Public official's ouster annulled as unlawful; moral damages award reversed for lack of proof

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 120 din data de 11 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a dispus anularea Ordinului nr. 2761 din 05 octombrie 2009 emis de pârât și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2000 lei cu titlul de daune morale și 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că în data de 1 iulie 2009, reclamantul P.I. a încheiat contractul de management nr. 122/2009 cu pârâtul, contract în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 2208 din 1 iulie 2009 prin care a fost numit, pe o perioadă de 1 an, în funcția de director coordonator în cadrul D.G.F.P. Brașov.

Prin Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanțelor Publice prin care reclamantul P.I. a fost numit în funcția de conducere, de director coordonator al D.G.F.P. Brașov.

Ordinul nr. 2761 a fost emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, avându-se în vedere Ordinele ministrului finanțelor publice nr. 715/2009 și 2208/2009, Constatările comisiei de evaluare și contractul de management nr. 122/2009.

Evocând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009, prin care s-a declarat ca neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009, instanța de fond a constatat că, pe cale de consecință, actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal, emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Critica primei instanțe s-a mai referit la faptul că Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 nu cuprinde o motivare în drept și în fapt a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr. 37/2009, viciu sancționat, potrivit dispozițiilor Codului Muncii, incidente în speță, cu nulitatea absolută a actului contestat, și la faptul că, din cuprinsul Ordinului contestat rezultă că acesta a fost emis în baza constatărilor Comisiei de evaluare care a apreciat, fără motivare și referindu-se la o perioadă care nu corespunde în totalitate cu perioada de activitate a reclamantului, că activitatea acestuia este necorespunzătoare.

Instanța de fond a mai reținut în speță îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv existența unui prejudiciu moral, produs prin fapta pârâtului care a anulat un ordin fără a avea o bază legală, context în care solicitarea privind daunele morale este întemeiată, apreciind însă că se impune reducerea cuantumului daunelor solicitate la o sumă modică, pentru a acorda reclamantului o satisfacție morală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal A.N.A.F., în reprezentarea intereselor Ministerului Public, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că ordinul contestat nu a fost motivat, și că acesta a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale și la prevederile contractului de management încheiat cu intimatul-reclamant, soluția instanței de fond fiind echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curții Constituționale.

A mai arătat recurenta că reclamantul-intimat nu a probat, fără echivoc, existența daunelor morale și că în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în speță neexistând culpa sa procesuală, iar cheltuielile la care a fost obligată nu îi pot fi imputate.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanțelor Publice prin care a fost numit în funcția publică de conducere de director coordonator al D.G.F.P. Brașov, precum și a contractului de management încheiat în temeiul său.

Considerentele instanței de fond privind viciul nemotivării actului administrativ contestat sunt întemeiate.

Ordinul sus-menționat se limitează la enumerarea textelor de lege în baza cărora a fost emis și a măsurilor luate (încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului-intimat).

Motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetățeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care în aceste condiții devine evident și poate fi cenzurat pe cale jurisdicțională.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentru faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice fundament legal.

Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect a fost anulat ordinul contestat de către instanța de fond.

Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Sub acest aspect, sentința instanței de fond este legală și va fi menținută.

Sunt însă criticabile dispozițiile privind acordarea, către reclamant, a unei sume cu titlul de daune morale, având în vedere faptul că acesta nu a făcut dovada existenței unui asemenea prejudiciu și nici nu a substanțiat atingerile care i s-ar fi adus demnității și onoarei sale, prezumțiile invocate de către intimat nefiind suficiente în speță, față de natura raporturilor juridice, de funcție publică, afectate în mod direct de către acțiunea statului.

Din acest punct de vedere, recursul este întemeiat și va fi admis.

Pe de altă parte, câtă vreme acțiunea recurentei-pârâte a determinat sesizarea instanței de judecată de către intimatul-reclamant, în vederea protecției drepturilor sale, cu consecința anulării actului acesteia considerat vătămător de către reclamantul-intimat, atrăgând efectuarea de cheltuieli de către reclamantă în scopul valorificării drepturilor sale pe cale procesuală, Înalta Curte arată că în mod corect a făcut instanța de fond aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței recurate, sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind daunele morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A.N.A.F., în reprezentarea intereselor Ministerului Public, împotriva sentinței civile nr. 120 din data de 11 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea privind daunele morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.