Preventive arrest maintenance after conviction for qualified murder: persistence of detention grounds and public order risk.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the defendant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to maintain the preventive arrest measure. The dispute centered on the legality and necessity of the defendant's continued detention after being convicted of qualified murder for fatally beating his father, with the defendant arguing that the grounds for arrest had ceased to exist. Citing Article 3002 of the Code of Criminal Procedure and Article 5 of the European Convention on Human Rights, the court determined that the original justifications for detention remained valid given the gravity and public impact of the crime, and ordered the defendant to pay 300 lei in judicial expenses to the state, of which 100 lei for the official defense counsel’s fees would be advanced from the Justice Ministry fund.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 lit. c) C. pen, art. 3002 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 74 lit. a) C. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Preventive arrest maintenance after conviction for qualified murder: persistence of detention grounds and public order risk: Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal, în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2512/103/2010 a fost menținută starea de arest a inculpatului B.I. (fiul lui Ș. și al M.).
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Neamț inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 24 iulie 2010 i-a aplicat tatălui său B.Ș. multiple și intense lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, toracelui și membrelor cauzându-i leziuni grave care au condus la deces și a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.I., care a susținut că măsura arestării preventive nu mai este justificată și a solicitat revocarea măsurii și judecarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate instanța, prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal, în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că arestarea inculpatului B.I. s-a dispus la 25 iulie 2010 în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că la 24 iulie 2010 a comis infracțiunea de omor calificat asupra propriului tată prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
Aceste motive verosimile au dobândit certitudine și, având în vedere probele de vinovăție administrate Tribunalul Neamț a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare situată sub minimul legal prin recunoașterea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Ținând seama de probatoriul cauzei și de soluția de condamnare pronunțată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acesteia de către Curtea de Apel Bacău, sesizată cu apelul inculpatului este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale evocate și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptei și din împrejurările comiterii ei.
În consecință, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate.
Față de considerentele ce preced Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 2512/103/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2011.