Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4531/2010 AI generated

Labor trafficking via deception and coercion: classification of forced wage withholding as human trafficking rather than procuration

Case Number Decizia nr. 4531/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of three defendants, upholding the lower courts' convictions and sentences for human trafficking and illegal possession of firearms, thereby maintaining 7 years imprisonment for the ringleader and 5 years for two co-defendants, along with subsidiary penalties, civil damages, and special confiscation of illicit gains and contraband. The dispute involved the challenge of a penal conviction for recruiting and transporting Romanian citizens to Ireland under false pretenses of legal employment, where victims were exploited through forced labor, withheld wages, and coercion via threats and violence, with the defendants arguing for reclassification as the lesser offense of procuration and reduced sentencing. The court decisively applied Article 12(2)(a) of Law No. 678/2001, which defines human trafficking including recruitment through deception for the purpose of labor exploitation involving violation of legal working conditions and servitude, rejecting the defense's arguments that the conduct constituted mere procuration or that the sentences were disproportionate under the individualization criteria of the Penal Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 278 alin. (1) C. pen, art. 35 C. pen, art. 2 C. pen, art. 88 C. pen, art. 71 C. pen; Labor trafficking via deception and coercion: classification of forced wage withholding as human trafficking rather than procuration: The dispute involved the challenge of a penal conviction for recruiting and transporting Romanian citizens to Ireland under false pretenses of legal employment, where victims were exploited through forced labor, withheld wages, and coercion via threats and violence, with the defendants arguing for reclassification as the lesser offense of procuration and reduced sentencing. The court decisively applied Article 12(2)(a) of Law No. 678/2001, which defines human trafficking including recruitment through deception for the purpose of labor exploitation involving violation of legal working conditions and servitude, rejecting the defense's arguments that the conduct constituted mere procuration or that the sentences were disproportionate under the individualization criteria of the Penal Code.

Keywords

AI generated
human trafficking penal servitude criminal coercion imprisonment conditions of employment disproportionate penalty

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001
În temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat coinculpatul F.A.S., în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunii sus-menționate la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art.
art. 278 alin. (1) C. pen
Același inculpat a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii concurente de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 278 alin. (1) C. pen.
art. 35 C. pen
În baza art. 350 rap. la art. 3002 și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului F.M., fiindu-i dedusă din pedeapsa aplicată, potrivit art. 88 C. pen. durata reținerii și arestării în cauză cu începere de la 16 iulie 2008 la zi.
art. 2 C. pen
Conform art. 71 alin. (1) și art. 2 C. pen. pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis inculpatului amintit exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
art. 88 C. pen
a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului F.M., fiindu-i dedusă din pedeapsa aplicată, potrivit art. 88 C. pen.
art. 71 C. pen
În temeiul art. 71 C. pen.
art. 350 C. proc. pen
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.
art. 15 C. proc. pen
În conformitate cu dispozițiile art. 15 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to impose the obligation for the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

1.a. Tribunalul Timiș, secția penală, prin sentința penală nr. 643 din 30 noiembrie 2009 pronunțată în Dosar nr. 100491/30/2008 a condamnat pe inculpatul F.M., pentru săvârșirea în participație în calitate de coautor a infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane [„de două sau mai multe persoane împreună”] la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani [pedeapsă complementară].

Același inculpat a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii concurente de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 278 alin. (1) C. pen. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicându-se acestuia prin contopire în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata de 3 ani [pedeapsa complementară].

Conform art. 71 alin. (1) și art. 2 C. pen. pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis inculpatului amintit exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 rap. la art. 3002 și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului F.M., fiindu-i dedusă din pedeapsa aplicată, potrivit art. 88 C. pen. durata reținerii și arestării în cauză cu începere de la 16 iulie 2008 la zi.

b. În temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat coinculpatul F.A.S., în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunii sus-menționate la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani (pedeapsă complementară).

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din 16 iulie 2008 la zi.

c. În temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul F.A., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durata de 2 ani (pedeapsă complementară).

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și a arestului preventiv din 16 iulie 2008 la zi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap la art. 998 - 999 C. civ., a fost admise în parte acțiunile civile în cauză fiind obligați în solidar inculpații F.M., F.A.S. și F.A. la următoarele despăgubiri civile:

- 2800 euro,daune materiale și 500 euro daune morale către partea civilă V.P.;

- 500 euro daune morale către partea civilă I.L.R.;

- 1350 euro daune materiale către partea civilă T.D.;

- 2500 euro daune materiale către partea civilă P.I.A.;

- 1700 euro daune materiale către partea civilă A.R.;

- 1000 euro daune materiale către partea civilă B.I.;

- 1500 euro daune materiale către partea civilă M.A.;

- 800 euro daune materiale către partea civilă I.G.;

- 1200 euro daune materiale și 500 euro daune morale către partea civilă B.C.;

- 600 euro daune materiale și 500 euro daune morale către partea civilă F.S.V.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate C.C., Z.V., D.C.G., S.C., S.M., S.A., I.V. (identitate protejată), I.C., P.A. (identitate protejată), C.I. (identitate protejată), B.D. (identitate protejată), C.E. (identitate protejată), nu s-au constituit în cauză părți civile și în consecință potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la cei trei inculpați a sumei totale de 18.850 euro reprezentând beneficiul realizat urmare infracțiunii de trafic de persoane cu privire la părțile vătămate sus-menționate.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială către stat a unui un pistol marca G. și o cutie de proiectile marca G., cal. 177 bunuri deținute ilegal de inculpatul F.M.

