Sufficiency of circumstantial evidence for murder conviction when appellate review finds erroneous exclusion of probative material on weapon trajectory and timeline

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Prin rechizitoriu nr. 680/P/1997 din 27 decembrie 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.F.E. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune trimiterea în judecată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a reținut, în fapt următoarele:

La data de 14 iulie 1997, Poliția orașului Adjud a fost sesizată de către numitul D.V., din Adjud, cartier B., că în timp ce se întorcea, în jurul orei 20,00, cu o căruță cu iarbă pe care o cosise în cursul zilei, din Lunca Șiretului, zona sondelor de petrol, a găsit căzut la sol pe minorul D.P., ce era decedat.

Cu ocazia cercetării locului faptei, cât și din actele premergătoare efectuate în cauză a reieșit că, în jurul orelor 19,30 - 19,45, minorul în cauză se deplasa cu o căruță proprietate, tractată de un cal sur, spre valea Șiretului, unde tatăl său - D.M. - avea o cultură de floarea soarelui.

Din declarațiile martorilor oculari T.V., C.D. și P.P. a reieșit că, la data de 14 iulie 1997, ora 19,30, a circulat în zonă numai inculpatul V.F.E. cu o D.B. de culoare roșie, cu număr de înmatriculare, iar în urma sa a circulat cu căruța minorul D.P. După circa 10 minute, D.B. s-a întors, iar martorii D.V. și V.G. au depistat pe minorul D.P., ce era decedat.

Potrivit concluziilor expertizei medico - legale, moartea lui D.P. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardiace acute de tip hipodiastolic consecutivă unei plăgi înțepate, penetrante, cardiopericardică. Morfologia și topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu un corp înțepător, cu o lățime maximă de 4-5 mm. și lungimea de cel puțin 10 cm., corpul înțepător a penetrat din fața victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus anteroposterior. La autopsie, cu excepția plăgii înțepate cardio-pericardice, nu s-au constatat alte leziuni de violență mecanică.

În urma audierii, inculpatul V.F.E. a precizat că în dimineața zilei de 14 iulie 1997, după ce a adus pe tatăl său V.G. cu autoturismul proprietate marca D.B. de culoare roșie până la domiciliul lui D.V. din cartierul B., s-a deplasat în județul Suceava pentru a-și aproviziona secția de croitorie cu niște materiale textile.

La întoarcerea din orașul Suceava, aproximativ în jurul orei 19,30, s-a deplasat din nou în cartierul B., pentru a-l lua pe tatăl său din locul unde cosise iarbă în ziua respectivă.

Deoarece nu l-a găsit în locul respectiv, s-a reîntors în cartierul B. și, când mai avea puțin până la drumul dalat cu plăci de beton, s-a intersectat cu minorul D.P., care circula cu căruța spre Lunca Șiretului.

Această recunoaștere a inculpatului nu corespunde în totalitate adevărului, întrucât în momentul intersectării cu căruța victimei D.P., aceasta avea roata stângă față căzută și încerca să o monteze la loc, însă, probabil nu găsea piulița de fixare, care căzuse în urma căruței la circa 80 - 100 m distantă.

Aici a avut loc o altercație între victimă și inculpatul V.F.E., când acesta, cu o șurubelniță de circa 4-6 mm. diametru, cu o lungime de peste 25 cm. și cu mâner din P.V.C. de culoare roșie, i-a aplicat minorului o lovitură cu mare intensitate în zona toracică stângă, lovitură care a penetrat cordul, producând moartea instantanee a acestuia.

Inițial, în urma primelor investigații efectuate în cauză, au fost emise două ipoteze și anume: că prin căderea roții stânga față de la căruță, victima s-ar fi autoaccidentat, iar în cea de-a doua ipoteză, că autor al omorului nu poate fi decât inculpatul V.F.E., singura persoană care a circulat la ora respectivă cu autoturismul proprietate prin Lunca Șiretului și s-a intersectat, având un incident cu minorul D.P., ce blocase cu căruța calea sa de acces.

Prin suplimentul de expertiză medico - legală efectuat în cauză pe 17 decembrie 2001, Serviciul Medico - Legal Județean Vrancea a concluzionat că, din punct de vedere medico-legal, ipoteza unei autoaccidentări prin căderea victimei într-un corp metalic ascuțit (în momentul desprinderii roții de la căruță) nu poate fi susținută, că în acest sens pledează absența altor leziuni traumatice (gen escoriații, echimoze, etc.) pe părțile proeminente ale corpului, care să sugereze căderea, cât și poziția presupusului corp vulnerant (sârmă cu o lungime de 10-15 cm. și cu o grosime de 5-6 mm.), aflat în spatele victimei pe podina căruței.

Mai mult, victima a fost găsită decedată la un interval scurt de timp, circa 7-10 min. de către martorii D.V. și tatăl inculpatului - V.G., perioadă care corespunde cu deplasarea inculpatului în zona respectivă.

S-a avut în vedere că inculpatul a negat și existența unei șurubelnițe cu o lungime de 20 - 25 cm. și o grosime de 4-6 mm., cu mâner din PVC de culoare roșie, șurubelniță care a fost ridicată de la domiciliu.

Cauza a parcurs mai multe cicluri de judecată.

2. Inițial, prin sentința penală nr. 349 din 02 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul V.F.E. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că numai împrejurarea că inculpatul a fost văzut de martorul C.D. că s-a intersectat cu o căruță, aproape de momentul constatării decesului victimei, nu poate constitui suport probatoriu pentru reținerea vinovăției inculpatului, atâta timp cât, așa cum rezultă și din declarația martorului T.V., pe drumul respectiv trec multe mașini, oamenii trec la pescuit, alții merg la lemne.

3. Prin Decizia penală nr. 525 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și s-a desființat sentința penală nr. 349 din 02 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea.

În rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) C. pen. și, în această încadrare juridică, inculpatul V.F.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

Pentru a dispune condamnarea inculpatului, Curtea de Apel Galați a reținut că în ziua de 14 iulie 1997, victima D.P. se deplasa cu căruța pe drumul ce leagă localitatea Burcioaia de punctul Plopii Canadieni. Intrând pe o porțiune de drum lutos, cu denivelări, piulița ce asigura roata stângă față s-a deșurubat, aceasta căzând cu tot cu butuc. În aceste împrejurări, victima a oprit atelajul în mijlocul drumului, încercând să remedieze defecțiunea. Din urmă a fost ajuns de autoturismul condus de inculpatul V.F.E., care a părăsit drumul de țară, circulând pe marginea acestuia, nemaiavând loc pentru a-și continua deplasarea.

Inculpatul, enervat că victima i-a blocat drumul, a oprit autoturismul și i-a adus reproșuri, poate chiar a amenințat-o. Victima, un minor de 17 ani, de etnie rromă, orgolioasă și considerând că inculpatul se află în mașină și nu i se poate întâmpla nimic, având timp să se retragă dacă ar fi observat că acesta intenționează să coboare din mașină, s-a apropiat de portiera față, vrând să demonstreze că nu îi este frică, moment în care V.F.E., pe geamul lăsat în jos, cu o șurubelniță îi aplică o lovitură în piept între arcurile costale, străpungându-i inima.

În momentele următoare, inculpatul părăsește locul faptei, întorcând mașina și deplasându-se pe terenul acoperit cu iarbă, ceea ce explică lipsa pneurilor autovehiculului său pe drumul lutos, iar victima, părăsind-o puterile, se deplasează, de fapt se clatină pe picioare și cade cu capul dincolo de drum, în iarbă, iar picioarele îi rămân în mijlocul drumului.

4. Prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de inculpatul V.F.E., s-a casat Decizia penală nr. 525 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Vrancea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, la o analiză amănunțită și atentă a probelor, rezultă ca fiind dovedite doar simpla întâlnire a victimei cu inculpatul, decesul și cauza morții victimei, folosirea unui autoturism D. roșie, urmărirea victimei de-a lungul zilei de către un autoturism D. roșie, însă cu geamuri fumurii, traficul auto intens de pe drumul unde a fost găsit cadavrul (drum pe care în momentul în care martorul a privit I-a văzut întâmplător pe inculpat), că instrumentul vulnerant ascuțit înțepător folosit putea fi o șurubelniță, ca aceea pe care inculpatul o avea pentru reglarea mașinii de cusut (sau orice alt obiect ascuțit sau șurubelniță), caracterul serios și liniștit al inculpatului, comportarea neschimbată a inculpatului după eveniment.

S-a reținut că asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situație din care să se poată extrage vinovăția inculpatului, deci probele sunt insuficiente și că, pentru eliminarea oricărui dubiu, trebuie verificate și alte aspecte.

II. 1. În al doilea ciclu de judecată, prin sentința penală nr. 237 din 23 mai 2005 a Tribunalului Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.F.E. pentru săvârșirea infracțiuni de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune achitarea inculpatului, instanța de fond a reținut că nu sunt probe din care să rezulte vinovăția inculpatului, din următoarele considerente:

- martorul P.P. nu l-a văzut pe inculpat în data de 14 iulie 1997, ci a doua zi, după ce aflase că poliția caută o mașină roșie și din acest motiv și-a notat numărul;

- martorul T.V. a declarat că a văzut o D.B. roșie trecând spre Lunca Șiretului și după 30 minute întorcându-se pe același traseu, dar urmele diferite de pneuri relevate de planșele fotografice, nu pot concluziona, în mod cert că inculpatul a fost singura persoană care a circulat între orele 19,30 - 20,00 în zonă;

- martorul C.D., singurul martor ocular, a declarat că a văzut momentul în care victima și inculpatul s-au regăsit pe drumul ce duce din cartierul Burcioaia spre Lunca Șiretului și a afirmat constant că cei doi s-au intersectat, fără ca vreunul dintre ei să staționeze, continuându-și drumul. Așa fiind, nu se poate reține ipoteza organului de urmărire, în sensul că în momentul intersectării victima avea roata din fată stânga căzută și încerca să o monteze și că, în aceste împrejurări, a avut loc o altercație;

- varianta lovirii victimei din mașină în timpul mersului este exclusă, dată fiind poziția victimei cu picioarele pe podină și nu lateral, situație în care lovitura aplicată cu rapiditate se putea aplica de la stânga spre dreapta și nu de la dreapta spre stânga, așa cum s-a stabilit în raportul de constatare medico - legală;

- conform raportului de constatare medico - legală, corpul înțepător avea lățimea maximă de 4 - 5 mm., iar corpul delict ridicat de la inculpat are lățimea maximă de 4 - 6 mm.;

- examenul ADN nu a pus în evidență profile ADN care să permită stabilirea identității urmelor biologice prezente pe prosop, pe tricou și centura de siguranță ridicată din autoturismul inculpatului;

- din declarațiile martorilor N.R., D.M., S.A., M.M., M.M. și M.G. rezultă că, în ziua de 14 iulie 1997, victima a fost urmărită de o D.B. de culoare roșu închis, cu geamuri fumurii și că lângă șofer se afla o tânără blondă, iar D. condusă de inculpat avea culoarea roșu deschis și geamuri normale, iar prietena inculpatului, la acea vreme, S.C. avea părul șaten și nu blond;

- cu factura din 14 iulie 1997 și declarațiile martorilor S.C., T.T., C.A.N. și B.M., inculpatul a făcut dovada că în ziua de 14 iulie 1997 a fost plecat la Suceava.

2. Prin Decizia penală nr. 74/ A din 03 noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a desființat sentința penală nr. 237 din 23 mai 2005 a Tribunalului Vrancea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și că pentru aflarea adevărului nu a administrat probele recomandate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004.

III. 1,2. Prin sentința penală nr. 209 din 29 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, hotărâre menținută prin Decizia penală nr. 10/ A din 02 februarie 2007 a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.F.E. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

3. Prin Decizia penală nr. 5790 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a casat Decizia penală nr. 10/ A din 02 februarie 2007 a Curții de Apel Galați și sentința penală nr. 209 din 29 mai 2006 a Tribunalului Vrancea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.

