Exclusion of judicial mitigating circumstances and mandatory application of joint-commission aggravation in organized violent extortion offenses

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din data de 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, s-au dispus următoarele:

A respins excepțiile privitoare la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală și a actului de sesizare a instanței invocate de către inculpații S.E., M.D., C.F.T., S.N. și V.A.C.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.E., fiul lui S. și F., la pedeapsa de: - 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe același inculpat la patru pedepse a câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. e)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. b), e)).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute 6 (șase) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.E. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive din data de 08 noiembrie 2006 până la 13 decembrie 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul S.E. prin Decizia penală nr. 1287/R din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 9119.7/108/2006.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D., fiul lui L. și R., la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe același inculpat la patru pedepse de câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. e)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.D. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din data de 07 noiembrie 2006 lăzi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.D.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.F.T., fiul lui T. și S., la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe același inculpat la patru pedepse a câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. e)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (pct. 2).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului C.F.T. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive din data de 07 noiembrie 2006 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.F.T.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.N., fiul lui T. și A., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen. a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul S.N. în prezenta cauză prin încheierea din 07 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul F.V.M., fiul lui V. și C., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.V.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 07 noiembrie 2006 la 13 decembrie 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă în prezenta cauză față de inculpatul F.V.M., prin încheierea din 07 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul V.A.C., fiul lui Ș. și I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșire de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I., fiul lui N. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I., cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 2).

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

A Atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă P.A. și a obligat în solidar pe inculpații S.E., M.D. și C.F.T. la plata către partea civilă a sumei de 2000 euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 4000 euro cu titlu de daune morale. A respins restul pretențiilor formulate de partea civilă P.A.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.T.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpații S.E., M.D., C.T.F. să plătească statului câte 1100 lei fiecare și pe inculpații F.V.M., B.I. câte 700 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada anilor 1998-2001, inculpatul S.E. în calitate de administrator al firmei SC B. SA Arad și inculpații M.D., C.F.T. angajați în mod formal ca și electricieni ai societății până în anul 1999, au inițiat constituirea unei asocieri în scopul intimidării, agresării și privării de libertate a angajaților care prejudiciau firma B. sau erau suspectați de acest lucru. Astfel, atât anchetele administrative dispuse în firmă, cât și recuperarea prejudiciilor erau facilitate de acțiunile inculpaților și care se desfășurau în prezența acestora. În relațiile de afaceri ale firmei cu asociații, respectiv cu L.E., inculpații desfășurau acțiuni de intimidare și amenințare pentru a-i determina să iasă din firmă.

Din materialitatea faptelor, astfel cum au fost expuse în starea de fapt, reținem că inculpatul S.E. a inițiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B., în scopul de a intimida, agresa și priva de libertate angajați și asociați ai firmei care prejudiciau firma sau erau suspectați de acest lucru și pentru a facilita atât anchetele administrative dispuse cât și recuperarea prejudiciilor.

Cu privire la fapta reținută la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu constatăm că inculpatul S.E., cu ajutorul coinculpaților M.D. și C.F.T., l-a reținut timp de mai multe ore pe partea vătămată P.A. în sediul firmei B. prin exercitarea de violențe fizice și psihice, provocându-i suferințe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părții vătămate de a se manifesta conform voinței sale și care s-a datorat acțiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Inculpatul S.E. a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, în sensul că a prevăzut că acțiunea sa are ca urmare lipsirea de libertate a părții vătămate P.A. și a urmărit producerea acesteia.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu, reținem că acțiunea inculpatului S.E., care purtând în mod vizibil un pistol la curea și împreună cu coinculpații M.D. și C.F.T. au exercitat violențe fizice si psihice, cauzând suferințe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. și A.N., angajați ai departamentului piese ai societății B., reținându-i mai multe ore în birourile firmei, în mod ilegal și având ca urmare încălcarea libertății de mișcare a acestora conform propriei lor voințe, realizează conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul S.E. a acționat cu intenția directă cunoscând atât caracterul ilegal al acțiunii sale, cât și prevăzând și urmărind producerea rezultatului, în sensul lipsirii de libertate în mod ilegal al persoanelor menționate anterior.

Astfel, faptele inculpatului S.E. (pct. 1 lit. a), b), c), d)) astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de lipsire de libertate.

Cu privire la fapta reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal - persoană vătămată-martor sub altă identitate V.D., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului S.E., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declarațiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst) nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii și contrazise de declarațiile martorilor G.V., C.C. și I.M.

Astfel cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută prin rechizitoriu la pct. 1 lit. a) în sarcina inculpatului S.E., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la fapta reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. b) - persoană vătămată R.P. inculpatul S.E. declară că a avut acordul numitului C.O. de a se deplasa la domiciliul acestuia și care a restituit de bună voie materiale aparținând firmei.

Analizând declarațiile menționate, sub aspectul lipsei consimțământului, reținem că lipsa consimțământului poate rezulta din opunerea efectivă a victimei sau printr-o avertizare prealabilă a făptuitorului în sensul că i se interzice accesul în locuință. Astfel, contrar celor declarate de martorul sub altă identitate R.P., reținem că cei doi colegi, respectiv M.A. și B.N. nu au urcat în locuință ci au rămas în mașină. De asemenea martorul se contrazice, odată spune că nu a fost de acord cu controlul, apoi a declarat că vroia să-și dovedească nevinovăția.

Cu privire la fapta reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), persoană vătămată - martor sub altă identitate V.D. reținem că acest martor declară la urmărire penală, că în jurul orelor 1:00 - 1:20 din data de 28 ianuarie 2001, S.E. a dorit să efectueze un control la domiciliul martorului, dat fiind că martorul i-a spus că deține la locuință cinci foi de parcurs. Mai arată că la control au asistat G.V. și C.C. În această declarație martorul nu face nici o referire cu privire la existența sau lipsa consimțământului său.

Audiat în instanță, același martor declară că a fost de acord ca S.E. să vină la domiciliul său pentru a-i preda cele cinci foi de parcurs, sens în care i-a poftit pe S.E., G.V. și C.C. în bucătărie și le-a adus dovezile.

Martorul C.C. declară că a fost prezent la domiciliul unui șofer pe nume V., împreună cu S.E. și G.V. Arată că nu a existat vreo situație de pătrundere forțat în locuință și că V. le-a înmânat foile de parcurs.

Reținând săvârșirea în concurs a infracțiunilor pentru care inculpatul S.E. a fost condamnat în baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., tribunalul va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Dat fiind numărul infracțiunilor și gravitatea acestora se impune aplicarea sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 6 (șase) ani închisoare.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni reținem că la inițiativa inculpatului S.E., inculpații M.D. și C.F.T. s-au asociat împreună cu acesta în scopul de a intimida, agresa și priva de libertate angajați ai firmei B. și asociați care prejudiciau firma sau erau suspecți de acest lucru și pentru a facilita atât anchetele administrative dispuse cât și recuperarea prejudiciilor.

Latura subiectivă: Inculpatul M.D. a avut încă de la momentul asocierii reprezentarea scopului acestuia, sens în care a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe.

Fapta inculpatului M.D. astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen. și care este dovedită prin coroborarea declarației părții vătămate P.A., declarațiile martorilor audiați sub altă identitate R.P., V.D., A.N., I.M. și martorul L.E., inculpatul C.F.T. (inst.).

Reținând că fapta incriminată în art. 323 C. pen. reprezintă o gravă amenințare pentru valorile sociale ocrotite de lege, pentru ordinea și liniștea publică, cu privire la persoana inculpatului reținem că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta reținută la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu constatăm că inculpatul M.D. cu ajutorul coinculpaților S.E. și C.F.T. l-au reținut, timp de mai multe ore, pe partea vătămată P.A., în sediul firmei B., prin executarea de violențe fizice și psihice, provocându-i suferințe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către aceasta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părții vătămate de a se manifesta conform voinței sale și care s-a datorat acțiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu reținem că acțiunea inculpatului M.D. care împreună cu coinculpații S.E. și C.F.T. au exercitat violențe fizice și psihice, cauzând suferințe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. și A.N., angajați ai departamentului piese ai societății B., reținându-i mai multe ore, în birourile firmei, în mod ilegal și având ca urmare încălcarea libertății de mișcare a acestora conform propriei lor voințe, realizează conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Cu privire la fapta reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal - persoană vătămată - martor sub altă identitate V.D., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului M.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a):raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declarațiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst) nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii și infirmate de declarațiile martorului G.V., C.C. și I.M.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), respectiv infracțiunea de șantaj - parte vătămată C.T., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului M.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Latura obiectivă: Din materialitatea faptelor astfel cum au fost reținute de instanță în starea de fapt II, constatăm că în data de 14 iulie 2006 la baza sportivă de la P., inculpatul M.D. a constrâns prin violență și amenințare partea vătămată P.P.H., pentru a o determina să-i dea inculpatului F.V.M. suma de 20.000 euro. Violențele și amenințările astfel cum au fost reținute de instanță, respectiv lovirea cu o geantă în cap, punerea unei bare cu greutăți deasupra pieptului părții vătămate, amenințările cu bătaia, au fost de natură a provoca părții vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârșirea unei infracțiuni sau unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa. Toate aceste acțiuni se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj.

Pentru acestea, apreciem că fapta inculpatului M.D. astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. - un act material (pct. 2 lit. b)).

Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003

Latura obiectivă: „Grupul infracțional organizat" în accepțiunea Legii nr. 39/2003 reprezintă grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

Analizând probele administrate în cauză, apreciem că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și reținută în sarcina inculpatului M.D. nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F.T.

Art. 323 alin. (1) C. pen.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni reținem că la inițiativa inculpatului S.E., inculpații M.D. și C.F.T. s-au asociat împreună cu acesta în scopul de a intimida, agresa și priva de libertate angajați ai firmei B. și asociați care prejudiciau firma sau erau suspecți de acest lucru și pentru a facilita atât anchetele administrative dispuse cât și recuperarea prejudiciilor.

Reținând că fapta incriminată în art. 323 C. pen. reprezintă o gravă amenințare pentru valorile sociale ocrotite de lege, pentru ordinea și liniștea publică, cu privire la persoana inculpatului reținem că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu reținem că inculpatul C.F.T., cu ajutorul coinculpaților S.E. și M.D. l-au reținut timp de mai multe ore pe partea vătămată P.A., în sediul firmei B., prin exercitarea de violențe fizice și psihice, provocându-i suferințe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părții vătămate de a se manifesta conform voinței sale și care s-a datorat acțiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Latura subiectivă: Inculpatul C.F.T. a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, în sensul că a prevăzut că acțiunea sa are ca urmare lipsirea de libertate a părții vătămate P.A. și a urmărit producerea acesteia.

Fapta inculpatului este dovedită prin coroborarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale, respectiv al cercetării judecătorești de către partea vătămată P.A., martorii G.V., H.N., M.F., H.G., B.I., P.V., proces-verbal de confruntare a martorilor G.V. și M.A., inculpatul V.A.C. (vol. V, f. 123 u.p.), certificat de concediu medical, raport medico-legal din 13 octombrie 1998.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu reținem că acțiunea inculpatului C.F.T. care, împreună cu coinculpații S.E. și M.D., a exercitat violente fizice si psihice, cauzând suferințe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. și A.N., angajați ai departamentului piese ai societății B., reținându-i mai multe ore, în birourile firmei, în mod ilegal și având ca urmare încălcarea libertății de mișcare a acestora conform propriei lor voințe, realizează conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C.F.T. a acționat cu intenția directă cunoscând atât caracterul ilegal al acțiunii sale, cât și prevăzând și urmărind producerea rezultatului, în sensul lipsirii de libertate în mod ilegal al persoanelor menționate anterior.

Faptele sunt dovedite prin coroborarea declarațiilor martorului G.V. (inst.), martorilor sub altă identitate R.P., V.D., A.N. (u.p., inst.) și M.A. (u.p., inst.).

Instanța va înlătura declarațiile coinculpaților S.E., M.D., C.F.T., ale martorilor H.M., B.C., B.A.F., C.A., I.M., care susțin o altă oră de începere a discuțiilor, prezența lor în calitate de martori la aceste discuții, modul de desfășurare și care nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.

Faptele inculpatului C.F.T. (pct. 1 lit. a), b), c), d)) astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de lipsire de libertate.

Cu privire la fapta reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), se impune achitarea inculpatului C.F.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declarațiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst), nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii și infirmate de declarațiile martorului G.V., C.C. și I.M., declarații care au fost analizate pe larg cu privire la inculpatul S.E.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), respectiv infracțiunea de șantaj - parte vătămată C.T., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului C.F.T., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Instanța reține temeiul de achitare prevăzut de art. 10 lit. a) și nu lit. c) C. pen., având în vedere că același temei l-a reținut și coinculpaților S.E. și M.D.

Cu privire la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. și descrisă în rechizitoriu la pct. 2.

În data de 17 iulie 2006 inculpatul l-a amenințat pe P.P.H. în locuința sa, în sensul că îl va nenoroci atât pe acesta cât și familia lui, dacă nu va preda inculpaților C.F.T. și F.V.M. suma de 30.000 euro (al doilea act material de șantaj).

Pentru motivele expuse pe larg în analiza efectuată cu privire la inculpatul M.D. și valabile și pentru inculpatul C.F.T., instanța va aprecia că parțial, martorul A.A. implicit confirmă susținerile părții vătămate P.P.H.

Astfel, reținem că fapta inculpatului C.F.T., în modalitatea descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 2 lit. b), c)) - două acte materiale.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

Analizând probele administrate în cauză, apreciem că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și reținută în sarcina inculpatului C.F.T. nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Activitatea infracțională a inculpatului, materializată în două acte materiale de șantaj (pct. 2 lit. b)), lit. c) rechizitoriu) și la care au mai participat și inculpații F.V.M., M.D. și B.I. (lit. b)), respectiv F.V.M. (lit. c)), nu poate fi apreciată ca o pluralitate constituită, ci ca o participație penală, respectiv o pluralitate ocazională.

Din probele dosarului nu rezultă caracterul structurat al grupului în sens de subordonare ierarhică prestabilită, ierarhizare a membrilor și roluri bine determinate.

Astfel inculpatul C.F.T. are o relație de prietenie cu inculpații F.V.M., M.D., B.I., relație pe care o confirmă atât inculpații cât și martorii audiați în cauză. Aceștia nu sunt împreună în anumite situații dat fiind că ar fi membrii unui grup infracțional organizat.

