Preventive detention maintained for lethal robbery: specific danger to public order justifies continued custody over non-privative measures

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3057/115/2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea apelantului inculpat G.I.M. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului a fost menținută.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză s-a făcut dovada existenței unor probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că infracțiunea reținută în sarcina acestuia este de natură a suscita o tulburare a societății în măsură să justifice detenția preventivă.

Instanța a apreciat că în cauză nu există garanții că o măsură neprivativă de libertate ar asigura buna desfășurare a procesului penal, astfel că a menținut starea de arest a inculpatului.

În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.I.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și judecarea sa în stare de libertate întrucât hotărârea de condamnare a instanței de fond nu este definitivă.

Verificând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din 9 iulie 2010, inculpatul G.I.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 211 alin. (1), (2)1 lit. c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în dimineața zilei de 29 martie 2010, în jurul orei 5,00, a pătruns fără drept în locuința victimei S.L., a exercitat violențe asupra acesteia și a sustras suma de 140 lei, după care a exercitat din nou violențe asupra părții vătămate pentru a-și asigura scăparea.

Prin sentința penală nr. 91 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe timp de 5 ani.

Starea de arest preventiv a inculpatului luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost menținută, începând cu data de 30 martie 2010, pe tot parcursul procesului penal.

Înalta Curte constată că în cauză există probe care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și pentru care a și fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, în primul ciclu procesual.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; acest pericol rezultă din modul în care inculpatul și-a conceput și săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată, de consecințele acestuia întrucât violențele exercitate asupra victimei s-au soldat cu moartea acesteia. Lăsarea în libertate a unei persoane care acționează violent, care ucide pentru a-și însuși suma de 140 lei, constituie în mod cert un motiv de neliniște și de nesiguranță pentru societatea care se vede lipsită de apărare tocmai de către instituțiile statului abilitate să protejeze și să asigure ordinea publică.

Înalta Curte constată că în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, astfel cum a hotărât instanța de fond.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de casare a acestei hotărâri, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.

Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3057/115/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 ianuarie 2011.