Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 290/2011 AI generated

Ambiguity in executable penalty requiring judicial clarification; insufficiency of comparison-based reasoning in execution challenges.

Case Number Decizia nr. 290/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the criminal appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for retrial, resulting in a victory for the convicted defendant. The dispute concerned a "contestație la executare" (challenge to execution) filed by a delegated judge who identified ambiguities regarding which penalty from a prior sentence should be executed; the Court of Appeals had previously dismissed this challenge as unfounded, arguing that the delegation judge could simply compare the two judicial decisions by elimination. The Supreme Court determined that the lower court's dismissal constituted a failure to provide adequate reasoning and effectively left the case unresolved, violating the requirement to concretely analyze the factual situation and arguments presented in the execution challenge. Relying on Article 385(15)(2)(c) of the Code of Criminal Procedure and interpreting the grounds for execution challenges under Article 461(1)(c), the court held that the summary and general review by the lower court was equivalent to a lack of motivation, necessitating cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 264 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 3856 C. proc. pen, art. 420 alin. (2) C. proc. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen; Ambiguity in executable penalty requiring judicial clarification; insufficiency of comparison-based reasoning in execution challenges: The dispute concerned a "contestație la executare" (challenge to execution) filed by a delegated judge who identified ambiguities regarding which penalty from a prior sentence should be executed; the Court of Appeals had previously dismissed this challenge as unfounded, arguing that the delegation judge could simply compare the two judicial decisions by elimination. The Supreme Court determined that the lower court's dismissal constituted a failure to provide adequate reasoning and effectively left the case unresolved, violating the requirement to concretely analyze the factual situation and arguments presented in the execution challenge. Relying on Article 385(15)(2)(c) of the Code of Criminal Procedure and interpreting the grounds for execution challenges under Article 461(1)(c), the court held that the summary and general review by the lower court was equivalent to a lack of motivation, necessitating cassation.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure judicial review grounds of challenge execution of sentences delegated decision

Cited Legislation

AI generated
art. 264 C. pen
la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 3856 C. proc. pen
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen.
art. 420 alin. (2) C. proc. pen
Prezenta contestație a fost formulată în temeiul art. 420 alin. (2) C. proc. pen.
art. 461 C. proc. pen
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:
art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen
Prin urmare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
Provision cited to determine that judicial costs remain in the charge of the state.
art. 385^15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen
Legal basis cited to admit the appeal, quash the lower court decision, and remand the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Legal basis cited to admit the appeal, quash the lower court decision, and remand the case for retrial.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Provision cited to determine that judicial costs remain in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de contestație la executare privind lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 93 din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Astfel, s-a reținut că la data de 9 august 2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de apel București, sub nr. 7581/2/2009, contestația la executare formulată de Judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București, privind pe condamnatul col. (rez) I.G., împotriva Deciziei penale nr. 93 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 28 aprilie 2009, existând nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută și implicit o împiedicare la executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 461 alin. (1), lit. c) C. proc. pen.

Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, a rezultat că prin Decizia penală nr. 93 din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel București, s-a dispus - în final - condamnarea petentului I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1 din 3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial București.

Curtea de apel a reținut că din cuprinsul sentinței penale suscitate rezultă pedepsele la care a fost condamnat I.G. și pentru care dintre infracțiuni, astfel că judecătorul delegat nu are de făcut decât o comparație, prin eliminare, a celor două hotărâri, drept pentru care cererea a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs condamnatul contestator l.G., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, ale reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele următoare:

Prezenta contestație a fost formulată în temeiul art. 420 alin. (2) C. proc. pen. raportat la 461 lit. c) C. proc. pen., judecătorul delegat constatând cu prilejul executării nelămuriri cu privire la pedeapsa la care a fost condamnat l.G. și care urmează a se executa.

Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în timpul executării.

Cu referire la cauză Înalta Curte reține că formularea simplistă folosită de instanța de fond, în sensul că „judecătorul delegat nu are de făcut decât o comparație, prin eliminare, a celor două hotărâri" echivalează cu o nemotivare, o nesolutionare a cauzei cu care a fost investită instanța și demonstrează că instanța de fond nu a efectuat în concret o analiză a situației de fapt reținută în raport de motivele invocate în cuprinsul contestației și de criticile formulate.

Examinarea sumară și la modul general făcută prin decizie în legătură cu modalitatea de soluționare a contestației la executare, echivalează în realitate cu o nemotivare, cu consecințele casării acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de contestatorul condamnat l.G. împotriva sentinței penale nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, va casa sentința recurată dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorul condamnat l.G. împotriva sentinței penale nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2011.