Din punct de vedere obiectiv, nu putem reține că inculpatul C.F.T. a acționat după o activitate de planificare, organizare și constituire în calitate de membru al unui grup infracțional organizat.

Din punct de vedere subiectiv, nu se poate reține că inculpatul a avut o atitudine psihică de natura apartenenței sale la un grup infracțional organizat, că trebuie să acționeze după anumite reguli prestabilite, să îl perceapă pe inculpatul F.V.M. ca și conducător al grupului.

Activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat pe parcursul zilei de 14 iulie 2006, la bazinul de la P., dat fiind că la întâlnirea cu P.P.H. de la hotelul P., nu putem reține nici un act material de șantaj. În ziua de 17 iunie 2006, inculpatul a amenințat partea vătămată P.P.H. pentru a obține suma de 30.000 euro, ceea ce constituie al doilea act material al infracțiunii de șantaj.

Analizând factorul temporal, constatăm că nici această cerință nu este îndeplinită pentru că suntem în prezența unui grup format ocazional în scopul comiterii imediate a infracțiunii de șantaj, care nu are o continuitate rezonabilă în timp, sens în care conlucrarea inculpatului C.F.T. cu ceilalți inculpați este o participație penală.

Art. 192 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu descrisă la pct. 2 lit. c) din rechizitoriu apreciem că se impune achitarea inculpatului C.F.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Latura obiectivă: Conform stării de fapt reținută de instanță pe larg la pct. 2, partea vătămată P. a deschis ușa și în locuință au intrat inculpații C.F.T. și F.V.M. În declarațiile date pe parcursul procesului penal partea vătămată a declarat că a fost surprins de prezența inculpaților, dar le-a permis să intre în locuință. Faptul că în declarația de mână de la urmărire penală partea vătămată a spus că inculpații au intrat „neinvitați" nu poate determina instanța să ajungă la concluzia că inculpatul C.F.T. a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu. Partea vătămată precizează că prezența inculpaților C.F.T. și F.V.M. la locuința sa i-a produs o temere dar nu le-a cerut să părăsească locuința.

Aceste declarații ale părții vătămate se coroborează cu declarațiile inculpaților C.F.T., F.V.M. și cu declarațiile martorilor P.P.L. și A.D.

Astfel, instanța nu poate reține lipsa consimțământului părții vătămate la intrarea în locuință a inculpaților. Surprinderea, temerea părții vătămate nu echivalează cu lipsa consimțământului.

Precizările din discuțiile părții vătămate cu diferite persoane, telefonic și redate în procesul-verbal din data de 17 iulie 2006, în sensul că „au venit peste mine" și că „steteră un minut" fapt pentru care nu le-a cerut să plece, sunt chestiuni de exprimare și nu evidențiază lipsa consimțământului părții vătămate.

Pentru acestea apreciem că prezența inculpatului C.F.T. la domiciliul părții vătămate și modalitatea în care acesta a intrat în locuință, cu acordul părții vătămate, nu întrunește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu.

Analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.N.

Reținem că prezența inculpatului în firmă s-a datorat relației de prietenie pe care acesta o avea cu inculpatul S.E. Faptul că S.N. s-a deplasat la domiciliul părții vătămate P.A. la rugămintea lui S.E., nu poate fi reținută ca o formă de aderare sau sprijinire a asocierii.

Astfel, probele administrate în cauză nu relevă vreo acțiune a inculpatului S.N., care să poată constitui elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., sens în care instanța îl va achita pe inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., dat fiind că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Art. 189 alin. (2) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă și reținută în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) în sarcina inculpatului S.N., apreciem că faptei îi lipsește atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Deși în rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului S.N. forma agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., fără a se preciza varianta vizată, precizăm că modalitatea cererii unui folos material sau a oricărui alt avantaj în schimbul eliberării, infracțiunea de lipsire de libertate absoarbe infracțiunea de șantaj, însă inculpatului nu i se poate reține forma simplă a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

Art. 211 alin. (1) și (2) lit. f) C. pen. (cu aplicarea art. 13 C. pen.)

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) apreciem că se impune achitarea inculpatului S.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea reținută în rechizitoriu la pct. 2 - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, apreciem că aceasta nu există, fapt pentru care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Două acte materiale (pct. 11 lit. b) și c) rechizitoriu).

Latura obiectivă: Astfel cum instanța a reținut în starea de fapt expusă la pct. 11 hotărâre, în data de 14 iulie 2006, la baza sportivă de la P., inculpatul F.V.M. a amenințat și lovit cu pumnul în față pe partea vătămată P.P.H., în fața sălii de sport. Ulterior, același inculpat în interiorul sălii de sport, a amenințat partea vătămată, a lovit partea vătămată de mai multe ori în picior, l-a așezat pe o bancă, unde inculpații M. și C. i-au pus părții vătămate o bară cu greutăți asupra pieptului. În tot acest timp, inculpatul F.V.M. i-a solicitat părții vătămate suma de 20.000 euro. Aceste violențe și amenințări au fost de natură a provoca părții vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa.

În data de 17 iulie 2006 inculpatul, la plecarea din locuința părții vătămate, după ce anterior i-a solicitat suma de 30.000 euro, a tăcut amenințări la adresa părții vătămate și a familiei acesteia.

Toate aceste acțiuni ale inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj și constau în două acte materiale.

Latura subiectivă: Inculpatul F.V.M. a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe, respectiv conștientizând că exercită o acțiune de șantaj asupra părții vătămate P. și că prin aceasta îi produce o stare de temere. Este realizat și scopul special al laturii subiective, inculpatul săvârșind fapta pentru a dobândi în mod injust un folos pentru inculpatul F.V.M.

Astfel, instanța reține că inculpatul F.V.M. a urmărit obținerea în mod injust a sumelor de 20.000 euro, ulterior 30.000 euro și că nu a solicitat în mod rezonabil un împrumut părții vătămate, astfel cum a încercat să demonstreze.

Art. 192 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu descrisă la pct. 2 lit. c) din rechizitoriu apreciem că se impune achitarea inculpatului F.V.M. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru acestea, apreciem că prezența inculpatului F.V.M. la domiciliul părții vătămate și modalitatea în care acesta a intrat în locuință, respectiv cu acordul părții vătămate, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu.

Analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.A.C.

Art. 323 alin. (1) C. pen.

Din probele administrate în cauză, nu se poate reține vreo acțiune a inculpatului V.A.C. care să circumscrie laturii obiective a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, în modalitatea aderării sau sprijinirii asocierii.

Pentru acestea apreciem că fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni nu a fost săvârșită de inculpatul V.A.C., sens în care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Art. 211 alin. 1 si 2 lit. e) C. pen. (cu aplicarea art. 13 C. pen.)

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. reținută în rechizitoriu (pct. 1 lit. a)) în sarcina inculpatului V.A.C., apreciem că aceasta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 reținută în rechizitoriu la pct. 2, apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Latura obiectivă: Din materialitatea faptelor astfel cum au fost reținute de instanță în starea de fapt II, constatăm că în data de 14 iulie 2006, la baza sportivă de la P., inculpatul B.I. împreună cu ceilalți inculpați a amenințat cu bătaia pe partea vătămată P.P.H., le-a spus celorlalți inculpați să-l pună pe acesta în mașină și să-l ducă pe Valea Mureșului. De asemenea, inculpatul i-a spus părții vătămate că are termen pentru a obține suma de 20.000 euro, până a doua zi. Aceste acțiuni ale inculpatului au fost de natură a provoca părții vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârșirea unei infracțiuni sau unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa. Toate aceste acțiuni se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj, instanța reținând un act material de șantaj (pct. 2 lit. b).

Latura subiectivă: Inculpatul B.I. a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe, respectiv conștientizând că exercită o acțiune de șantaj asupra părții vătămate P. și că prin aceasta îi produce o stare de temere. Este realizat și scopul special al laturii subiective, inculpatul săvârșind fapta pentru a dobândi în mod injust un folos pentru inculpatul F.V.M.

Fapta inculpatului este dovedită prin coroborarea declarațiilor părții vătămate P. cu declarațiile martorilor M.A., P.P.L., A.D., P.C.B., parțial declarațiile lui A.A.V. și M.O. și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată cu diferite persoane în data de 17 iulie 2006.

Pentru motivele expuse pe larg în analiza efectuată cu privire la inculpatul M.D. și valabile și pentru inculpatul B.l., instanța va aprecia că parțial, martorul A.A. confirmă susținerile părții vătămate P.P.H.

Astfel reținem că fapta inculpatului B.I., în modalitatea descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (un act material pct. 2 lit. b)).

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpații S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., și partea vătămată P.A.

În motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaților pentru toate faptele reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare și respectiv aplicarea unor pedepse judicios individualizate apreciind că hotărârea pronunțată "în cauză este nelegală în privința soluțiilor de achitare dispuse față de inc. S.E., M.D., C.F.T., S.N., V.A.C., F.V.M. și B.I. și netemeinică în privința individualizării pedepselor aplicate inculpaților S.E., M.D., C.F.T., F.V.M. și B.I. Se arată în motivele de apel că în privința achitării inculpatului S.E. în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit.

a) din actul de sesizare) cu; motivarea că, declarațiile părții vătămate P.A. sunt contradictorii și nu se coroborează cu vreo probă administrată în cauză, nu se pot împărtăși argumentele avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției de achitare, întrucât, este de observat că în toate declarațiile, cu unele nuanțări, partea vătămată relatează aceeași stare de fapt și anume că inc. S.E. a deposedat-o prin violență de geanta pe care o avea asupra sa în care se afla actul de identitate. Astfel, se arată că în declarația dată în12 octombrie 98 (f. 213 u.p.) partea vătămată arată că în timp ce era bătută „E. patronul firmei mi-a luat geanta și a răsturnat pe masă tot ce aveam în ea" și „la sediul firmei S. (nume anterior al inc.

S.E.) mi-a luat buletinul de identitate înainte de a scrie contractul". În declarația din 9 aprilie 99 (f. 223 u.p.) partea vătămată arată că „patronul mi-a reținut buletinul care mi-a fost restituit de către col Ienciu de la Poliția Arad", iar în declarația din 23 noiembrie 2006 (f. 153 u.p.) susține că „inc. S.E. mi-a smuls (a tras) mapa pe care o aveam sub braț și a răsturnat conținutul acesteia, din ea căzând buletinul de identitate". De asemenea, se arată că și în instanță partea vătămată este constantă în declarații (f. 212) arătând că „S.E. mi-a golit geanta de lucrurile personale care se aflau în ea" și dat fiindcă am fost bătut „nu am avut posibilitatea să reacționez când am fost deposedat de bunuri", „am avut sentimentul că viața îmi este pusă în pericol" iar „buletinul mi-a fost restituit la poliție după ce am formulat plângerea".

Se mai arată că deposedarea părții vătămate P.A. prin violență și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, de geanta în care se afla, printre altele, buletinul de identitate rezultă și din împrejurarea că la data de 23 noiembrie 1998 inc. S.E. s-a prezentat la Poliția Municipiului Arad unde i-a predat lt. F.S. buletinul de identitate al părți vătămate P.A. iar în data de 3 noiembrie 1998 actul de identitate i-a fost preda părții vătămate de către organele de poliție (a se vedea p.v. încheiate de organele de politie în data de 3 și 4 noiembrie 1998 (f. 269, 270).

Astfel, se arată în motivele de apel că, din punct de vedere subiectiv hotărând spontan să sustragă, un bun al victimei, pe care în prealabil a contram o - făptuitorul creează o legătură obiectivă și subiectivă între violență și sustragerea legătură care transformă violența într-un mijloc de realizare al furtului (O. L.A.F. Drept Penal Român - partea specială Casa de editură și presă Ș. București 1992, p. 114). S-a mai menționat că în jurisprudența, fapta a fost considerată tâlhărie și în situația în care intenția de sustragere a unui bun survenit în condițiile în care, efectuarea violențelor avea inițial o altă finalitate. De asemenea, parchetul arată că în cauză, este de observat că intenția de sustragere a genții parții vătămate cu bunurile care se aflau în ea a apărut pe parcursul exercitării de către inculpați a unor violențe, care inițial aveau o altă finalitate, respectiv aceea de a lipsi de libertate pe partea vătămată. Totodată, în situația dată, prin folosirea și exercitarea violențelor de către inculpați a fost facilitată nu doar lipsirea de libertate a părții vătămate - faptă pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților S.C. și M. - ci și deposedarea acesteia de către inc. S. de geanta în care se afla actul de identitate al părții vătămate.

În ceea ce privește achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a inculpaților S.E., C.F. și M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev.de art. 194 alin. (1) C. pen., faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), parchetul arată că în motivarea soluției de achitare, instanța de fond a reținut că în cursul lunii august 2002 partea vătămată C.T. a fost invitată la sediul firmei B., unde în prezența inc. S.E. și M.D. cât și a martorilor L.C., B.D. și H.M. s-au purtat discuții referitoare la faptul că partea vătămată în calitate de gestionar a sustras bunuri din societatea al cărui angajat era, urmând să predea gestiunea lui B.D., fără a rezulta din probatoriul administrat în cauză săvârșirea infracțiunii de șantaj de către inculpați și că instanța a reținut că din coroborarea declarației părții vătămate cu declarațiile martorilor audiați sub altă identitate, I.M. și I.V. reiese că inc. M.D. i-a dat un pumn în față părții vătămate C.T., faptă ce constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în cazul căreia acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar în privința inc. C.F. instanța a reținut că acesta nu a fost prezent la discuțiile cu C.T., care au avut loc la sediul SC B., însăși partea vătămată având dubii cu privite la participarea inculpatului la incident, aspect care rezultă și din declarațiile inc. S.E., M.D. și a martorilor H.M. și L.C. Se apreciază de către parchet că instanța nu a reținut corect starea de fapt, și anume că între partea vătămată - angajat la B. și inc. S.E. - administrator al societății exista un conflict de muncă, firma B. fiind amendată contravențional cu suma de 50.000.000 lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în urma sesizării făcută de angajatul C.T. (a se vedea adresa I.T.M. din 23 mai 2002 f. 60 vol. II u.p.).

