Police disciplinary demotion; admissibility of challenging normative acts and appeal deadline waiver due to unnotified domicile change
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as tardy, thereby upholding the appellate court's decision to reject the claimant's challenge against a disciplinary sanction for demotion in the police. The dispute centered on the inadmissibility of raising an exception of illegality against normative acts (Government Ordinance and Ministerial Order) in a contested administrative suit, with the claimant additionally filing a request for reinstatement to the statutory deadline for appealing. The court ruled that the appeal was filed after the five-day statutory limit for appellate remedies under Law No. 554/2004 and that the reinstatement request under Article 103 of the Civil Procedure Code was unfounded because the claimant failed to notify the court of a change in domicile within the required timeframe as mandated by Article 98 of the Civil Procedure Code, rendering the original service at the old address legally valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 103 C. proc. civ, art. 98 C. proc. civ, art. 103 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Police disciplinary demotion; admissibility of challenging normative acts and appeal deadline waiver due to unnotified domicile change: Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voința ei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea din ședința publică de la 01 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României și pe cale de consecință, a respins excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 și a art. 51 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, invocată de reclamantul B.N.P., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, subcomisar de poliție în cadrul Serviciului Teritorial Timișoara al Direcției Generale Anticorupție a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, anularea Dispoziției nr. S/II/10504/2009, prin care i s-a aplicat sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului deținut.
Analizând conținutul actelor a căror nelegalitate se invocă, Curtea de apel a reținut că atât H.G. nr. 555/2001 cât și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 sunt acte normative, iar nu acte administrative individuale și a constatat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
2. Recursul și cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, formulate de reclamantul B.N.P.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul B.N.P., formulând totodată și o cerere de repunere în termen, în condițiile art. 103 C. proc. civ.
În motivarea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, recurentul-reclamant a arătat faptul că a luat cunoștință de încheierea recurată prin intermediul apărătorului său, care a observat încheierea la dosarul cauzei.
Motivul temeinic pe care-l invocă în susținerea cererii sale îl reprezintă faptul că încheierea din 01 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara i-a fost comunicată la vechiul domiciliu indicat în cererea de chemare în judecată, în condițiile în care, de la data de 01 iunie 2010 și-a schimbat domiciliul, indicând instanței noua adresă, menționată, de atfel, și în antetul cererii de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
1. Regularitatea sesizării instanței de recurs
Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurentul nu a exercitat în termen calea de atac, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.
2. Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen arătându-se și motivele împiedicării.
În sensul acestor dispoziții legale, împrejurarea mai presus de voința părții de natură a justifica repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent. Totodată, pentru a apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca această împrejurare să fi survenit și să se fi manifestat pe parcursul termenului de recurs.
În materia reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 4 alin. (3) din legea sus-menționată.
Examinând dosarul primei instanțe, Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost comunicată la data de 07 iunie 2010 (f.187 ds.fond), iar cererea de recurs prin care s-a solicitat și repunerea în termen, în condițiile art. 103 C. proc. civ., a fost formulată și depusă la Curtea de Apel Timișoara la data de 27 septembrie 2010.
Este adevărat că încheierea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la adresa de domiciliu indicată în cererea de chemare în judecată.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a respectat dispozițiile art. 98 C. proc. civ., care îi impun să aducă la cunoștința instanței schimbarea domiciliului, prin petiție la dosar, sub sancțiunea neluării în seamă.
Aceste dispoziții trebuie respectate chiar și atunci când schimbarea domiciliului intervine între momentul pronunțării hotărârii și cel al comunicării, întrucât și comunicarea se constituie un act de procedură pe care îl efectuează un funcționar al instanței (grefierul).
Așa fiind, cum recurentul-reclamant a comunicat instanței adresa noului domiciliu abia la data de 20 septembrie 2010 (f.191 ds.fond), la trei luni de la comunicarea încheierii recurate, rezultă că intervine sancțiunea neluării în seamă a schimbării domiciliului, ceea ce face ca actul procedural, prin care încheierea a fost comunicată la vechiul domiciliu al reclamantului, să fie legal îndeplinită.
În consecință, cum împrejurările invocate de recurentul-reclamant nu pot fi asociate celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termenul de recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca fiind neîntemeiată.
Reținând astfel declararea peste termen a recursului, Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității declarării recursului, motiv pentru care o va admite.
3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Ca o consecință a admiterii excepției, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul B.N.P., va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul B.N.P.
Respinge recursul declarat de B.N.P. împotriva încheierii din 01 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.