În temeiul art. 353 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra sumei de 20.720 lei și 500 euro consemnate cu ordinele de încasare B.C.R. din 16 iulie 2008

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata a câte 2000 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Hotărând astfel instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 48/D/P/2007 din data de 24 decembrie 2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - și a coinculpaților F.A.S. și F.A., sub aspectul participării în calitate de coautori la săvârșirea infracțiunii sus-menționate de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că în perioada 2006 - 2008, au recrutat repetat persoane de pe raza județelor Timiș, Arad și Satu Mare pe care le-au transportat în Irlanda și le-au exploatat ulterior prin obligarea acestora de a presta diverse munci fizice a căror remunerare era reținută în totalitate de inculpați (separat cu ocazia percheziției domiciliare s-a descoperit că inculpatul F.M. deținea nelegal un pistol cu bile și muniția aferentă).

În fapt prin rechizitoriu s-a reținut că în perioada 2006 - 2008 inculpatul F.M. și soția F.D. au racolat un număr de aproximativ 100 de părți vătămate, pe care le-au transportat în Irlanda și pe care le-au plasat în diferite locații din orașul Enniscorthy - Bree, intermediindu-le obținerea de locuri de muncă, în schimbul sumei de 2.500 euro/persoană.

Părțile vătămate erau racolate de pe teritoriul României, în special din județele Timiș, Satu Mare și Arad de către membrii rețelei, sub promisiunea obținerii unor locuri de munca bine plătite în Irlanda (aproximativ 70-80 euro pe zi), în domeniul construcțiilor și la cules de căpșuni, iar pentru aceste servicii solicitau suma de 2500 euro/persoană.

În urma racolării, inculpatul F.M. solicita părților vătămate documentele de identitate în scopul achiziționării biletelor de avion necesare transportului până în Irlanda, iar după ce erau stabilite detaliile transportului, membrii rețelei contactau părțile vătămate pentru a se pregăti de plecare în Irlanda. Biletele de avion erau cumpărate săptămânal, de către membrii rețelei aflați în Irlanda, de la un internet cafe din Enniscorthy, pe care le trimiteau ulterior prin fax la primăria Gottlob (Autorizația din 29 aprilie 2008, convorbirea din data de 10 mai 2008, ora 19:39:49 purtată între F.M. și F.S.

Părțile vătămate racolate erau îmbarcate din localitatea Gottlob în diferite autoturisme conduse de persoane plătite de către inculpatul F.M. și transportate până în aeroportul din Budapesta, ieșirea din țară efectuându-se, de obicei, prin P.T.F. Cenad, după care acestea erau îmbarcate în avion cu destinația Dublin - Irlanda.

Pentru transportul părților vătămate din România până la aeroportul din Budapesta, membrii rețelei apelau la firma de transport internațional persoane I.R. SRL cu sediul in localitatea Semlac, jud Arad, prin intermediul numitului I.M. sau cu ajutorul martorului C.B. din localitatea Gottlob, jud. Timiș, care transporta personal grupurile de persoane cu autoturismul său, pentru sume cuprinse între 120 - 160 euro.

Grupurile de persoane erau însoțite spre Budapesta întotdeauna de un membru al rețelei (de obicei inculpatul F.M. sau învinuita F.D.), care se asigura ca toate părțile vătămate să fie îmbarcate în avion cu destinația Dublin - Irlanda. În anumite cazuri, membrii rețelei își continuau călătoria împreună cu grupurile de părți vătămate racolate, transportând în mod clandestin diferite cantități de țigarete pe care le comercializau pe teritoriul Irlandei. Totodată, la această activitate ilicită, erau constrânse și părțile vătămate să participe, fiindu-le introduse în bagaje cantități de țigări de către membrii rețelei, înainte de îmbarcarea în avion. Semnificativ în acest sens este evenimentul din luna 10 mai 2008, când autoritățile irlandeze din aeroportul din Dublin au confiscat o cantitate considerabilă de țigarete descoperite în bagajele numitei M.L. (sora inculpatului F.M.), bunuri confiscate ulterior.

Ajunse în aeroportul din Dublin, părțile vătămate erau așteptate și preluate de alți reprezentanți ai familiei F., respectiv inculpații F.A., F.A.S. sau învinuitul F.Z. (potrivit declarațiilor părților vătămate, care asigurau transportul persoanelor până la locuința închiriată a familiei din localitatea Enniscorthy (la aproximativ 150 km de Dublin). În acea locație, părțile vătămate erau cazate în rulote amenajate în curtea imobilului sau chiar în locuința respectivă, în condiții improprii de trai (20 de persoane în doar trei camere, fără utilități etc.), până li se obținea un loc de muncă și aveau posibilitatea să-și găsească un alt loc de adăpost.

Promisiunea făcută în România, înaintea plecării, de către inculpatul F.M. sau învinuita F.D. părților vătămate recrutate cuprindea și asigurarea hranei zilnice în mod gratuit de către membrii rețelei aflați în Irlanda, până în momentul găsirii unor locuri de muncă și câștigarea existenței prin mijloace proprii de către acestea.