Astfel, parchetul arată în motivele de apel că din starea de fapt reținută chiar de instanță în motivarea hotărârii, reiese că în perioada anilor 1998-2001, inc. S.E. în calitate de administrator al firmei B. și inc. M.D. și C.F. angajați în mod formal ca și electricieni ai societății până în anul 1999, au inițiat constituirea unei asocieri în scopul intimidării, agresării și privării de libertate a angajaților care prejudiciau firma B. sau erau suspectați de acest lucru. Tot instanța a reținut că „atât anchetele administrative dispuse în firmă, cât și recuperarea prejudiciilor erau facilitate de acțiunile inculpaților și care se desfășurau în prezența acestora". Cum partea vătămată C.T. făcea parte dintre angajații care creau probleme în firmă - sesizând I.T.M. Arad și fiind suspectat de sustragerea unor bunuri din firmă -inc. S.E. împreună cu inc. C. și M. „au rezolvat" în manieră proprie conflictul cu angajatul, supunându-l unor violențe fizice și psihice în vederea constrângerii acestuia pentru a renunța la dreptul de a i se înscrie în carnetul de muncă perioada în care a lucrat ca angajat la SC B. SA Arad.

Parchetul apreciază că partea vătămată este constantă în declarațiile date în faza de urmărire penală (f. 37-40 u.p., f. 47 u.p. vol. II) - menținute în instanță - arătând că în urma sesizării depuse la I.T.M. Arad, urmare căreia firma B. a fost amendată contravențional, a fost invitat la sediul societății unde S.E. „a început să mă amenințe atât pe mine cât și pe familia mea spunând că am să iau și casa de la tine", iar „unul dintre cei doi indivizi mai solizi, respectiv D. s-a ridicat și m-a lovit cu pumnul în barbă, eu căzând la pământ inconștient". În continuarea declarației partea vătămată a arătat că „S.E. împreună cu D. și F. mi-au spus că o să mai primesc bătaie dacă nu o să fac ce spun ei, respectiv să nu-mi fie trecută în cartea de muncă perioada de 9 luni lucrată în unitate". De asemenea, se arată că declarația părții vătămate se coroborează cu constatările din certificatul medico-legal emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad din data de 6 august 2002 (f. 41 u.p. vol. II) - din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni care au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, care pot data din 3 august 2002 și pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale - cât și cu declarațiile martorilor sub altă identitate I.M. și I.V. (f. 42-44 u.p. vol. II, menținute în instanță (f. 617 vol. II). Astfel, martorul sub altă identitate I.M. declară că „am fost martor la una din activitățile violente pe care D. și F. le-au întreprins împotriva unui angajat pe nume C.T.", cunoscând faptul că M. și C. „erau chemați de către S.E. când se dorea intimidarea sau agresarea fizică a persoanelor care intrau în dezacord cu patronul societății".

În privința inc. S., parchetul arată același martor declară că acesta era „un temperament coleric, fiindcă se enerva foarte repede, iar modul în care conducea firma era unul dictatorial și foarte autoritar".

Mai arată parchetul că aceeași stare de fapt este relevată și în declarația martorului sub altă identitate I.V. care arată că după ce C.T. a intrat în biroul lui S.E., „acesta țipa foarte tare la C.T., iar la un moment dat s-au auzit zgomote înfundate, practic zgomote de lovituri, de palme și pumni. După aceste evenimente l-am văzut pe C.T. care avea hainele răvășite pe el, pe față și pe mâini prezenta urme de violență, iar din nas îi curgea sânge. Acesta mi-a spus că ceea ce i s-a întâmplat i se datorează lui S.E., lui D. și lui F.". Relevantă în cauză este și declarația martorului H.N. (f. 37 u.p. vol. III) care arată că s-a întâlnit cu C.T. și că „am observat că prezenta urme de violență. Acesta mi-a spus că ceea ce s-a întâmplat era „mulțumirea" lui S.E. pentru cât a muncit în firmă" și că și-a data seama că „numitul C.T. a fost bătut".

Prin urmare, se arată în motivele de apel că în cauză, elementul materie al infracțiunii de șantaj care presupune o activitate de constrângere a fost realizat prin acțiunile violente, și amenințările exercitate de inc. S., C.M. asupra părții vătămate, creându-i acesteia o stare de temere, cu intenția de a determina partea vătămată să renunțe la conflictul de muncă.

În ce privește declarațiile martorilor H.M. și B.A., se apreciază de către parchet că acestea nu reflectă realitatea și nu se coroborează cu ansamblul probator de la dosar, situație în care instanța trebuia să procedeze la înlăturarea acestora, fată de cei doi martori se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2004, art. 264 C. pen., art. 260 C. pen. și art. 261 C. pen. (dbs. 19D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad).

În privința martorului B.A., parchetul arată că este de remarcat că acesta era în relații de dușmănie cu partea vătămată C.T. datorită unui conflict anterior dintre cei doi, declarația dată în cauză de martor fiind subiectivă, iar în ce privește lipsa de credibilitate al martorei H.M., sunt reprezentative interceptările discuțiilor în mediu ambiental din 23 și 24 martie 2007 avute de aceasta cu doi martori sub altă identitate în legătură cu declarațiile pe care aceștia urmau să le dea în prezenta cauză, în favoarea inc. S.E. (a se vedea p.v. de redare a înregistrărilor și interceptărilor telefonice - dos. instanță, vol. II p. 694).

Se mai arată în motivele de apel că instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză reiese că inc. M.D. i-a dat un pumn în față părții vătămate C.T., faptă ce constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 182 alin. (2) C. pen, în aceste condiții, potrivit disp. art. 334 C. proc. pen. instanța era obligată sa pună în discuție schimbarea încadrării juridice din art. 194 alin. (1) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. urmând să pronunțe o soluție cu privire la fapta pentru care a fost schimbată încadrarea juridică, chiar vizând o soluție de încetare a procesului penal în situația în care se constata lipsa plângerii prealabile.

În privința achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a inc. S.E., C.F. și M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 (pct. 1 lit. e) din actul de sesizare), cu motivarea ca fapta nu există, parchetul arată în motivele de apel că declarațiile martorului sub altă identitate V.D. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor G.V., C.C. și l.M. Astfel, în declarația dată în faza de urmărire penală (vol. III f. 5 u.p.) - menținută în instanță - martorul sub altă identitate V.D. angajat conducător auto la SC B. Arad, a declarat că în data de 27 februarie 2001 a fost ridicat de pe o stradă din Arad de către S.E. care „era însoțit de două personaje din cadrul lumii interlope arădene care își spuneau D. și F." - pe care i-a identificat în fața procurorului după fotografiile judiciare ca fiind M.D. și C.F. - și transportat cu o mașină împotriva voinței sale, la sediul SC B. Arad. În continuarea declarației, martorul sub altă identitate arată că „am fost introdus în biroul lui S.E., unde am fost ținut fără voia mea, practic sechestrat de la ora 13,00-13,30 până a doua zi în jurul orelor 1,00-1,20" timp în care au apărut „patru bărbați cu cagule pe față, bine făcuți și care m-au amenințat să fac ceea ce zice S.E. și care m-au legat cu sfoară de scaun". Același martor sub altă identitate declară că a fost obligat să dea o declarație dictată de inc. S.E. care însă conținea date reale, și că inculpatul „intenționa să folosească această declarație precum și altele, aparținând altor conducători auto, în scop de șantaj, respectiv împotriva conducătorilor sau conducerii de la benzinăria B.A.T. din Arad".

În ceea ce privește susținerile martorului sub altă identitate V.D., parchetul arată că se coroborează cu declarația martorului sub altă identitate I.M. (f. 7 u.p., vol. lll) care arată că a cunoscut „faptul că în perioada anilor 2000-2001 mai mulți șoferi angajați ai SC B. SA au fost audiați de către S.E., patronul societății, audieri care se făceau de obicei în prezența numiților C.F. și M.D., folosiți pentru intimidarea angajaților". „Ulterior aceste declarații au fost folosite de către S.E. împotriva directorului B.A.T., fapt ce a dus la recuperarea prejudiciului cuantificat de noi la suma 119.204.350 lei". De asemenea martora audiată sub altă identitate V.D. (vol. III f. 56 up, f. 616 inst.) a declarat că „unii angajați ai firmei, în special șoferi, au fost bătuți din dispoziția lui E.S. care în acest sens îi folosea pe numiții D. și F." - identificați de martoră după fotografii judiciare ca fiind C.F. și M.D. - și că „în firma B. se practica un lucru cel puțin ciudat în sensul că se vehicula expresia ca cineva „să-și ia plata", ceea ce însemna că „un angajat se oferea să fie bătut de S. și de trupa lui de forță, din care luceau parte și cei doi indivizi menționați anterior". Aceeași martoră arată că în firma B. se folosea expresia de „cavorul roșu", „care însemna că unii angajați erau duși în anumite locuri din dispoziția lui S.E. de asemenea erau maltratați, bătuți, umiliți". Martorul H.N. (f.37 up. vol. lll) a declarat că are cunoștință despre faptul că un șofer de la firmă - fără să-i precizeze numele - „a fost bătut de către S.E. la sediul firmei". Cu privire la aceste aspecte a fost audiat și martorul C.C. (f. 13 u.p., vol. lll) a cărui declarație, în opinia noastră este nerelevantă, acesta arătând că nu are cunoștință despre existența unor acțiuni violente îndreptate împotriva angajaților firmei B., ceea ce nu înseamnă că asemenea violențe nu au existat, fără a fi cunoscute de către martor.

Se mai arată de parchet că, în raport de probatoriul administrat în cauză se apreciază că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de lipsire de libertate a fost realizat de inculpați prin folosirea violențelor fizice asupra victimei, aceasta aflându-se în imposibilitatea de a se manifesta potrivit voinței sale, scopul inculpaților fiind de a obține o declarație de recunoaștere a unei pagube din partea fostului angajat (martor sub altă identitate V.D.).

În ceea ce privește achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art, 10 lit. d) C. proc. pen. a inc. S.E. pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. fapte descrise în rechizitoriu pct. 1 lit. b) și e), îndreptate împotriva martorilor sub altă identitate R.P. și V.D., parchetul arată în motivele de apel că în motivarea soluției de achitare instanța a apreciat că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați reiese că inc. S.E. a avut consimțământul martorilor sub altă identitate R. și V. de a pătrunde în locuința acestora, faptelor lipsindu-le atât latura obiectivă cât și cea subiectivă pentru a putea fi considerate infracțiuni. Se mai arată că aceeași instanță însă, în motivarea soluției de condamnare a inc. S.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. a reținut că inc. S.E., purtând în mod vizibil un pistol la curea, împreună cu inc. M. și C., au exercitat violențe fizice și psihice asupra martorului sub altă identitate R.P., reținându-l mai multe ore în birourile firmei și având ca urmare încălcarea libertății de mișcare a victimei. Instanța a apreciat că infracțiunea de lipsire de libertate este dovedită prin coroborarea declarațiilor martorilor G.V. și M.A. cât și a martorilor sub altă identitate R.P., V.D. și A.N.

Avându-se în vedere că acțiunile violente exercitate de inc. S.E. împreună cu inc. C. și M. asupra martorului sub altă identitate R.P. au avut loc în aceeași zi cu descinderea la domiciliul acestuia, violențele precedând pătrunderea în imobilul aparținând martorului R., parchetul apreciază că se poate discuta despre consimțământul acestuia la pătrunderea în locuință a inc. S.E.

Se mai arată în motivele de apel că la fel s-a întâmplat și în cazul martorului sub altă identitate V.D., acesta fiind reținut împotriva voinței sale la sediul SC B. de către inc. S. împreună cu M. și C., exercitându-se asupra sa violențe fizice și psihice, aspecte discutate de noi, sub aspectul probațiunii, la punctul anterior al memoriului de apel. Ulterior exercitării violențelor, în aceeași zi inc. S. împreună cu martorul C.C. și martorul sub alta identitate l.M. s-au deplasat la domiciliul lui V.D., unde inc. S. a încheiat un proces verbal de control la domiciliu (f. 19 up vol. III), luând 5 foi de parcurs, aflate la locuința angajatului. S-a remarcat și faptul că, așa cu rezultă din declarațiile martorilor C.C., M.A., B.N. și martorul sub altă identitate I.M. „perchezițiile domiciliare" efectuate la locuințele celor doi angajați au avut loc în timpul nopții (orele 1,00-2,00) fiind greu de admis că persoanele respective au avut consimțământul neviciat și au permis neconstrânși accesul în locuință a inc. S. pentru a efectua „controlul la domiciliu".

În ceea ce privește achitarea inculpaților S.N. și V.A.C. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) - g) și pentru săvârșirea unei infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. f) și respectiv lit. e) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., temeiul achitării fiind art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen, se arată în motivele de apel ale parchetului că în motivarea soluției de achitare a inc. S.N. și V.A., instanța a reținut că probele administrate în cauză nu relevă vreo acțiune a inculpaților care se circumscrie laturii obiective a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni în modalitatea aderării sau sprijinirii asocierii, prezența inc. S.N. la sediul firmei B. datorându-se relației de prietenie pe care o avea cu inc. S.E. iar inc. V.A. își desfășura activitatea la SC B. Arad în calitate de asociat și administrator al acestei societăți. Se mai arată că așa cum chiar instanța a reținut, infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni se poate realiza prin mai multe acțiuni, prevăzute alternativ în textul de incriminare, respectiv: asocierea în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, inițierea constituirii unei asocieri având același scop, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

De asemenea, parchetul arată că aderarea presupune că există o asociere de mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni și că subiectul și-a manifestat voința expres sau tacit de a face parte din grupul de persoane între care s-a înfăptuit asocierea, fiind suficientă manifestarea de voință de a se integra în grupul constituit, de a activa în cadrul acestuia pentru realizarea scopurilor sale ilicite, iar sprijinirea asocierii presupune o activitate desfășurată de o persoană care, nefăcând parte din asociere, ajută sau înlesnește ca aceasta să ființeze sau chiar să pregătească săvârșirea infracțiunii în vederea căreia a fost constituită. Aceste acțiuni pot constitui elementul material al infracțiunii cu condiția esențială ca asociația să aibă ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, urmarea imediată - componentă a laturii obiective -constând într-o stare de pericol pentru relațiile de conviețuire socială, care rezultă din însăși săvârșirea uneia din acțiunile incriminate.

