Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2445/2010 AI generated

Dismissal annulled; ministry appeal rejected, reinstatement with back wages upheld.

Case Number Decizia nr. 2445/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the Ministry of Agriculture against the Suceava Court of Appeal’s judgment of 18 January 2010, leaving in force that decision which had annulled the ministerial order dismissing the employee from his public management position and ordered his reinstatement with payment of back wages; the moral damages claim had been rejected below. The dispute arose from dismissal under O.U.G. no. 105/2009, later declared unconstitutional in part by Constitutional Court Decision no. 1629 of 3 December 2009, which the dismissed official challenged in administrative proceedings. The Court held that, under Article 147(1) of the Romanian Constitution, once the enabling statutory provision was found unconstitutional, the subordinate administrative act based on it lost its legal effects, and that the absence of an object exception was unfounded because the act had not been revoked by the issuing authority, so the claim remained reviewable.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 544/2004, art. 47 pct. 4 din Constituția, art. 1169 C. civ, art. 3041 C. proc.civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 147 alin. (1) din Constituție; Dismissal annulled; ministry appeal rejected, reinstatement with back wages upheld: Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Keywords

AI generated
administrative dismissal effects of an annulling judgment public administration public legal official constitution action by staff

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 544/2004
1 și art. 7 din Legea nr. 544/2004, art.
art. 47 pct. 4 din Constituția
(3), art. 47 pct. 4 din Constituția României, s-a dispus anularea ordinului contestat și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior demiterii.
art. 1169 C. civ
Capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale, a fost respins ca nefondat, conform art. 1169 C. civ.
art. 3041 C. proc.civ
9 coroborat cu art. 3041 C. proc.civ.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art.
art. 147 alin. (1) din Constituție
Or, potrivit art. 147 alin.
art. 147 alin. (1) din Constituția
Or, potrivit art. 147 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 14 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a cererii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul R.R. și a dispus anularea Ordinului nr. 2355 din 09 octombrie 2009 emis de pârâtul M.A.P.D.R., precum și reintegrarea pe post a reclamantului, cu plata drepturilor salariale cuvenite.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Ordinul nr. 2355 din 9 octombrie 2009 emis de MAPDR, prin care reclamantul a fost demis din funcția de director coordonator adjunct economic din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava și a cărei anulare face obiectul acțiunii, a fost emis în conformitate cu prevederile art. IV și art. XV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Dat fiind faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1629 din 03 decembrie 2009 - cu referire la dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. IV, art. V și art. VIII ale anexei nr. 1, este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat. In consecință, în temeiul art. 1 și art. 7 din Legea nr. 544/2004, art. 11 pct. c alin. (3), art. 47 pct. 4 din Constituția României, s-a dispus anularea ordinului contestat și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior demiterii.

Capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale, a fost respins ca nefondat, conform art. 1169 C. civ.

Împotriva sentința nr. 15 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc.civ.

In susținerea recursului său, pârâtul a formulat următoarele critici:

În mod eronat prima instanță a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, ignorând faptul că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

În mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2356 din 09 octombrie 2009, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului contestat trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment. Astfel, susține recurenta-pârâtă că reclamantul prin Ordinul nr. 2356 din 09 octombrie 2009, a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, în aplicarea art. IX alin. (1) și (4) și art. V din O.U.G. nr. 105/2009. Din acest considerent recurenta a arătat că desființarea funcției intimatului-reclamant s-a produs ope legis, instituția publică fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 105/2009, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

În opinia recurentei-pârâte regula care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum, potrivit cu care o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce privește prima critică de nelegalitate, referitoare la greșita respingere de către curtea de apel a excepției lipsei de obiect, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că în pofida celor susținute de recurent, cererea de anulare ar fi putut fi respinsă ca rămasă fără obiect numai dacă actul administrativ dedus judecății ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă, situație ce nu poate fi reținută din examinarea probelor administrate în cauză.

In ceea ce privește fondul cauzei, este necontestat faptul că Ordinul nr. 2335/ 2009 a fost emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale Ia nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, precum și reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 37/2009 prin art. XIV.

Este de asemenea de necontestat faptul că temeiul legal al actului administrativ în litigiu, anume art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010.

Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Cum lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 14 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.