Prin decizia de casare s-a dispus ca pentru aflarea adevărului să fie efectuate următoarele:

- audierea martorei S.C. pentru lămurirea contradicțiilor dintre declarațiile martorilor S.C., D.V., V.G., M.M., M.M. și M.G.;

- să se solicite relații de la unitatea sanitară cu privire la controlul efectuat de martora S.C.;

- să se facă verificări privind grupa de sânge a inculpatului și a victimei.

IV.1. Prin sentința penală nr. 238 din 03 iulie 2009 a Tribunalului Vrancea, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., și, în această încadrare juridică, a fost condamnat inculpatul V.F.E. la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 19 iulie 1997 până la data de 13 octombrie 1997.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile către succesorii părții vătămate D.M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în fapt următoarele:

Inculpatul V.F.E. locuia împreună cu părinții săi (martorii V.G. și V.D.), iar în perioada comiterii faptei, respectiv în anul 1997, era administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități de croitorie în comuna Ruginești, jud. Vrancea.

În cursul lunii iulie 1997, tatăl inculpatului - martorul V.G., s-a deplasat constant la cosit iarbă împreună cu martorul D.V. care locuiește în Burcioaia - cartier mărginaș al orașului Adjud, aflat la aproximativ 6 km. de comuna Ruginești. În acest context, martorul era adus de fiul său cu autoturismul personal marca D.B. de culoare roșie închis, până la Burcioaia, de unde se deplasa cu căruța împreună cu martorul D.V., pe un drum de țară, spre Lunca Șiretului la locul pentru cosit. Inculpatul cunoștea locul unde tatăl său merge la coasă, fiind însoțit în acea perioadă de martorul D.V. - aspecte dovedite și necontestate în declarațiile administrate.

La data de 14 iulie 1997, inculpatul l-a dus pe tatăl său la domiciliul martorului D.V., urmând să se întoarcă seara pentru a-l duce acasă în comuna Ruginești. Aproape de locul de coasă al martorilor se afla o cultură de floarea soarelui păzită de martorul D.M. - tatăl victimei D.P.

La aceeași dată, în jurul orelor 13,00, victima a plecat cu căruța spre piața din orașul Adjud, urmând să se întoarcă la tatăl său cu alimente și cu un bidon cu apă. Acesta a revenit în localitatea Burcioaia, fiind văzut și descris de către martorii M.G., M.M. și M.M. De asemenea, din susținerile acestora coroborate cu declarația tatălui victimei, precum și a martorilor T.V. și C.D., rezultă că în jurul orelor 19,00 victima se îndrepta cu căruța către Lunca Șiretului.

Revenind la inculpatul V.F.E., din depozițiile martorilor, ca și din susținerile făcute cu prilejul audierii rezultă că, după ce l-a dus pe tatăl său la domiciliul lui D.V., s-a deplasat la Suceava pentru a achiziționa materiale textile pentru atelierul său de croitorie, întorcându-se în Adjud în jurul orelor 19,00. Din orașul Adjud, inculpatul și-a continuat drumul către cartierul Burcioaia pentru a-l lua pe tatăl său, conform înțelegerii cu acesta. Acest moment al întoarcerii sale în cartierul Burcioaia a fost localizat și dovedit prin susținerile martorilor M.M. și M.M., dar și al propriilor mărturii: „dar inițial, înainte de a ajunge la locul de coasă am trecut pe la Dodu, care locuiește imediat de intrarea în Burcioaia". În acest interval de timp, inculpatul s-a deplasat având în mașină valurile de material textil cumpărate de la Suceava. În continuare, inculpatul s-a îndreptat către Lunca Șiretului pentru a-l căuta pe tatăl său.

Conform propriilor susțineri, coroborate și cu declarațiile martorilor D.V. și V.G., inculpatul a ajuns la locul de coasă unde nu a găsit pe nimeni întrucât între timp martorii își schimbaseră locul de coasă. La întoarcerea de la locul de coasă, s-a intersectat cu victima cu căruța, moment recunoscut de inculpat și susținut și de martorul C.D. Certitudinea intervalului de timp în care se plasează momentul întâlnirii inculpatului cu victima rezultă din punct de vedere probatoriu atât din declarația inculpatului cât și a martorilor oculari C.D. și T.V., fiind situat între orele 20,10 - 20,20, apelul telefonic la Poliția Adjud fiind recepționat la ora 20,45 (fila 22 dosar urmărire penală; proces verbal de consemnare a actelor premergătoare).

Așa cum rezultă din depozițiile date de martorul ocular C.D., depoziții date în faza de urmărire penală și cu prilejul primei judecăți, victima se deplasa dinspre Burcioaia spre Lunca Șiretului depășindu-l pe martor și „fiind în căruța care mergea cu calul la trap". Precizează acestui martor că „după circa 500 m căruța s-a intersectat cu o mașină de culoare roșie, fiecare pe partea ei dreaptă." (fila 35 dosar urmărire penală) și că „nu s-au oprit deloc". Mai arată că atunci când a ajuns la intersecția cu drumul ce duce către sonda 525 s-a întâlnit cu mașina care se intersectase cu căruța și a văzut că aceasta avea culoarea roșie.

Instanța, în raport de această declarație, coroborată cu celelalte probe materiale științifice administrate în cauză, a reținut că atunci când a fost găsită de inculpat, victima căuta, încerca să remedieze o defecțiune intervenită ca urmare a desprinderii roții de la căruță și care rămăsese în mijlocul drumului (căruța). În acest context a ajuns inculpatul - care probabil nemulțumit de această situație, a purtat o discuție neprincipială cu victima, soldată pe acest fond cu o lovire prin cadrul geamului portierei în zona pieptului cu o șurubelniță. În mod evident, fapta de agresiune exercitată de inculpat s-a derulat într-un interval scurt de timp, o marjă de apreciere de aproximativ două minute, maxim cinci rezultând din contextul probatoriu fundamentat și din experimentul judiciar efectuat în cauză.

Cert este că, după agresiunea exercitată, inculpatul și-a continuat deplasarea, fiind văzut de același martor ocular C.D.

Față de depoziția acestui martor, dată imediat după comiterea faptei, respectiv la data de 17 iulie 1997 (fila 35 dosar urmărire penală), instanța a apreciat că ea relevă cu obiectivitate faptele petrecute înlăturând acel risc al estompării, uitării, fenomen ce intervine în procesul de audiere al martorilor la un interval de timp mare, de câțiva ani de la momentul relatării evenimentului.

Ori, ceea ce confirmă în mod constant și precis că inculpatul s-a aflat în preajma victimei, în câmpul infracțional, este susținerea acestui martor care, din punct de vedere probatoriu, se completează cu alte relatări. Ceea ce însă în mod greșit a evidențiat și interpretat martorul au fost elementele ce țin de zgomot, sunete și chiar obstrucții asupra cărora revine în declarațiile date ulterior.

Din experimentul judiciar efectuat, din schițele și fotografiile aflate la dosarul cauzei, efectuate cu prilejul cercetării penale, s-a constatat că ceea ce a perceput în mod direct la o distanță de aproximativ 500 metri și corespunde realității obiective înconjurătoare este momentul întâlnirii victimei cu agresorul. Ceea ce însă s-a petrecut între cei doi la o distanță de până în 500 metri într-un interval scurt de circa două minute - maxim trei, nu poate fi descris cu certitudine, fiind imposibil din punct de vedere obiectiv la o asemenea distanță să focalizeze mișcări, atitudini ale subiecților percepuți.

Instanța de fond a reținut că logica faptelor descrise de martorul C.D. trebuie analizată prin prisma capacității sale de a percepe faptele, schimbări în realitatea obiectivă (zgomote, sunete) pe un segment de timp și loc, dat fiind că acestea se derulau în câmp, pe timp de vară, seara, locul fiind înconjurat de vegetație (pomi, tufișuri).

Un alt element ce evidențiază cronologia faptelor descrise mai sus sunt relatările celor doi martori care descriu un fapt demn de luat în seamă și anume că martorul C. a fost întrebat de D.V. și V.G. dacă nu a văzut și o mașină roșie în afară de un cal sur cu căruța. Acest dialog este relatat de martorul C.D. că ar fi avut loc la aproximativ 10 minute după ce a intrat în vagon și a mâncat. Cei doi l-au informat că au găsit cadavrul unui tânăr după care au mers la locul unde acesta se afla într-o poziție culcată „cu mâinile întinse pe lângă el ca și cum ar fi dormit".

În raport de aceste probatorii directe, susținute și de celelalte mijloace de probă administrate în cauză (fotografii, procese verbale de cercetare la fața locului, de reconstituire a faptelor), instanța a apreciat că nu există nici un dubiu care să-l excludă pe inculpat din contextul descris și reținut mai sus.

Faptul că ulterior acesta și-a continuat deplasarea ajungând la Burcioaia, unde a văzut că tatăl său nu venise, apoi a mers la Ruginești unde a descărcat valurile de material la atelier (fapt confirmat de martorii B.M. și C.A.), sunt aspecte colaterale faptei de omor și care, pe parcursul judecăților desfășurate, au căpătat conotații în măsură să antreneze împrejurări de natură să nuanțeze fapta în sine.

Revenind însă la contextul faptei de omucidere, analizată și prin prisma depozițiilor inculpatului, prima instanță a reținut că inculpatul a precizat un aspect care ar fi trebuit observat și de către martorul C.D., dacă faptul descris ar fi fost real; este vorba de susținerea inculpatului cum că ar fi ocolit căruța ieșind în afara drumului. Or, acest aspect nu a fost remarcat de martorul ocular. Chiar dacă în cursul cercetării judecătorești martorul C.D. a revenit asupra unor declarații date, aspectele reținute de instanță sunt relatate și menținute constant în depozițiile date imediat declanșării anchetei judiciare.

Împrejurarea relatată de inculpat cum că ar fi ocolit căruța, confirmă faptul că victima se afla oprită în mijlocul drumului datorită incidentului avut la căruță și care blocase accesul pe acel segment de drum. Manevra de ocolire a vehiculului care fusese tractat de cal, efectuată pe o distanță mică de către inculpat, creează același moment al intersectării descris de către martorul ocular C.D. Cert este că pe acel segment de drum, la momentul întâlnirii celor doi în condițiile arătate, nu puteau trece unul pe lângă celălalt (mașina pe lângă căruța oprită) fără a se exercita o manevră de ocolire. La fel de cert este și faptul că acel segment de drum permite accesul spre locul unde se îndreptase (respectiv se întorcea) atât victima cât și inculpatul (vezi experiment judiciar, depozițiile martorilor N.R.L., C.M. - și care au văzut victima plecând spre Lunca Șiretului).

De asemenea, procesul verbal de cercetare la fața locului (activitate desfășurată de organele de anchetă a doua zi) atestă faptul că pe traseul urmat de victimă a fost găsită o piuliță care fixa la osia căruței roata stângă față, la o distanță de 100 metru față de piuliță a fost găsită roata care s-a desprins de la căruță, iar la 4 metri de roată a fost găsit cadavrul victimei.

Analizând în contextul reținut mai sus evenimentul petrecut pe segmentul de drum ce circumstanțiază perimetrul săvârșirii faptei, se desprinde în mod logic concluzia că, după căderea piuliței, atelajul și-a mai continuat drumul circa 100 metru, după care a căzut roata. După urma imprimată în sol de osie s-a stabilit că atelajul a rămas în mijlocul drumului făcând dificilă deplasarea în sens opus pentru orice mijloc de transport (proces verbal de cercetare la fața locului - fila 1,2, planșe foto dosar urmărire penală).

Analizând planșele foto, depozițiile martorilor și procesul verbal de efectuare a experimentului judiciar, s-a constatat că drumul este îngust, iar în condițiile în care căruța staționa în mijlocul acestuia (fapt dovedit de începutul urmei de adâncime lăsată de osie), iar imediat în stânga ei pe drum se afla roata căzută, deplasarea oricărui alt mijloc de transport în orice sens de deplasare nu se putea face decât prin ieșirea din cadrul drumului. Pe fondul acesta, s-a produs incidentul dintre victimă și inculpat soldat cu agresarea victimei, cadavrul fiind găsit la 4 metri de poziția roții. Căruța a fost găsită ulterior de către martorii D.V. și V.G. la o distanță de 300 metri (către Lunca Șiretului), fiind tractată în această stare de calul rămas nesupravegheat spre vegetația de pe marginea drumului (fapt dovedit de urma imprimată în sol de osia căruței).

