Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1893/2010 AI generated

Recognition of ethnic persecution victim status for child born during parents' refugee period: appeal allowed and lower court judgment reversed

Case Number Decizia nr. 1893/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeal and reversed the lower court's dismissal, ordering the administrative authority to recognize the claimant as a beneficiary of Emergency Government Ordinance No. 105/1999 for the period from April 21, 1944, to March 6, 1945, with benefits effective from January 1, 2008. The dispute concerned the challenge to a pension authority decision denying the claimant status as a victim of ethnic persecution under the law, where the claimant was born in 1944 after his parents were forcibly relocated in 1940 following the Treaty of Craiova. Relying on Article 1(lit. c) of EGO No. 105/1999 and established judicial practice, the court held that children born during the parents' refugee period implicitly share the parents' status and suffered the consequences of ethnic persecution, thereby entitling them to compensatory rights, correcting the first-instance court's erroneous interpretation that excluded such individuals.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Recognition of ethnic persecution victim status for child born during parents' refugee period: appeal allowed and lower court judgment reversed: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
ethnic persecution recognition of refugee status victim status children's rights established right child's pension

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. 1135/36/2009, reclamantul Z.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța anularea Hotărârii nr. 32196 din 6 august 2009 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000 și constatarea calității de beneficiar al Legii 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părinții săi Z.V. și M., au făcu obiectul schimbului de populație, în septembrie 1940, în urma Tratatului de la Craiova, fiind strămutați din localitatea de domiciliu – com. Avdula, jud. Durostor, aflată în Bulgaria, în Raionul Istria Baia, com. Nicolae Bălcescu, jud. Tulcea. A mai arătat reclamantul că s-a născut la data de 21 aprilie 1944 în localitatea Nicolae Bălcescu, jud. Tulcea, după strămutarea părinților săi.

Prin sentința civilă nr. 339/CA din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată cererea formulată de reclamantul Z.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamantul născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind deci născut la momentul efectuării schimbului de populație, în anul 1944 neavând loc strămutări, astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În baza probelor administrate în cauză și din interpretarea prevederilor legii, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate direct asupra lor, din motive etnice, acesta fiind doar cazul părinților reclamantului și a fraților menționați în înscrisul intitulat „Declarațiune”, nu și a reclamantului, născut ulterior strămutării și care nu a putut face dovada deplină a strămutării sale efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.

Se susține, în esență, că persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nu numai asupra persoanelor strămutate efectiv, ci și asupra copiilor născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați, copiii respectivi suferind toate consecințele nefavorabile care au decurs din actul strămutării, alături de părinții lor.

A mai arătat că în acest sens s-a pronunțat chiar Curtea de Apel Constanța, care prin sentința 617/CA din 7 iulie 2008 a recunoscut soției reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, aceasta fiind născută la data de 21 ianuarie 1944.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 21 aprilie 1944, în localitatea Istria Baia, com. Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, după ce, în anul 1940 – în urma Tratatului de la Craiova – părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în județul Durostor - Bulgaria.

Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, recurentul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod greșit, a procedat instanța de fond, respingând acțiunea reclamantului ca nefodată.

Reținând și faptul că practica judecătorească în materia copiilor născuți în timpul refugiului părinților, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, este constantă în a recunoaște acestora calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, Înalta Curte constată temeinicia recursului declarat și,

În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., admite recursul, modifică în tot sentința atacată și, pe fond, admite acțiunea reclamantului, anulează hotărârea emisă de autoritatea pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al O.U.G. nr. 105/1999 pentru perioada 21 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii, respectiv 1 ianuarie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Z.C., împotriva sentinței civile nr. 339/CA din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.

Anulează Hotărârea nr. 32196 din 6 august 2009 a Casei Județene de Pensii Constanța și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului Z.C. calitatea de beneficiar O.U.G. nr. 105/1999 pentru perioada 21 aprilie 1944 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.