Pre-trial detention termination despite organized corruption charges: necessity of concrete public order risks and individual circumstances under ECHR Article 5

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București sub nr. 3337/2/2011 inculpatul C.C. a solicitat în baza art. 1602 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în urma încheierii din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3103/2/2011.

Curtea, analizând cererea formulată a constat că cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată pentru inculpatul C.C., îndeplinește condițiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilității în principiu.

Astfel, s-a constat că la termenul la care au avut loc dezbaterile, inculpatul C.C. și-a însușit cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată pentru acesta de către apărătorul său, conform art. 1606 și următoarele C. proc. pen., atât prin declarația orală făcută în fata instanței.

Examinând pe fond cererea inculpatului instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât s-a menținut până la această etapă procesuală bănuiala legitimă că inculpatul, în calitate de ofițer la Poliția de Frontieră Naideș ar fi primit în repetate rânduri, diverse sume de bani direct sau prin redistribuire, în tura de serviciu, acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, pentru a îndeplini acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, precum și pentru a-i informa pe traficanți de componența și amplasarea personalului din tură, având chiar inițiativa de a găsi modalități prin care să majoreze cuantumul sumelor obținând ca beneficii ale activității infracționale prin comercializarea de bunuri primite cu titlu de mită.

În speță, având în vedere natura infracțiunilor reținute a fi săvârșite de către inculpat (infracțiuni de corupție, constituire de grup organizat), gradul ridicat de pericol social al acestor infracțiuni, dat în primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de săvârșire, perioada de timp pe durata căreia s-a desfășurat activitatea reținută în sarcina sa, apartenența sa la un grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii unor infracțiune de corupție, Curtea a apreciat că nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.

Pe de altă parte, s-a apreciat că lăsarea în liberate a inculpatului în acest moment, nu se impune nici prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea ari. 5 din Convenție, care impun statelor obligația de a lua în discuție, chiar din oficiu, a posibilității adoptării unor măsuri alternative față de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara), după trecerea unei anumite perioade de timp de la luarea măsurii arestării. în speță, se observă că măsura arestării preventive a inculpatului C.C. s-a luat de puțin timp, neputându-se vorbi despre menținerea o perioadă de timp nejustificat de mare în stare de arest preventiv a acestuia.

Față de toate acestea, Curtea, în temeiul art. 1608a C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.C., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 3856 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.

Astfel, dispozițiile art. 1601 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.

În același sens, dispozițiile art. 160 C. proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar și condițiile privind temeinicia acesteia.

Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art. 1608 C. proc. pen., care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri.

O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și la verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.

Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Raportat la dispozițiile legale menționate și la cele ce preced, se constată că în speță sunt îndeplinite condițiile formale ale legii privind cererea formulată de inculpat, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa în faza de urmărire penală nu depășește 18 ani închisoare.

În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpat, Curtea constată următoarele: Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. în ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.

Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente amenințată.

Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.

Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri.

În cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În absența unor criterii legale care să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta trebuie să se raporteze atât la elementele care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Din datele existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul, anterior comiterii faptelor pentru care este cercetat, a avut o comportate bună și și-au exercitat în bune condiții atribuțiile de serviciu.

Jurisprudența CE.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care sunt cercetate,cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C. contra Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt întrunite condițiile legale, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune, conform art. 5 C. proc. pen.

Curtea apreciază astfel că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, având o familie organizată, cu un copil minor în întreținere și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.

În ceea ce privește oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, înalta Curte are în vedere că în aceeași cauză, inculpați cu o activitate infracțională mai bogată sunt cercetați în stare de libertate și pentru asigurarea egalității de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă.

În jurisprudența C.E.D.O. s-a subliniat că problema liberării este una distinctă de analiza privării de libertate și se antamează numai după analizarea conformității arestării cu prevederile Convenției (cauza M.K. contra Marii Britanii) și s-au conturat patru motive importante pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condițiile art. 5 paragraful 3:

- riscul ca odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere administrării justiției;

- riscul ca persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces;

- prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni;

- apărarea ordinii publice.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu există temeri că se va produce vreuna din aceste situații, motiv pentru care și din perspectiva Convenției Europene, reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, o asemenea cerere este întemeiată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C. și va dispune punerea, de îndată, în libertate provizorie acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. în baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.C.

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3337/2/2011.

Casează încheierea atacată și rejudecând:

Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C.

În baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului C.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 9 februarie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1211/2/2011 (516/2011), dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.