Examinarea medico-legală a cadavrului a pus în evidență faptul că plaga înțepată toracică, cu traiect oblic-ascendent, de la dreapta la stânga a putut fi produsă cu un corp înțepător de lățime maximă de 4-5 mm. și lungime de cel puțin 10 cm., probabil o șurubelniță.

Din depozițiile martorilor, susținerile inculpatului, procesul verbal întocmit cu prilejul examinării criminalistice a autoturismului (efectuată la data de 19 iulie 1997) rezultă faptul că inculpatul, la momentul întâlnirii sale cu victima, avea asupra sa ustensile apte să producă prin folosirea lor leziuni care să genereze moartea.

Din expertiza medico-legală efectuată cu prilejul primei judecăți (fila 158 - Dosar nr. 19/P/2002 al Tribunalului Vrancea) rezultă că moartea numitului D.P. a fost violentă, fiind datorată insuficienței cardiace acute hipodiastolice, consecutivă unei plăgi înțepate, penetrantă pericardic și cardiac. S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp înțepător cu lățimea maximă de 4-5 mm. și lungimea de cel puțin 10 cm. Corpul înțepător a penetrat din fața victimei cu un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga de jos în sus și antero-posterior. Or, acest corp înțepător, raportat la celelalte circumstanțe de fapt, este identificat a fi o șurubelniță întrucât plaga produsă (și în cauza de față nu a determinat zdrentuirea pielii) este tipică pentru acest instrument vulnerant.

Existența unor asemenea obiecte în posesia inculpatului a fost dovedită prin faptul că, la momentul examinării autoturismului, a fost găsită în interior o șurubelniță (care nu a fost ridicată cu prilejul cercetărilor), iar din depozițiile martorilor și investigațiile efectuate a rezultat în mod concret că acesta folosea și purta în mașină șurubelnițe întrebuințate la atelierul de croitorie pe care îl administra.

Audiat pe parcursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând în mod constant că nu este autorul omorului. De altfel, reaudiat în ședința publică din 5 septembrie 2008, a arătat că acuzarea formulată împotriva sa, raportat la elementele de fapt, este datorată unei coincidențe nefericite și anume, aceea de a trece în preajma locului unde a fost identificată victima.

Prima instanță a reținut că apărările sale fundamentate pe aspecte ce țin de inexistența unor probe certe în dovedirea vinovăției nu pot fi reținute. Este adevărat că în speța de față circumstanțele comiterii infracțiunii de omor nu se raliază unui tipic obișnuit sau aparent obișnuit din punct de vedere probatoriu și care de regulă este întâlnit în cazuistica omuciderilor.

S-a încercat chiar acreditarea faptului că în ziua crimei victima ar fi fost urmărită de un alt autoturism din aceeași gamă, dar cu geamuri fumurii (aceste susțineri însă nu au putut fi dovedite cu prilejul judecării cauzei).

S-a apreciat că în cauză sunt dovedite din punct de vedere probatoriu aspecte ce țin atât de faptă cât și de făptuitor.

În cadrul cercetării judecătorești desfășurate pe parcursul a patru cicluri procesuale, instanțele au verificat probe pe care s-a întemeiat învinuirea pentru a determina măsura în care acestea servesc atingerii scopului procesului penal - acela al aflării adevărului.

În raport de situația de fapt reținută, din punct de vedere probatoriu este dovedit faptul întâlnirii victimei cu inculpatul pe segmentul de drum ce conturează clar locul comiterii faptei, în intervalul de timp aferent derulării și săvârșirii faptei. Chiar dacă în cauză s-a demonstrat că drumul pe care s-au întâlnit era „extrem de circulat" (conform susținerilor martorului T.), relevantă nu este această împrejurare din punct de vedere probatoriu și în măsură să genereze dubii.

Instanța de fond a considerat ca esențială și certă în dovedirea vinovăției inculpatului, constatarea potrivit căreia, în intervalul de timp aferent producerii crimei, nici o altă persoană în afară de cea a inculpatului nu a fost semnalată în câmpul infracțional.

În mod atipic, infracțiunea s-a consumat într-un interval scurt de câteva minute, concluziile actelor medicale efectuate arătând fără nici un dubiu mecanismul producerii leziunilor ce au generat moartea victimei. Ipoteza unei autoaccidentări prin căderea victimei într-un corp metalic ascuțit (în momentul ruperii roții căruței de la căruță) nu poate fi reținută, din punct de vedere medical fiind exclusă.

Așadar, plaga produsă cu o șurubelniță, ruptura tricoului, corespunde ca localizare plăgii înțepate constatate pe corpul victimei din punct de vedere medico-legal. împrejurarea existenței unor alte persoane în câmpul infracțional aferent intervalului de timp cuprins între orele 20,00-20,15, care să se întâlnească cu victima și să aibă asupra lor obiecte de natura celui reținut în speță (șurubelniță), este exclusă.

Analizând pe larg situația de fapt reținută, prima instanță a ajuns la concluzia că inculpatul este autorul faptei deduse judecății.

Faptul că din punct de vedere probatoriu nu s-au identificat urme de sânge ale victimei în imediata apropiere (mașină, obiecte aflate în interiorul acesteia) nu exclude o realitate faptică (agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei).

Morfologia și topografia leziunii pledează pentru producerea ei cu un corp înțepător care a penetrat din față victima după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga și care nu a fost apt să genereze hemoragii externe. La autopsie, cu excepția plăgii înțepate cardio-pericardice nu s-au semnalat alte leziuni de violență mecanice. Prin urmare, mecanismul producerii leziunii letale corespunde întru-totul pozițiilor ce le aveau inculpatul și victima în momentul săvârșirii omorului (inculpatul aflat pe scaunul mașinii din stânga se folosește de șurubelniță și scoțând mâna pe geamul lăsat în jos lovește victima aflată în picioare lângă portiera mașinii).

S-a reținut ca fiind relevantă declarația martorului B.F. care, în anul 1998, a devenit concubinul martorei S.C. și care a relatat că, discutând cu martoră despre incidentul în legătură cu care este chemată la poliție, aceasta i-a spus că inculpatul l-a omorât pe tânărul respectiv cu o șurubelniță, că este violent și că îi este frică de el.

Reaudiați în cursul cercetării judecătorești prin intermediul comisiei rogatorii efectuate, ambii martori au declarat că își mențin depozițiile date în fața organului judiciar român, la întrebările adresate aducând răspunsuri în măsură să completeze aspecte avute în vedere pe parcursul judecății desfășurate.

În mod constant, s-a insistat pe aspectul prezenței martorei S.C. la data crimei în mașina inculpatului.

Fără a detalia aspecte, instanța a reținut că prezența unei persoane de sex feminin a fost semnalată în mașina inculpatului, dar după ce acesta a revenit la domiciliul martorului D.V. pentru a-l lua pe tatăl său.

S-a reținut că prezintă importanță din punct de vedere probatoriu afirmațiile martorilor M.M. și M.G., care certifică o împrejurare vizând rugămintea adresată de rudele inculpatului de a nu relata la poliție ceea ce au văzut.

2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul V.F.E., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 38518 C. proc. pen. - privind limitele rejudecării, dispoziții care prevăd că instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

Sub acest aspect, a invocat că prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, ca autor la faptei și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumări să se mai efectueze alte probe.

De asemenea, prin Decizia penală nr. 5790 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul infracțiunii, că între probele administrate există multe contradicții și că pentru aflarea adevărului se impune efectuarea de reaudieri și confruntări între martori, cât și administrarea unor probe suplimentare.

Toate probele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost administrate, însă acestea nu au adus nimic nou și nu au schimbat cu nimic situația de fapt reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3255 din 14 iunie 2004, decizie prin care s-a stabilit că nu sunt probe de vinovăție, astfel că singura soluție pe care instanța de fond o putea pronunța era aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică, reprezintă la modul evident o gravă eroare de fapt și este rezultatul unor supoziții, în cauză neexistând nicio probă care să confirme vinovăția sa și nu există nicio persoană care să fi văzut modul în care s-a săvârșit omorul.

Practic, instanța de fond a preluat aceeași situație de fapt din Decizia nr. 525/ A din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați, fără să observe că prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această decizie a fost casată, retinându-se că asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situație din care să rezulte vinovăția inculpatului, deci probele sunt insuficiente.

Inculpatul a susținut că din probele administrate în cauză, situația de fapt este următoarea:

În seara de 14 noiembrie 1993, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la locuința martorului D.V. pentru a-l lua pe tatăl său. A constatat că acesta nu este, a bănuit că tatăl său este încă la locul unde cosea împreună cu D.V. și s-a deplasat pe un drum de țară din satul Burcioaia spre Lunca Șiretului, loc în care de obicei cei doi coseau. Deoarece cei doi și-au schimbat locul, nu i-a găsit și, în aceste condiții, s-a întors. Pe drumul de întoarcere s-a intersectat cu căruța în care se afla victima, dar fiecare și-a văzut de drumul lui. După circa 45 minute de la momentul intersectării a fost găsită victima de către tatăl său și martorul D.V. Deoarece organele de urmărire penală nu au reușit să-l găsească pe adevăratul făptuitor, l-au bănuit pe el, pentru simplu motiv că a fost văzut circulând cu autoturismul prin zona respectivă.

Cea mai importantă probă a dosarului și care infirmă în totalitate susținerile acuzării este declarația martorului C.D. Din declarațiile acestui martor rezultă că, în timp ce conducea mașina, s-a intersectat cu căruța victimei care circula la trap, fiecare pe partea lui dreaptă și atât căruța cât și mașina nu s-au oprit pe loc. Martorul a arătat că nu a auzit nici un zgomot, altercație sau discuție. Nu există nici o probă care să infirme declarațiile martorului C.D. sau care să confirme situația de fapt reținută de instanța de fond.

Reținerea că martorul C.D. nu ar fi putut observa cu exactitate că cele două vehicule s-au intersectat nu corespunde realității, deoarece în declarația dată de martor la parchet la data de 20 iulie 1997 acesta a precizat că se afla la o distanță de circa 250 metri față de locul unde căruța și mașina s-au intersectat, astfel că susținerea instanței că ar fi existat un interval de timp de 2-5 minute în care ar fi existat un conflict între victimă și inculpat, conflict neperceput de martor, nu corespunde realității, nu are suport probator, fiind doar o supoziție.

Declarațiile martorului C.D., în sensul că s-a aflat la 250 metri de locul în care autoturismul și căruța s-au intersectat, se coroborează și cu procesul verbal de cercetare din 23 iulie 1997, încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Cu această ocazie, martorul C.D. a fost pus de organul de urmărire penală să parcurgă traseul din ziua de 14 iulie 1997, efectuându-se măsurători în timp și spațiu ale mersului martorului și ale distanțelor dintre el și locul faptei.

Nu există nici o probă din care să rezulte că, în momentul intersectării, căruța era oprită și victima încerca să remedieze o defecțiune.

Neîntemeiată este și susținerea că el ar fi fost singura persoană care a mers pe drumul pe care a circulat victima, care nu este reală, deoarece martorul T.V. a declarat că drumul era foarte circulat, iar planșele foto au indicat prezența mai multor urme de pneuri, altele decât cele de la mașina lui.

Din planșele foto rezultă că locul unde s-a săvârșit fapta este o câmpie întinsă presărată cu pâlcuri de arbori și vegetație care ar fi putut masca prezența altor persoane în zonă. În cauză nu s-a observat că în zona respectivă se putea ajunge și pe alte căi de acces, din puncte cardinale opuse satului Burcioaia.

Susținerea că victima a fost lovită din mașină cu o șurubelniță este infirmată de probele administrate în cauză. Astfel, din expertiza medico-legală rezultă că lovitura a fost aplicată din fața victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus și antero - posterior. Experimentul judiciar efectuat în cursul judecății a arătat că ar fi putut exista o lovire a victimei de către cineva care se afla în mașină, dacă victima se apropia de mașină, sau dacă cele două vehicule se apropiau, dar în aceeași direcție de mers, la o distanță de 20-25 metri, dar, în această variantă, victima ar fi trebuit să fie găsită pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare și nu pe partea dreaptă a direcției pe care se deplasa autoturismul.

