Liability for litigation costs under procedural fault presumption in restitution claims for nationalized property

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1381 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis, în parte, contestația formulată de contestatoarea S.E., în contradictoriu cu intimatul Orașul Târgu-Ocna, prin primar.

A anulat, în parte, Dispoziția din 2 iulie 2007 emisă de primarul orașului Târgu-Ocna.

A dispus acordarea de despăgubiri către contestatoare, în calitate de unică moștenitoare a defunctei B.R., în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul care a aparținut defuncților B.G. și B.M., situat pe raza orașului Târgu-Ocna, județul Bacău, compus din teren în suprafață de 450 m.p. și o casă cu trei camere și bucătărie.

A respins, ca nefondată, contestația împotriva Dispoziției din 2 iulie 2007.

A fost obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 3.280 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că îndeplinirea condiției prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001 privind preluarea abuzivă a fost făcută numai în ceea ce privește imobilul situat în orașul Târgu-Ocna, care a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 536 din 9 septembrie 1963, imobil care nu mai poate fi restituit în natură, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, astfel încât, pentru acest imobil format din teren în suprafață de 450 m.p. și o casă de locuit demolată, contestatoarea are dreptul la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, s-a reținut pentru același imobil, solicitat prin notificarea din 12 noiembrie 2001, că a aparținut defuncților B.G. și B.M., iar petenta B.R. a fost îndreptățită să le solicite în calitate de moștenitoare legală a soțului său B.P., acesta din urmă fiind, la rândul său, unicul moștenitor legal al părinților săi B.G. și B.M., conform certificatului de moștenitor din 3 noiembrie 1977.

S-a constatat că dovada proprietății a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de transcripțiuni de la Grefa Tribunalului Bacău din 29 martie 1937 și că reclamanta S.E. este unica moștenitoare legală a defunctei B.R. decedată la data de 13 august 2007, conform certificatului de moștenitor din 10 aprilie 2001.

În privința imobilului situat în orașul Târgu-Ocna, s-a constatat că, în cauză, nu s-au administrat probe în raport de care să se poată aprecia asupra preluării abuzive, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective, la data de 29 decembrie 2007, a declarat apel pârâtul orașul Târgu-Ocna, prin primar, criticând-o ca fiind nelegală și susținând un singur motiv de apel referitor la obligarea sa, în mod nejustificat, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 14 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul promovat de pârâtul orașul Târgu – Ocna, prin primar.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că este neîntemeiat motivul de apel formulat de pârât, în mod corect prima instanță obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei; mai mult chiar a invocat excepția tardivității contestației și s-a opus administrării probei privind expertiza tehnică.

S-a mai reținut faptul că au fost acordate corect cheltuielile de judecată, chiar dacă contestația a fost admisă doar pentru unul din imobilele solicitate, iar pârâtul nu s-a opus și nu a contestat cuantumul cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei respective, la data de 3 martie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul orașul Târgu-Ocna, prin primar, criticând-o ca fiind nelegală și dezvoltând un singur motiv de recurs având drept obiect obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceste cheltuieli au fost necesare pentru completarea și susținerea notificării cu documente care nu le-au fost aduse la cunoștință în faza administrativă de analiză a notificării, ci numai în faza de judecată, iar cheltuielile respective nu s-au datorat analizei necorepunzătoare a documentelor anexate notificării.

Analizând recursul declarat de pârât, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, avându-se în vedere considerentele ce se preced.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Așadar, textul respectiv instituie o prezumție relativă de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, întrucât, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

De aceea, prin dispozițiile art. 275 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut că pârâtul care recunoaște pretențiile până la prima zi de înfățișare nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de jduecată.

În cauză, cererea reclamantei a fost admisă, iar pârâtul nu a recunoscut până la prima zi de înfățișare pretențiile acesteia, astfel încât operează prezumția culpei procesuale, chiar dacă prima instanță a admis contestația doar pentru unul din cele două imobile solicitate, iar art. 276 C. proc. civ. este aplicabil numai în situația în care reclamanta, prin aceeași cerere de chemare în judecată, a încercat să valorifice mai multe drepturi în contradictoriu cu pârâtul.

Or, în cauză, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată valorificarea unui singur drept și anume dreptul la măsuri reparatorii pe care i-l acordă legea specială de restituire, Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile de judecată făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din încheierea din 10 aprilie 2008 în dosarul primei instanțe, contestatoarea a anexat la notificare o serie de înscrisuri în susținerea solicitării sale legate de dreptul de proprietate, calitatea de moștenitor și preluarea abuzivă de către stat, cu excepția certificatului de moștenitor a soțului său B.P., de pe urma părinților acestuia, B.G. și Maria, astfel încât sunt nejustificate susținerile pârâtului că toate înscrisurile au fost depuse doar în faza de judecată.

Prin urmare, cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță de reclamantă, constând în onorariu de avocat și de expert, au fost acordate corect acesteia în baza art. 274 C. proc. civ.

În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Târgu Ocna, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 14 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.