Însă, ajunse în Irlanda părților vătămate recrutate le erau asigurate într-adevăr mijloacele de trai, dar trebuiau achitate costurile acestora după obținerea unor locuri de muncă, solicitându-li-se niște prețuri exagerate.

Inculpatul F.M., pentru a convinge părțile vătămate să accepte oferta sa, se angaja față de acestea că el însuși va aranja toate detaliile de deplasare către Irlanda, inclusiv drumul până la Budapesta, precum și cazarea celor în cauză, aceste costuri suplimentare urmând a fi acoperite ulterior de către solicitanți după ce li se vor găsi locuri de muncă.

Inițial, în România, membrii rețelei conveneau cu părțile vătămate condițiile plecării, transportului și găsirii unui loc de munca în Irlanda, astfel că părțile vătămate nu trebuiau să plătească nimic, până în momentul angajării, totul fiind asigurat de către aceștia, tocmai pentru a determina aceste persoane să accepte condițiile impuse de ei.

Suma de 2500 de euro pe care părțile vătămate acceptau la început să o achite, trebuia să fie plătită tranșat, săptămânal, pe parcursul a trei sau patru luni în funcție de câștiguri. Imediat după angajare însă, membrii familiei F., care facilitaseră angajarea cetățenilor români și care cunoșteau care este salariul ce urma a fi plătit acestora, vizitau săptămânal locația de cazare și pretindeau de la părțile vătămate prezente între 70% - 80% din sumele câștigate. Situația continua în aceeași manieră și după achitarea integrală a datoriei de 2500 euro convenită inițial, numai că de aceasta data banii erau pretinși sub amenințarea cu acte de violență, dar și cu amenințarea membrilor de familie aflați în România.

Mai mult decât atât, de cele mai multe ori, membrii rețelei profitau de faptul că părțile vătămate aflate la muncă în Irlanda nu aveau cunoștințe de limba engleză și controlau întreaga activitate a acestora, fiind cei care colectau în mod direct sumele de bani câștigate de către aceștia de la angajatorii irlandezi, sume plătite sub formă de C.E.C.-uri, care trebuiau schimbate în bani lichizi. Totodată, membrii rețelei se ocupau personal de schimbarea acestor C.E.C.-uri, preluând sumele integrale, însă înapoind părților vătămate în cauză doar o parte din acești bani, de exemplu 60 - 70%.

În ceea ce privește locurile de muncă, acestea erau, în principal, în domeniul construcțiilor, la cules de căpșuni, la diferite abatoare de ovine sau constau în prestarea de activități gospodărești la locuințe private din Enniscorthy sau regiunile învecinate. Majoritatea membrilor familiei F. aflați pe teritoriul Irlandei lucrau ei înșiși în aceste domenii de activitate, având astfel cunoștințe printre angajatorii irlandezi și putând să obțină mai ușor locuri de muncă și pentru persoanele racolate în acest sens din România. Dar existau și cazuri în care părților vătămate nu li se obținea un astfel de loc de muncă de către membrii rețelei, acestea apelând la diverse cunoștințe, tot din rândul celor aflați la muncă în acea țară, pentru a se angaja. Chiar și în aceste situații, cu toate că promisiunea obținerii unui loc de muncă nu a fost onorată de către cei în cauză, părțile vătămate erau obligate, sub diverse forme de constrângere, să achite „datoria” de 2500 euro, precum și alte „taxe” percepute de către aceștia dintâi. Autorizația din 29 aprilie 2008, convorbirea din data de 15 mai 2008, ora 15:48:42 purtată între F.M. și F.L.

La sfârșitul fiecărei săptămâni, de obicei în serile de sâmbătă, inculpații F.A.S., F.A. și învinuiții F.D., F.Z., precum și alți membri ai rețelei mergeau la locuințele părților vătămate de la care colectau sume cuprinse între 50 - 100 euro/persoană, reprezentând tranșe ale „datoriei” de 2500 euro. De obicei sumele de bani erau stabilite în funcție de câștigurile realizate de către părțile vătămate în timpul unei săptămâni și însumau un procent de 60 - 70% din întregul câștig, fiindu-le lăsate sume de bani pentru strictul necesar, dar uneori li se lua acestora toate câștigurile realizate din munca prestată.

Mijloacele de constrângere de către membrii rețelei folosite împotriva părților vătămate pentru a plăti „datoria” de 2500 euro constau în amenințări cu moartea acestora sau a membrilor familiilor din România sau amenințări cu agresiunea fizică. În momentul colectării sumelor „datorate”, membrii rețelei veneau întotdeauna în grupuri de trei - patru persoane, tocmai pentru a intimida și a crea panică în rândul „datornicilor”. Cedând psihic, părțile vătămate plăteau „datoria” fără a opune rezistență.

Totodată, în același scop de intimidare, membrii rețelei recurgeau la răspândirea de zvonuri, în mod public, despre faptele lor de răzbunare împotriva celor care nu-și achitau „datoriile”, în care erau relatate fapte în care „datornicii” erau de-a dreptul uciși de către aceștia sau de către alte persoane plătite în acest scop în locații părăsite din apropierea orașului Enniscorthy, de exemplu păduri etc.