În motivarea apelului, parchetul arată că instanța a stabilit pe baza ansamblului probator administrat în cauză, că inc. S.E., C.F. și M.D. au inițiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B., în scopul de a agresa, șantaja și priva de libertate angajați ai societății care au adus prejudicii firmei și pentru a facilita atât anchetele administrative cât și recuperarea prejudiciilor și în cadrul acestei asocieri infracționale, instanța a reținut vinovăția inculpaților S., C. și M. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate a părții vătămate P.A. Se mai arată că instanța a făcut însă o interpretare greșită a probelor în ceea ce îi privește pe inc. S.N. și V.A., dispunând achitarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 323 alin. (1) C. pen., apreciind că prezența inc. S.N. la firma B. se explică prin relația de prietenie a acestuia cu inc. S. iar inc. V. era asociat și administrator la firma respectivă, în opinia parchetului, ansamblul probator administrat în cauză relevând o cu totul altă stare de fapt decât cea reținută de instanță, și anume că cei doi inculpați, S. și V. au aderat și sprijinit asocierea infracțională inițiată de ceilalți inculpați, în scopul săvârșirii de infracțiunii.

Astfel, se arată că activitatea infracțională a inc. S.N. s-a concretizat în faptul că acesta venea în firmă îmbrăcat în uniformă de polițist, la solicitarea inc. S. care „îl folosea pe acesta pentru a intimida (angajați sau debitori) și a da un aspect de legalitate". (a se vedea declarația martorului sub altă identitate I.M., (f. 8 u.p., vol. lll). Mai mult,se reține că în data de 9 octombrie 1998 inc. S.N. a fost prezent la sediul firmei B., participând împreună cu ceilalți inculpați la agresarea părții vătămate P.A., iar ulterior, împreună cu inc. M.D. și V.A. s-a deplasat la domiciliul părții vătămate, a urcat împreună cu aceasta în apartament de unde a sustras cheile și actele autoturismului, completând cu pixul în locurile rămase libere de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat în aceeași zi între P.A. și C.F. seria sașiului și anul de fabricație al autoturismului (a se vedea raport de constatare tehnico-științifică f. 184-193 u.p. vol. l).

Parchetul arată că declarația părții vătămate P.A. (f. 184-193 vol. l u.p.) care arată că a fost agresat de inc. S.E., M. și C. și de polițistul S.N. se coroborează cu declarațiile martorilor B.I., P.V. și M.F. care confirmă faptul că l-au văzut pe P.A. în data de 10 octombrie 1998 șchiopătând și având urme de violență, cât și cu declarațiile martorilor H.G. și P.V. (f. 256-268 u.p. vol. l, f. 624, 818, vol. ll inst.) care au văzut pe partea vătămată în fața blocului, împreună cu mai multe persoane printre care și un polițist, acești martori declarând că partea vătămată Ie-a povestit că a fost bătută de patronul și bodyguarzii săi cât și de un polițist și a fost obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare împotriva voinței sale, privind autoturismul său pentru a se recupera o presupusă pagubă adusă societății al cărui administrator era inc. S.E.

În privința inc. V.A., parchetul arată că se apreciază că acesta a sprijinit asocierea infracțională a inc. S., C. și M., prin faptul că în data de 9 octombrie 1998, din dispoziția inc. S. s-a deplasat la un birou de copiat acte de unde a luat un formular tipizat de contract de vânzare-cumpărare, pe care l-a adus la sediul firmei B. pentru a fi semnat de P.A., ulterior deplasându-se la locuința părții vătămate împreună cu inc. M. și S., unde, în fața imobilului a deposedat-o pe aceasta de suma de 450.000 lei din dispoziția inc. S.E., aspecte relatate chiar de către inculpat în faza de urmărire penală (f. 233 vol. l u.p.) și care se coroborează cu declarațiile părții vătămate P.A. și ale martorilor M.A. (f. 237 u.p. vol. II) și G.V. (f. 245 vol. II u.p.) care confirmă că inc. V. s-a deplasat împreună cu ceilalți inculpați la locuința părții vătămate.

Se mai arată în motivele de apel că în privința infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. - reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S.N., pentru care instanța a pronunțat o soluție de achitare - se apreciază probele administrate în cauză demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii faptei. în toate declarațiile, atât în faza de urmărire penală, cât și în instanță partea vătămată P.A. susține că și inculpatul S.N. l-a agresat, fiind obligat, pe fondul agresiunilor și amenințărilor exercitate de inculpați să semneze contractul de vânzare - cumpărare al autoturismului său în schimbul reparării presupusei pagube produse de acesta firmei B. (declarația din 23 noiembrie 2006, fila 153 vol. I u.p.; declarația din 12 octombrie 1998, fila 211 vol. l u.p.; declarația din 09 aprilie 1999 vol. I fila 223 u.p. și declarația instanță din 27 februarie 2007).

De asemenea, se arată că, chiar dacă există unele nuanțări în declarația părții vătămate, explicate în opinia parchetului prin trecerea timpului fapta având loc în cursul anului 1998 - partea vătămată este constantă în susținerea faptului că inculpatul S.N. a participat la agresarea sa la sediul B. și i-a solicitat sub amenințare semnarea contractului de vânzare - cumpărare al autoturismului. Totodată, se reține că martorii P.V., B. și M. au declarat că l-au văzut pe P.A. șchiopătând, acesta povestindu-le că a fost bătut de inculpatul S. și bodyguarzii săi, cât și de un polițist, spunându-le că acesta se numește N. sau S.N. De asemenea solicită a se reține că martorul sub altă identitate I.M. (fila 8 u.p. vol. III) declară că adesea S.E. îl chema pe numitul S.N. care venea îmbrăcat în uniformă de poliție și îl folosea pe acesta pentru a intimida (angajații sau debitorii) și a da un aspect de legalitate"., în instanță (fila 448 vol. II) același martor declarând că: „am asistat la trei situații în care a fost utilizați M., C., S., situația lui P.A., situația unui debitor al cărui nume nu mi-l amintesc care datora sume în nume personal și situația cu șoferii. Din câte îmi amintesc la audierea șoferilor a fost prezent și inculpatul S. Precizez că agresiunea respectiv bătaia asupra lui P.A. am văzut-o în primele 10 -15 minute". În continuarea declarației martorul arată ca „S. era solicitat de către S.E. să apară în uniformă de polițist pentru a intimida și a obține declarații în stare de presiune".

Pe de altă parte, se apreciază de către parchet că, raportat chiar la argumentele instanței care a reținut vinovăția inculpaților S., C. și M. în ce privește săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, temeiul achitării față de inculpatul S.N. nu putea fi art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ci eventual art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ce privește infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. f) C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. - reținută în sarcina inculpatului S.N. prin rechizitoriu - parchetul arată în motivele de apel că instanța a dispus achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu există, declarațiile părții vătămate P.A. fiind contradictorii și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, însă se arată că, chiar instanța reține că, din coroborarea declarațiilor părții vătămate P.A. cu cele ale inculpatului V.A., din data de 02 august 2006 și respectiv 07 noiembrie 2006, reiese că inculpatul S.N. a urcat în apartament împreună cu partea vătămată, de unde a luat cheile și actele mașinii. Prin urmare se apreciază că nu se poate disocia activitatea inculpaților de agresare fizică și psihică și de lipsire de libertate a părții vătămate, de deplasarea la domiciliul acesteia și pătrunderea în locuință a inculpatului S.N., modul cum s-a acționat și perioada scurtă între loviri și luarea cheilor și actelor mașinii, fiind argumente în susținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. f) C. pen. (cu aplic. art. 13 C. pen.).

Se mai arată în motivele de apel că în ce privește soluția de achitare a inculpatului V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. e) C. pen. (cu aplic. art. 13 C. pen.) parchetul apreciază hotărârea instanței ca nelegală, reținând că în faza de urmărire penală (fila 233 u.p. vol. II; fila 120 u.p. vol. V) inculpatul V.A. a declarat că din dispoziția lui S.E. s-a deplasat la locuința lui P.A. împreună cu inculpații S. și M. iar S.N. a intrat în locuință împreună cu P.A. care „era deosebit de tăcut" de unde s-au întors cu actele și cheile autoturismului și că el personal, din dispoziția lui S.E. a luat de la partea vătămată suma de 380.000 lei. Tot inculpatul declară că „l-am surprins pe S.E. lăudându-se telefonic cuiva că l-a rezolvat pe P." și că inculpatul S. i-a spus că „atâta l-a ținut pe P.A. până i-a dat mașina ca să își recupereze prejudiciul" și că „l-a constrâns și gata". Se mai arată că declarația inculpatului se coroborează cu declarația părții vătămate și a martorului sub altă identitate l.M. (fila 448 vol. II instanță) care arată că „o sumă constând în câteva sute de mii de lei a fost „recuperată de la P.A. de către V.A".

De asemenea, se consideră de către parchet că deși inculpatul V. a revenit asupra declarației sale în cursul cercetării judecătorești, probele administrate (declarația părții vătămate, declarație martor sub altă identitate I.M.) relevă o cu totul altă stare de fapt decât cea prezentată de inculpat în instanță.

Ca și în cazul inculpatului S., se apreciază de către parchet că exercitarea anterioară a violențelor asupra părții vătămate, urmată de deplasarea la imobilul acesteia, nu poate fi disociată de luarea sumei de bani aflată asupra lui P.A., de către inculpatul V.A.

În privința achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) inc. F.V.M., B.l., C.F. și M.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitatati inculpații F.V.M. și C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapte descriese în rechizitoriu la pct. 2), se arată în motivele de apel că în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, elemental material al laturii obiective se poate manifesta alternativ, prin inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori prin aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Latura obiectivă a infracțiunii, în oricare dintre acțiunile sale alternative, trebuie să aibă ca finalitate un grup infracțional organizat, care să-și propună săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute expres de art. 2 din Legea nr. 39/2003, urmarea imediată presupunând crearea unei stări de pericol. Se mai arată că grupul infracțional organizat - astfel cum este definit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - presupune formarea sa din trei sau mai multe persoane, care să acționeze în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Parchetul mai arată în motivele de apel în cauză, faptele au fost comise de inc. F.V.M. împreună cu M.D., C.F. și B.I., obiectivele grupului infracțional fiind de a exercita amenințări și violențe asupra părții vătămate P.P.Ș.H. pentru a constrânge partea vătămată să le dea suma de 30.000 euro, activitatea infracțională desfășurându-se în perioada 14 iulie 2006 - 17 iulie 2006. Se apreciază că în primul rând, fapta a fost comisă de patru persoane, inculpații așa încât cerința, sub aspect numeric este îndeplinită. Se mai arată că probele administrate în cauză au dovedit nu numai contribuția efectivă a fiecărui inculpat la comiterea activității infracționale, dar și apartenența lor necondiționată la gruparea organizată și coordonată de inc. F.M.

Sub aspectul probațiunii, parchetul arată că faptele sunt dovedite cu declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor P.P.L., M.A., P.C., A.D. și P.E. (f. 11-41 u.p. vol. l).

În ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. - reținută prin rechizitoriu în sarcina inc. C.F. și F.M. și pentru care instanța a apreciat că se impune achitarea inculpaților, din probele administrate nerezultând lipsa consimțământului părții vătămate la intrarea în locuință a inculpaților, parchetul arată în motivele de apel, se arată că textul art. 192 alin. (2) C. pen. cere ca pătrunderea să fie efectuată fără drept, adică abuziv, fără nici o justificare legală (a se vedea Trib. jud. Constanta d.p. 134/2002, Dreptul nr. 15/2003, p. 73) și de asemenea, se cere ca pătrunderea să se facă fără consimțământul persoanei care folosește locuința, lipsa consimțământului rezultând din materialitatea faptei. Se mai arată că declarația părții vătămate se coroborează cu declarația martorilor M.A., P.C., A.D., P.P.L. Se mai arată că starea de temere a părții vătămate reiese și din discuțiile telefonice pe care aceasta Ie-a avut în perioada respectivă cu terțe persoane. În contextul acestor împrejurări parchetul arată că se poate discuta decât despre consimțământul viciat al părții vătămate la pătrunderea în locuință a inculpaților. De altfel, se arată că chiar instanța reține că în data 17 iulie 2006 inc. F.M. după ce a intrat în locuința părții vătămate a făcut amenințări la adresa acesteia și a familiei părții vătămate și că acțiunile inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective a infr. de șantaj, situație în care apreciem că se impunea reținerea față de acest inculpat a formei continuate a infracțiunii de șantaj, făcându-se aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privește infr. de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. pentru care instanța a pronunțat o soluție de condamnare a inc. M.D., C.F., F.M. și B.l., parchetul arată în motivele de apel că este de observat că deși a fost reținută vinovăția celor patru inculpați pentru săvârșirea faptei, instanața a omis să facă aplic. disp. 75 lit. a) C. pen. hotărârea pronunțată fiind nelegală și sub acest aspect.

Cu privire la motivele de netemeinicie, parchetul arată în motivele de apel că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acestuia, cu alte cuvinte, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte și respectiv, durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte și cum criteriile generale de individualizare sunt expres indicate de legiuitor în cuprinsul art. 72 C. pen., orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei afectează temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești de condamnare.

Se arată în motivele de apel că la individualizarea pedepselor, instanța nu a evaluat corespunzător gravitatea faptelor comise, persoana inculpaților și nici împrejurările în care aceștia au comis faptele, implicând acestora pedepse orientate spre minimul special prevăzut lege. Sub un prim aspect, precizează este de remarcat că nici unul dintre inculpați nu a recunoscut săvârșirea faptelor, instanța fiind obligată să se raporteze și la conduita procesuală a inculpaților. Mai mult, în ce îl privește pe inc. S., se arată că există date că acesta a încercat împiedicarea aflării adevărului, prin Intermediul martorei H.M., încercând să influențeze depoziția unor martori în cauză, iar în privința inc. F.M., este de observat că acesta a exercitat presiuni asupra părții vătămate, reținându-se chiar ca temei al arestării disp. art. 148 lit. e) C. proc. pen.

Se mai arată în motivele de apel ale parchetului că nu este de neglijat nici numărul faptelor pentru care instanța a reținut vinovăția inc. S.E., C.F. și M.D. și natura infracțiunilor caracterizate prin violență, cât și caracterul organizat al activității infracționale desfășurate de inculpați pericolul social al infr. prev. de art. 323 C. pen. rezultând din însăși constituirea și inițierea asocierii al cărei scop era săvârșirea de fapte penale. De remarcat este și perseverența infracțională a inc. C. și M., aceștia făcându-se vinovați de săvârșirea unor infracțiuni în perioada 1998-2002 cât și în cursul anului 2006.

