Unjustified administrative inaction in citizenship reacquisition and the obligation to process claims within a reasonable term

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 969 din data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta să stabilească o dată pentru primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța de fond că reclamantul are dreptul, recunoscut de lege, de a obține analiza pe fond a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, iar pârâtul nu a făcut dovada imposibilității obiective de a da curs solicitării reclamantului.

Curtea a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată și excepția prescrierii dreptului la acțiune, cu motivarea, în ceea ce privește prima excepție, că acțiunea este semnată de către reclamant însuși, iar, în ce o privește pe cea de-a doua, calculul termenului de sesizare a instanței se face începând de la momentul la care trebuia să fie soluționată cererea reclamantului depusă în 2009, la care nu s-a răspuns.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că nu există nici o dovadă că reclamantul-intimat și-a însușit cererea ce face obiectul prezentei cauze.

Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamantul s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, atât în anul 2006, cât și în anul 2009, fără a primi vreun răspuns.

Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, deficiențele administrative în organizarea înregistrării și procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetățeniei române, deficiențe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii inițiale a intimatului și în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din partea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, autoritatea abilitată și învestită cu soluționarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.

Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie să aibă în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva României).

Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

În speță, față de termenele scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantului, în condițiile în care ar fi trebuit să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create.

Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

De altfel, Legea nr. 21/1991 a și fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor, context în care susținerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind create condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.

Obiecțiile recurentului privind semnătura intimatului-reclamant nu se pot constitui în motiv de casare a sentinței recurate, câtă vreme acesta, având la dispoziție procedura înscrierii în fals în condițiile dispozițiilor Codului de procedură civilă, nu a făcut uz de ea în fața instanței de fond, invocând doar lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii în condițiile în care instanța nu a avut motive pentru a admite această excepție, așa cum a fost ea formulată.

Înalta Curte, examinând înscrisurile cauzei, nu are motive pentru a constata neregularități în sensul indicat de către recurent, neregularități de natură a duce la modificarea soluției dată de către instanța de fond.

În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 969 din data de 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.