Pentru intimidare, inculpatul F.M. apela chiar și la amenințarea părților vătămate cu ajutorul unui pistolul cu bile, pe care îl purta permanent asupra sa.

În momentul în care, înaintea plecării, membrii rețelei făceau promisiuni cu privire la locurile de muncă din Irlanda, nu menționau părților vătămate faptul că aceste slujbe necesitau transportul cu autoturisme, întrucât distanțele între locurile de muncă și domiciliu erau foarte mari. Multe dintre părțile vătămate recrutate nu posedau permise de conducere românești. Astfel, inculpații F.M., F.A.S. și F.A. s-au specializat în vânzarea de autoturisme uzate, înmatriculate în Irlanda, părților vătămate care aveau locuri de muncă aflate la distanțe mari de localitatea Enniscorthy. Din cauza inconvenientului privind distanța considerabilă dintre slujbe și domiciliu, părțile vătămate erau constrânse să achiziționeze de la aceștia, pentru sume cuprinse între 300 - 1700 euro, autoturisme pentru care membrii rețelei le procurau documente false: permise de conducere irlandeze, facturi care atestau plata taxei de drum și asigurări auto obligatorii. Documentele false erau procurate de către inculpații F.A.S. și F.A. de la persoane necunoscute victimelor din Dublin, care se ocupau cu falsificarea acestora, fiind ulterior vândute victimelor pentru sume cuprinse între 200 - 400 euro/bucata.

O altă metodă de escrocare a victimelor consta în faptul că membrii rețelei vindeau acestora țigări aduse ilegal din România la prețuri de zece ori mai mari decât prețul real de achiziționare.

Pentru a menține un grad de îndatorare permanent al părților vătămate față de ei, membrii familiei F. acceptau și chiar sugerau ca toate „datoriile” privind achiziționarea de autoturisme, documente false sau țigări să fie plătite eșalonat, concomitent cu cealaltă „datorie” de călătorie în Irlanda și obținere a unui loc de muncă.

Existau situații în care, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, precum și a distanței foarte mari până la locul de muncă, părțile vătămate nu puteau lucra. În ciuda acestui lucru, membrii familiei F. continuau să perceapă tranșe din „datorie”.

Părțile vătămate care reușeau să plătească membrilor rețelei „datoria”, erau însă obligate de către aceștia, prin amenințări și violență, să plătească în continuare pe toată perioada șederii lor în această țară, indiferent de câte călătorii întreprind acolo, un „comision” de 30% din întregul venit încasat în fiecare zi de la locurile de muncă unde prestează diferite servicii.

De asemenea, în situația în care părțile vătămate încercau să obțină locuri de muncă și pentru alți membri ai familiilor lor, inculpatul F.M. îi constrângea să plătească 2500 euro pentru fiecare dintre aceștia, recurgea la amenințări cu violența în cazul în care părțile vătămate refuzau acest lucru. Această sumă de bani trebuia să fie plătită de către părțile vătămate membrilor rețelei, chiar dacă acestea din urmă nu se angajau să le găsească locuri de muncă în Irlanda.

Părților vătămate le era interzis să părăsească Irlanda fără acceptul membrilor rețelei și, mai ales, fără plata integrală a celor 2500 euro.

În cauză, s-a realizat un schimb permanent de date și informații cu atașatul de interne al României la Dublin, fiind totodată întocmită o comisie rogatorie internațională în acest sens.

Din cuprinsul comisiei rogatorii a rezultat că inculpații F.M., F.A.S., F.A. și învinuiții F.D., F.Z. au desfășurat, pe teritoriul Irlandei activități infracționale încă din anul 2003 - 2004, astfel că poliția irlandeză a efectuat cercetări privind activitatea infracțională a acestor persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul F.M. a încercat să acrediteze ideea că fiecare persoană care era racolată pe teritoriul României în vederea exploatării prin muncă, în Irlanda era înregistrată atât la sediul poliției locale cât și la autoritățile oficiale competente în materie (Direcții de muncă, Primărie, etc.) Acest aspect este contrazis însă de răspunsul furnizat de către autoritățile irlandeze urmare a comisiei rogatorii internaționale solicitate în cauză. Astfel, din conținutul răspunsului furnizat de către autoritățile irlandeze rezultă că, persoanele aduse de către membrii familiei F. în Irlanda, în vederea prestării de activități lucrative se află și lucrează ilegal pe teritoriul statului Irlandez. Totodată, autoritățile oficiale irlandeze au comunicat faptul că nici o persoană din cele descrise mai sus nu a fost înregistrată la vreo autoritate de pe teritoriul acestei țări și nu au fost emise nici un fel de documente de identitate irlandeze pentru aceste persoane.

În cuprinsul materialului furnizat de către autoritățile irlandeze se specifică în mod concret faptul că nu există date care să indice ca persoanele traficate către Irlanda de către familia F. au fost supuse exploatării sexuale aspect care de fapt nici nu interesează prezenta cauză. Însă se specifică faptul că „este corect să afirmăm că principalul motiv din spatele transportării acestor persoane în Irlanda a fost exploatarea prin muncă”. Autoritățile din Irlanda au identificat și audiat în sensul celor expuse mai sus următoarele persoane, care se regăsesc în mare parte și în prezentul dosar, după cum urmează: P.V., C.B., V.H., C.B., D.G.C., G.Z., C.I., S.A.V., F.R., A.M.U., N.T., M.A., G.R., P.A., B.D., C.E., C.I.L., D.I., V.I., G.H., A.G., A.J.