Parchetul a apreciat că instanța, prin individualizarea pedepselor aplicate inc. F.M. și B.I. a ignorat gravitatea deosebită a faptei comisă de aceștia împreună cu inc. C.F. și M.D. asupra părții vătămate P.P. - prin exercitarea de mai multe ori a violențelor fizice și psihice și prin amenințarea sa și a familiei sale - violențe și amenințări care au fost de natură a crea părții vătămate temerea că pe viitor inculpații urmează să-și materializeze acțiunile infracționale, în cazul în care nu le-ar satisface cerințele,

Față de aceste motive, se apreciază că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege în cazul inc. S.E., C.F. și M.D., și respectiv suspendarea executării pedepselor în cazul inc. F.M. și B.I. nu sunt de natură să atingă dublul scop al pedepsei, preventiv și educativ.

În speță, consideră că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul temeiniciei și legalității de procurorul sef al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, procuror care a efectuat mai multe acte de urmărire penala in dosar, respectiv luarea declarației părților vătămate P.P. (vol. l pag. 14-18) și C.T. (vol. II, pag. 39), audierea martorilor M.A.F. (vol. l, pag. 28-30), R.P. (vol. II pag. 5), l.M. (vol. II, pag. 18), M.A. (vol. II, pag. 21), C.A. (vol. II, pag. 28), I.M. (vol. II, pag. 40), V.D. (vol. II, pag. 8), a emis dispoziții de conexare și a întocmit acte de delegare a competenței către organele de cercetare penală ale poliției (vol. l, pag. 101), a certificat conținutul convorbirilor telefonice interceptate (vol. l, pag. 104).

În acest context se arată că este evident faptul că verificarea rechizitoriului a fost făcută în condiții neprocedurale, de către un procuror care practic și-a verificat propria activitate și a considerat că este temeinică și legală, în loc ca această verificare să fi fost făcută potrivit prevederilor art. 264 C. proc. pen., de procurorul ierarhic superior.

Prin urmare, rechizitoriul fiind actul de sesizare a instanței de judecată, consideră că orice nelegalitate privitoare la acest aspect atrage nulitatea absolută a actului, conform prevederilor art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., astfel încât apreciază că în mod greșit a fost respinsă excepția nulității absolute a actului de sesizare a instanței, cu consecința directă a trimiterii cauzei la parchet pentru refacerea actului întocmit în condiții nelegale.

De asemenea, se arată în motivele de apel că tot în mod neîntemeiat a fost respinsă și excepția nulității absolute invocată cu privire la lipsa procurorului abilitat la judecarea cauzei, pe parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe participând la ședințele de judecată, în mod succesiv, atât procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, cât și procurori din cadrul Parchetului de pe lână Tribunalul Arad.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 131/2006, "procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac, în cauzele în care D.I.I.C.O.T. a sesizat instanțele de judecată, punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii D.I.I.C.O.T. încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct".

Se arată că legea exceptând posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanțe să mai participe la judecarea cauzei în fond în cazurile în care procurorii D.I.I.C.O.T. decid să participe în mod direct, după ce în speța de față s-a prezentat în ședință procurorul D.I.I.C.O.T. nu mai putea opera delegarea de competență în favoarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și aceștia din urmă nu mai puteau participa la judecarea cauzei.

Solicită a se observa că în cauză procurorul D.I.I.C.O.T. (M.C.H.) nu doar a înștiințat instanța, ci chiar a participat efectiv la unele dintre ședințele de judecată în fața Tribunalului Arad, or art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 nu prevede posibilitatea ca procurorul D.I.I.C.O.T. să mai revină asupra deciziei sale, în continuare acesta fiind obligat să participe la judecarea cauzei, nemaioperând delegarea legală de competență în favoarea procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă instanță.

Dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 cuprinzând o normă procedurală, aceasta este de strictă interpretare, iar participarea unui procuror necompetent material la judecarea cauzei în fond echivalează cu lipsa procurorului cu ocazia efectuării actului procesual.

Apreciază că, nefiind respectate dispozițiile legale referitoare la participarea procurorului, atât actele de cercetare judecătorească întocmite în mod nelegal cât și hotărârea primei instanțe sunt lovite de nulitate absolută, conform prevederilor art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Sub același aspect înțelege să invoce și excepția nulității apelului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, parchet care nu mai era abilitat să exercite calea de atac împotriva hotărârii judecătorești date într-o cauză în care nu avea competența de a participa, nemaioperând delegarea de competență prevăzută în partea introductivă a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004.

Pe fondul cauzei, referitor la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (art. 323 C. pen.), inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând niciodată vreo asociere între mine și ceilalți inculpați în scopul săvârșirii vreunei infracțiuni.

Arată că această infracțiune presupune un acord prealabil între făptuitori și una sau mai multe infracțiuni program pentru care asociații gândesc un plan amănunțit cu privire la modul de desfășurare a activităților infracționale (a se vedea în acest sens T.T. - Drept penal. Parte specială, pag. 478 și urm., V.D. ș.a. - Explicații teoretice, vol. IV, pag. 689 și urm.) și din însăși modul de expunere a faptelor în rechizitoriu rezultă că în raport de prima faptă pretins săvârșită în anul 1998 (pct. 1 lit. a)) din rechizitoriu) și următoarele fapte pretins săvârșite după 3 ani, în perioada februarie - aprilie 2001, (pct. 1 lit. b) - f) din rechizitoriu) și apoi în august 2002 (pct. 1 lit. g)) din rechizitoriu) nu există o continuitate a activității vreunei grupări, nimeni neputând avea reprezentarea în anul 1998 a lipsurilor în gestiune sau a sustragerilor de piese sau combustibili, ce urmau a se săvârși în viitor de către persoanele pretins vătămate, audiate sub o altă identitate în prezenta cauză.

Nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de asociere, de lipsire de liberate, inculpații M.D. și C.F. arată că în mod greșit au fost respinse excepțiile nulității absolute a rechizitoriului cea a lipsei procurorului abilitat să participe la judecată, că nu se fac vinovați de săv.infracțiunii de asociere (art. 323 alin. (1) C. pen.) lipsire de liberate (art. 189 alin. (2) C. pen.) și șantaj (art. 194 alin. (1) C. pen.) inculpatul B.I. solicită achitarea pentru infracțiunea de șantaj; partea vătămată P.A. consideră nelegală soluția de achitare a inculpaților S.N. și V.A., aceștia fiind vinovați.

Prin Decizia penală nr. 92/ A din data de 21 august 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus următoarele:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpații F.V.M. și B.I. și de către partea vătămată P.A. împotriva sentinței penale nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 9119/108/2006.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ce-l privește pe inculpatul S.N. împotriva sentinței penale nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 9119/108/2006.

A desființat sentința penală apelată în privința inculpatului S.N. și rejudecând cauza:

În temeiul art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul S.N., fiul lui T. și A., la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul art. 82 C. pen. stabilește termen de încercare de 5 ani pe seama inculpatului, iar în temeiul art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpații C.F.T., M.D. și S.E. împotriva aceleiași sentințe penale pe care o desființează în privința acestor inculpați și rejudecând:

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul S.E. la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la patru pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi și pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul M.D. la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe același inculpat la patru pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În temeiul art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 11).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi și pedeapsa rezultantă, inculpatul M.D. urmând a executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul C.F.T., fiul lui T. și S., la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la patru pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a)-d)).

În temeiul art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. 11).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi și pedeapsa rezultantă, inculpatul C.F.T. urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților C.F.T., M.D., iar în temeiul art. 381 C. proc. pen și art. 88 C. pen. a dedus în continuare starea de arest a inculpaților din data de 22 iulie 2008 la zi.

A menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate și respinge celelalte motive de apel formulate de inculpații apelanți C.F.T., M.D. și S.E. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații apelanți F.V.M. și B.I. și partea vătămată P.A. la plata sumei de 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile de nulitate absolută invocate referitoare la neparticiparea procurorului D.I.I.C.O.T. la toate termenele de judecată și neîndeplinirea obligațiilor impuse de art. 264 C. proc. pen. În ceea ce privește îndeplinirea unor acte de procedură de către procurorul șef al Biroului Teritorial Arad din cadrul D.I.I.C.O.T. care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, instanța de apel apreciază întemeiată soluția primei instanțe prin care s-au respins excepțiile invocate. În privința participării procurorului D.I.I.C.O.T. doar la unele din termenele de judecată acordate, instanța de apel apreciază că aceasta nu este de natură să ducă la concluzia nulității absolute a hotărârii atacate întrucât legea nu prevede obligativitatea participării la soluționarea cauzei a procurorului D.I.I.C.O.T. pe de o parte, iar pe de altă parte nu se prevede expres că odată manifestată intenția de a lua parte la soluționarea cauzei devine obligatorie participarea la toate termenele de judecată ale cauzei, fiind posibilă prezența sa doar la unele din termenele de judecată atunci când interesul cauzei o cerea. În privința confirmării rechizitoriului de către procurorul șef al D.I.I.C.O.T. care a efectuat și unele din actele de urmărire penală indicate în motivele de apel, instanța de apel reține că aceste acte de urmărire penală îndeplinite nu au fost de natură să conducă la concluzia că procurorul și-a format convingerea cu privire la temeinicia acuzațiilor aduse inculpaților și astfel nu ar mai putea efectua un examen obiectiv cu privire la întreg materialul de urmărire penală și că astfel obiectivitatea sa ar fi pusă la îndoială.

Instanța de apel își însușește întrutotul starea de fapt reținută de prima instanță în privința inculpaților S.E., M.D., C.F., F.V., B.I. și V.A. precum și motivarea oferită de prima instanță în legătură cu participarea acestora la comiterea faptelor reținute în actul de sesizare, urmând a se face câteva precizări.

În privința apelului declarat de inculpatul S.E., instanța de apel reține că apărările invocate de acesta în fața instanței de apel au fost ridicate și în fața primei instanțe. Astfel, în sarcina inculpatului S. se reține constituirea grupului infracțional în cursul anilor 1998 - 2002 din care făceau parte și inculpații M.D. și C.F. și la care au aderat ocazional inculpații V.A. și S.N. și care au comis un număr de patru infracțiuni de lipsire de libertate descrise la pct. 1, lit. a) - d) din rechizitoriu comise asupra unor angajați ai inculpatului S. care au fost depistați sustrăgând diverse bunuri din societate și care, prin acțiunea angajaților aceluiași inculpat, respectiv inculpații M. și C., ajutați fiind de către ceilalți inculpați în mod sporadic, au fost sechestrați și obligați la a întocmi diverse declarații prin care să recunoască activitatea ilicită comisă. Astfel, în data de 09 octombrie 1998 partea vătămată P.A. a fost introdusă în birou, supus la violențe fizice de către ceilalți inculpați, privat de libertate și obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca D. Probele administrate au demonstrat că inculpații S.N., V.A. și M.D. au plecat la locuința părții vătămate P.A. pentru a lua autoturismul care nu fusese folosit de mai mult timp. Se impune precizarea că partea vătămată P. a fost obligată să redacteze contractul de vânzare-cumpărare prin care se obliga să înstrăineze autoturismul inculpatului C.F. cu prețul de 2.000 mărci germane, în realitate partea vătămată neprimind nici un ban, fapt ce dovedește caracterul pur formal al contractului încheiat. La domiciliul părții vătămate, partea vătămată a urcat în apartament, însoțită de inculpatul S.N., revenind cu cheile, actele autoturismului și un cablu de alimentare cu care au pornit mașina. Inculpatul S. este cel care a completat în actul de vânzare-cumpărare încheiat seria sașiului și motorului autoturismului, cu acea ocazie partea vătămată predându-i inculpatului V.A. și suma de 450.000 lei aparținând firmei, sumă pe care acest inculpat a predat-o contabilului societății, G.V.

Această stare de fapt este dovedită nu doar de depozițiile părții vătămate, ci și de declarațiile date de martorii H.N., H.G., B.I., G.V., P.V. Cu privire la persoanele care au fost de față la agresarea părții vătămate P.A., instanța va avea în vedere declarația dată de inculpatul V.A. (vol. V fila 123 dosar u.p.), care arată că martori oculari au fost inculpații S., C., M., S. și contabilul G.V., același inculpat arătând câ a asistat la o discuție telefonică pe care o purta inculpatul S. și care se lăuda că „l-a rezolvat pe P.A.", iar la nelămurirea inculpatului V. cu privire la afirmațiile inculpatului S. i-a fost comunicat de către acesta că partea vătămată a fost sechestrată până când a predat mașina în contul prejudiciului cauzat societății inculpatului S. Același inculpat declară că și-a dat seama că partea vătămată a fost bătută de către inculpații S., C., S. și M. pentru a renunța la mașină. Această declarație a fost dată de către inculpatul V. la data de 07 noiembrie 2006 în prezența apărătorului ales al acestuia, care a semnat declarația.

Dovada că partea vătămată P.A. a fost supusă agresiunii o reprezintă și raportul medico-legal și completarea acestuia din 13 octombrie 1998, respectiv 09 decembrie 1998 - fila 220 vol. I dosar u.p., care concluzionează că partea vătămată are nevoie de 10-12 zile îngrijiri medicale.

