Civil property dispute: Inadmissibility of revision petition under Art. 322(7) CPC where res judicata exception was previously raised and adjudicated.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal filed by the applicants against the Court of Appeal’s decision, upholding the finding that the revision request was inadmissible and leaving the lower court’s ruling in force. The dispute centered on a civil revision petition sought against a final judgment that had validated successive real estate sales, voided a prior sale as absolutely null, and maintained a previous court’s rejection of the plea of res judicata based on the lack of identity of parties; the applicants argued that the lower courts had failed to address their specific claim regarding the illegality and fraud of the original contract, thereby allowing a second judgment to contradict a prior favorable ruling. The Court held that under Article 322(7) of the Civil Procedure Code, revision is not a mechanism for general judicial review of legal errors but is strictly limited to cases where a prior judgment’s res judicata authority was not invoked or considered by the second court; because the res judicata exception had been explicitly raised, debated, and rejected on the merits in the prior proceedings, the resulting final judgment possessed its own binding authority, precluding any subsequent revision attempt.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 1201 C. civ; Civil property dispute: Inadmissibility of revision petition under Art. 322(7) CPC where res judicata exception was previously raised and adjudicated: Or, în situația în care instanța omite să se pronunțe asupra obiecțiilor în legătură cu existența autorității de lucru judecat într-o hotărâre, atunci există posibilitatea de a cere revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Constată că prin decizia civilă nr. 78/R din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de V.I. și V.M. împotriva deciziei nr. 1216 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiș.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit deciziei a cărei revizuire s-a cerut, urmare a admiterii recursului declarat de reclamanții B.I. și B.E. a fost admisă acțiunea acestora împotriva pârâților T.E., V.I., V.M., P.I. și P.M. În consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții T.E. și V.I., cu restabilirea situației de carte funciară. Au fost validate, succesiv, promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorul pârâtei T.E., N.N. și pârâții P., respectiv, între pârâții P.I., P.M. și reclamanții B.I., B.E., stabilindu-se că hotărârea va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A apreciat tribunalul, în justificarea soluției, că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de autorul reclamantei trebuie validată, împrejurarea că acesta a decedat înainte de perfectarea convenției neputând fi considerată un impediment, întrucât obligația încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a transmis moștenitoarei acestuia.
Excepția autorității de lucru judecat invocată cu referire la litigiul anterior, obiect al dosarului nr. 7485/2005 al Judecătoriei Timișoara a fost apreciată neîntemeiată, în condițiile în care excepția fusese invocată și soluționată prin hotărârea care a finalizat primul ciclu procesual (de către judecătorie), fără a face obiect al criticilor în calea de atac, astfel încât soluția pe acest aspect s-a definitivat, fără posibilitatea de a mai fi pusă în discuție.
Revizuirea îndreptată împotriva deciziei nr. 1216 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiș s-a fundamentat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținându-se că vine în contradicție cu sentința nr. 2064 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Timișoara (pronunțată în dosarul nr. 7485/2005).
Apreciind asupra inadmisibilității cererii de revizuire formulate, Curtea de Apel a constatat că în cauză nu se regăsesc cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a face posibilă anularea hotărârii împotriva căreia s-a îndreptat calea de atac.
Aceasta, întrucât în dosarul finalizat prin decizia ce constituie obiect al revizuirii, s-a pus în discuție și s-a analizat, încă de la prima instanță, care a respins-o, excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 2064/2006 a Judecătoriei Timișoara.
Tribunalul Timiș, în recurs, a menținut soluția de respingere a excepției, cu substituirea motivării.
S-a concluzionat că una din condițiile de admisibilitate a revizuirii bazate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceea să nu se fi invocat și dezbătut excepția autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță, ceea ce impune și soluția de respingere în sensul inadmisibilității căii de atac.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții, care au susținut următoarele critici:
- Instanța a apreciat greșit că excepția autorității de lucru judecat și-a găsit dezlegare în procesul anterior, în condițiile în care aceasta a fost invocată de către parte cu privire la cauza ilicită, fraudarea legii și legalitatea contractului de vânzare-cumpărare (încheiat între T.E. și V.I., V.M.), aspecte care n-au fost analizate de instanță.
