Ethnic refugee status under Law No. 189/2000: sufficiency of witness testimony to prove refuge in absence of official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 593/2009 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 24098 din 13 februarie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000. cu modificările ulterioare, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit declarațiilor autentificate ale martorilor L.N. și V.M., martori audiați și nemijlocit, în fața instanței, ei înșiși beneficiari ai Legii nr. 189/2000, cât și din interogatoriul luat reclamantei, rezultă că aceasta s-a refugiat, în anul 1940, din cauza persecuțiilor etnice apărute ca urmare a cedării Ardealului de Nord, din localitatea Popești în localitatea Turda, unde a locuit până în anul 1945.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta cu motivarea că refugiul reclamantei a fost insuficient dovedit. în condițiile în care soluția de recunoaștere a calității de refugiat s-a făcut exclusiv în baza a două declarații notariale, fără a exista și documente oficiale care să ateste existența refugiului intimatei-reclamante.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945. a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art.61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

În speță, curtea de apel a realizat o corectă aplicare a acestor dispoziții special edictate în vederea stabilirii calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, procedând la stabilirea situației de fapt relevantă cauzei - existența refugiului reclamantei - chiar în lipsa unor documente oficiale, prin valorificarea declarațiilor autentice ale martorilor L.N. și V.M., martori care, în virtutea principiului rolului activ al instanței prevăzut de art. 129 C. proc. civ., au fost audiați și nemijlocit de către instanță, putându-se astfel reține că din pricina persecuției etnice instaurată de către autoritățile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord, reclamanta a fost nevoită să-și părăsească domiciliul în toamna anului 1940 și să revină acasă doar în anul 1945. Mai mult, prima instanță, a procedat și la suplimentarea probatoriului, prin interogatoriul luat reclamantei la termenul din data de 29 octombrie 2009, din toate aceste dovezi administrate în cauză rezultând în mod unitar atât existența refugiului reclamantei, cât și perioada în care acesta a avut loc, respectiv septembrie 1940-martie 1945.

Cum acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu este condiționată de dovada prin înscrisuri oficiale și cum în urma administrării probei cu martori și cu interogatoriul luat reclamantei, a putut fi stabilită cu certitudine temeinicia pretențiilor deduse judecății, în mod corect prima instanță a procedat la anularea hotărârii nr. 24098 din 13 februarie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada septembrie 1940-martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 593/2009 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.