Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4232/2010 AI generated

Government Emergency Ordinance challenge remanded for retrial after omitted party violated fair trial guarantee

Case Number Decizia nr. 4232/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal brought by the Romanian Government, quashed the first-instance judgment (No. 562 of 2 February 2010 of the Bucharest Court of Appeal) and remanded the case for retrial to the same court; the initial judgment — which had partially upheld the plaintiff’s action, annulling the order of the A.N.A.F. Vice-President No. 23283 of 24 April 2009 — no longer stands. The underlying dispute concerned an administrative challenge to Government Emergency Ordinance No. 37/2009 and to the A.N.A.F. order implementing it, together with a request for suspension and a constitutional exception; the Court of Appeal had held the challenge to the ordinance moot after the Constitutional Court declared it unconstitutional, but annulled the implementing order as lacking a legal basis. On appeal, the High Court ruled that the challenged order was issued by A.N.A.F., which had not been cited as a party, violating Articles 85 ff. of the Code of Civil Procedure on procedural citation and the requirements of adversarial process and a fair trial under Article 6 of the ECHR; this procedural defect triggers cassation under Article 304 point 5 of the Code of Civil Procedure, with all substantive issues, including passive procedural standing, to be re-examined on retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Government Emergency Ordinance challenge remanded for retrial after omitted party violated fair trial guarantee: 562 of 2 February 2010 of the Bucharest Court of Appeal) and remanded the case for retrial to the same court; the initial judgment — which had partially upheld the plaintiff’s action, annulling the order of the A.N.A.F. Vice-President No. 23283 of 24 April 2009 — no longer stands. The underlying dispute concerned an administrative challenge to Government Emergency Ordinance No. 37/2009 and to the A.N.A.F. order implementing it, together with a request for suspension and a constitutional exception; the Court of Appeal had held the challenge to the ordinance moot after the Constitutional Court declared it unconstitutional, but annulled the implementing order as lacking a legal basis. On appeal, the High Court ruled that the challenged order was issued by A.N.A.F., which had not been cited as a party, violating Articles 85 ff. of the Code of Civil Procedure on procedural citation and the requirements of adversarial process and a fair trial under Article 6 of the ECHR; this procedural defect triggers cassation under Article 304 point 5 of the Code of Civil Procedure, with all substantive issues, including passive procedural standing, to be re-examined on retrial.

Keywords

AI generated
emergency government ordinance fair trial standing to appeal civil dispute procedural orders challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and ordering the cassation and retrial.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the cassation and retrial in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009, anularea Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 23283 din 24 aprilie 2009 și suspendarea O.U.G. nr. 37/2009.

În motivarea cererii s-a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, întrucât conține o serie de elemente de nelegalitate.

Totodată, reclamantul a invocat, printr-o cerere separată, excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37 /2009

În cauză, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție accesorie, cerere fiind admisă în principiu de către instanță, având în vedere calitatea acestuia de inițiator al O.U.G nr. 37/2009.

Prin sentința nr. 562 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, a admis în parte acțiunea reclamantului B.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a respins excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 ca inadmisibilă și a respins cererea de suspendare și de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 ca rămasă fără obiect.

Totodată, Curtea de Apel București a admis cererea de anulare a Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 23283 din 24 aprilie 2009.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituțională a constatat deja, prin Decizia nr. 1257/2009, neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1629/2009 a fost declarată neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009 care a preluat parte din dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009.

De asemenea, pentru aceleași motive, instanța de fond a apreciat cererea reclamantului de anulare și suspendare a O.U.G. nr. 37/2009 ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește Ordinul nr. 23283 din 24 aprilie 2009 emis Vicepreședintele A.N.A.F., instanța de fond a constatat că acesta are la bază dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, astfel încât ordinul atacat este lipsit de temei legal.

Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâtul Guvernul României

Recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât cererea reclamantului a fost admisă în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesual pasivă în cauză, Guvernul României neavând atribuții efective în cauza dedusă judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente și de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

După cum se observă, instanța de fond prin sentința recurată a constatat că Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. este lipsit de temei legal și a dispus anularea acestui act.

Cum ordinul atacat este emis de A.N.A.F., era necesar să fie citată autoritatea emitentă a actului, respectiv A.N.A.F.

Prima instanță trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc. civ. în sensul citării emitentului actului administrativ atacat, pentru respectarea principiului contradictorialității în procesul civil și pentru ca hotărârea judecătorească pronunțată să fie opozabilă autorității publice emitente a actului.

Mai mult, se impunea citarea emitentului actului și pentru a fi respectat dreptul la apărare al acestuia, dându-se eficiență și noțiunii de „proces echitabil” consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și explicată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv prin dreptul fiecărei părți de a-și pleda cauza în „aceleași condiții”.

Prin urmare, încălcarea art. 85 C. proc. civ. în ceea ce privește citarea emitentului actului atacat atrage casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării se vor analiza toate motivele invocate de recurent, inclusiv pe cel care vizează calitatea procesuală pasivă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se va admite recursul formulat, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 562 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.