În realitate, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat pe motiv că pârâții P.I. și P.M. n-au fost părți în dosarul nr. 7485/2005, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2064 din 2 martie 2006, în raport de care s-a invocat autoritatea.
Aceasta înseamnă că a fost avut în vedere și analizat un motiv neinvocat de către recurenți și că nici judecătoria și nici tribunalul nu s-au pronunțat asupra autorității de lucru judecat cu privire la cauza ilicită și fraudarea legii.
Or, în situația în care instanța omite să se pronunțe asupra obiecțiilor în legătură cu existența autorității de lucru judecat într-o hotărâre, atunci există posibilitatea de a cere revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
De altminteri, Tribunalul Timiș a ajuns la o concluzie eronată cu privire la excepția autorității de lucru judecat, când reține că a făcut obiectul judecății în primul ciclu procesual și că, nefiind atacată soluționarea excepției, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat. Întrucât recurenții-revizuenți primiseră în acea cauză o soluție favorabilă, n-aveau interesul să o atace.
Intimații-pârâți au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care revizuenții au invocat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, excepția autorității de lucru judecat, care le-a fost respinsă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor nefondat în sensul următoarelor considerente:
- Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care au constituit temei juridic al cererii de revizuire promovate reprezintă remediul procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.
Aceasta înseamnă ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.
Prin ipoteză, este necesar ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să nu fi fost invocată, pentru că în situația contrară, dacă părțile s-au prevalat de rezultatul primei hotărâri iar instanța a doua oară învestită a considerat că nu funcționează excepția autorității de lucru judecat, nu mai poate fi vorba de cazul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta întrucât hotărârea instanței care a statuat asupra inexistenței excepției autorității de lucru judecat, realizând o evaluare proprie în acest sens, se bucură ea însăși de putere de lucru judecat.
De aceea, despre o asemenea hotărâre nu se poate pretinde pe calea revizuirii că este potrivnică unei hotărâri, în legătură cu ale cărei efecte – sub acest aspect, al autorității de lucru judecat – s-a pronunțat cu ocazia judecății.
În speță, instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere a analizat excepția autorității de lucru judecat în raport de hotărârea (sentința civilă nr. 2064 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Timișoara) în raport de care s-a pretins existența stării de contrarietate.
Împrejurarea că excepția a fost respinsă luându-se în considerare inexistența elementului de identitate referitor la părți (fără a se observa, cum pretind recurenții, că excepția a fost invocată cu referire la cauza ilicită și fraudarea legii) nu înseamnă, cum greșit se susține, nepronunțarea asupra acestui aspect.
Recurenții ignoră faptul că pentru a fi oprită a doua judecată a aceluiași litigiu (non bis in idem) este necesar să se regăsească, în mod cumulativ, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (părți, obiect, cauză).
Ca atare, în absența oricăruia dintre ele, nu există impedimentul dedus din efectul negativ al autorității de lucru judecat, în mod greșit susținându-se că această excepție nu a fost analizată și din perspectiva cauzei juridice a acțiunii.
În realitate, conform criticilor formulate, recurenții sunt nemulțumiți de modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat prin hotărârea supusă revizuirii, tinzând la obținerea unui control de legalitate asupra acesteia.
Or, așa cum în mod corect a constatat instanța de revizuire, prin intermediul acestei căi de atac nu se exercită un veritabil control judiciar asupra hotărârii supuse revizuirii (din punct de vedere al legalității soluției), ci doar se verifică dacă s-a nesocotit puterea de lucru judecat rezultată dintr-o hotărâre anterioară.
Cum, potrivit considerentelor expuse anterior, cu ocazia celei de-a doua judecăți s-a invocat și soluționat excepția autorității de lucru judecat, calea revizuirii împotriva hotărârii pronunțate în aceste condiții nu este deschisă deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat dedusă din rezolvarea acestei excepții prin hotărâre irevocabilă.
De aceea, soluția asupra inadmisibilității revizuirii este corectă, iar criticile împotriva acesteia nefondate, astfel încât recursul va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții V.I. și V.M. împotriva deciziei nr. 78/R din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.