Bar admission with exam exemption: strict interpretation of ten-year legal counsel service and exclusion of non-equivalent leadership roles

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunțată de curtea de apel ce formează obiectul recursului

Prin sentința nr. 171/R din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.B. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și BAROUL SIBIU, având ca obiect anularea Deciziei nr. 192 din 22 decembrie 2008 emisă de Baroul Sibiu și a Deciziei nr. 563 din 1 iulie 2009 emisă de U.N.B.R. și obligarea pârâtelor să emită o decizie pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și înscrierea pe tabloul avocaților definitivi.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 192 din 22 decembrie 2008 Baroul Sibiu a respins cererea reclamantului pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen pentru neîndeplinirea condiției de vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult. Astfel, din raportul întocmit de avocatul P.R. rezulta că reclamantul are o vechime de 8 ani și 3 luni în funcția de consilier juridic. Această decizie a fost menținută prin respingerea contestației de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România prin Decizia nr. 563 din 1 iulie 2009.

Instanța de fond a constatat că în mod corect la calcularea vechimii necesare împlinirii perioadei de 10 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 au fost avute în vedere doar perioadele în care reclamantul a îndeplinit funcția de consilier juridic, jurisconsult și magistrat consultant.

Susținerile reclamantului potrivit cărora la calcularea perioadei de 10 ani vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult se impune a fi avute în vedere și perioadele în care acesta a îndeplinit funcții de conducere sau a desfășurat activități de cadru didactic asociat la diferite instituții de învățământ superior au fost considerate, de judecătorul fondului, ca fiind neîntemeiate, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) care prevăd expres și limitativ funcțiile ce trebuiesc luate în calcul, respective judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.

Apreciază instanța de fond că funcțiile de conducere ocupate de reclamant nu pot fi asimilate sau echivalate celor prevăzute expres și limitative de lege întrucât acest fapt ar conduce la adăugarea la lege respective cu crearea unei lex terția.

Se mai reține în considerentele hotărârii recurate că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51-1995 prevede posibilitatea primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, iar nu dreptul de a intra în această profesie cu scutire de examen.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 171/R din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs M.B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză și a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurentul-pârât a susținut, în esență următoarele:

Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece:

- nu este luată în considerare perioada 01 iunie 1993 - 01 iunie 1994 în care a îndeplinit funcția de șef Birou Afaceri Patrimoniale din cadrul Serviciului Contencios, deși în perioada respectivă, delegat fiind într-o funcție de conducere și-a păstrat funcția de bază, respectiv, cea de consilier juridic și a îndeplinit atribuții specifice acestei funcții, fapt ce contravine legislației muncii, Decretului nr. 546/1972 și Legii nr. 51/1995.

- este luată în considerare perioada 01 iulie 2004 - 30 septembrie 2004 în care a îndeplinit funcția de magistrat consultant în cadrul Tribunalului Brașov, deși această funcție nu este specificată la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ceea ce conduce la concluzia că instanța de fond procedând astfel a adăugat la lege, ceea ce nu este permis.

Hotărârea recurată are la bază o apreciere selectivă a probelor existente la dosar în condițiile în care din considerentele hotărârii rezultă că judecătorul fondului face referire doar la raportul întocmit de avocatul P.R. din cadrul Baroului Sibiu, dar nu face nici o referire la raportul întocmit de avocatul G.T. din cadrul Baroului Brașov întocmit în anul 2001 și în care i se reține, în baza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, o vechime în profesie de 9 ani și 5 luni.

3. Hotărârea instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.”

Este de necontestat faptul că prin dispoziția legală mai sus redată sunt menționate limitativ funcțiile care ar fi trebuit să fie exercitate cel puțin 10 ani pentru a îndeplini condiția de vechime necesară pentru a beneficia de intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen, nefiind permisă, așadar, în lipsa unei dispoziții legale exprese, o echivalare sau asimilare a unor funcții, în sensul solicitat de recurentul-reclamant.

Noțiunea de vechime în munca juridică, în sensul art. 1 din Decretul nr. 546/1972 privind recunoașterea vechimii în muncă juridică a absolvenților cu diplomă ai facultăților de drept, care ocupă unele funcții în sistemul organelor puterii și administrației de stat, precum și în organizațiile obștești , nu este similară noțiunii de vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult la care face referire art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Totodată, calitatea și vechimea în funcția de consilier juridic sau jurisconsult se probează în condițiile Codului muncii și numai cu Carnetul de muncă, prin urmare în mod corect instanța de fond a stabilit vechimea în funcția de consilier juridic a recurentului-reclamant în baza carnetului de muncă al acestuia și nu în baza fișelor de post și a altor înscrisuri depuse de recurentul-reclamant.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, atunci când a conchis că recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția de vechime în funcțiile juridice expres și limitativ prevăzute în dispoziția legală mai sus indicată și că nu este permisă asimilarea unor funcții de conducere în administrația publică sau în instituții de învățământ superior exercitate de recurentul-reclamant, așa încât va înlătura criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Sunt nefondate și criticile referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în condițiile în care instanța de fond, fașă de obiectul cererii de chemare în judecată, nu a făcut o aplicare a acestor dispoziții în cauza dedusă prezentei judecăți.

De asemenea nu pot fi primite nici criticile referitoare la aprecierea selectivă a probelor administrate în cauză în condițiile în care instanța de fond, a făcut o analiză a actelor administrative contestate prin prisma actelor care au stat la baza emiterii acestora, raportul întocmit de avocatul P.R. fiind unul dintre acestea.

Așadar, judecătorul fondului, a pronunțat hotărârea recurată în urma analizei probelor administrate în cauză, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, și nu doar în baza raportului întocmit de către avocatul P.R., cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Faptul că în considerentele hotărârii recurate nu se face referire și la un alt înscris, respectiv un raport întocmit de către un alt avocat, în anul 2001, cu ocazia examinării unei cereri de intrare în profesia de avocat adresată Baroului Brașov de către recurentul-reclamant în care se face o altă apreciere sub aspectul îndeplinirii condiției de vechime în funcțiile juridice la care face referire art. 16 alin. (2) lit. b) nu însemnă că acest înscris nu a fost analizat, instanța de fond nefiind ținută să facă referire în considerentele hotărârii pronunțate la fiecărui mijloc de probă administrat în cauză.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a cererii reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, având în vedere cererea intimatei-pârâte U.N.B.R., în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat la plata către aceasta a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilite în baza înscrisurilor depuse, în acest sens, la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. împotriva sentinței nr. 171/R din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul la plata către intimata-pârâtă U.N.B.R. a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.