrativ sau obligarea autorității la emiterea unui act.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul reclamant a susținut în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, întrucât i s-a încălcat dreptul la acces liber în justiție și că Înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță anterioară cu identitate de obiect și părți a soluționat pe fond litigiul.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul instanței de contencios administrativ reclamantul R.R. solicitat să se constată că pârâtul I.G.P.F. a permis în mod nelegal trecerea frontierei României de către fiica sa, minora A.K. în luna august 2008 și că a refuzat în mod nejustificat să-i comunice care este scopul și perioada ieșirii minorei din România.

A mai solicitat de asemenea și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Or, din modul de formulare a acțiunii reclamantului rezultă că cererea acestuia se circumscrie sferei mai largi a contenciosului administrativ.

De altfel, prin decizia nr. 949 din 19 februarie 2000, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat irevocabil soluționând pe fond cauza asupra unui litigiu având identitate de obiect și părți ca și prezenta cauză dedusă judecății.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) și (4) C. proc. civ., urmează a se admite recursul cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecata pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.R. împotriva sentinței civile nr. 3928 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.