Este de subliniat faptul că autoritățile irlandeze au precizat în mod expres în răspunsul furnizat cu ocazia cererii de asistență judiciară internațională că poliția irlandeză a realizat cercetări privind activitățile desfășurate de către F.M., F.D., F.A.S., F.A., F.I., F.V. și F.M.C. începând cu aproximativ luna iulie 2007. R.F. a intrat anterior în atenția poliției din localitatea Enniscorty din 2003/2004 sub suspiciunea de spălare de bani, înainte de a fi deportat în România. Însăși această expresie de deportat demonstrează faptul că activitatea desfășurată de către membrii familiei F. pe teritoriul Irlandei a îmbrăcat caracterul unor activități ilicite. Aspectele precizate sunt întărite și de faptul că, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de către poliția irlandeză la locuințele membrilor familiei F., în Irlanda, au fost identificate o serie de înscrisuri reprezentând note personale ale rudelor inculpaților privind sume de bani vehiculate (sume reprezentând bani ce urmau a fi încasați în mod constant de la persoanele traficate) cu ocazia desfășurării activităților infracționale.

În cauză au fost identificate un număr de aproximativ 70 persoane, fiind audiate 22 persoane în calitate de părți vătămate, după cum urmează: B.D., C.E., A.R., C.I., M.A., P.A., B.C., I.V., I.C., V.P., F.S.V., I.L.R., C.C., B.I., Z.V., D.C., T.D., P.I.A., G.C., S.M., I.G., S.A., precum și un număr de 14 persoane audiate în calitate de martori: B.M., Z.G., V.F., P.E., H.G., S.M., G.A., L.C., S.A., Z.A., J.A., I.C., M.I. și C.B., S.A., S.O. dintre care șapte persoane audiate sub o altă identitate.

De asemenea, au mai fost identificate și alte părți vătămate, însă acestea nu au putut fi audiate din cauza faptului că se aflau, la momentul respectiv, pe teritoriul Irlandei, printre acestea fiind T.D., A.V., T.M., T.G., U.A.M., R.G., T.O., R.M., P.N.O., R.V., D.M., H.V., B.C., E.D., E.V., P.V. Declarațiile acestor persoane fac obiectul comisiei rogatorii internaționale trimise autorităților irlandeze.

Părțile vătămate identificate și audiate în acest dosar au fost introduse, parte dintre acestea, în programe de reinserție socială și consiliere psihologică de către A.N.T.P., întocmindu-se pentru fiecare parte vătămată asistată rapoarte de consiliere psiho-socială, și în care sunt expuse etapele stării de victimizare, precum și atitudinea acestora față de perioada exploatării.

În urma solicitării, din data de 04 martie 2008 Tribunalul Timiș, a emis autorizația de interceptare din 04 martie 2008, pentru numerele de telefon ce aparțin utilizatorului F.M..

De asemenea, în data de 08 mai 2008 Tribunalul Timiș, emite autorizația de interceptare din 08 mai 2008, pentru numărul de telefon ce aparține numitului M.I.

În urma probelor administrate în cauză, în data de 14 iulie 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții F.M., F.D., F.A.S., F.A., F.Z., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev și ped de art. 12. alin. (1), și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2002, constând în aceea că începând din anul 2007, prin înșelăciune, au recrutat, transportat și cazat în Irlanda, mai multe persoane, în scopul exploatării prin muncă a acestora.

În data de 15 iulie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților F.M., F.A.S. și F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane faptă prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, la locuința familiei F., în baza autorizațiilor de percheziție, toate din data de 15 iulie 2008, s-a efectuat o percheziție domiciliară, în data de 16 iulie 2008, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri și înscrisuri, considerate a fi utile soluționării cauzei cât și suma de 20720 lei (predată B.C.R., sucursala Timiș, prin ordinul de încasare din 16 iulie 2008, 500 euro (predată aceleași bănci, prin ordinul de încasare din 16 iulie 2008), și un pistol cu bile pentru care inculpatul F.M. nu deținea documentele legale necesare.

Sub acest din urmă aspect, prin rezoluția din data de 17 decembrie 2008 s-a început urmărirea penală față de învinuitul F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, prev. și ped. de art. 279 alin. (1), C. pen. (a se vedea Raportul de expertiză criminalistică din 12 decembrie 2008 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara). La aceeași dată a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru infracțiunea menționată, iar cu privire la arma în litigiu și materialele aferente acesteia, urmând a se propune instanței de judecată confiscarea acestora.

La aceeași percheziție, la domiciliul inculpatului F.M. a fost găsit și ridicat și un aparat cu electroșocuri, despre care inculpatul a susținut că era folosit la sacrificarea animalelor domestice, aparat care a fost restituit acestuia.

