Justification for maintaining preventive detention for bank fraud via skimming devices due to concrete public order danger

Asupra recursurilor de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 55/ A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 37/109/2010, investită cu judecarea apelurilor declarate de procuror și inculpați, a dispus respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G.C. și C.I. și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.G.C., C.I. și P.C.C.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații C.G.C., C.I. la primul termen de judecată în stadiul procesual al apelului, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instanța a reținut că prin formularea textului de lege, s-a acordat facultatea instanței în a aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. De aceea, în examinarea unei cereri de liberare provizorie, trebuie să se analizeze dacă temeiurile care au determinat inițial detenția inculpaților justifică în continuare această măsură.

Inculpații C.G.C. și C.I. au fost condamnați în primă instanță pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1), (2), art. 25 și art. 27 din Legea nr. 356/2002, constând în aceea că, în perioada iulie-august 2009, împreună cu alți inculpați au montat dispozitive skimmin la atm-urile băncilor B.C.R., B.P. și R.B. în mai multe orașe din țară, efectuând retrageri de numerar, majoritatea din municipiul Pitești.

S-a apreciat că, pe baza convorbirilor telefonice, există suficiente indicii pentru a se ajunge la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au desfășurat activități specifice infracțiunilor reținute în sarcina lor, fiind îndeplinită și condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din numărul mare al actelor materiale descoperite, care presupun o persistență în rezoluția infracțională și o mobilizare deosebită a inculpaților pentru punerea ei în practică, dar și din împrejurarea că inculpații, pentru a-și mări șansele de câștig și a reduce riscul de a fi prinși, s-au deplasat în localități foarte îndepărtate de domiciliul lor și aflate la mare distanță între ele. Totodată, s-a apreciat că există indicii referitoare la faptul că inculpații s-ar fi aflat în același scop și în alte orașe, pentru care nu s-a putut face dovada activității infracționale, dar care sunt investigate în prezent.

Aria mare de acțiune a inculpaților presupune implicit prejudicierea unor persoane din zone diferite, fără nici o reținere, expresie a faptului că manifestă dispreț față de drepturile persoanelor păgubite.

Drept urmare, s-a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, față de cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., deoarece rezultă că inculpații au încercat să împiedice buna desfășurare a procesului penal, în momentul în care au început actele de cercetare în cauză, transmițându-și reciproc comenzi de ștergere a urmelor infracțiunilor, refuzând să indice adresele apartamentelor în care locuiau efectiv și în care s-ar fi putut descoperi obiecte sau înscrisuri relevante pentru cauză, precum și numele celorlalte persoane care figurau în imaginile surprinse de bancomate, negând inclusiv evidența privind asemănarea dintre persoanele filmate și persoana lor.

S-a reținut că această măsură este justificată de scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunilor, sănătatea, vârsta, antecedentele inculpaților.

În ce privește pe inculpatul P.C.C., s-a reținut că, în raport de probele administrate în cauză, se justifică menținerea măsurii arestării preventive, existând indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) raportat la art. 681 din C. proc. pen., fiind îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertarte prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din natura și gravitatea deosebită a faptelor, care ar crea un impact negativ la nivelul societății civile, cât și acel sentiment de neîncredere în instituțiile statului și insecuritate socială. Totodată, condamnarea inculpaților de către prima instanță la pedepse cu închisoare, în condiții privative de libertate, poate reprezenta suportul aprecierii că nu se impune punerea în libertate a inculpaților, existând și date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica să zădărnicească în continuare aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.G.C., C.I. și P.C.C., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii la dosar.

Recursurile nu sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus menținerea măsurii arestării preventive se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță.

În ce privește cererile formulate de inculpații C.I. și C.G.C., se constată următoarele:

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de falisificare a unor instrumente de plată electronice, cu care au efectuat operațiuni de retragere frauduloasă de numerar fără consimțământul titularilor, care aduc atingere unor importante valori sociale, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare - inculpații C.I. și C.G.C. și, respectiv, 4 ani și 8 luni închisoare - inculpatul P.C.C., lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (în perioada iunie-august 2009, au acționat în diferite zone ale țării și au montat dispozitive pentru donarea cârdurilor, pe care le-au folosit la diverse atm-uri bancare pentru a sustrage sume de bani) și antecedentele inculpatului P.C., care a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Totodată, măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie respinsă cererea inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de indiciile ce rezultă din interceptările telefonice, din care reiese că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, precum și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, numărul inculpaților și al actelor materiale săvârșite în mai multe orașe ale țării.

Potrivit C. nostru proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se luarea măsurii de liberare provizorie sub control judiciar, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților și de numărul mare de părți, se constată că nu s-a adus atingere nici principiului rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea C.E.D.O., întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.G.C., C.I. și P.C.C. împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.G.C., C.I. și P.C.C. împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 37/109/2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2010.