Prosecutor's grade recognition appeal rejected; CSM denial upheld as non-discriminatory.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, F.V. și C.A.A., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, B.A., B.R., F.G., P.V.R., S.P.D. și Ț.D.B., procurori la parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, C.G. și V.A.C., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița precum și a lui R.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, constatând că cererile acestora, motivate pe temeiul discriminării, sunt neîntemeiate, avându-se în vedere dispozițiile art. 75 alin. (111) și art. 87 alin. (91), introduse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin O.U.G. nr. 56/2009.

Împotriva acestei hotărâri, în cauză, a declarat recurs petenta V.A.C.

Recurenta a susținut, în esență, că în raport de procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care susțin în instanță concluzii în dosarele instrumentate de cele două direcții mai sus menționate, precum și ceilalți procurori și judecători cu grad profesional inferior, au fost discriminați, iar în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 508/2004, participarea procurorilor la judecarea cererilor adresate instanței, în cauze de competența D.I.I.C.O.T., este obligatorie, în primă instanță și în căile de atac, nu este normal ca acestor procurori, între care se numără și recurenta, să nu le fie aplicabile, în afara dispozițiilor legale privind participarea obligatorie, și normele legale ce stipulează plata corespunzătoare a unor astfel de activități, cu atât mai mult cu cât participarea acestora este condiționată de imposibilitatea participării directe a procurorilor din structura D.I.I.C.O.T.

În acest sens recurenta a anexat copii ale hotărârilor judecătorești în care s-au consemnat concluziile sale și a invocat considerente din Hotărârile Plenului C.S.M. nr. 791/2007 și nr. 819/2007 prin care s-au respins cererile procurorilor din structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de recunoaștere a gradului profesional, precum și din practica Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Recursul este nefondat.

Recurenta își desfășoară activitatea, ca prin procuror adjunct, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, nu a susținut concurs sau examen în condițiile prevăzute de art. 43 – art. 47 din Legea nr. 33/2004 pentru a dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici nu este în situația recunoașterii unui grad profesional dobândit anterior, în condițiile reglementate de art. 65 și 83 din legea susmenționată.

Pe de altă parte D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt organizate ca structuri specializate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu alte cuvinte înglobate acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun, context în care numirea procurorilor specializați, potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport de ceste aspecte obiective, specifice nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. ar avea ca efect crearea unei situații discriminatorii dezavantajoasă în raport cu ceilalți procurori.

Principiul nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformizare, funcția acestuia fiind aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de evita diferențele de tratament fără motive obiective, iar în opinia C.E.D.O. „a distinge nu înseamnă a discrimina”.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.A.C. împotriva hotărârilor nr. 1495 din 10 septembrie 2009, nr. 1496 din 10 septembrie 2009, nr. 1497 din 10 septembrie 209 și nr. 1498 din 10 septembrie 2009 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.