Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 588/2011 AI generated

Inadmissibility of appeal against a cancellation decision: lack of further extraordinary remedy under Article 320(3) Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 588/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision to reject the cancellation plea, leaving the original administrative dispute outcome in force. The case involved a challenge to a final administrative decision rendered in an appeal against an initial ruling, where the appellant had previously filed a cancellation plea invoking material errors and the omission to investigate a cassation ground, which the lower court had rejected for lack of specificity. The Supreme Court determined that the appeal was procedurally barred because the contested decision had been issued in a cancellation proceeding against a final appellate judgment; under Articles 317-319 of the Civil Procedure Code, such a decision is itself final and not subject to further appeal. Consequently, pursuant to Article 320(3) of the Civil Procedure Code, which aligns the remedies available for a cancellation decision with those of the underlying judgment, and Article 312 of the Civil Procedure Code, the court ruled that no further extraordinary appeal lies against a decision rendered in a cancellation proceeding.

Legislator headnote

AI generated

art. 128 din Constituție, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against a cancellation decision: lack of further extraordinary remedy under Article 320(3) Civil Procedure Code: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Keywords

AI generated
challenge of cancellation Civil Procedure Code administrative dismissal grounds for cassation appealable interlocutory decision urgent preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 669 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă contestația în anulare formulată de P.D.G.V. prin procurator P.D.N. împotriva deciziei nr. 396 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 4155/101/2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 396 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 4155/101/2008 a fost respins recursul declarat de reclamanta P.D.G.V., în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Burila Mare, Șeful de Post al Poliției comunei Burila Mare, C.S. și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Mehedinți.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare P.D.G.V. invocând în drept incidența dispozițiilor art. 317 alin. (2) , art. 318 alin. (1) și art. 319 alin. (1), (2) C. proc. civ.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor invocate instanța, sesizată cu contestația în anulare formulată, a reținut că numai motivele invocate privind eroarea materială și omisiunea cercetării unui motiv de casare se încadrează formal în cele strict și limitativ prevăzute de textele de lege menționate.

Instanța a reținut că nu au fost precizate de contestatoare în concret erorile materiale existente și nu face referire asupra căror date poartă această eroare concluzionând că nu se invocă o greșeală materială în sensul avut în vedere de legiuitor.

În ce privește omisiunea de a cerceta un motiv de casare, instanța constată că nu se identifică concret motivul necercetat, făcându-se trimitere la criticile anterioare din contestație ce au caracter general.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat că motivele de recurs privesc în principal lipsa de procedură din dosar, a invocat excepția de netimbrare și excepția lipsei de interes, precizând că instanțele nu au avut un rol activ în soluționarea cauzei, căci nu au dispus probe suficiente și complete pentru stabilirea unei situații de fapt și de drept reale.

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o contestație în anulare, irevocabilă, întrucât a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.

Văzând și dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de P.D.G.V. prin procurator P.D.N. împotriva deciziei nr. 669 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.