Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1313/2010 AI generated

Inadmissibility of incidental challenge to pre-2004 administrative act based on nationalization decree due to legal certainty and fair trial principles

Case Number Decizia nr. 1313/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the appellate court's decision to reject the claimant's exception of illegality as inadmissible. The dispute centered on the validity of a 1995 property title certificate issued by the Ministry of Tourism, which the claimant challenged as based on the abusive nationalization of her family's land under Decree No. 92/1950. The court ruled that the administrative act was exempt from incidental review because it was issued prior to the entry into force of Law No. 554/2004. Relying on Article 20(2) of the Constitution and European Convention on Human Rights jurisprudence, particularly the right to a fair trial and legal certainty, the court determined that applying the provisions of Law No. 554/2004 to pre-existing administrative acts would violate fundamental conventional principles, thereby confirming the lower court's finding that the exception was inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 148 din Constituția, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată; Inadmissibility of incidental challenge to pre-2004 administrative act based on nationalization decree due to legal certainty and fair trial principles: The dispute centered on the validity of a 1995 property title certificate issued by the Ministry of Tourism, which the claimant challenged as based on the abusive nationalization of her family's land under Decree No. 92/1950. The court ruled that the administrative act was exempt from incidental review because it was issued prior to the entry into force of Law No. 554/2004. Relying on Article 20(2) of the Constitution and European Convention on Human Rights jurisprudence, particularly the right to a fair trial and legal certainty, the court determined that applying the provisions of Law No. 554/2004 to pre-existing administrative acts would violate fundamental conventional principles, thereby confirming the lower court's finding that the exception was inadmissible.

Keywords

AI generated
administrative decree absolute exceptions legal certainty land law cassation review right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
554/2004, motiv pentru care nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din această lege, pentru asigurarea respectării principiului stabilității raporturilor juridice, precum și dreptului la un proces echitabil.
art. 20 alin. (2) din Constituție
Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin.
art. 148 din Constituția
(2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre legală atunci când a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în cauză este inadmisibilă, în raport de prevederile art.
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată
Substantive basis applied in conjunction with the Code of Civil Procedure to ground the dismissal of the appeal regarding the inadmissibility of the exception of illegality.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată

Substantive basis applied in conjunction with the Code of Civil Procedure to ground the dismissal of the appeal regarding the inadmissibility of the exception of illegality.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 145 din 20 octombrie 2009, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului formulată de reclamanta R.L., prin procurator R.C., în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, SC P.M. SA Slănic Moldova, P. Slănic Moldova, A.V.A.S., SC C. SA, prin lichidator SC E. SRL, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Intervenienții, SC M.I.G. SRL Dărmănești, C.A.S. Bacău, SC J.F.I.C. SRL Bacău, SC M. S.R.L. prin administrator judiciar SC C. SA, V.M., V.I., SC M. SRL Tg. Ocna și S.E.A.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat în cauză a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, motiv pentru care nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din această lege, pentru asigurarea respectării principiului stabilității raporturilor juridice, precum și dreptului la un proces echitabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R.L., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că terenul care face obiectul actului administrativ a cărui nelegalitate o invocă a fost deținut în proprietate de către autorul său, S.I.I., și a fost naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950.

Recurenta a precizat că a adus la cunoștință intimatei SC P.M. SA, beneficiara certificatului aflat în discuție, faptul că a formulat cerere pentru restituirea terenului.

Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Astfel, în cadrul cererii deduse judecății, recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului.

Instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…).

Actul administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, 5, 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, 23 și 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Așadar, prin raportare la normele C.E.D.O. și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și de art. 47 din C.D.F.U.E., prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice.

Ca o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre legală atunci când a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în cauză este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.L. împotriva sentinței nr. 145/2009 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.