Cu privire la sumele de bani găsite la locuința inculpatului F.M., acesta a susținut că provin din activități comerciale licite. Având în vedere însă sumele mari de bani pe care acesta și coinculpații le-au deținut urmare a activității infracționale desfășurată, s-a apreciat că ele provin din săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, urmând a se propune instanței de judecată confiscarea acestora.

În data de 16 iulie 2008 au fost emise ordonanțe de reținere pentru învinuiții F.M., F.S., F.A., și tot în aceeași zi a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei mai sus menționați, Tribunalul Timiș, prin încheierea penală nr. 89/CC din 16 iulie 2008 emițând mandate de arestare preventivă pentru 29 zile față de aceștia.

Prin încheierile penale nr. 104/CC din 11 octombrie 2008, 124/CC din 08 septembrie 2008, 143/CC din 06 octombrie 2008, 159CC din 05 noiembrie 2008, 174/CC din 05 decembrie 2008, mandatele de arestare preventivă au fost prelungite, ulterior de cinci ori.

După punerea în mișcarea a acțiunii penale față de cei trei inculpați, aceștia au fost audiați și reaudiați, continuând să afișeze aceeași atitudine față de faptele pe care le-au comis, respectiv negând orice acuzație.

Mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală constau în declarații martori, declarații părți vătămate, declarații învinuiți, declarații inculpați, procese verbale de efectuare a unor acte premergătoare, proces verbal intrări/ieșiri, rapoarte de evaluare sociopsihologică, procese verbale de percheziție domiciliară, răspuns I.P.J. Timiș Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Toxice, caziere judiciare, raport de expertiză criminalistică balistică, solicitare comisie rogatorie și răspuns al acesteia, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere, procese-verbale și dovezi de predare primire, autorizații și procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice, dovezi de îndeplinire a procedurii de citare cu apărătorul ales al inculpaților, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

În fața primei instanțe au fost audiați inculpații F.M. (fila 59 vol. I), F.A. (fila 106 vol. I), F.A.S. (fila 107 vol. I), părțile vătămate I.G. (fila 98 vol. I), C.C. (fila 99 vol. I), B.I. (fila 100 vol. I), T.D. (fila 101 vol. I), A.R. (fila 102 vol. I), P.I.A. (fila 104 vol. I), C.I. (identitate protejată) (fila 156 vol. I), I.L. (fila 157 vol. I), D.C. (fila 158 vol. I), B.C. (fila 160 vol. I), M.A. (identitate protejată), (fila 162 vol. I), V.P. (fila 163 vol. I), martorii Z.I.A. (fila 152 vol. I), P.A. (fila 153 vol. I), L.C.I. (fila 215 vol. I), J.A. (fila 216 vol. I), Z.A.C. (fila 88 vol. II), H.G. (fila 89 vol. II), G.A. (fila 118 vol. II), B.B. (fila 119 vol. II), I.L. (fila 162 vol. II), C.B. (fila 197 vol. II), S.A. (fila 198 vol. II), P.D. (fila 199 vol. II), V.R.F. (fila 200 vol. II), S.V. (fila 201 vol. II), M.S. (identitate protejată) (fila 202 vol. II).

În cauză, la cerea inculpaților s-a încuviințat efectuarea unor referate de evaluare de către Serviciul de Probațiune (fila 216 și urm. vol. II).

Partea vătămată I.C. a precizat prin declarația de la fila 58, vol. I că nu înțelege să se constituie parte civilă.

Partea vătămată T.D. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1350 euro daune materiale (fila 62 vol. I), partea vătămată B.I. cu suma de 1000 euro daune materiale (fila 63 vol. I), partea vătămată I.L.R. cu suma de 3000 euro daune materiale și 5000 euro daune morale (fila 64 vol. I), partea vătămată V.P. cu suma de 4000 euro daune materiale și 2000 euro daune morale (fila 65 vol. I), partea vătămată F.S.V. cu suma de 4000 euro daune materiale și 1000 euro daune morale (fila 66 vol. I), partea vătămată I.G. cu suma de 80.000 euro daune materiale și morale (fila 67 vol. I), sumă precizată cu ocazia audierii ca fiind 800 de euro daune materiale (fila 98, vol. I), partea vătămată A.R. cu suma de 10.000 euro daune materiale (fila 68 vol. I), partea vătămată B.C. cu suma de 1200 euro daune materiale și 1000 euro daune morale (fila 69 vol. I), partea vătămată P.I.A. (fila 70 vol. I) cu suma de 4900 euro daune materiale.

Din declarația părții vătămate V.P. dată în faza de urmărire penală, rezultă faptul că acesta a fost recrutat de către inculpatul F.M. în vara anului 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, la un abator. Inculpatul F.M. a pretins doar achitarea de către partea vătămată V.P. a prețului biletului de avion și a sumei de 300 euro, bani care urmau să-i fie plătiți din câștigurile obținute în Irlanda.

În Irlanda, inculpatul F.M. zis K. i-a obținut părții vătămate V.P. un loc de muncă la un abator împreună cu alte patru persoane. După ce a început lucrul la abator, inculpatul F.M. i-a pus în vedere părții vătămate V.P. că trebuie să-i plătească, de fapt, 2800 euro pentru tot. Astfel că, în fiecare săptămână, aceasta era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească sume de bani, reprezentând tot câștigul din săptămâna respectivă, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani, lăsându-i doar sume infime pentru necesități.

