Suspension of administrative act revoking public office mandate: balancing presumption of legality against imminent loss of salary and employment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.C.D. a solicitat, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 1956/2009 emis de M.A.P.D.R. prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator din cadrul O.J.S.P.A. Vrancea.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că revocarea sa din funcție este nelegală, deoarece a survenit la mai puțin de un an de la numirea sa în această funcție. A susținut reclamantul că noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, consideră că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desființat un contract de factură bilaterală.

în ceea ce privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției câștigate prin numire directă, și în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 17 noiembrie 2009, a admis cererea de suspendare formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1956/2009, emis de autoritatea pârâtă, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Totodată, a fixat termen de fond, la data de 19 ianuarie 2009, cu citarea părților.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamant și autoritatea pârâtă.

În privința pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută, pot fi considerate de natură a-i produse acestuia un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, acesta este pus în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor ca și condiție impusă de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât nu a fost citat în cauză, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialități, lipsindu-l de posibilitatea de a se apăra.

Instanța de fond, susține recurentul, avea, în fapt, obligația respingerii cererii de suspendare a Ordinului nr. 1956/2009, ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Printr-un alt motiv de recurs, recurentul susține că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1956/2009, considerând că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, existența unui caz bine justificat ar putea fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, or postul de director coordonator al O.J.S.P.A. Vrancea, deținut de reclamant, a fost desființat prin ordonanță de urgență și nu din inițiativa angajatorului, respectiv Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Simpla contestare a ordinului, susține recurentul, nu este în măsură să constituie prin ea însăși un motiv de îndoială serioasă în privința legalității acestuia, în sensul legii.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din același act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.”

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Cele două condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei pagube.

Astfel, în timp ce condiția existenței unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea de către autoritatea administrativă pârâtă a actului contestat (verificare pe care nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare), condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

În cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că afectarea dreptului la muncă al acestuia precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură a-i produce un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.

Față de considerentele arătate și apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.