Starea de fapt prezentată de către inculpați, în sensul că autoturismul marca D. urma să fie achiziționat de către inculpatul C. care l-a acea dată făcea naveta, nu este susținută de probele administrate, condiție în care chiar inculpatul C. a recunoscut la audierea sa de către procurorul militar că suma de bani nu a fost achitată (fila 223, vol. l dosar u.p.). Atât inculpatul C.F. cât și inculpatul M., audiați fiind în Dosarul nr. 1920/P/1998 al Parchetului Militar Teritorial Timișoara, au făcut referire la prezența inculpatului S. în biroul inculpatului S. în momentul discuției cu privire la vânzarea de către partea vătămată P.A. a autoturismului marca D. Martorul M.A. - fila 236 vol. l dosar u.p. - arată că a fost director comercial la firma SC B. aparținând inculpatului S. și știe că partea vătămată P. a fost șeful punctului de lucru din Brăila, perioadă în care a vândut motorină și cauciucuri, creând prejudiciu firmei inculpatului și fiind de acord că „înstrăineze mașina în favoarea firmei". Prin urmare, în mod indirect acest martor face referire la starea de fapt descrisă, respectiv obligarea părții vătămate la a-și preda autoturismul către inculpatul S. în contul minusului în gestiune creat, urmare activității sale de înstrăinare a cauciucurilor și motorinei. Mai mult decât atât, acest martor, prezent potrivit propriei declarații, la discuția avută de inculpat cu partea vătămată, a arătat disponibilitatea părții vătămate în a-și preda autoturismul său și declarația întocmită de bună voie cu acea ocazie și prin care a recunoscut faptele de care era acuzat. Martorul G.V., audiat fiind Ic data de 16 octombrie 1998, arată că partea vătămată P. a recunoscut că a vândut motorina și a încercat să obțină clemență, propunând că pentru recuperarea pagubei să pună la dispoziția firmei inculpatului S. autoturismul marc; D. întocmind în acest sens și un act de vânzare-cumpărare, martorul fiind de față la discuția avută. La toată această discuție a participat și inculpatul S.N. care, fiind prieten cu inculpatul S., a venit la biroul acestui îmbrăcat fiind în uniformă de polițist, fapt ce a dus la o accentuare a temerii în conștiința părții vătămate P.A. și o aparența de legalitate data demersului inculpaților.

Instanța de apel își însușește concluziile primei instanțe cu privire la vinovăția inculpaților S.E., M.D. și C.F. la săvârșirea faptei descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal. În mod corect prima instanță nu a reținut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate P.A., câtă vreme nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv a deposedării părții vătămate P.A. de buletinul de identitate, faptă presupusă a fi comisă de către inculpatul S. În acest sens, instanța de apel va reține declarațiile contradictorii date de către partea vătămată cu privire la sustragerea buletinului de identitate aparținând părții vătămate, cert fiind împrejurarea că partea vătămată a avut acel buletin asupra sa în momentul în care geanta i-a fost răsturnată pe masă, moment în care conținutul acesteia a fost supus vederii, dar nici una din probele administrate nu conduc la concluzia însușirii acestui document de identificare, fiind greu de identificat și rațiunea pentru care inculpatul S. ar fi avut un asemenea interes.

În mod corect s-a dispus achitarea pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni și a inculpatului S.N., activitatea acestuia constând în deposedarea părții vătămate de cheile și actele autoturismului în condițiile profitării de starea de temere, a acesteia, deoarece însăși depozițiile părții vătămate cu privire la această stare de fapt sunt contradictorii. Într-o primă declarație, partea vătămată arată că inculpatul S. avea cheile autoturismului de la firmă și a căutat prin sertar actele acestuia, ulterior arată că inculpatul S. i-a cerut pe un ton imperativ să-i predea cheile și actele iar apoi, căutând în dulap le găsește, pentru ca ulterior să arate că inculpatul a luat cheile de pe noptieră și a deschis dulapul observând actele mașinii care erau la vedere. Pentru a fi întrunite elementele constitutiv e ale infracțiunii de tâlhărie este necesar ca activitatea materială de însușire a bunului altuia, respectiv furtul, să fie urmat de întrebuințarea de violență sau amenințări, ori din probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța de apel nu reține executarea unor asemenea activități care să fie de natură să conducă la reținerea infracțiunii. În speță, activitatea inculpatului este redusă la contribuția avută de acesta la momentul deplasării părții vătămate la locuința sa pentru a lua cheile și actele autoturismului, astfel că s-a scurs un interval relativ mare de timp de la exercitarea agresiunilor, care au avut loc la sediul firmei inculpatului S. și până la momentul în care se reține activitatea ilicită a inculpatului S.

În mod corect s-a dispus achitarea inculpatului V.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate P.A., în sarcina căruia se reține deposedarea părții vătămate de suma de 450.000 lei. Instanța de apel își însușește motivarea primei instanțe - fila 58-59 cu privire la neconcordanța declarațiilor părții vătămate cu privire la persoana care și-ar fi însușit această sumă de bani, precum și împrejurarea că acestea nu se coroborează cu depozițiile celorlalte părți audiate, cu atât mai mult cu cât predarea acestei sume de bani a avut loc la un interval mare de timp de la agresiunile exercitate asupra părții vătămate de către inculpați la sediul firmei, respectiv după părăsirea acestei locații, ajungerea la domiciliul părții vătămate și încercarea de pornire a autoturismului. Se impune precizarea că audiați fiind în fața procurorului militar, inculpații și martorul G.V. au făcut referire la suma de bani primită de la partea vătămată, bani pe care contabilul societății i-a înregistrat în actele contabile ale firmei, dându-le destinația de decont cheltuieli, ceea ce duce la concluzia logică că aceste sume de bani erau deținute în mod ilegal de către partea vătămată P.A. și că acestea erau ale firmei. Din actele și probele administrate, nu a rezultat că activitatea de agresare a părții vătămate de către inculpații menționați a fost făcută în vederea deposedării acesteia de suma de 450.000 lei, ci lipsirea de libertate a avut o cu totul altă cauză și anume, conduita părții vătămate de a vinde bunurile societății inculpatului S. și a-și incasa sumele de bani astfel obținute.

Prin urmare, cu privire la fapta de lipsire de libertate reținute la pct. 1 lit.

a) din rechizitoriu, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpaților C., S., M., dar în mod greșit a dispus achitarea inculpatului S., a cărui activitate infracțională anterior descrisă se circumscrie elementele constitutive ale infracțiunii în varianta agravantă. Inculpatul S. s-a prezentat la sediul societății inculpatului S. îmbrăcat în uniformă de polițist și a participat la activitatea de lipsire de libertate a părții vătămate P.A. Partea vătămată P.A. a dat declarații contradictorii cu privire la participarea inculpatului S. la acțiunea ilicită a inculpaților M., C.

și S., dar a fost constant în a declara că prezența inculpatului S. a creat în conștiința sa un sentiment de temere accentuată, inculpatul fiind cel care l-a lovit și ulterior l-a stropit cu apă pentru a-și reveni. În mod constant partea vătămată declară că a fost constrâns de către inculpatul S. să dea o declarație despre sustragerile de motorină, acest inculpat obligându-l la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul său. Indiferent de momentul în care partea vătămată descrie că au avut loc agresiunile inculpatului S., declarațiile sale fiind contradictorii în acest sens, este în afara oricărei îndoieli că inculpat S.N. a exercitat violențe asupra sa.

În condițiile în care a avut loc întreg eveniment, partea vătămată fiind singur în biroul inculpatului S. în care se mai aflau și inculpații M. și C., este greu de solicitat părții vătămate să redea cu exactitate și claritate modalitatea în care s-au exercitat agresiunea asupra sa, precum și persoanele care în diversele momente cât partea vătămată a fost sechestrată, au lovit-o. De altfel, în declarațiile succesive luate părții vătămate, aceasta a fost constantă în a declara că inculpatul S.N. exercitat violențe fizice asupra părții vătămate și a contribuit la redactarea contractului de vânzare-cumpărare și la întocmirea declarației prin care partea vătămată recunoștea sustragerile din firmă.

Despre agresiunea exercitată către inculpatul S.N., declară și martorul G.V., fără ca acesta poată preciza exact momentul în care inculpatul S. a exercitat violențe asupra părții vătămate. Depozițiile părților audiate au fost contradictorii în privința vestimentației purtate de către inculpat, inculpații și o parte din martori precizează că acesta s-a prezentat la sediul firmei B. aparținând inculpai S. în costum, în timp ce martorii sub altă identitate au făcut referi la vestimentația de polițist purtată de inculpat.

Instanța de apel reține că inculpatul S. s-a prezentat la sediul societății, fără însă a purtat vestimentația specifică funcției sale, urmând astfel a se da eficiență chiar declarației date de către partea vătămată P.A., care arată că despre inculpatul S. a aflat ulterior că este polițist și că acesta s-a prezentat la sediul firmei inculpatului S., la sfârșitul programului, îmbrăcat în civil.

Prin urmare, reținând vinovăția inculpatului S.N. la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu, instanța îl va condamna pe inculpat, potrivit acestei încadrări juridice reținută în actul de sesizare al instanței.

În privința cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului S.N., se vor avea în vedere criteriile generale de individualizarea judiciară a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Fapta comisă de inculpat prezintă pericol social întrucât aduce atingere relațiilor sociale referitoare la libertatea de mișcare a pârtii vătămate și respectarea dreptului acesteia de a se deplasa în mod liber. În privința persoanei inculpatului, instanța va reține contribuția inculpatului la săvârșirea faptei, împrejurarea că la momentul comiterii activității infracționale era polițist, având atribuții de depistarea a conduitelor ilicite ale cetățenilor, iar prin fapta comisă a încălcat încrederea acordată de societate. În ceea ce privește circumstanțele care atenuează răspunderea penală, instanța de apel va reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită conformă respectării valorilor sociale anterior comiterii faptei, impunându-se reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen.

Inculpații M., C. și S. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate, martorul sub altă identitate R.P., care intenționa să deschidă o firmă concurentă cu cea la care își desfășura activitatea și care era condusă de inculpatul S., sens în care a fost introdus într-o încăpere aparținând inculpatului S., lipsit de libertate, amenințat și obligat să dea o declarație, în sensul că nu va mai desfășura activitate similară în domeniul vânzărilor de piese auto. În același mod se reține de către prima instanță că au participat inculpații și în perioada februarie - aprilie 2001 în dauna părților vătămate, martori sub altă identitate, V.D.

și A.N. Probele administrate au condus la concluzia că în timp ce inculpatul S. purta un pistol la curea, inculpații M. și C. au exercitat violențe fizice și psihice asupra celor trei părți vătămate menționate, și care la momentul respectiv erau angajați ai departamentului „Piese auto" din societatea aparținând inculpatului S. Probele administrate au dus la concluzia că cei trei angajați ai societății, fiind acuzați că au prejudiciat societatea prin vânzări ilicite, au fost sechestrați mai multe ore în birourile firmei, în mod ilegal, faptă ce a avut ca urmare încălcarea libertății de mișcare potrivit propriei voințe. împrejurarea că acești martori sub altă identitate au prejudiciat societatea în diferite feluri, în special prin furturi, nu îndreptățea inculpații la exercitarea unor asemenea restrângeri ale libertății de mișcare, în condițiile în care inculpatul S., considerându-se prejudiciat, avea la îndemână posibilitatea de a se adresa organelor judiciare abilitate să ia măsuri împotriva persoanelor acuzate de comiterea furturilor din societate și nicidecum, să-și facă dreptate singur.

Toate aceste persoane a căror libertate a fost îngrădită prin acte de violență exercitate asupra lor, au fost obligate să dea declarații prin care recunoșteau sustragerile efectuate. Împrejurarea că împotriva acestor părți vătămate s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, nu duce la concluzia că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate, fapte comise de către cei trei inculpați, ci, dimpotrivă, confirmă atitudinea manifestată de către patronul firmei, inculpatul S., în momentul în care a aflat că este furat de către angajații săi.

Inculpatul S. avea obligația de a lăsa organele abilitate să-și facă datoria prin antrenarea răspunderii penale ale părților vătămate din prezentul dosar, și nicidecum să efectueze o justiție paralelă, conform propriilor reguli. Nu în ultimul rând, este de amintit ora la care inculpatul S. a înțeles să convoace părțile vătămate a căror activitate ilicită a fost constatată, respectiv ora 18,00-19,00, după încheierea programului de lucru, fapt ce duce la concluzia că intenția sa a fost aceea de a desfășura activitatea de lipsire de libertate în condiții de confidențialitate și de a nu permite altor persoane să ia cunoștință de intențiile sale.

Instanța de apel nu apreciază că în cauză există vreo nulitate în privința audierii părților vătămate ca martori sub altă identitate, în condițiile în care inculpații erau cunoscuți în comunitatea locală ca fiind persoane violente, practicante a artelor marțiale și care se bucurau de o anumită recunoaștere a caracterului violent și conflictelor în care erau implicate. Aceste aspecte reies și din impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice privarea de libertate a inculpaților la momentul luării acestei măsuri, fapt ce duce la concluzia că starea de pericol la care face referire art. 2 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 682/2002 este realizată.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților C.M. și S. pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în varianta agravată, fapte menționate la pct. 1 lit. b) - d) din rechizitoriu.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. b) din rechizitoriu în dauna părții vătămate, martor sub altă identitate R.P., se reține în sarcina inculpatului S.E. săvârșirea și a infracțiunii de violare de domiciliu constând în aceea că inculpatul S. a percheziționat locuința acesteia, iar inculpatul a arătat că a avut acordul numitului C.O. de a se deplasa la domiciliul său, ocazie cu care materialele firmei i-au fost predate de bună voie.

Din probele administrate rezultă că inculpatul S., împreună cu fratele său și numiții B.N., C.O. și M.A., s-au deplasat la locuința martorului sub altă identitate R.P. și inculpatul S. împreună cu fratele său au căutat în locuință, în timp ce ceilalți au rămas în hol. Această activitate a avut loc după lipsirea de libertate exercitată asupra părților vătămate, iar deplasarea inculpatului S. la locuința martorului sub altă identitate R.P., a avut ca scop convingerea inculpatului S. că la locuința angajatului său se află dovezi că acesta desfășoară o activitate concurentă și astfel îi creează prejudicii. Probele au dus la concluzia că în locuință au intrat doar inculpatul S. și fratele său și că nu există dovezi că martorul R.P. nu a fost de acord cu prezența inculpatului S. în locuința sa, sau că acesta a avut consimțământul viciat în momentul în care a permis accesul inculpatului la domiciliu. Faptul că anterior deplasării la locuința martorul a fost lipsit de libertate, nu duce la concluzia că nu și-a exprimat acordul pentru a pune locuința la dispoziția inculpatului, având posibilitatea de a se opune intrării în locuință, având în vedere numărul egal de forțe și intervalul de timp scurs de la anterioara sechestrare.

În mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în dauna părții vătămate, martor sub altă identitate V.D., în condițiile în care declarațiile acestuia prin care reclamă folosirea acelorași manopere cu faptele descrise la pct. b, c, d din rechizitoriu, sunt singulare.

