Smoking ban challenge fails on inadmissibility; prior administrative complaint unproven

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Procedurile în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30 aprilie 2009 reclamantul F.N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, anularea O.M.J. nr. 1262/C/2006, O.M.J. nr. 1361/C/2007 și O.M.S.P. nr. 1016/2007 precum și constatarea nelegalității și nulității acestor acte.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ambii pârâți, prin emiterea celor trei ordine, despre care susține că a luat cunoștință la data de 09 februarie 2009, i-au îngrădit, în mod discriminatoriu, drepturile prevăzute de Legea nr. 30/1994, Legea nr. 157/2005, O.U.G 137/2005, O.U.G. nr. 46/2003, O.U.G. nr. 349/2002, O.U.G. nr. 275/2006 dar și de sentința penală nr. 443/R/2005 a Tribunalului Arad făcând imposibilă aplicarea de sancțiuni prevăzute în Legea nr. 349/2002 modificată, persoanelor care fumează în spații închise, neamenajate în condițiile Legii nr. 349/2002, aflate în penitenciare și în clădirile instanțelor precum și în mijloacele de transport a deținuților și în spitalele din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor, reclamantul personal fiind afectat de fumul de țigară.

Reclamantul a susținut că s-a adresat pârâților solicitând anularea ordinelor mai sus arătate, însă aceștia nu i-au comunicat nici un răspuns și nici nu au procedat la anularea ordinelor menționate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția netimbrării acțiunii, precum și excepția inadmisibilității acțiunii datorită faptului că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă la autoritatea publică emitentă sau la autoritatea ierarhic superioară, față de actul administrativ a cărui anulare o cere, ridicând și excepția lipsei de interes a reclamantului față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu are obligații în ceea ce privește stabilirea locurilor pentru fumat în locurile de deținere, această atribuție revenindu-i administrației locului de deținere, iar, pe fond, O.M.J. nr. 1262/C/2006 și nr. 1361/C/2007 nu au legătură cu aspectele reclamate prin prezenta acțiune.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 128 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului F.N.I. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, obligatorii conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond în mod eronat a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă, deși art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006 nu îi dă posibilitatea de a face dovada expedierii procedurii prealabile către pârâți.

Recurentul-reclamant a motivat că nu a fost citat la toate termenele de judecată și la toate locurile de deținere în perioada 30 aprilie 2009 – 25 februarie 2010, și prin aceasta i s-a adus atingere dreptului la apărare.

În cuprinsul cererii de recurs a fost invocată excepția de nelegalitate a art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006 ca fiind contrară art. 44, art. 45 și art. 46 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art. 7 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 544/2001 și Legea nr. 157/2005 și Constituția României.

4. Apărarea intimaților-pârâți

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurată ca temeinică și legală.

Susține intimatul-pârât, Ministerul Justiției că între textele invocate de recurent cu excepția de nelegalitate și litigiul aflat pe rolul instanței de control judiciar nu există legătura intrinsecă la care se referea art. 4 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă.

Ministerul Sănătății arată că recursul este nefondat, deoarece motivul de recurs privind lipsa de citare la toate locurile de deținere în perioada menționată, nu corespunde realității, acesta a formulat o cerere de recuzare și s-a prezentat la termenele de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Asupra excepției de nelegalitate a art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006, texte care au în vedere controlul executării măsurilor de supraveghere a obligațiilor dispuse potrivit Codului penal și respectiv cheltuielile ocazionate cu exercitarea dreptului de petiționare și corespondență se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că între aceste prevederi normativ și litigiul având ca obiect anularea unor ordine emise de Ministrul Justiției și Ministrul Sănătății nu există legătură intrinsecă, respectiv că de actul administrativ care face obiectul excepției să depindă soluționarea litigiului pe fond.

Mai mult, simpla enunțare a normei cu privire la art. 4 din Legea contenciosului administrativ, nu constituie o motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept în raport de care instanța competentă va cenzura legalitatea actului administrativ atacat.

Recurentul-reclamant a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anularea unor acte administrative, prin care pretinde că i-au fost încălcate drepturile privind sănătatea sa, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind fumatul în locuri speciale amenajate.

Constatând că de actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate H.G. nr. 1897/2006, nu depinde soluționarea litigiului pe fond, se constată că nu se mai impune sesizarea instanței competente cu soluționarea acestei excepții, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că aspectele sesizate de recurentul-reclamant privind nelegalitatea textelor normative invocate, nu au legătură cu soluția recurată, ele vizând fondul cauzei și în consecință nu pot fi analizate întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție

Pronunțarea unei hotărâri preliminare, conform art. 234 (fost art. 177) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, se referă la dispozițiile unui tratat nu la compatibilitatea reglementărilor naționale cu cele internaționale.

În cazul în speță, nu se pune problema interpretării unor astfel de acte pentru sesizarea Curții de Justiție a Comunității Europene, iar art. 7 din Legea nr. 554/2004 cuprinde o normă procedurală care intră în marja de apreciere a statului.

În ceea ce privește acțiunea principală, având ca obiect anularea O.M.J. nr. 1262/2006, O.M.J. nr. 1361/C/2007 și O.M.S.P. nr. 1016/2007, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada procedurii prealabile astfel cum prevede în mod imperativ art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant deși invocă ca i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu a fost prezent la termenul la care prima instanță a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei procedurii prealabile nici în recurs nu a făcut dovada că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, ar fi solicitat celor două autorități emitente a ordinelor atacate, revocarea în tot sau în parte a acestora.

Mai mult, el a fost citat în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (6) C. proc. civ., prin înmânarea citației la administrația închisorii.

Pe parcursul procesului la instanța de fond a fost prezent și a exercitat drepturile procesuale, i s-a înmânat întâmpinarea din partea pârâtului Ministerul Sănătății , încă de la termenul din 28 mai 2009, în care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii datorită faptului că acesta nu a formulat plângere prealabilă, a solicitat mai multe termene pentru comunicarea înscrisurilor depuse de pârâți pentru pregătirea apărării și prezentarea în instanță, cauza suferind mai multe amânări până la 25 februarie 2010 când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției menționate.

Față de această situație, soluția respingerii acțiunii reclamantului pronunțată de prima instanță, întemeiată pe lipsa plângerii prealabile este corectă, iar susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului la apărare nu pot fi reținute în situația în care nu s-a făcut dovada acestei condiții prealabile de sesizare a instanței de contencios administrativ.

În raport de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 128 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.