Deoarece partea vătămată V.P. refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât el cât și familia sa. Totodată, partea vătămată V.P. a fost amenințat în nenumărate rânduri de către inculpații F.M., A.S. și F.A. că va fi bătut și împușcat, deoarece a refuzat să mai plătească ”datoriile” către aceștia.

Partea vătămată V.P. a reușit să ia legătura cu organele de poliție locale din Enniscorthy, cărora le-a relatat, cu ajutorul unui translator, situația în care se afla, reușind astfel să părăsească Irlanda cu ajutorul acestora în luna decembrie 2007.

Ajuns în România, totodată, inculpatul F.M. zis K. a amenințat partea vătămată că îi va introduce substanțe stupefiante în locuința sa, pentru a fi depistate de poliție, în cazul în care aceasta nu plătește „datoria” și încearcă să părăsească Irlanda fără știrea sa. S-a întâlnit accidental cu inculpatul F.M., învinuiții F.D., F.Z. și numita F.L. (soția învinuitului F.Z.), acesta dintâi amenințându-l cu pistolul la tâmplă ca în cazul în care va intra în conflict cu autoritățile locale irlandeze, îi va introduce substanțe stupefiante în locuința sa din Grabaț, pentru a fi depistate de poliție.

Din declarația dată în data de 11 august 2008, rezultă faptul că partea vătămată V.P. a fost căutat la domiciliu de către numitele F.M.C. și F.I., care au încercat să îl convingă să-și retragă declarația dată împotriva celor trei inculpați, drept pentru care, aceasta acceptând, au mers împreună la cabinetul avocatului ales al inculpaților, unde numita F.M.C. i-a promis că-i va plăti suma de 750 euro (sumă reprezentând prejudiciul cauzat acesteia pe timpul exploatării în Irlanda), bani care urmau să-i fie înmânați acesteia în ziua următoare. Partea vătămată V.P. s-a răzgândit, nemaidând nici o declarație și nesemnând nici un act. În acest sens, ulterior, a fost contactată în repetate rânduri de către numita F.M.C., însă partea vătămată a refuzat să mai poarte alte discuții cu aceasta pe tema respectivă.

Audiat în fața instanței la data de 30 aprilie 2009, partea vătămată a arătat că înainte de a pleca în Irlanda s-a înțeles cu inculpatul F.M. să îi plătească suma de 2000 de euro din salariul ce îl va obține acolo, iar ulterior și-a ridicat pretențiile la suma de 2800 euro, motiv pentru care îi pretindea jumătatea din salariu pentru a-și achita această obligație și ulterior tot salariul.

Partea vătămată a relatat faptul că a fost amenințat de către inculpatul F.M., că în lipsa acestuia banii erau colectați de către F.S. De asemenea, partea vătămată nu și-a mai susținut declarația dată în faza de urmărire penală referitoare la împrejurarea că a fost contactat de membrii familiei inculpaților pentru a-și schimba declarația. Este interesant de observat poziția părții vătămate care a apreciat în fața instanței că nu se consideră o victimă a infracțiunii deoarece dacă nu s-ar fi certat cu inculpatul ar mai rămas și ar fi avut de câștigat, deși a susținut în continuare că inculpatul îi lua toți banii câștigați și îi lăsa doar banii de mâncare și nu consideră că inculpatul F.M. era îndreptățit a primi suma de bani solicitată.

De asemenea, în prima declarație dată în fața organelor de urmărire penală, partea vătămată V.P. a susținut că atunci când a refuzat plata sumei de 2800 euro, inculpatul F.M. a venit împreună cu inculpatul F.A., cu numitul F.Z. și alte persoane și i-a amenințat pe cei care locuiau împreună că îi va omorî și îi va arunca în ocean, susținând că ei au mulți bani și nu are nimeni ce să le facă, partea vătămată schimbându-și ulterior poziția parțial față de contribuția inculpatului F.A. la menținerea climatului de temere cauzat de amenințările la adresa părților vătămate.

Partea vătămată a arătat că i-a achitat inculpatului suma de 2800 euro.

Partea vătămată C.C. a plecat în Irlanda împreună cu partea vătămată V.P. în vara anului 2007 și a lucrat împreună cu acesta la un abator de carne, loc de muncă găsit de către inculpatul F.M. A locuit împreună cu părțile vătămate V.P., B.I., I.G. într-o rulotă în curtea acelui abator. Acesta a declarat că în fiecare vineri veneau în incinta abatorului inculpatul F.M. sau inculpatul F.S. și colectau sumele de bani, câte 100 de euro pe săptămână în contul acelei datorii de 2500 euro, iar în săptămânile în care lucrau mai mult de 3 zile pe săptămână primeau amenințări de la inculpatul F.S. pentru a achita mai mulți bani. Partea vătămată a menționat că a fost amenințat că va fi aruncat la rechini și că a fost martor când inculpatul F.M. l-a agresat pe partea vătămată V.P. în legătură cu obligațiile lor de plată a „datoriei”. Într-una din declarațiile date în faza de urmărire penală, partea vătămată C.C. a declarat că a fost contactat de rudele inculpatului F.A. și amenințat în legătură cu plângerea formulată, iar ulterior a fost contactat sub promisiunea primirii unei sume de bani pentru a-și retrage declarația. După aceste „intervenții”, partea vătămată C. nu și-a mai menținut toate declarațiile, susținând doar că este adevărat că i s-a cerut de inculpatul F.M. o sumă de bani, dar că el a achitat de bună voie și nu a fost amenințat.