Prin Decizia penală nr. 42/ A din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția de minori și de familie a admis apelul declarat de inculpatul V.F.E. împotriva sentinței penale nr. 238 din 03 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 2111/91/2008 pe care a desființat-o și, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 19 iulie 1997 - 13 octombrie 1997.

Potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen. nu a acordat despăgubiri civile părții civile D.M. (moștenitori D.M., D.G., D.M., D.N., D.C., D.A., D.D., D.I. și D.S.).

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Din dispozițiile legale de mai sus, rezultă cu prisosință că pentru a se dispune trimiterea în judecată și, cu atât mai mult, condamnarea unei persoane, se impune ca în cauză să existe probe certe și credibile, administrate cu respectarea condițiilor impuse de C. proc. pen., din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a săvârșit cu vinovăție fapta pentru care este cercetat.

Din analiza atentă și amănunțită a probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut ca fiind dovedite doar următoarele:

În cursul lunii iulie 1997, martorul V.G. - tatăl inculpatului V.F.E. - l-a ajutat pe martorul D.V. la cositul fânului. Inculpatul îl ducea pe tatăl său dimineața la locuința martorului D.V., cu autoturismul proprietate personală, și îl lua seara.

În data de 14 iulie 1997, așa cum a procedat atât în zilele precedente, cât și în zilele următoare, inculpatul l-a dus pe tatăl său la locuința martorului D.V. apoi, după ce și-a rezolvat o serie de probleme, în jurul orelor 10,30 - 11,00, a plecat, cu autoturismul proprietate personală, la Suceava pentru a aduce marfă pentru societatea (atelier de croitorie) pe care o administra.

Faptul că în ziua respectivă inculpatul a fost plecat la Suceava pentru a aduce mărfuri a fost dovedit cu factura din 14 iulie 1997 și martorii C.A.N., S.C., T.T. și B.M.

Se întoarce în jurul orelor 19, 30 - 19,45, se deplasează la locuința martorului D.V., constată că nu este căruța, bănuiește că cei doi sunt încă la coasă și se deplasează pe drumul de țară dinspre satul Burcioaia spre Lunca Șiretului. Ajunge în locul unde știa că cei doi coseau de obicei, dar nu-i găsește, deoarece aceștia și-au schimbat locul. Faptul că locul de coasă a fost schimbat este confirmat de martorii V.G. și D.V.

Pe drumul de întoarcere, se intersectează cu căruța în care se afla victima D.P., fiecare vehicul circulând pe partea sa dreaptă, fără să se oprească. Își continuă drumul, se deplasează la atelier, unde descarcă marfa, trece pe acasă și constată că tatăl său nu a ajuns și, în aceste condiții se deplasează la locuința martorului D.V., pentru a-l lua.

În jurul orei 20,35, cadavrul victimei D.P. este găsit de către martorii D.V. și V.G., poliția fiind sesizată telefonic la data ora 20,45.

Potrivit raportului de expertiză medico - legală, moartea numitului D.P. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute, de tip hipodiastolic, consecutivă unei plăgi înțepate, penetrante cardiac pericardică.

Morfologia și topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu corp înțepător cu lățimea maximă de 4-5 mm. și lungimea de cel puțin 10 cm., corpul înțepător a penetrat din fața victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus și antero - posterior.

În cauză nu există nicio probă din care să rezulte cu certitudine că inculpatul V.F.E. este autorul infracțiunii.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, în sensul că în momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu victima, aceasta „căuta, încerca să remedieze o defecțiune intervenită ca urmare a desprinderii roții de la căruță și care rămăsese în mijlocul drumului (căruța). În acest context a ajuns inculpatul - care probabil nemulțumit de această situație, a purtat o discuție neprincipială cu victima, soldată pe acest fond cu o lovire prin cadrul geamului portierei în zona pieptului cu o șurubelniță" este o supoziție, nefiind susținută de probele administrate în cauză.

Trimiterea în judecată a inculpatului V.F.E. s-a întemeiat, în principal, pe declarațiile martorilor C.D., T.V. și P.P., martori care au susținut că, în data de 14 iulie 1997, la ora 19,30, a circulat în zonă inculpatul V.F.E. cu o D.B., de culoare roșie.

O analiză atentă și amănunțită a acestor probe, cât și a celorlalte probe administrate în cauză dovedește că acestea nu susțin situația de fapt reținută prin rechizitoriu și nici situația de fapt reținută de instanța de fond, ba, dimpotrivă, sunt de natură să formeze instanței convingerea că nu inculpatul este autorul infracțiunii.

Astfel, martorul C.D., la data de 17 iulie 1997, a declarat că „în data de 14 iulie 1997, în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasa de la sonda 515 spre sonda 525, pe drum a fost ajuns din urmă de o căruță, căruță în care se afla un tânăr brunet, care ținea picioarele pe podină. Această căruță mergea cu calul la trap, după circa 500 m s-a intersectat cu o mașină roșie, fiecare pe partea lui dreaptă, că atât căruța, cât și mașina nu s-au oprit deloc. Când am ajuns în intersecția cu drumul care duce la sonda 525 m-am întâlnit cu mașina care se intersectase cu căruța. Mi s-a părut că spatele ar fi ca la o D.B. și a mers către Burcioaia. După aceea am mers la baracă unde am încălzit mâncarea și am mâncat, am ieșit afară, după circa 10 minute a venit o căruță și D.V. i-a spus că acea persoană care a trecut cu căruța este mort".

Martorul a precizat că în momentul în care căruța s-a intersectat cu mașina, niciuna nu a oprit.

Același martor, într-o declarație nedatată, a declarat că la data de 14 iulie 1997, venea de unul singur dinspre punctul 15, ce se află în marginea satului Burcioaia, pentru a merge la vagonul unde locuiește, vagon amplasat lângă sonda 525. Din urmă a fost ajuns de un tânăr, cu o căruță cu roți de cauciuc și un cal sur. Aceasta l-a depășit, mergând mai departe pe drum, înspre vagonul în care martorul locuiește.

Arată martorul că a mers în continuare pe drum către vagon și că la un moment dat l-a văzut pe tânărul cu căruța, trecând pe partea lui dreaptă pe lângă un autoturism D., de culoare roșie, dar și acest autoturism circula regulamentar pe partea lui dreaptă.

Precizează martorul că nu a auzit nici un zgomot sau altercații, discuții și că a intrat în vagonul unde locuia și și-a încălzit mâncarea.

La data de 22 iulie 1997, același martor a declarat că distanța dintre cele două vagoane (distanța dintre sondele 515 și 525) este de aproximativ 300 - 400 metri. După ce a parcurs aproximativ 150 metri de la vagonul 515, pe lângă el a trecut o căruță trasă de un cal sur, în căruță fiind un căruțaș tânăr, calul mergând la trap ușor. Și-a continuat drumul, căruța mergând în fața lui mai repede și când a ajuns în apropierea unei intersecții cu un drum țară de lut, pe care se înscrisese căruța, din acel loc a văzut că din fața căruței a apărut o D. de culoare roșie. Căruța tocmai trecuse de o denivelare mare a drumului, ca o văioagă. În acel moment se afla cam la 50 m de coliba sa și din acel loc a văzut și căruța și mașina, care s-au întâlnit, acel loc fiind la aproximativ 250 m de locul unde se afla el.

Arată martorul că el a mers pe drumul de piatră, deci lateral cu celălalt drum de țară care se bifurcase în dreapta sa și că până să ajungă la colibă, pe drumul de țară a trecut D. roșie care se intersectase cu căruța trasă de calul sur.

Mașina s-a îndreptat spre satul Burcioaia, iar el a intrat în colibă și a pus fasolea la încălzit, după care a mâncat. Apoi a ieșit afară și în timp ce verifica manometrele și presiunea a apărut căruța în care se aflau martorii D.V. și V.G.

Relevante în ceea ce-l privește pe martorul C.D. sunt aspectele consemnate în procesul - verbal din date de 23 iulie 1997, întocmit cu ocazia refacerii traseului parcurs de martor. Din acest proces-verbal rezultă că de la sonda 215 până la locul unde martorul a fost depășit de către căruța în care se afla victima, martorul a făcut aproximativ 350 pași, în timp de 2 minute și 50 de secunde. Locul indicat de martor se afla \a o distanță de aproximativ 150 m, după ce a trecut de podețul făcut din mai multe tuburi de calibru mare.

Din acest loc, martorul și-a continuat drumul, parcurgând, tot pe drumul acoperit cu pietriș, o distanță de 380 pași, în 3 minute, după care s-a oprit și a declarat că din acel loc a văzut când căruța care îl depășise s-a intersectat cu un autoturism D. de culoare roșie, care se întorcea dinspre plantația de plopi canadieni. Acest loc (locul în care cele două vehicule s-au intersectat) se află la aproximativ 70 de metri de o bifurcație, respectiv unde din drumul de piatră, în partea dreaptă se desprinde un drum de țară (lut galben), drumul din partea dreaptă ducând către plantația de plopi, fiind drumul pe care se aflau cele două vehicule care s-au intersectat.

Din locul de unde martorul a văzut intersectarea celor două vehicule, acesta a mai parcurs 75 de pași, în intervalul de timp de 50 secunde, până a ajuns la intersecție. în acest moment autoturismul de culoare roșie a trecut aproape de el, înscriindu-se de pe drumul lutos pe drumul de piatră ce duce în cartierul Burcioaia. Evident că pe durata celor 50 secunde în care martorul a parcurs cei 78 pași nu avea cum să aibă loc o altercație între inculpat și victimă, altercație care să nu fi fost sesizată de martor.

De la această intersecție, martorul s-a îndreptat direct către baraca sondei 525, în linie dreaptă, parcurgând distanța de 140 m în timpul de 2 minute. Ajuns la baracă, martorul a declarat că a intrat înăuntru, unde a stat aproximativ 10 minute, pentru a servi o masă frugală, după care a ieșit din încăpere și a mers la manometrele aflate la 3-4 m, pentru a citi indicatorii. În timp ce citea manometrele a fost strigat de martorul D.V.

În faza de urmărire penală, martorul C.D. mai dă o declarație la data de 27 noiembrie 2001, deci după mai bine de 4 ani de la incident. Cu această ocazie, martorul a declarat că, în seara zilei de 14 iulie 1997, în timp ce se întorcea către sondă a fost ajuns din urmă de o căruță cu roți de cauciuc, tractată de un cal sur și condusă de un tânăr brunet. După ce a fost depășit de căruță a mai parcurs circa 100 m și a ajuns la vagon. Arată martorul că a pus mâncarea la încălzit pe un reșou electric, iar după circa 5-7 minute, a ieșit în fața vagonului și a văzut o mașină mică de culoare roșie, despre care crede că este o D.B., autoturism care s-a deplasat spre satul Burcioaia.

Arată martorul că în momentul în care a fost strigat de D.V., acesta i-ar fi spus că tânărul este mort, la 150 m, după o văioagă, într-o curbă cu tufari de cătină. Tot cu această ocazie, martorul a declarat că nu este adevărat, că pe durata cercetărilor efectuate în cauză, la locul unde își exercita lucru, să fi venit numitul D.V. sau celălalt cetățean necunoscut să-l determine să declare sau nu ceea ce el cunoștea în legătură cu împrejurările în care ar fi murit tânărul respectiv.

Audiat la data de 09 martie 2003, cu ocazia soluționării cauzei în apel, martorul C.D. a declarat că la data de 13 iunie 1997, în timp ce se deplasa spre sonda sa, când a ajuns la drumul care se bifurca, din spate, la podeț, la un tub din ciment a fost ajuns de o căruță cu un cal sur, condusă de un tânăr. Căruța mergea la trap și la bifurcație a trecut peste un jgheab care străbătea, tăia drumul. Din sens opus a trecut o mașină roșie. Nu a oprit nici una nici alta. Arată martorul că, după părerea sa victima se afla la 200 - 250 m de la bifurcație și că din momentul în care a văzut căruțașul cu căruța la trap și până în momentul în care a fost strigat de cei doi trecuse cam trei sferturi de oră.

