Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 713/2011 AI generated

Preventive detention maintained pending appeal despite health conditions; replacement with obligation not to leave country under Art. 139(3)5 CPP

Case Number Decizia nr. 713/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant's appeal, quashed the Court of Appeal’s decision maintaining pretrial detention, and ordered the immediate release of the defendant with the preventive measure replaced by the obligation not to leave the country, thereby favoring the defendant. The dispute concerned a request to review the maintenance of pretrial detention imposed on an individual convicted of embezzlement, challenging the necessity of continued deprivation of liberty given the defendant’s advanced age and severe medical conditions, including a recent ischemic stroke, diabetes, and a jaw fracture. Relying on the principle that preventive measures must be necessary and proportionate, the court applied Articles 136, 139, and 160b of the Code of Criminal Procedure, in conjunction with Article 5 of the European Convention on Human Rights and related ECHR jurisprudence regarding the treatment of detainees, to determine that the changed grounds justified replacing incarceration with the non-custodial measure of the obligation not to leave the country, coupled with specific supervisory obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. pen, art. 1391 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 136 alin. (1) C. proc. pen; Preventive detention maintained pending appeal despite health conditions; replacement with obligation not to leave country under Art. 139(3)5 CPP: The dispute concerned a request to review the maintenance of pretrial detention imposed on an individual convicted of embezzlement, challenging the necessity of continued deprivation of liberty given the defendant’s advanced age and severe medical conditions, including a recent ischemic stroke, diabetes, and a jaw fracture. Relying on the principle that preventive measures must be necessary and proportionate, the court applied Articles 136, 139, and 160b of the Code of Criminal Procedure, in conjunction with Article 5 of the European Convention on Human Rights and related ECHR jurisprudence regarding the treatment of detainees, to determine that the changed grounds justified replacing incarceration with the non-custodial measure of the obligation not to leave the country, coupled with specific supervisory obligations.

Keywords

AI generated
preventive detention rights of detainees medical necessity deprivation of liberty code of criminal procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 160b C. proc. pen
la art. 160b C. proc. pen.
art. 1391 C. proc. pen
303 și art. 1391 C. proc. pen.).
art. 41 alin. (2) C. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art.
art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen
pen., reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.;
art. 148 lit. f) C. proc. pen
Reprezentatul M.P., la termenul din 27 ianuarie 2011, a solicitat menținerea stării de arest a inculpatului arătând că „sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen." (pag.
art. 136 alin. (1) C. proc. pen
- conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
art. 136 alin. (8) C. proc. pen
- potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii preventive se au în vedere: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiuni, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana inculpatului;
art. 160b din C. proc. pen
3002 combinat cu art. 160b din C. proc. pen., dar și conformă art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 139 alin. (3)5 C. proc. pen.

Legal basis for replacing the preventive measure of detention with the obligation not to leave the country.

art. 1451 C. proc. pen.

Defines the specific preventive measure (obligation not to leave the country) imposed on the defendant.

art. 145 alin. (1) C. proc. pen.

Regulates the obligations applicable during the measure of the obligation not to leave the country.

art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen.

Warns the defendant that bad-faith violation of the measure leads to its replacement with detention.

art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.

Basis for ordering the formal notifications regarding the new preventive measure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de prim control judiciar (instanță de apel) a menținut - în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. - starea de arest a inculpatului N.M., apreciind că motivele care au impus luarea măsurii preventive subzistă. De asemenea, a apreciat că aspectele invocate cu privire la precaritatea stării de sănătate a inculpatului nu pot constitui impedimente pentru menținerea stării de arest, acesta având la dispoziție alte instituții procesua l-pena le (art. 303 și art. 1391 C. proc. pen.).

Împotriva încheierii, inculpatul N.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul inculpatului va fi admis, în sensul celor arătate, pentru următoarele motive:

- prin sentința penală nr. 704 din 13 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul N.M. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.;

- prin aceeași sentință, a fost menținută starea de arest și s-a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive de la 19 octombrie 2009 la zi;

- pentru garantarea obligațiilor civile stabilite prin sentință, a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil de locuit, imobil situat în București, sectorul 1.

Împotriva sentinței a declarat apel, M.P. și inculpatul N.M.

Reprezentatul M.P., la termenul din 27 ianuarie 2011, a solicitat menținerea stării de arest a inculpatului arătând că „sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen." (pag. 2 încheiere), solicitare apreciată ca întemeiată de către instanța de apel. S-a fixat termen de judecată a apelurilor pentru data de 24 februarie 2011.

