Territorial competence for contraventional challenges: place of infraction versus debtor's registered office
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Constanța County Court possesses exclusive territorial competence to hear the case, thereby reversing the initial declination by the Bucharest Sector 4 Court and rejecting the subsequent declination by the Constanța Court. The dispute arose from a company's challenge to a contraventional sanction imposed for employing five individuals without individual labor contracts, with the core factual conflict centering on whether the offense was committed at the company's registered headquarters in Bucharest or at its operational site in Eforie Sud, Constanța. The Court held that under Article 32(2) of Emergency Governmental Ordinance No. 2/2001, which establishes the exclusive territorial jurisdiction based on the place where the contravention was committed, the decisive factor is the location of the workplace where the infraction occurred and was inspected, not the defendant's registered office, thus mandating that the case remain with the Constanța Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 159 C. proc. civ; Territorial competence for contraventional challenges: place of infraction versus debtor's registered office: In cauza de față fapta contravențională constând în primirea la muncă persoane fără a le încheia contracte în formă scrisă, s-a săvârșit pe raza Sectorului 4 București, unde se află sediul petentei, față de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 4 București.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08 septembrie 2009, sub nr. de dosar 12674/4/2009, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta SC C.C.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA MUNCII - INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CONSTANȚA, pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor seria A, nr. 009117, încheiat de pârâtă la 13 iulie 2009.
Prin sentința civilă nr. 5794 din data de 23 octombrie 2009 Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Prin procesul-verbal contestat în cauza de față petenta SC C.C.I. SRL a fost sancționată contravențional pentru primirea a 5 persoane la muncă fără încheierea cu acestea în prealabil a unor contracte individuale de muncă. Conform mențiunilor procesului verbal, fapta contravențională a fost constatată la sediul I.T.M. Constanța în data de 13 iulie 2009, iar potrivit notei de constatare, controlul s-a desfășurat la punctul de lucru al societății din Eforie Sud, județul Constanța.
Fapta contravențională pentru care a fost sancționată societatea prin procesul verbal contestat în cauza de față s-a săvârșit așadar, la punctual de lucru al societății nu la sediul social din București. Acesta este și motivul pentru care sancțiunea a fost aplicată de Inspectoratul de Muncă Constanța și nu de Inspectoratul Teritorial de Muncă București.
Față de această împrejurare și dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora plângerea contravențională se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție s-a săvârșit contravenția, dispoziții ce au caracter ne normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art. 32 alin. (2) coroborat cu art. 19 și art. 159 C. proc. civ., instanța a reținut că nu Judecătoria Sectorului 4 este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății ci Judecătoria Constanța, în circumscripția căreia se află locul unde a fost săvârșită și constatată contravenția
Faptul că sediul social al societății este situate în Sectorul 4 București nu este de natură să confere Judecătoriei Sectorului 4 București competența de soluționare a plângerii contravenționale, singurul criteriu prevăzut de lege în stabilirea competenței teritoriale fiind locul săvârșirii contravenției.
Prin sentința civilă nr. 9954 din 19 aprilie 2010 Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București și a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Sectorului4 București
In cauza de față fapta contravențională constând în primirea la muncă persoane fără a le încheia contracte în formă scrisă, s-a săvârșit pe raza Sectorului 4 București, unde se află sediul petentei, față de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 4 București.
Analizând cauza, in raport de dispozițiile art. 22 alin. (1)-(3) si (5) C. proc. civ., având in vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constata că revine Judecătoriei Constanța competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 10516 din 13 iulie 2009 încheiat de Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.
Divergențele de opinii sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu s-au datorat interpretării sau aplicării diferite a unor dispoziții legale ci au fost determinate de stabilirea în concret a locului săvârșirii contravențiilor constatate și sancționate prin procesul-verbal contestat.
Din analiza conținutului procesului-verbal contestat precum și a notei de constatare rezultă că faptele contravenționale au fost constatată la sediul I.T.M. Constanța la data de 13 iulie 2009 în urma unui controlul ce s-a desfășurat la punctual de lucru al societății situate în loc. Eforie Sud, județul Constanța.
Așadar faptele pentru care societatea a fost sancționată contravențional au fost săvârșite la punctual de lucru al societății situate în loc. Eforie Sud, județul Constanța și nu la sediul său social situate în Municipiul București.
În consecință, raportând dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 la această împrejurare, competența teritorială de soluționare a cauzei deduse prezentei judecăți aparține Judecătoriei Constanța, ca și instanță în a cărei rază teritorială au fost săvârșite contravențiile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC C.C.I. SRL București și pe Inspectoratul Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în favoarea Judecătoriei Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.