Din coroborarea tuturor declarațiilor martorului C.D. și din procesul - verbal întocmit cu ocazia refacerii traseului parcurs, rezultă că inculpatul V.F.E., în seara zilei de 14 iulie 1997, în jurul orelor 19,45 - 20,00 s-a deplasat cu autoturismul dinspre Lunca Șiretului spre cartierul Burcioaia, iar victima D.P. s-a deplasat cu căruța dinspre cartierul Burcioaia spre Lunca Șiretului, în același sens deplasându-se și martorul C.D.; după ce l-a depășit pe martorul C.D., căruța s-a înscris pe drumul de țară și după aproximativ 3 minute, la o distanță de aproximativ 250 m de martor, s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpat, fiecare vehicul circulând regulamentar pe partea sa dreaptă, fără să se oprească și fără ca martorul să audă vreun zgomot, vreo discuție sau să vadă vreo altercație; după aproximativ 50 de secunde de la momentul intersectării celor două vehicule, autoturismul a trecut pe aproape de martorul C.D., s-a înscris pe drumul de piatră și și-a continuat deplasarea spre cartierul Burcioaia. Cert este că martorul s-a aflat tot timpul cu fața spre cele două vehicule și a putut vedea momentul în care acestea s-au intersectat.

Declarațiile martorului C.D. se coroborează cu declarațiile inculpatului V.F.E. care a susținut, în mod constant că, în seara zilei de 14 iulie 1997, s-a deplasat, cu autoturismul proprietate personală, în Lunca Șiretului, pentru a-l lua pe tatăl său, care se afla la coasă împreună cu martorul D.V., că nu i-a găsit pe cei doi, deoarece și-au schimbat locul de coasă și că, în aceste condiții, s-a întors în cartierul Burcioaia. Arată inculpatul că, pe drumul de întoarcere s-a intersectat cu o căruță condusă de un tânăr brunet, că nu s-a oprit și și-a continuat drumul, s-a deplasat la Ruginești unde a descărcat marfa și apoi a plecat la locuința martorului D.V. de unde l-a luat pe tatăl său.

Declarațiile martorului C.D. și ale inculpatului V.F.E. se coroborează și cu declarațiile martorului T.V.

Astfel, audiat la data de 19 iulie 1997, martorul T.V. a declarat că, în seara zilei de 14 iulie 1997, în jurul orei 20,00, s-a deplasat împreună cu soția la marginea satului Burcioaia, unde se termină drumul pavat cu dale, pentru a lua apă dintr-un braț mort al Șiretului, și că, la un moment dat a văzut pe acel drum, trecând dinspre sat spre Lunca Șiretului o D.B. de culoare roșie. Arată martorul că, în timp ce încărca apă l-a văzut trecând în aceeași direcție pe D.P. cu căruța. După ce a încărcat apa, martorul s-a deplasat cu căruța la lutărie, nu departe de apă, de unde a încărcat lut. în momentul în care se îndrepta cu căruța pentru a pleca acasă a văzut aceeași D.B., de culoare roșie trecând dinspre luncă spre satul Burcioaia. Martorul a apreciat că din momentul în care mașina a trecut spre luncă și până s-a întors au trecut aproximativ 20 - 30 minute.

Din procesul - verbal încheiat cu ocazia refacerii traseului parcurs de martor, rezultă că autoturismul a trecut spre Lunca Șiretului în timp ce martorul încărca apă, iar căruța a trecut spre luncă în momentul în care martorul părăsea lutăria. Rezultă că de la lutărie până la locul unde martorul a fost depășit de autoturism sunt 180 metri și că această distanță a fost parcursă de martor în 5 minute și 15 secunde, durată de timp în care se includ și cele două minute cât s-a oprit pentru a odihni animalul.

Evident că această durată scurtă de timp exclude orice posibilitate ca între inculpat și victimă să fi existat vreo altercație. în intervalul de 5 minute și 30 secunde, căruța în care se afla victima ar fi parcurs aproximativ 250 metri, căruța s-a intersectat cu autoturismul în intervalul celor 5 minute și 15 secunde. Aceasta însemnă că de la locul în care cele două vehicule s-au intersectat și până la locul unde autoturismul a depășit căruța martorului să fi fost aproximativ 300 metri, ori martorul nu a declarat că ar fi auzit vreun zgomot sau țipete.

Din experimentul judiciar efectuat în data de 23 iulie 1997, rezultă însă că distanța de la locul unde căruța a fost văzută de martor și locul unde cadavrul a fost găsit a fost parcursă de atelajul condus de victimă în aproximativ 15 minute și 25 secunde, fapt ce denotă că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat.

Aceleași aspecte au fost declarate de către martorul T.V. în faza de urmărire penală și cu ocazia audierilor din 15 martie 1999 și 11 ianuarie 2001. Mai mult, cu ocazia audierii de către instanța de fond, martorul T.V. a declarat că nu a auzit zgomote deosebite, țipete, voci care să-i atragă atenția și că pe drumul respectiv trec foarte multe mașini, întrucât sunt sonde, oamenii trec la pescuit, alții merg la lemne.

Cert este că după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat, fără ca vreunul dintre acestea să se oprească și să staționeze, inculpatul și-a continuat drumul spre Burcioaia și de aici a mers la Ruginești pentru a descărca marfa și că în seara respectivă inculpatul nu s-a mai întors în Lunca Șiretului.

Faptul că inculpatul s-a deplasat la Ruginești pentru a descărca marfa este confirmat de martorele B.M. și C.A.N., angajate la atelierul de croitorie.

Astfel, martora B.M. a declarat că în ziua de 14 iulie 1997 a lucrat în schimbul II și că a aflat de la colegele din schimbul I că inculpatul a plecat după marfă în jurul orelor 11,00. Arată martora că în jurul orei 08,30 a venit inculpatul și împreună cu colega sa C.A.N. au ajutat la descărcarea mărfii, această activitate durând 5-10 minute și că în mașină nu a observat alte persoane. Martora a precizat că patronul avea un comportament normal și nu a sesizat nimic ciudat la acesta.

Martora C.A.N. a declarat că în ziua de 14 iulie 1997, patronul a plecat după marfă cu autoturismul B. și s-a întors cu materialele în jurul orei 8,30 - 8,35, că împreună cu colega sa B.M. au ajutat la descărcarea mărfii, această activitate durând maximum 15 minute. Arată martora că după descărcarea mărfii a plecat acasă, parcurgând drumul în 5 minute și nu după mult timp a început serialul „Echipa de intervenție", acest serial începând la puțin timp după ora 21,00.

După descărcarea mărfii, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului D.V., unde a ajuns în jurul orelor 20,50 - 21,00 și de unde l-a luat pe tatăl său. Sub acest aspect, din declarațiile martorilor V.G. și D.V. rezultă că în momentul în care căruța a ajuns în fața porții, D.V. a coborât din căruță, a traversat drumul și a intrat în sediul cu birourile sondelor, unde l-a găsit pe inginerul T., căruia i-a relatat evenimentul și acesta a dat telefon la poliție, conform procesului - verbal încheiat în data de 19 iulie 1997, apelul telefonic fiind recepționat la ora 20,45.

În acest interval de timp, martorul V.G. a băgat căruța în curte și i-a povestit soției lui D.V. că au găsit un mort. Arată martorul V.G. că a fost invitat de familia D. la masă, însă el a refuzat, deoarece între timp venise fiul său (inculpatul), astfel că s-a urcat în mașină. Arată martorul că i-a relatat inculpatului că au găsit un mort și acesta a spus că nu știe nimic și nu a comentat în nici un fel cele auzite.

Sub acest aspect, relevante sunt declarațiile martorei D.S. care a declarat că seara soțul ei s-a întors de la coasă împreună cu V.G. V.G. a băgat căruța în curte, iar soțul său a mers peste drum la birourile sondelor pentru a da telefon la poliție, cum a aflat ulterior. Când a plecat soțul său, V.G. i-a povestit că pe drumul de întoarcere au dat peste un mort. Martora a precizat că până la momentul întoarcerii de la câmp a celor doi, V.E. nu apăruse și că acesta a venit după ce s-a întors soțul său de la telefon, după un timp.

De remarcat că nici martorii V.G. și D.V. și nici soția martorului D. nu au declarat că ar fi observat ceva ciudat în comportamentul inculpatului.

Mai mult, vizavi de comportamentul normal și corect al inculpatului, cei doi martori au declarat că și în zilele următoare inculpatul l-a dus cu autoturismul pe tatăl său: marți (15 iulie 1997), inculpatul l-a dus pe tatăl său până la locuința martorului D., iar miercuri (16 iulie 1997), întrucât martorul D. avea de efectuat niște transporturi, inculpatul l-a dus pe tatăl său până la plantația de plopi.

Comportamentul normal și corect al inculpatului, respectiv faptul că și în zilele următoare inculpatul s-a deplasat în Lunca Șiretului, rezultă și din declarațiile martorului P.P. Acest martor a declarat că în ziua de 15 iulie 1997, după amiază a văzut echipa de cercetare în zona Burcioaia, că s-a deplasat la barul C. și acolo patronul i-a spus că echipa de cercetare caută să identifice o D.B. de culoare roșie și conducătorul acesteia care este bănuit de o crimă comisă cu o zi înainte. Miercuri, deci pe 16 iulie 1997, în timp ce se deplasa dinspre balastieră spre satul Burcioaia s-a intersectat cu mașina condusă de inculpat, i-a notat numărul și l-a adus la cunoștință organelor de poliție.

Tot sub acest aspect relevante sunt și declarațiile martorei S.C. care, la data de 19 iulie 1997, deci la cinci zile de la data săvârșirii faptei, a declarat că în seara zilei de 14 iulie 1997 inculpatul a venit la ea în jurul orei 22,00, au stat de vorbă aproximativ 1 oră și nu a observat nimic anormal în comportamentul acestuia.

Varianta lovirii victimei cu o șurubelniță din mașină pe geamul deschis este infirmată și de actele medicale existente la dosar. Astfel, din raportul de expertiză medico-legală din 05 august 1997 rezultă că morfologia și topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu corp înțepător cu lățimea maximă de 4-5 mm. și lungimea de cel puțin 10 cm., iar corpul înțepător a penetrat din fața victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus și antero - posterior.

Varianta lovirii victimei din mașină de către inculpat în timpul mersului este exclusă, știindu-se că autovehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului, astfel încât o eventuală lovitură executată cu rapiditate de către șofer se putea aplica de la stânga spre dreapta și nu de la dreapta la stânga, așa cum s-a stabilit în raportul de constatare medico - legală.

Din experimentul judiciar efectuat în cauză rezultă că singura ipoteză în care un șofer ar fi putut aplica unei victime o lovitură, în condițiile descrise de raportul de constatare medico - legală ar fi fost fie dacă victima s-ar fi aflat în picioare în fața portierei autoturismului, fie dacă cele vehicule s-ar fi aflat în aceeași direcție de mers și la o distanță și la o distanță maximă de 21 cm. unul de altul. Varianta ca cele două vehicule să se fi deplasat în aceeași direcție este exclusă, deoarece în acest caz autoturismul ar fi depășit căruța pe partea stângă și deci victima s-ar fi aflat în partea geamului din partea dreaptă față a autoturismului și ar fi trebuit să ocolească autoturismul pentru a ajunge la portiera stângă față.

Cu ocazia examinării criminalistice, în autoturismul inculpatului a fost găsită doar o șurubelniță mecanică cu mâner negru spart, având partea metalică în lungime de aproximativ 7 cm. și o grosime în diametru de 6 mm., ori, din raportul de expertiză medico - legală rezultă că obiectul înțepător a avut o lățime maximă de 5 mm. și o lungime de cel puțin 10 cm.

Lovirea de către inculpat a victimei cu șurubelnița cu mâner P.V.C. de culoare roșie, așa cum s-a reținut prin rechizitoriu, este exclusă, deoarece această șurubelniță are diametrul de 7 mm. și nu de maxim 6 mm., așa cu s-a reținut în raportul de expertiză medico - legală. De astfel, această șurubelniță nu a fost găsită în autoturismul inculpatului, ci aleasă dintre celelalte șurubelnițe pe care inculpatul le deținea în atelier, pentru simplul fapt că ar corespunde într-o oarecare măsură cu obiectul înțepător concluzionat că a produs moartea victimei.