Prealabil prezentării argumentelor deciziei Înaltei Curți, se impune observarea cadrului legal al luării și menținerii stării de arest preventiv:

- conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul măsurilor preventive este asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei;

- potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii preventive se au în vedere: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiuni, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana inculpatului;

- în art. 148 lit. f) C. proc. pen. (invocat de M.P. pentru menținerea stării de arest) se arată condiția potrivit căreia „există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

Este adevărat, reține și Înalta Curte, că - spre deosebire de arestarea provizorie prealabilă trimiterii în judecată (în sensul jurisprudenței C.E.D.O.) care are ca temei un mandat de arestare emis de judecător - în prezent există o hotărâre de condamnare care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat și M.P., poate justifica, în principiu, o continuare a privării de libertate în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b din C. proc. pen., dar și conformă art. 5 paragr. 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

- în sfârșit, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Dispoziția art. 139 alin. (1) C. proc. pen. nu se află în contradicție cu cea prevăzut în art. 160b alin. (2) C. proc. pen., mai ales dacă se au în vedere dispozițiile art. 139 alin. (3)3 C. proc. pen. conform cărora „măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen."

Revenind la situația din prezenta cauză, Înalta Curte - pe lângă aspectele deja menționate - reține următoarele cu privire la persoana inculpatului N.M.

- vârsta inculpatului - 56 ani;

- actele medicale care relevă că inculpatul se află în evidența cabinetului medical din Penitenciarul București-Rahova cu diagnosticul:

- hipertensiune arterială esențială grad II cu risc înalt;

- diabet zaharat tip II în tratament cu antidiabetice orale;

- accident vascular cerebral ischemic carotidian drept recent (09 ianuarie 2011);

- la data de 24 ianuarie 2011, a fost recomandată modificarea schemei de tratament medicamentos psihiatric, control psihiatric peste 2 săptămâni, apoi lunar, și consiliere psihologică;

- un alt act medical, care relevă că inculpatul a prezentat diagnosticul „fractură dublă de mandibulă".

Vârsta inculpatului, corelată cu starea actuală de sănătate - astfel cum rezultă din actele medicale eliberate pe durata privării de libertate {din conținutul cărora Înalta Curte nu a reprodus detalii ca o respectare a caracterului confidențial al mențiunilor medicale, dar și a principiului respectării vieții familiale, intime și personale) - justifică, pe de o parte, concluzia că, în prezent, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar fi de natură să prezinte un pericol concret pentru odinea publică, iar pe de altă parte, că s-au schimbat temeiurile inițiale care au impus luarea măsurii arestării acestuia.

Nu în ultimul rând, în mod incidental în raport cu examinarea aspectelor referitoare la starea de arest, se reține că prin sentință au fost menținute garanțiile pentru plata despăgubirilor acordate părților civile.

Înalta Curte apreciază că, în prezent, scopul măsurilor preventive, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. poate fi pe realizat prin măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., obligațiile prevăzute de lege pe durata respectivei măsuri fiind de natură să asigure, printre altele, prezența inculpatului pe durata judecării întregului proces penal, sub sancțiunea înlocuirii, din nou, cu măsura arestării.

Înalta Curte observă, cu valoare de referință, și opinia exprimată în jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia „Curtea a considerat că măsurile privative de libertate sunt, în mod firesc, acompaniate de astfel de suferințe și forme de umilire. Art. 3 din Convenție impune însă statelor ca orice deținut să fie tratat în condiții compatibile cu respectul datorat demnității umane, iar condițiile de detenție nu trebuie să îl supună pe acesta la o stare psihică care să exceda nivelul inevitabil de suferințe inerente detenției"(C.E.D.O., secția III, hotărârea Valasinas c. Lituania, 24 iulie 2001, 44558/98). într-o altă cauză „Curtea a subliniat, în mod constant, că suferința și umilința implicate nu trebuie, în orice caz, merge dincolo de acel element inevitabil de suferinzi sau umilire în legătură cu o anumită formă de tratament sau pedeapsă legitime. Măsurile privative de libertate a unei persoane pot implica, adesea, un astfel de element. In temeiul acestei dispoziții statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții care sunt compatibile cu respectul pentru demnitatea umană, sau că modul și metoda de executare a măsurii nu-l supun la tulburări sau greutăți de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție și că, având în vedere cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea sunt garantate în mod adecvat" (Kudla c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, C.E.D.O. 2000-XI).

Față de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa încheierea atacată și va dispune înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 7279/3/2010 (3112/2010).

Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând:

În baza art. 139 alin. (3)5 C. proc. pen. înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.

Conform art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul se va supune următoarelor obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. și pune în vedere acestuia că încălcarea cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau obligațiilor impuse atrage înlocuirea măsurii de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

Dispune efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.N. (fiul lui I. și Z.Z.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 20 octombrie 2009 emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 41541/3/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, urmând a se plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2011.