Depozițiile martorului sub altă identitate sunt contradictorii în privința modului în care a fost luat de pe stradă și obligat să meargă la sediul firmei, în timp ce într-o primă fază declară că a fost obligat de către inculpații S., M. și C. și transportat la sediul firmei inculpatului S. împotriva voinței sale, ulterior declară că s-a urcat în mașină de bună voie, fără ca asupra lui să se exercite vreo constrângere. La baza unei condamnări a inculpaților nu poate sta declarația martorului H.N. - fila 37 vol. III dos. u.p. - care arată că are cunoștință că un șofer de la firmă a fost bătut de către inculpatul S., fără însă a preciza numele acestuia, sau a-l descrie.

Mai mult decât atât, martorul C.C. arată că nu are cunoștință de existența unor acțiuni violente îndreptate împotriva angajaților firmei B. și, prin urmare, declarația martorului sub altă identitate V.D. nu se coroborează cu alte probe. Este ciudată depoziția părții vătămate, care arată că a fost introdus în biroul inculpatului și ținut împotriva voinței sale de către două persoane pe care ulterior Ie-a recunoscut ca fiind inculpații M. și C. și despre care afirmă că „purtau cagule pe față, erau bine făcuți" și care au exercitat amenințări asupra sa, legându-l cu o sfoară de scaun.

În condițiile în care bărbații care l-au amenințat purtau cagule pe față, era imposibil ca partea vătămată să-i recunoască pe inculpații M. și C., decât în situația în care în cursul urmăririi penale cele două fotografii au fost singurele care i-au fost prezentate. Referirile generale făcute de martorul sub altă identitate I.M. la „audierea" mai multor angajați ai societății B. de către patronul acesteia, inculpatul S., în prezența inculpaților M. și C., nu conduce în mod automat la prezumarea efectuării de acte de lipsire de libertate, sau exercitarea de violențe sau amenințări asupra vreunui angajat.

De altfel, această parte vătămată arată că inculpatul S. i-a explicat care sunt nemulțumirile sale în mare parte dintre acestea fiind întemeiate, astfel că instanța de apel își însușește punctul de vedere exprimat de către prima instanță cu privire la inexistența faptei. Aceeași stare de fapt, respectiv deplasarea inculpatului S. însoțit de celelalte părți vătămate la domiciliul martorului V.D. este reținută ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, faptă comisă de către inculpatul S., dar instanța apreciază ca și în cazul prezentat anterior, al părții vătămate R.P., că persoanele în a căror locuință s-a pătruns, și-au exprimat consimțământul în mod indirect și au permis neconstrânși accesul în locuință a inculpatului S., lipsirea de libertate ca activitate materială anterioară, neavând legătură directă cu prezența inculpatului S. în locuința martorului sub altă identitate.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. g) din rechizitoriu, în dauna părții vătămate C.T., în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpaților S., M., C., pentru această faptă și care se reține că ar fi constat în chemarea de către inculpatul S. a părții vătămate C., în prezența inculpaților M. și C. și a numitului B.D. la sediul firmei B. și propunerea făcută de a i se trece în cartea de muncă salariul minim pe economie, ofertă refuzată de către partea vătămată. În declarațiile succesive date de către partea vătămată, aceasta nu poate preciza cu exactitate care din cei doi inculpați a exercitat agresiuni asupra sa, bănuindu-l pe inculpatul M., datorită firii sale mai impulsive. Instanța de apel apreciază că în lipsa unor probe clare de vinovăție și în lipsa unei depoziții ferme și conforme cu realitatea, nu se poate proceda la reținerea agresiunii, în condițiile în care chiar partea care pretinde că a fost supusă unor asemenea manopere are o atitudine oscilantă și nu oferă dovezi solide.

Este cert că între partea vătămată, angajat la B. și inculpatul S., administrator al societății, exista un conflict de muncă, firma B. fiind amendată contravențional cu suma de 50.000.000 lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în urma sesizării făcute de către angajatul C.T. care era suspectat de către inculpatul S. de sustragerea unor bunuri din firmă. Partea vătămată arată că urmare a sesizării efectuate, a fost invitat de către inculpatul S. la firmă, ocazie cu care asupra sa s-au exercitat agresiuni, „iar unul dintre indivizi, respectiv D., s-a ridicat și l-a lovit cu pumnul în barbă", ceea ce a dus la căderea sa la pământ, devenind inconștient.

Declarația părții vătămate se coroborează cu certificatul medico-legal emis de către Serviciul de Medicină Legală Arad din data de 06 august 2002 și din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 3- 4 zile îngrijiri medicale. Această stare de fapt este confirmată și de martorul sub altă identitate I.V. care arată că după ce numitul C.T. a intrat în biroul inculpatului S. s-au auzit zgomote de lovituri de palme și pumni, după eveniment remarcând că numitul C. prezenta urme de violențe, iar din nas îi curgea sânge.

Martorii propuși de către inculpați spre audiere arată că au fost prezenți la discuția dintre inculpatul S. și C.T. căruia i s-a solicitat să predea gestiunea și să plece din firmă, discuțiile fiind aprinse datorită temperamentului coleric al celor doi. Chiar și partea vătămată C.T., reaudiat în fața instanței, a avut dubii cu privire la prezența inculpatului C. la incident, astfel încât acest dubiu va profita inculpatului. Deși inculpatul M. nu recunoaște agresarea părții vătămate, acest lucru este dovedit de depozițiile martorilor I.M., I.V., de certificatul medico-legal, astfel încât elementul material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj și care constă într-o activitate de constrângere, realizată prin acțiuni violente cu scopul de a-i crea părții vătămate o temere și de a o determina să facă ceva, nu s-a realizat.

În cauză, s-ar fi putut pune problema săvârșirii infracțiunii de lovire de către inculpatul M. asupra părții vătămate C.T., cu respectarea condițiilor ce vizează antrenarea răspunderii penale, cu referire la termenul de introducere a plângerii prealabile. În mod corect prima instanță s-a pronunțat exclusiv cu privire la faptele reținute în actul de sesizare al instanței și nu a procedat la schimbarea de încadrare juridică, așa cum se arată de către procuror în motivele de apel - fila 9 - câtă vreme partea vătămată nu și-a manifestat o asemenea intenție, iar rolul judecătorului este acela de a păstra o atitudine echidistantă față de părțile din proces, în vederea corectei soluționări a cauzei.

În mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpaților S., M. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de către infracțiuni, faptă prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. și a dispus achitarea inculpaților S. și V. pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, pentru considerentele ce vor fi prezentate:

Din probele administrate în cauză și prezentate la analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor de lipsire de libertate în dauna angajaților B. condusă de inculpatul S., rezultă fără dubii că inculpații S., C. și M. au inițiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B. În scopul de a agresa, șantaja și priva de libertate angajați ai societății care au adus prejudicii firmei și cu scopul de a facilita anchetele administrative și recuperarea prejudiciilor. În cadrul acestei asocieri infracționale, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpaților S., C. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate a părții vătămate P.A., asupra căruia inculpații au exercitat violențe fizice și psihice cu scopul de a determina partea vătămată să recunoască faptul că a prejudiciat firma B., iar pentru recuperarea prejudiciului a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului părții vătămate. Din probele administrate nu se poate reține că activitatea inculpaților S. și V. se subscrie aderării la grupul infracțional, adică exprimării voinței acestor inculpați de a face parte din grupul de persoane între care s-a înfăptuit asocierea. Activitatea ilicită a inculpatului S. în privința părții vătămate P.A. a fost anterior descrisă, iar instanța de apel apreciază că aceasta fiind unica prezență dovedită a inculpatului la sediul firmei B., nu se poate concluziona că a aderat sau sprijinit în vreun mod asocierea inițiată și constituită de inculpații S., M. și C., urmând a se da crezare afirmațiilor sale, potrivit cu care prezența la sediul societății inculpatului s-a datorat relației de prietenie care excede sfera penalului.

În privința inculpatului V.A., activitatea de aderare la un grup infracțional nu se poate deduce din deplasarea sa din dispoziția inculpatului S. la data de 09 octombrie 1998 la un birou de copiat acte de unde a ridicat un formulat tipizat de contract de vânzare-cumpărare, pe care l-a adus la sediul firmei B., contract de vânzare-cumpărare încheiat de către partea vătămată P., prin care acesta își înstrăina autoturismul marca D. către inculpatul C. și deplasarea sa ulterioară la locuința părții vătămate. Activitatea de aderare presupune din punct de vedere al laturii obiective, o acțiune concertată și care are ca scop participarea la activitatea desfășurată de grupul infracțional organizat în vederea aducerii la îndeplinirii a scopurilor sale ilicite și, câtă vreme instanța nu reține că activitatea inculpatului V. ar întruni elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, nu se poate reține incidența art. 323 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului S., instanța de apel apreciază că prima instanță a aplicat acestui inculpat pedepse în contradicție cu dispozițiile art. 72 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale, evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Analizând circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de apel reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale în evidențele cazierului judiciar și că la aplicarea pedepsei trebuie avut în vedere scopul acesteia, așa cum este acesta definit de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea comiterii de noi fapte penale. Luând în considerare toate datele ce caracterizează persoana inculpatului care, anterior săvârșirii faptelor era încadrat în muncă, instanța de apel apreciază că se impune reținerea în favoarea acestuia a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise și pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanță în conformitatea cu dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen. Nu trebuie neglijată și starea prelungită de detenție pe care a petrecut-o inculpatul S.E. și care a reprezentat pentru acesta un semnal de alarmă cu privire la consecințele conduitei ilicite și necesitatea de a-și supune acțiunile principiului respectării normelor de conviețuire socială apărate.

Instanța de apel reține că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților M., C., F. și B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, întrucât din probele administrate a reieșit starea de fapt anterior prezentată. Astfel, declarația martorei M.A. confirmă starea de fapt relatată, aceasta fiind de față la momentul la care inculpații s-au deplasat la restaurantul P. unde se aflau împreună cu partea vătămată, martora surprinzând starea de temere creată părții vătămate, raportată la solicitările inculpaților de a face rost de suma de 20.000 euro pentru eliberarea numitului B.M.

și intervalul de timp acordat părții vătămate pentru a duce la îndeplinire aceste solicitări. Despre agresiunile exercitate asupra părții vătămate au relatat și martorul P.C.B. care a remarcat că partea vătămată șchiopătează și are inflamat obrazul stâng. De altfel, în notele de redare al conținutului convorbirilor telefonice, se desprinde temerea cauzată părții vătămate de solicitarea inculpaților de a preda această sumă, sens în care partea vătămata vorbește cu diverse persoane despre această solicitare. Martorii li propuși de inculpați spre audiere nu au oferit elementele de natură să conducă la înlăturarea vinovăției inculpaților, câtă vreme nu cunosc aspecte concrete, de pildă martorul P.T. face referiri la discuția amicală dintre partea vătămată și inculpatul F., din fața sălii de sport, fără a face precizări în legătură cu conținutul întâlnirii și agresiunile fizice exercitate asupra părții vătămate din incinta sălii de sport, la fel și martorul C.T.

Instanța de apel constată că martorii propuși de către inculpați spre audiere au făcut referire în mod general la inexistența vreunui scandal în incinta sălii de sport, fapt care ar fi dus la cunoașterea acestuia de către persoanele aflate în sală, dar instanța de apel reține că asemenea referiri făcute în mod cu totul abstract și fără plasarea lor în mod exact în timp, nu conduc la netemeinicia susținerilor părții vătămate. Edificatoare în confirmarea vinovăției inculpaților stă și declarația martorului A.A. care afirmă că este posibil să se fi întâlnit cu partea vătămată care i-ar fi solicitat acestuia să intervină pe lângă inculpați pentru anularea solicitărilor.

Prin urmare, este corectă condamnarea inculpatului M. pentru săvârșirea unui act material de șantaj, este vorba despre al doilea act de șantaj reținut la pct. 2 lit.

b) din rechizitoriu, fapta petrecută la bazinul de la P. și cea de condamnare a inculpatului C. pentru săvârșirea a două acte materiale de șantaj, respectiv faptele de la pct. 2 lit. b) și c) din rechizitoriu, atât episodul de la bazinul de la P., cât și deplasarea inculpatului C. împreună cu inculpatul F. la domiciliul părții vătămate și discuția avută cu acesta în sufrageria imobilului pentru predarea banilor. De asemenea, este conform probelor administrate în cauză și condamnarea inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în modalitatea anterior descrisă, fapta de la pct. 2 lit.

b) din rechizitoriu, în condițiile în care, împreună cu ceilalți inculpați a amenințat-o cu bătaia pe partea vătămată, solicitându-le inculpaților să-l pună în mașină și să-l ducă pe valea Mureșului. De asemenea, inculpatul B. i-a dat pârtii vătămate termen 24 ore pentru a obține suma de 20.000 euro, aceste acțiuni ale sale creându-i în viitor părții vătămate temerea că dacă nu se supune dorinței inculpaților va suporta un rău. Raportat la probele administrate și descrise anterior, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului F.V. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, acțiunile inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective și constau în două acte materiale, activitatea sa fiind descrisă mai sus.

În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpaților C. și F., instanța de apel apreciază că în mod corect s-a dispus achitarea acestora, în condițiilor în care, potrivit depoziției părții vătămate P.P. a ceasta, auzind că bate cineva la ușă, s-a deplasat pentru a deschide crezând că este administratorul blocului și a permis accesul celor doi inculpați în locuința sa. Din probele administrate nu rezultă că partea vătămată nu și-a exprimat consimțământul la pătrunderea în locuință a inculpaților, câtă vreme aceasta a declarat că a permis accesul în interior, iar împrejurarea că anterior venirii inculpaților la domiciliul său, partea vătămată a fost agresată fizic de către aceștia la bazinul de la P., nu este de natură să altereze consimțământul părții vătămate. De altfel, nici partea vătămată și nici soția acestuia nu au făcut referire la o pătrundere ilegală în locuința lor a inculpaților, sau la o eventuală constrângere a părții vătămate de a permite accesul în locuință.

În privința infracțiunii pev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fapte pentru care instanța a dispus achitarea inculpaților, instanța de apel reține că această soluție este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Pentru ca un grup de persoane să poată fi caracterizat ca un grup infracțional organizat, trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative:

- grupul să fie alcătuit din cel puțin trei persoane;

- grupul să fie structurat, respectiv să existe o subordonare ierarhică prestabilită și roluri bine determinate din punct de vedere obiectiv, atitudineapsihică a membrilor grupului care știu că aparțin unui grup din vedere subiectiv;

- grupul să acționeze în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave;

- grupul să urmărească direct sau indirect un folos material;

- grupul să existe o anumită perioadă de timp.

Elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 se realizează prin mai multe modalități, respectiv inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea.

Inițierea presupune comunicarea proiectului de constituire grupului infracțional organizat, cu particularitățile cerute de lege pentru ca o asociere de mai multe persoane să fie caracterizată ca un grup infracțional organizat.

Constituirea presupune asocierea unui număr de cel puțin trei persoane conform unui astfel de proiect și consensul neechivoc al acestora cu privire la constiturie.

Inculpatul M. a fost condamnat pentru un act material de șantaj, respectiv fapta de la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, la care au mai participat și inculpații C., F. și B., fiind de notorietate relația de prietenie dintre inculpați, necontestată în cauză. Pentru existența grupului se cere existența unei subordonări ierarhice prestabilite și o ierarhizare a membrilor grupului, care în speță nu este îndeplinită, fiind în prezența unui grup ocazional, realizat în scopul comiterii infracțiunii de șantaj, care nu presupune o prelungire în timp a aducerii la îndeplinire a scopului său. Nici inculpatul C., în sarcina căruia se reține aceeași infracțiune, și care a fost condamnat pentru două acte materiale de șantaj, respectiv faptele de la pct. 2 lit. b) și c) din rechizitoriu, nu a acționat după un plan bine stabilit în cadrul unei ierarhii a grupului, atitudinea sa psihică neducând la această concluzie, ci mai degrabă denotă forma participației penale ca modalitate de comitere a faptei. Aceeași infracțiune se reține și în sarcina inculpatului F.V.M., care a fost condamnat pentru două acte materiale de șantaj și chiar dacă acesta a avut o inițiativă mai mare în a o convinge pe partea vătămată P.P. de a preda suma de bani menționată, nu se poate concluziona că acesta are calitatea de lider al grupului și nici nu s-a comportat astfel, din prezentarea stării de fapt rezultând în mod clar că discuțiile cu partea vătămată P.P. au fost purtate pe rând de către inculpați și tot astfel au fost exercitate și amenințările și violențele de natură să producă în conștiința părții vătămate temerea producerii unui rău iminent în cazul în care nu se supune solicitărilor. Din descrierea stării de fapt reiese că inculpații nu au acționat după un plan bine stabilit, iar inițierea discuțiilor și a agresiunilor dovedește dezorganizarea acestora și dorința de a se face fiecare dintre inculpați cât mai înțeles în vederea realizării scopului propus, respectiv obținerea sumei de bani.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților M.D. și C.F., instanța de apel apreciază că prima instanță a aplicat acestor inculpați pedepse în contradicție cu dispozițiile art. 72 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsa, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale, evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Analizând circumstanțele personale ale inculpaților, instanța de apel reține că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale în evidențele cazierului judiciar, că au copii minori în întreținere și că la aplicarea pedepsei trebuie avut în vedere scopul acesteia, așa cum este acesta definit de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea comiterii de noi fapte penale. Luând în considerare toate datele ce caracterizează persoana inculpaților care, anterior săvârșirii faptelor erau încadrați în muncă, instanța de apel apreciază că se impune reținerea în favoarea acestora a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise și pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanță în conformitatea cu dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen. Nu trebuie neglijată și starea prelungită de detenție pe care au petrecut-o inculpații M.D. și C.F. și care au reprezentat pentru aceștia un semnal de alarmă cu privire la consecințele conduitelor ilicite și necesitatea de a-și supune acțiunile principiului respectării normelor de conviețuire socială apărate.

Împotriva soluției pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. și partea vătămată P.A.

Parchetul critică soluția instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte, espuse în motivele de recurs, din care se arată în mod special reținerea cu mare ușurință a circumstanțelor atenuante.

Apărătorul inculpatului S.E., susținând oral motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosar a pus concluzii de admitere a acestuia.

Un prim motiv pentru care apărătorul a apreciat hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică a fost acela că, în mod greșit a fost respinsă excepția nulității absolute a actului de sesizarea instanței, întemeiată pe faptul că verificarea acestuia s-a făcut de procurorul șef al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, procuror care a efectuat actele de urmărire penală în dosar. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea actului întocmit în condiții nelegale.

Al doilea motiv de recurs s-a referit la faptul că în mod neîntemeiat a fost respinsă excepția nulității absolute invocată cu privire la lipsa procurorului abilitat la judecarea cauzei, iar acest motiv se circumscrie cazului prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., pe parcursul judecării cauzei participând atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, atât procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad respectiv D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, cât și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara. Nefiind respectate dispozițiile legale referitoare la participarea procurorului, atât actele de cercetare judecătorească întocmite în mod nelegal cât și hotărârile pronunțate de instanțele de fond sunt lovite de nulitate absolută conform prevederilor art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. S-a invocat de asemenea și excepția nulității apelului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a apreciat că se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. s-a arătat că în fața instanței de apel inculpatul nu a beneficiat de un proces corect și echitabil întrucât din compunerea completului de judecată a făcut parte doamna judecător N.A. care s-a pronunțat asupra măsurii arestării preventive. Pentru acest motiv a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

De asemenea a mai arătat că în fața primei instanțe d-na judecător L.L. a soluționat o propunere de arestare preventivă formulată de parchet în baza unui nou temei de drept (art. 148 lit. b) C. proc. pen.) neavut în vedere la luarea inițială a măsurii împotriva inculpatului, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu privire la incompatibilitatea d-nei judecător L.L. Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. subzistă în contextul în care pentru a reține în sarcina inculpatului și motivul de arestare prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., d-na judecător L.L. a apreciat că există probe depuse de organele de urmărire penală din care rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor audiați, context în care d-na judecător a procedat la o apreciere a probelor încă din acel moment procesual, apreciind că acest fapt s-a reflectat pe deplin în hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță. Pentru acest motiv, apărătorul a solicitat casarea ambelor hotărâri și rejudecarea cauzei de către Tribunalul Arad.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. apărătorul a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate, solicitând în acest sens admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. A mai arătat că instanța de apel trebuia să analizeze în ce condiții părțile vătămate trebuiau audiate având o altă identitate.

Pe fondul cauzei, același apărător a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. atât pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (art. 323 C. pen.) cât și pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.N., același apărător, susținând oral motivele de casare formulate în scris, a pus concluzii de admitere a acestuia întrucât apreciază că în mod greșit s-a reținut în sarcina acestuia infracțiunea de lipsire de libertate (parte vătămată P.A.).

Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.l., apărătorul ales a arătat că fapta sa de a participa la întâlnirea cu P. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

De asemenea a mai arătat că inculpatul B. nu a participat în vreun grup infracțional organizat. în final a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat și respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat.

Apărătorul ales al inculpaților M.D., C.F.T. și F.V.M., a achiesat la concluziile formulate de apărătorul inculpatului S.E. referitoare la lipsa competenței materiale a D.I.I.C.O.T. în instrumentarea cauzei. În acest sens a arătat că procurorul D.I.I.C.O.T. M.C. nu putea să ancheteze faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003. Din acest motiv a întocmit un rechizitoriu compus din două părți găsind unica infracțiune care a atras competența D.I.I.C.O.T. și anume infracțiunea prevăzută la pct. 2 din rechizitoriu.

Același apărător a mai arătat că vinovăția inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor nu rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, declarațiile părților vătămate referitoare la agresori și la momentul producerii agresiunilor fiind contradictorii.

Astfel, partea vătămată A.N. susține că erau 3 indivizi în timp ce partea vătămată V.D. susține că erau 2 indivizi. Afirmațiile părților vătămate care nu au reușit să aibă un punct de vedere comun asupra celor întâmplate nu pot constitui temei al acuzării.

De asemenea a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj reținută în sarcina inculpatului F.V.M. (parte vătămată fiind P.P.Ș.H.) în realitate fiind vorba de un împrumut luat de acest inculpat.

Concluzionând, apărătorul a solicitat fie restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanței, fie trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca la soluționarea cauzei să participe judecători care nu se află în stare de incompatibilitate și un procuror căruia îi revine competența materială în soluționarea cauzei.

Apărătorul a mai invocat un motiv suplimentar de recurs și anume acela că au fost încălcate dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 cu privire la controlul ierarhic al actelor procurorului.

Același apărător a pus concluzii de achitare a inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate faptele reținute în sarcina acestora, motiv de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel din punct de vedere al motivelor de recurs formulate în această cauză, Înalta Curte constată ca fiind fondat în parte motivul de recurs formulat de parchet referitor la omisiunea instanței de a reține disp.art. 75 lit. a) C. pen. privind pe recurenții-inculpați și înlăturarea circumstanțelor atenuante, în rest celelalte motive de recurs invocate de recurenți și partea vătămată fiind nefondate, ca atare urmează a se respinge ca nefondate recursurile formulate, pentru următoarele considerente.

Referitor la recursul parchetului Înalta Curte reține că fiind vorba de mai multe persoane care au săvârșit împreună infracțiunile susmenționate, instanțele de judecată trebuiau să rețină disp. art. 75 lit. a) C. pen. ca circumstanță agravantă pentru inculpatul S.E., deoarece a săcârșit faptele cu mai multe persoane.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect nu a acordat inculpatului – recurent circumstanțe atenuante judiciare cât și inculpaților M.D., C.F.T., F.V.M. și B.I.

Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, este de remarcat că nici unul dintre inculpați nu a recunoscut săvârșirea faptelor, instanța fiind obligată să se raporteze și la conduita procesuală a inculpaților. Mai mult, în ce îl privește pe inculpatul S.E., s-a dovedit că acesta a încercat împiedicarea aflării adevărului, prin intermediul martorei H.M., încercând să influențeze depoziția unor martori în cauză (a se vedea procesul verbal de redare a interceptărilor și înregistrărilor din 08 mai 2007 fila 694 instanță). Instanța de apel a ignorat rechizitoriul nr. 12/D/P/2007/22 aprilie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad privind pe inculpatul S.E., din care rezultă că aprecierea favorabilă acestuia precum că starea de deținere ar fi atras inculpatului un „semnal de alarmă", nu este întemeiată. În privința inculpatul F.M., este de observat că acesta a exercitat presiuni asupra părții vătămate, reținându-se chiar ca temei al arestării dispozițiile art. 148 lit. e) C. proc. pen.

Nu este de neglijat nici numărul faptelor pentru care instanța a reținut vinovăția inculpații S.E., C.F. și M.D. și natura infracțiunilor caracterizate prin violență, cât și caracterul organizat al activității infracționale desfășurate de inculpați pericolul social al infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen. rezultând din însăși constituirea și inițierea asocierii al cărei scop era săvârșirea de fapte penale.

De remarcat este și perseverența infracțională a inculpații C. și M., aceștia făcându-se vinovați de săvârșirea unor infracțiuni în perioada 2002 cât și în cursul anului 2006.

Instanța, prin individualizarea pedepselor aplicate inculpaților F.M. și B.I., a ignorat gravitatea deosebită a faptei comisă de aceștia împreună cu inculpații C.F. și M.D. asupra părții vătămate P.P. - prin exercitarea de mai multe ori a violențelor fizice și psihice și prin amenințarea sa și a familiei sale - violențe și amenințări care au fost de natură a crea părții vătămate temerea că pe viitor inculpații urmează să-și materializeze acțiunile infracționale, în cazul în care nu le-ar satisface cerințele.

În raport de gravitatea infracțiunilor comise, de rezonanța socială negativă produsă (aspect relevat de către însăși instanța de apel), elemente precum lipsa antecedentelor penale, încadrarea în muncă, existența unor copii minorii, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea (înjumătățirea pedepselor în cazul celor mai periculoși dintre inculpați), nemajorarea pedepselor ori suspendarea executării acestora.

Față de toate aceste situații, Înalta Curte urmează să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, să caseze parțial decizia atacată și sentința penală nr. 217 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Arad, urmând să aibă în vedere și aplicarea disp. art. 75 lit. a) C. pen. și înlăturarea circumstanțelor antenuante prev. de disp. art. 74 C. pen., urmând să majoreze pedepsele pentru inculpații S.E., M.D., C.F.T. iar pentru ceilalți recurenți va face aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., menținând soluțiile pronunțate.

Referitor la recursurile formulate de inculpați și partea vătămată, acestea urmează a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Instanța a fost legal sesizată astfel că nu se impune trimiterea cauzei la procuror. De asemenea la judecarea cauzei a participat un procuror abilitat nefiind obligatorie participarea unui procuror D.I.I.C.O.T., neexistând nici un motiv de nulitate a hotărârii pentru acest considerent. Decizia atacată este motivată, astfel că nu este întemeiată critica adusă de inculpați.

Vinovăția inculpaților pentru faptele reținute în sarcina acestora în baza cărora au fost cercetați și condamnați, rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză.

De asemenea apreciază Înalta Curte că nu este un motiv de neegalitate acela că părțile vătămate au fost audiate sub o altă identitate întrucât inculpații sunt cunoscuți în comunitate ca persoane foarte violente.

Și recursul părții vătămate urmează să fie respins ca nefondat, deoarece partea vătămată nu s-a prezentat pentru a arăta motivele de recurs și a le susține.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 38515 pct. 2 lit. d), C. proc. pen. să se admită în parte recursul parchetului, iar în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b), C. proc. pen. să se respingă ca nefondate recursurile inculpațiilor și al părții vătămate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. nu obliga recurenții-inculpații și partea vătămată la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 92/ A din 21 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează parțial decizia penală atacată și sentința penală nr. 217 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Arad numai cu privire la omisiunea instanței de a reține dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., privind pe inculpații F.V.M., B.I., M.D. și C.F.T., în raport de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. și rejudecând în fond:

1. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.E. în pedepsele componente și anume 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. și le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului pentru patru infracțiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. de la 3 ani la câte 5 ani închisoare fiecare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului S.E. și dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.D. în pedepsele componente și anume 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen. și le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului pentru patru infracțiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. de la 3 ani închisoare fiecare la câte 5 ani închisoare fiecare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. de la 1 an la 2 ani închisoare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului M.D. si dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

3. Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.F.T. în pedepsele componente și anume 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. și le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea a patru infracțiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. de la câte 3 ani închisoare la câte 5 ani închisoare fiecare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. de la 1 an la 2 ani închisoare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului C.F.T. si dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și cu privire la inculpații F.V.M. și B.I. în raport de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. și partea vătămată P.A.

Obligă recurenții inculpați S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale al apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenta parte vătămată P.A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 5 mai 2010.