De remarcat că pe nici una dintre șurubelnițele ridicate de la inculpat, pe hainele ridicate de la inculpat și autoturism nu au fost identificate urme de sânge aparținând victimei.

În încercarea de a se stabili vinovăția, au fost ridicate în vederea expertizării tricoul purtat de victimă, prosopul găsit în mașină inculpatului și centura de siguranță. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 12 august 1997 pe tricou și pe centura de siguranță nu au fost găsite urme de sânge. Pe prosopul pus la dispoziție s-au identificat urme de sânge uman ce aparțin grupei sanguine B III sau AB IV.

Conform raportului de expertiză medico - legală, examen serologic și examen ADN, întocmit de I.M.L. P.M.M. București, examenul ADN complex efectuat pornind de la corpurile delicte înaintate (prosop, tricou și centura de siguranță) nu a pus în evidență profile ADN care să permită stabilirea identității urmelor biologice prezente pe aceste obiecte.

În ceea ce privește afirmația din constatarea tehnico - științifică din 12 august 1997 a Institutului de Criminalistică; „pe prosopul pus la dispoziție s-au identificat urme de sânge uman ce aparțin grupei sanguine B III sau AB IV", s-a concluzionat că acestea aparțin mai degrabă grupei B.

Poziția și locul în care a fost găsit cadavrul dovedesc că lovirea victimei de către inculpatul V.F.E. cu șurubelnița prin geamul deschis al portierei stânga față este exclusă. Din actele dosarului rezultă că victima a fost găsită în poziție decubit dorsal, perpendicular pe axul drumului și cu capul pe marginea din stânga, în sensul de mers Burcioaia - Lunca Șiretului. În varianta în care inculpatul ar fi lovit victima în momentul intersectării celor două vehicule, vehicule care fiecare circulau regulamentar pe partea lui dreaptă, evidentă că victima ar fi fost găsită pe partea dreaptă a direcției de deplasare Burcioaia - Lunca Șiretului și nu pe partea stângă. Mai mult, victima a fost găsită cu fața în sus și nu cu fața în jos, așa cum ar fi fost normal dacă aceasta s-ar fi aflat cu fața spre portiera stângă față a autoturismului, iar din planșele foto rezultă că victima a fost târâtă.

În cauză s-a dispus testarea cu poligraful a inculpatului și din raportul de constatare tehnico - științifică din 20 februarie 2006, rezultă că pentru răspunsurile inculpatului V.F.E. la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf nu s-au evidențiat modificări psihofiziologice semnificativ - caracteristice reactivității emoționale (tensiune arterială, puls, creșteri de amplitudine și durată ale curbei bioelectrice G.S.R.).

În mod greșit instanța de fond a reținut că autoturismul condus de inculpat avea culoarea roșu închis, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că acesta avea culoare roșu 28, deci roșu deschis.

De asemenea, în mod greșit, față de probele administrate în cauză, s-a reținut că inculpatul a fost singura persoană care a circulat în zonă și că drumul pe care a circulat inculpatul este singura cale de acces spre locul unde a fost găsit cadavrul.

Martorul T.V. a declarat că pe drumul respectiv trec foarte multe mașini întrucât sunt sonde, oamenii mai trec la pescuit, alții merg la lemne.

Din procesul - verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, rezultă că în jurul cadavrului, atât pe drum, cât și în vegetația de pe marginile acestuia au fost găsite urme produse de vehicule mici, cu roți de cauciuc, urme ce au fost fotografiate.

Martorii V.G. și D.V. au declarat că, înainte cu o jumătate de oră de a pleca acasă, la căruța lor au venit D.M., zis M. și un altul N.B., care aveau o bostănărie la vreo 100 m de locul unde ei coseau.

Din declarațiile martorilor M.G., M.M. și M.M. rezultă că, în seara de 14 iulie 1997, în timp ce victima stătea de vorbă cu martorul M.G., pe lângă ei a trecut un autoturism D.B. de culoare roșu închis care s-a îndreptat spre sonde, respectiv spre Lunca Șiretului. Martorul M.G. a declarat că victima i s-a plâns că autoturismul respectiv l-ar fi urmărit din orașul Adjud.

La judecarea cauzei în fond, martora M.M. a declarat că la ea la poartă l-a găsit pe D.P., ce plângea și i-a spus că este urmărit de mașina care a trecut și că D. respectivă avea geamuri fumurii. Martorul M.G. a precizat că mașina era de culoare roșu închis și cumnatul său i-a spus că avea geamuri fumurii. Martora M.M. a declarat că victima i s-a plâns că mașina respectivă îl urmărea din Adjud, respectiv când îl depășea, când mergea în spatele lui. Arată martora că mașina a plecat la vale spre pădure, iar căruța a plecat tot la vale, dar pe altă uliță.

Martora M.M. a declarat că în autoturism se afla și o femeie blondă, cu părul ondulat, ori martora S.C., prietena inculpatului purta părul lung până în dreptul umerilor, lins și avea culoarea castaniu.

Martora N.R.L. a relatat că, în seara respectivă, s-a intersectat cu căruța condusă de victimă și că în urma acestuia a trecut o D.B. de culoare roșie cu geamuri fumurii.

Martorul D.M. a declarat că, în după amiaza zilei de 14 iulie 1997, s-a întâlnit în Adjud cu D.P. , ce l-a rugat să meargă cu el, să-l însoțească întrucât îi este frică, deoarece îl urmărește o D.B. de culoare roșie. De asemenea, martora S.A. a declarat că, în ziua respectivă, s-a întâlnit cu D.P. și acesta i-a spus că pe unde a fost în ziua aceea a fost urmărit de cineva cu un autoturism D.B. de culoare roșie.

Faptul că victima D.P. se afla în relații de dușmănie cu alte persoane este confirmat și de rudele victimei. Astfel, martorul D.M. vorbește despre un conflict pe care l-ar fi avut cu frații R., iar martorul D.M. arată că în perioada în care locuia în satul Argea a avut niște certuri cu niște vecini și din acest motiv s-a mutat din satul respectiv și că după ce au schimbat niște valută în Adjud au fost urmăriții de un grup format din 3-4 tineri.

În cauză nu se poate reține că drumul pe care a circulat inculpatul este singura cale de acces spre locul unde a fost găsit cadavrul, atâta timp cât din schițele existente la dosar rezultă că spre locul respectiv mai existau cel puțin trei căi de acces. Mai mult, din planșele foto, rezultă că locul faptei este o zonă de câmpie întinsă presărată cu pâlcuri de arbori și vegetație care ar fi putut să mascheze prezența altor persoane în zonă.

Nici faptul că prin desprinderea roții și oprirea căruței în mijlocul drumului inculpatul a fost împiedicat să circule spre Burcioaia nu este susținut de probe. Din planșele foto, existente la dosar, în special planșele foto existente, rezultă că drumul respectiv era un drum de țară, nedelimitat prin șanțuri și în zona respectivă pe părțile laterale ale drumului este iarbă, astfel că în ipoteza în care drumul ar fi fost blocat se putea circula ușor pe părțile laterale.

În cauză, prin Deciziile penale din 14 iunie 2004 și nr. 5780 din 04 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că probele administrate nu sunt de natură să dovedească că inculpatul V.F.E. este autorul infracțiunii. Conform indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de rejudecare a cauzei în fond a procedat la completarea probelor, însă nici una din probele administrate nu a confirmat vinovăția inculpatului.

Astfel, reaudiat, inculpatul V.F.E. a negat săvârșirea faptei, susținând aceeași situație de fapt pe care a prezentat-o pe parcursul întregului proces penal. A declarat că a fost la Focșani cu martora S.C., dar aceasta s-a întâmplat pe 13 iulie 1997.

Martora M.M. a declarat că în timp ce victima era la ei la poartă a văzut o mașină roșie cu geamuri fumurii și că victima i-a spus că acea mașină l-a urmărit îndeaproape în acea zi. A declarat că nu-l cunoaște pe inculpat și nu a fost influențată de nimeni să-și schimbe declarațiile.

Martora M.M. a declarat că atunci când a ajuns acasă, l-a găsit pe D.P. vorbind cu fiul său. În acest timp a trecut o mașină roșie care era să dea peste ei. După ce a trecut de ei, mașina a oprit în capătul uliței lângă fântână. Arată că era de față când decedatul Ie-a spus că este nedumerit că această mașină îl urmărește de la Adjud, spunând că iar îl depășește și iar stă și că în mașina respectivă era și o fată blondă. Arată martora că mașina avea geamuri fumurii.

Martorul M.G. a declarat că în timp ce discuta cu victima despre un schimb de roți a apărut o mașină roșie.

În ceea ce-i privește pe martorii V.G. și D.V., deși aceștia au declarat că inculpatul era însoțit de o tânără, nu au putut preciza dacă aceasta s-a întâmplat în seara respectivă sau într-o altă seară.

Nici martorii S.C. și B.F., audiați prin comisie rogatorie, nu au adus elemente care să dovedească faptul că inculpatul V.F.E. este autorul infracțiunii.

Astfel, martora S.C. a declarat că a fost cu mașina inculpatului la Focșani, dar cu o zi înainte de săvârșirea faptei, că nu mai știe dacă inculpatul avea sau nu mărfuri în mașină și că pe timpul deplasării au discutat lucruri obișnuite despre muncă și că nu au avut o discuție despre un subiect anume.

Martorul B.F. a declarat că trăiește în concubinaj cu S.C. din luna august 1997 și că aceasta nu i-a povestit nimic despre V.F. Arată că este plecat din România de anul 2002 și că nu a fost contactat de către inculpat.

Față de considerentele de mai sus, având în vedere că în cauză nu sunt probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul V.F.E. este autorul infracțiunii și că dubiul profită acestuia, instanța de apel a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.

În motivarea recursului parchetului s-a arătat, în esență, că soluția de achitare dispusă de instanța de apel se bazează pe o greșită apreciere a probelor administrate, care atestă săvârșirea de către inculpatul V.F. a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, s-a arătat că în condițiile concrete de comitere a infracțiunii, absența unor martori direcți poate fi suplinită de analiza tuturor împrejurărilor de fapt și corelarea lor cu mijloacele probatorii administrate în cauză, elemente de natură a pune în evidență comiterea de către inculpatul V.F.E. a infracțiunii de omor calificat, impunându-se tragerea sa la răspundere penală.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este întemeiat pentru următoarele motive:

Cu titlu prealabil, Curtea precizează că incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. presupune, în principiu, că instanța de recurs verifică respectarea legii la judecarea cauzei de către instanțele anterioare, luând în considerare situația de fapt pe care acestea au reținut-o prin propria apreciere dată probelor administrate. Așadar, în reglementarea actuală a recursului nu se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor și, eventual, de a administra probele necesare, așa cum se prevede în art. 378 alin. (2) C. proc. pen. în privința apelului. Fără a se confunda „eroarea de fapt" cu o greșită apreciere a probelor, prin „eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de instanța de fond sau apel - adică la dosar există o anumită probă care în realitate nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul; totodată, eroarea de fapt trebuie să fie „gravă", adică să fi influențat soluția procesului, respectiv să se fi pronunțat o soluție inversă decât cea corectă.

În considerentele prezentei decizii au fost expuse detaliat toate mijloacele de probă administrate în cauză, redându-se inclusiv raționamentele pe baza cărora instanțele, în interpretarea acestor probe, au ajuns la soluția de condamnare, respectiv achitare a inculpatului. Această redare detaliată a considerentelor hotărârilor criticate nu s-a făcut în ideea unei redactări facile, ci a fost justificată de necesitatea de a trece în revistă toate probele, tocmai pentru a se analiza dacă instanțele au făcut o corectă sau, dimpotrivă, greșită examinare a probelor.

Cu aceste precizări, fără a relua expunerea situației de fapt, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o greșită examinare a probelor administrate în cauză, pe care Ie-a analizat trunchiat, redând ori doar declarațiile favorabile inculpatului date de martori de-a lungul timpului - fără a analiza contradicțiile dintre declarațiile date de același martor, în succesiunea lor - ori părți din declarația altor martori - omițând a analiza și pasajele care-l încriminau pe inculpat - însușindu-și, totodată, aproape integral susținerile inculpatului din motivele de apel.

Astfel, instanța de apel a preluat o constatare a instanțelor care au instrumentat cauza în primele cicluri procesuale, în sensul că drumul de țară pe care s-a comis omorul era frecvent circulat, fără a observa că, în realitate, într-o declarație dată la urmărirea penală (fila 216 d.u.p.), martorul T.V. a declarat că: "E posibil să fi trecut și alte persoane sau vehicule având în vedere că uneori cam trec pescari (profesioniști sau amatori) în lunca Șiretului pentru a ajunge la coada barajului și să prindă pește". Or, instanța de apel, făcând referire la declarațiile acestui martor, retine doar declarația dată la cercetarea judecătorească, la circa 5 ani de la data săvârșirii faptei, în care martorul, după ce arată că își menține declarațiile date la parchet, arată că „pe drumul respectiv trec foarte multe mașini, întrucât sunt sonde, oamenii trec la pescuit, alții merg la lemne", fără a preciza însă dacă drumul este intens circulat la momentul la care dă respectiva declarație sau era la fel de circulat și la momentul săvârșirii faptei, în urmă cu 5 ani, în ce interval orar este mai circulat, etc. - instanța de fond care a administrat proba nemanifestând suficiente diligente pentru lămurirea acestui aspect care, ulterior, a constituit unul dintre principalele argumente ale apărării, însușit și de instanțele care au înțeles să dispună achitarea inculpatului.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel și-a întemeiat în mod greșit soluția de achitare a inculpatului pe aspectul extras din declarația martorului T.V., fără a motiva de ce trebuie înlăturată prima declarație - care face referire la probabilitatea destul de redusă ca pe respectivul drum să treacă și alte persoane - și fără a analiza dacă la ora prezumată a decesului - 2000-2030, oamenii merg în mod frecvent la pescuit sau la lemne, mai ales că astfel de activități se desfășoară, de regulă, dimineața sau în prima parte a zilei, nicidecum pe înserat.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a coroborat declarația de la cercetarea judecătorească a martorului T.V. cu procesul verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că în jurul cadavrului, atât pe drum cât și în vegetația de pe marginile acestuia, au fost găsite urme produse de vehicule mici, cu roți de cauciuc, pentru a trage concluzia că drumul era intens circulat. Instanța de apel a omis să evidențieze că procesul verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit a doua zi după găsirea cadavrului, timp în care la locul faptei s-au perindat numeroase persoane, familia victimei, etc, care, în mod evident, au produs urmele relevate în procesul verbal, atâta vreme cât locul nu a fost izolat în vederea efectuării cercetării criminalistice.

Instanța de apel a omis să observe declarațiile martorilor V.G. și D.V., adică primele persoane care au constatat decesul victimei și s-au deplasat spre sat, aceștia arătând în mod constant că nu s-au întâlnit cu nicio altă persoană venind dinspre Lunca Șiretului spre sat sau în sens invers (fila 214.u.p); în același sens sunt și declarațiile martorului C.D. care a arătat că după ce D.B. pe care o văzuse intersectându-se cu căruța a trecut paralel cu coliba lui, a mâncat cea. 10 min., iar „în tot acest timp nu am văzut trecând nimeni pe drumul de țară, distanța de la colibă până la acel drum, în linie dreaptă fiind de 30-40 m" (fila 39 d.u.p.).

Mai mult, chiar inculpatul declară că nu s-a întâlnit cu nimeni în drumul spre sat, deci din acea direcție este exclus să fi circulat cineva.

Pe de altă parte, instanța de apel a examinat greșit probele care-l situau pe inculpat în imediata apropiere a victimei, inclusiv pe traseul dintre Adjud - care are ca și cartier mărginaș Burcioaia - și, în continuare, spre Lunca Șiretului, nerelevând aspectele care-l puteau identifica cu persoana care a urmărit și șicanat în trafic victima de la Adjud la Burcioaia.

Astfel, martorii M.G., M.M. și M.M. au declarat că, în seara de 14 iulie 1997, în timp ce victima stătea de vorbă cu martorul M.G., pe lângă ei a trecut un autoturism D.B. de culoare roșu închis care s-a îndreptat spre sonde, respectiv spre lunca Șiretului, despre care victima li s-a plâns că l-a urmărit din orașul Adjud și l-a șicanat în trafic.

Din declarațiile martorelor M.M. și M.M. mai rezultă că autoturismul în cauză - pe care l-au perceput ca având geamuri fumurii - a trecut în viteză, foarte aproape de ele pe ulița pe care locuiesc, apoi a frânat iar șoferul s-a uitat puțin spre locul unde D. discuta cu M.G., ocazie cu care au putut să observe că șoferul era inculpatul V.F. însoțit de o tânără cu păr lung, de culoare deschisă, iar pe bancheta din spate se aflau cupoane cu materiale (filele 168, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008). Mai relatează martorii că mașina respectivă s-a îndreptat spre Lunca Șiretului, la fel și victima, care a luat-o în aceeași direcție, dar pe altă uliță.

Posibilitatea ca respectivii martori să-l confunde pe inculpat este exclusă, aceștia relatând cu lux de amănunte drumul parcurs de mașină, locurile unde a staționat, persoanele ocupante, precum și obiectele de pe bancheta din spate - cupoane de materiale - iar ceea ce este extrem de relevant este faptul că rudele inculpatului, realizând importanța mărturiei acestora, au încercat la câteva zile de la comiterea faptei, după arestarea inculpatului, să-i determine să nu relateze că l-au văzut pe acesta în condițiile descrise mai sus (filele 168, 170, 199, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008).

De altfel, nici inculpatul nu infirmă că la momentul când s-a deplasat la locuința martorului D. și apoi spre Lunca Șiretului să-și ia tatăl din câmp, avea în mașină cupoanele de material, pe care Ie-a descărcat ulterior când s-a întors din câmp, negăsindu-și tatăl, astfel că din coroborarea declarațiilor martorilor și ale inculpatului, reiese că acesta din urmă este persoana care a urmărit-o cu autoturismul pe victimă de la Adj ud și a șicanat-o în trafic, plecând apoi în aceeași direcție cu victima spre Lunca Șiretului.

Susținerile apărării inculpatului care încearcă să acrediteze ideea unui alt potențial atacator, care a circulat prin zonă la ora critică, nu au suport probator, fiind însușite de instanța de apel în mod nejustificat, un argument în plus în sprijinul concluziei că inculpatul este persoana care a urmărit victima cu autoturismul D.B. de culoare roșie, fiind și faptul că deși inculpatul și-a transportat tatăl mai multe zile la rând în cartierul Burcioaia, de fiecare dată l-a dus și l-a luat de la domiciliul martorului D.V. - cu care mergea la cosit - singura dată când s-a deplasat pe câmp, sub pretextul de a-și lua tatăl, fiind în ziua în care s-a produs agresarea victimei. Or, în aceste condiții, mijloacele de probă prezentate mai sus, care pledează în sprijinul ideii că inculpatul a urmărit victima cu autoturismul din orașul Adjud și până în cartierul Burcioaia, se coroborează cu aspectul deplasării singulare în câmp care, în realitate, nu a fost făcută în scopul ca inculpatul să-și ia tatăl acasă, ci pentru că era în urmărirea victimei.

De asemenea, încercarea apărării inculpatului de a deplasa centrul de greutate al probațiunii spre elemente secundare, cum ar fi culoarea geamurilor mașinii - fumurii sau normale - sau culoarea părului tinerei care l-a însoțit pe inculpat - blond sau șaten - a fost receptată cu prea multă ușurință de instanța de apel care a dat o importanță nejustificată acestor aspecte, apreciindu-le ca dubii care profită inculpatului, cu consecința achitării acestuia. În realitate, instanța de apel nu a luat în considerare aspectele ce țin de problematica psihologică a mărturiei judiciare relativ la percepția martorilor, diferită de la persoană la persoană, în funcție și în raport de capacitățile senzoriale și personalitatea martorilor, de gradul de instrucție, vârstă, etc. Astfel, se poate observa că martorul D.V. - care a văzut zilnic timp de o săptămână mașina inculpatului, atunci când acesta își aducea/lua tatăl - arată că autoturismul inculpatului era de culoare vișină putredă - deci roșu închis -și avea geamuri fumurii (fila 70 Dosar fond nr. 19/P/2002); la fel, martorul T.V. descrie autoturismul pe care l-a întâlnit la data faptei, pe drumul parcurs de inculpat, ca având geamurile fumurii (fila 44 Dosar fond nr. 19/P/2002), în același sens fiind și declarațiile martorelor M.M. și M.M. (filele 168, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008).

În realitate, autoturismul inculpatului avea culoarea roșu 28, deschis și geamuri normale, nu fumurii.

În ceea ce privește culoarea părului tinerei care l-a însoțit pe inculpat, că era blondă sau șatenă, este de asemenea mai puțin important, de vreme ce nu s-a stabilit cine era respectiva persoană, iar pe de altă parte, așa cum am arătat deja, perceperea nuanței părului de către martori, dublat de lipsa interesului de moment a anchetatorilor cu privire la acest aspect, a dus la consemnări inexacte: spre exemplu, păr de culoare deschisă poate însemna pentru unii blond, pentru alții șaten deschis, în funcție de capacitatea de percepție, sex, etc).

Sub un alt aspect, instanța de apel, examinând declarațiile date pe parcursul procesului penal de martorul C.D., nu a evidențiat contradicțiile majore dintre acestea și nu a motivat pertinent de ce a înlăturat unele din ele, reținând aspecte care, în opinia Înaltei Curți, nu se coroborează cu restul materialului probator. Astfel, instanța de apel a acordat o importanță nejustificată unora dintre declarațiile acestui martor, pe baza cărora a reținut că, la o distanță de aproximativ 250 m de martor, căruța s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpat, fiecare vehicul circulând regulamentar pe partea sa dreaptă, fără să se oprească și fără ca martorul să audă vreun zgomot, vreo discuție sau să vadă vreo altercație; că martorul s-a aflat tot timpul cu fața spre cele două vehicule și a putut vedea momentul în care acestea s-au intersectat. Or, faptul că cele două vehicule nu puteau trece fiecare pe partea sa este evident, chiar inculpatul declarând în mod constant că a trebuit să ocolească prin dreapta atelajul hipo al victimei, ceea ce l-a enervat. De asemenea, același aspect este relevat de martorul D.V. care arată că, în momentul în care au trecut pe lângă roata căzută în mijlocul drumului, a trebuit să ocolească prin stânga, iar împrejurarea că ambii spun adevărul este evidentă la o simplă examinare a planșei fotografice ce relevă porțiunea de drum în discuție, acesta fiind îngust, impracticabil pentru două vehicule ce ar trece unul prin dreptul celuilalt. în sprijinul aceleiași constatări, sunt și urmele de târâre lăsate de osia căruței după desprinderea roții, din care rezultă că atelajul s-a deplasat și a rămas în mijlocul drumului.

De asemenea, instanța de apel reține ca certă, pe baza declarațiilor martorului C.D., împrejurarea că cele două vehicule nu s-au oprit, fără a lua totuși în calcul posibilitatea reală ca martorul să nu perceapă, de la o distanța de circa 300-500 m, un moment scurt de oprire al celor două vehicule, mai ales că acestea circulau cu viteze diferite, în sens opus, iar martorul nu a urmărit pas cu pas traseul lor, drumul său fiind, de la un moment dat, lateral față de drumul de țară pe care se deplasau autoturismul și căruța.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța fondului a făcut o analiză temeinică a depozițiilor respectivului martor, motivând pertinent de ce trebuie luată în considerare declarația dată imediat după comiterea faptei, la data de 17 iulie 1997 (fila 35 d.u.p.), respectiv faptul că ea relevă cu obiectivitate faptele petrecute, înlăturând acel risc al estompării, uitării, fenomen ce intervine în procesul de audiere al martorilor la un interval de timp mare, de câțiva ani de la momentul relatării evenimentului.

Retine instanța fondului că susținerea martorului în sensul că inculpatul s-a aflat în preajma victimei, în câmpul infracțional, se completează din punct de vedere probatoriu cu alte relatări, însă elementele ce țin de zgomot, sunete și chiar obstrucții - asupra cărora revine în declarațiile date ulterior - este imposibil din punct de vedere obiectiv, la o asemenea distanță (cca. 500 m.), să focalizeze mișcări, atitudini ale subiecților percepuți.

Instanța de fond a mai reținut fundamentat că logica faptelor descrise de martorul C.D. trebuie analizată prin prisma capacității sale de a percepe faptele, schimbările în realitatea obiectivă (zgomote, sunete) pe un segment de timp și loc, dat fiind că acestea se derulau în câmp, pe timp de vară, seara, locul fiind înconjurat de vegetație (pomi, tufișuri).

Tot referitor la aspectul dacă cele două vehicule s-au oprit sau nu atunci când s-au intersectat, instanța de apel a omis să menționeze declarațiile martorei S.C. - prietena inculpatului din acea perioada - care a relatat constant în cursul urmăririi penale că a doua zi, la data de 15 iulie, s-a deplasat cu inculpatul la Focșani pentru rezolvarea unor probleme personale, iar pe drum acesta i-a povestit că, în ziua anterioară, s-a întâlnit pe drumul spre Burcioaia cu o căruță care stătea pe loc și l-a înjurat pe căruțaș, ocolind căruța prin iarbă. Mai mult, confruntată cu inculpatul V.F.E. cu privire la acest detaliu, martora și-a menținut poziția iar inculpatul nu a avut nimic de obiectat, deși în susținerile sale a afirmat că acea căruță se deplasa (proces verbal de confruntare fila 229 d.u.p.).

Din coroborarea declarațiilor de martori și a rezultatelor experimentelor judiciare prin care s-a refăcut traseul parcurs de martorii C.D. și T.V., precum și traseul parcurs de victimă cu căruța, instanța de apel, după calcule complicate, a concluzionat că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat.

Constatarea este eronată, întrucât are la bază calcule efectuate pe baza unor declarații de martori care nu reflectă fidel realitatea, nu atât din cauza relei - credințe a acestora, ci mai degrabă a capacității de percepție la care s-a făcut referire anterior. Sub acest aspect, Curtea constată că pe baza declarațiilor de martori, privite în ansamblu, instanța de fond a stabilit în mod pertinent că întâlnirea celor două vehicule a avut loc după ce căruța se înscrisese pe drumul de țară - lutos și trecuse de o denivelare mare, ceea ce a determinat pierderea piuliței care a avut ca urmare desprinderea roții după parcurgerea a cca. 100 m, în aceste circumstanțe având loc întâlnirea între victimă și inculpat, care l-a enervat pe acesta din urmă și l-a determinat să aplice o lovitură rapidă victimei.

Mai mult, instanța de apel a omis să adauge calculelor pe care Ie-a făcut privind timpii posibili de deplasare a celor două vehicule și, respectiv, de întâlnire, un alt element, edificator în accepția Înaltei Curți, respectiv compararea timpilor stabiliți prin experimentele judiciare (filele 64 și 85 d.u.p.) ca fiind necesari celor două vehicule pentru efectuarea deplasării la data săvârșirii faptei. Astfel, căruța a parcurs drumul dintre sat și locul incidentului în cca. 10 min. și 10 sec, deplasarea autoturismului inculpatului între sat și Lunca Șiretului a durat cca. 8 min. și 18 sec, acolo a staționat - conform susținerilor inculpatului - circa 5-10 min., apoi s-a întors și, luând în calcul același timp ca și la ducere, rezultă un timp total dus-întors de cca. 22 - 27 min. Aceasta înseamnă că dacă victima a plecat din sat cu cea. 10 min. în urma autovehiculului -așa cum declară martorul T. (fila 154 d.u.p.) - autoturismul inculpatului se afla deja staționat la pădure la momentul plecării căruței din sat, pornind în direcție inversă după circa 2-7 min. de când căruța se pusese în mișcare, astfel că este evident că s-a intersectat cu aceasta, din moment ce timpul de deplasare al căruței până la locul incidentului a fost de cea. 10 min. și 10 sec.

Dacă, în plus, instanța de apel ar fi luat în considerare și declarația ultimă a martorului C.D., potrivit cu care, la întoarcere, mașina se deplasa cu o viteză foarte mare: „străbătea, tăia drumul iar eu m-am dus între căzănele pentru că-mi era teamă să nu se întâmple ceva" (fila 123-124, Dosar nr. 323/2003 al Curții de Apel Galați) - deci timpul total de deplasare a autoturismului a fost chiar mai mic de 22-27 min. - ar fi putut ajunge la concluzia că probabilitatea ca cele două vehicule să se întâlnească pe segmentul de drum în discuție era chiar mai mare decât cea rezultată din calculul prezentat mai sus.

Toate aceste date ar fi trebuit apoi coroborate de către instanța de apel cu declarația martorului C.D. - potrivit căreia martorii D.V. și V.G. (care găsiseră victima) au venit după cca. 10-15 min. de la trecerea autoturismului spre sat - timp în care și-a încălzit mâncarea și a mâncat circa 10 min., apoi a ieșit în fața colibei - precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală - conform cărora moartea a survenit în max. 10 min. de la lovire, dar victima și-a pierdut cunoștința mai devreme de momentul decesului - ceea ce înseamnă că după ce victima a fost lovită de inculpat, și-a pierdut cunoștința aproape instantaneu, fiind astfel găsită după cca. 10 min. de cei doi martori, nefiind astfel exclusă lovirea victimei de către inculpat, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Ca atare, concluzia instanței de apel în sensul că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat este eronată, fiind rezultatul unei examinări greșite a probelor.

Referitor la poziția în care se afla victima atunci când a fost lovită cu obiectul vulnerant - înțepător, este pertinentă concluzia la care a ajuns instanța fondului, aceasta fiind fundamentată atât pe concluziile raportului de expertiză medico-legală cât și pe experimentul judiciar efectuat în cauză - ambele atestând posibilitatea aplicării loviturii letale din mașină, dacă victima se afla cu fața îndreptată către portiera stânga față. Or, așa cum deja s-a arătat, victima era pe drum, jos din căruță, încercând să remedieze defecțiunea, iar urmare faptului că inculpatului a încetinit pentru că a trecut peste o denivelare - astfel cum chiar acesta declară -și l-a înjurat, a făcut 1-2 pași spre autoturism, moment în care a fost lovit cu rapiditate de inculpat cu o șurubelniță, obiect care potrivit declarațiilor martorului H.G. (fila 189 d.u.p.) se afla permanent pe bord, în același sens fiind și primele constatări ale organelor de cercetare penală, chiar dacă obiectul nu a fost ridicat la acel moment din autoturismul inculatului (fila 21 d.u.p.).

Sub același aspect, al poziției în care s-a aflat victima la momentul agresiunii, instanța de apel ajunge la o altă concluzie greșită, aceea a excluderii posibilității ca victima să fie lovită de inculpat prin geamul deschis al portierei stânga față, pornind de la interpretarea eronată a poziției și locului în care a fost găsit cadavrul și ignorând concluziile raportului de expertiză medico-legală (filele 158-161 Dosar fond nr. 19/P/2002), potrivit căreia este puțin probabil ca victima să se mai poată deplasa după agresiune. Cum roata căruței era căzută în partea din dreapta a drumului în direcția de mers a inculpatului, acesta a ocolit-o prin partea dreaptă, astfel că locul unde a fost găsită victima este cel mai probabil locul unde s-a aflat lângă portiera stânga față a mașinii inculpatului, care a plecat iar victima a căzut fără să se mai poată deplasa, răsucindu-se cel mai probabil în cădere cu fața în sus, moartea nesurvenind instantaneu.

În altă ordine de idei, instanța de apel a examinat greșit și rezultatul testării comportamentului simulat al inculpatului, arătând că la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf nu s-au evidențiat modificări psihofiziologice semnificativ - caracteristice reactivității emoționale (tensiune arterială, puls, creșteri de amplitudine și durată ale curbei bioelectrice G.S.R.).

Omisiunea instanței de apel de a prezenta complet concluzia testului poligraf (filele 26-29 Dosar fond nr. 144/P/2006), este de natură a altera relevanța acestuia, atâta vreme cât constatările de mai sus nu pot fi interpretate ca reprezentând în mod cert concordanta, sub aspectul veridicității, între efectele întrebărilor resimțite în plan psiho-fiziologic și conținutul informațional, material-faptic, pe care aceste răspunsuri îl susțin. Aceasta întrucât „slaba reactivitate psihofiziologică a subiectului, la data și momentul aplicării testelor, a condus ca interpretarea, clinică și prin scoring numeric, a diagramelor să nu ofere un cuantum îndestulător, conform metodei, care să permită formularea unei concluzii certe".

Ignorând aceste concluzii științifice, instanța de apel acordă o importanță deosebită relatărilor martorilor privind comportamentul absolut normal al inculpatului în zilele următoare, fără a lua în calcul posibilitatea ca inculpatul să aibă un control deosebit asupra reactivității emoționale - ceea ce a și condus la imposibilitatea efectuării testului - precum și că cei care au oferit aceste mărturii sunt persoane apropiate inculpatului, iar depozițiile lor pot fi apreciate ca subiective.

În ceea ce privește rezultatele celorlalte probe științifice-examenul ADN și cel serologic, acestea au fost prezentate de asemenea incomplet, omițându-se a se arăta că neevidențierea de profile ADN este doar consecința cantității insuficiente de material genetic supus analizei.

Instanța de apel a interpretat greșit și declarațiile martorilor S.C. și B.F., audiați la cercetarea judecătorească prin intermediul comisiei rogatorii, reținând că acestea nu au adus elemente care să dovedească că inculpatul este autorul infracțiunii. În realitate, aceștia au răspuns la întrebările prestabilite, menționând în final că își mențin în totalitate declarațiile date la urmărirea penală. Instanța de apel nu a motivat de ce a reținut doar anumite aspecte din declarațiile acestor martori, care vin în contradicție cu cele de la urmărirea penală, menținute de martori și care îl încriminează pe inculpat; totodată, instanța de apel nu a motivat, raportat la dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., de ce a preferat aceste ultime declarații - date la o distanță mare în timp de data săvârșirii faptei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că examinarea probelor făcută de instanța de apel este vădit eronată, pentru toate considerentele arătate, cu consecința pronunțării unei soluții diametral opuse situației de fapt care rezultă din ansamblul materialului probator. În opoziție cu aceasta, instanța de fond, deși își întemeiază soluția pe mijloace de probă în mare parte cu caracter indirect, datorită condițiilor concrete de comitere a faptei, a reușit să facă dovada certă că, în intervalul de timp în care s-a produs agresarea victimei, în câmpul infracțional nu s-a deplasat nicio altă persoană și niciun autoturism, că inculpatul s-a întâlnit cu victima pe segmentul de drum ce conturează locul faptei și între ei a existat un conflict determinat de poziționarea căruței la momentul respectiv, iar actele medicale efectuate în cauză coroborate cu identificarea unei șurubelnițe în autoturismul inculpatului, fac dovada faptului că acesta din urmă a cauzat leziunea traumatică care a condus la decesul victimei, în modalitatea în care a fost reținută în actul de sesizare; totodată, morfologia și topografia leziunii pledează pentru producerea ei cu un corp înțepător care a penetrat din față victima după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga și care nu a fost apt să genereze hemoragii externe, iar mecanismul producerii leziunii letale corespunde pozițiilor ce le aveau inculpatul și victima în momentul săvârșirii omorului (inculpatul aflat pe scaunul mașinii din stânga se folosește de șurubelniță și scoțând mâna pe geamul lăsat în jos lovește victima aflată în picioare lângă portiera mașinii).

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, va casa în totalitate decizia apelată, menținând soluția de condamnare dispusă de instanța de fond, pe care o va corecta doar sub aspectul limitării pedepsei complementare la drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., reținând că natura faptei săvârșite - reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante - relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b). În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, Curtea apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 42/ A din 02 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de minori și de familie, privind pe intimatul inculpat V.F.E.

Casează decizia recurată și în parte sentința penală nr. 238 din 03 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, numai în ceea ce privește pedeapsa complementară pe care o limitează la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.F.E., în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010.