Audiat în fața instanței de fond, la termenul din 03 aprilie 2009, partea vătămată nu a mai susținut împrejurarea că a fost amenințat în legătură cu declarația făcută în prezentul dosar și nu are pretenții de la inculpați

Din declarația părții vătămate I.L.R., zis L., rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna septembrie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda. Astfel, partea vătămată I.L.R. a fost transportată cu un autocar, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până în Franța, de unde au fost îmbarcate la bordul unui feribot până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M.. În schimbul acestor servicii, înainte de plecarea din România, inculpatul F.M. a pretins doar achitarea de către partea vătămată I.L.R. a prețului biletului de avion și a sumei de 2000 euro, bani care urmau să-i fie plătiți din câștigurile obținute în Irlanda. Ajunși în Irlanda însă, inculpatul F.M. i-a pus în vedere părții vătămate I.L.R. că trebuie să-i plătească, de fapt, suma de 2500 euro.

În Dublin, partea vătămată I.L.R., împreună cu alte trei persoane din grupul cu care a călătorit, au fost așteptate de către inculpatul F.A.S. și transportate de către acesta până în localitatea Enniscorthy - Bree, la un abator de animale, unde urmau să lucreze, fiind totodată cazate într-o rulotă din curtea acestuia.

Munca prestată la abator era plătită cu sume cuprinse între 135 - 180 euro / săptămână, însă în fiecare săptămână, aceasta era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească sume de bani de 100 - 150 euro, reprezentând aproape întreg câștigul realizat în săptămâna respectivă, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani, lăsându-i doar sume infime pentru necesități.

Deoarece partea vătămată I.L.R. a refuzat să plătească „datoria” și dorea să se întoarcă în România, fiind nemulțumită de condițiile de muncă, era amenințată permanent de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa. Astfel partea vătămată a declarat că a fost lovită de către învinuitul F.Z. cu pumnii și picioarele, provocându-i o rană deschisă deasupra ochiului stâng. Deoarece se temea pentru viața sa, partea vătămată I.L.R. a stat ascunsă pe străzi câteva zile, dar a fost nevoită să revină în locațiile unde a fost cazată și i-a vândut numitului T.D., zis M., un lănțișor de aur și un cercel pentru că nu mai avea bani pentru mâncare.

În continuare, partea vătămată I.L.R. a găsit adăpost la o femeie pe nume N., care locuia în Enniscorthy și lucra la cules de flori, lucru pe care l-a făcut și aceasta pentru o scurtă perioadă de timp, plănuind totuși să se întoarcă în România. Aflând despre locul în care se afla partea vătămată I.L.R., inculpatul F.M. a venit la noul domiciliu al acesteia, amenințându-o că dacă nu lucrează pentru el, „nu mai are ce căuta în Irlanda”.

Pentru a se întoarce în țară, partea vătămată I.L.R. i-a cerut mamei sale aflate în România să-i trimită 250 euro pentru a-și putea cumpăra un bilet de avion.

Partea vătămată I.L.R. a reușit să părăsească Irlanda, însă, în Grabaț s-a întâlnit cu inculpatul F.M. într-un bar, acesta din urmă spunându-i că trebuie să mai primească de la el încă 200 euro, iar în cazul în care nu-i va primi, o va vătăma corporal pe ea și pe familia sa.

Din declarația dată în data de 06 august 2008, rezultă faptul că numitele F.M.C. și F.I. s-au deplasat la locuința acesteia din loc. Grabaț, în repetate rânduri, pentru a o determina să-și schimbe declarația inițială dată împotriva celor trei inculpați. Mai mult chiar, au dus-o pe aceasta în fața avocatului celor trei inculpați, în data de 05 august 2008, în acest sens, însă partea vătămată L. a refuzat să facă acest lucru. Totodată, partea vătămată a mai fost căutată ulterior, de mai multe ori, de către aceleași persoane pentru a-și schimba declarația.

Partea vătămată I.L.R. a fost audiat și în fața instanței de fond la data de 30 aprilie 2009, ocazie cu care și-a susținut declarația cu excepția faptului că a fost contactat pentru schimbarea declarației. De asemenea, partea vătămată a descris condițiile în care a trăit în prima perioadă în Irlanda, respectiv că locuiau 7-8 persoane într-o rulotă în curtea unui abator, unde nu aveau apă caldă, iar la întoarcerea în România relatează că a fost contactat de inculpatul F.M. care i-a cerut suma de 200 euro pentru transport fiind amenințat în caz contrar că „vine cu șmecherii pe la el pe acasă”. Deși în faza de urmărire penală a susținut că din suma de 2500 euro a plătit inculpatului F.R. săptămânal diverse sume de bani, în fața instanței a arătat că nu i-a plătit nici o sumă.

Partea vătămată T.D.C. a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna aprilie 2007, în timp ce lucra la construcția unei case aparținând acestuia din urmă, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă în domeniul construcțiilor, în Irlanda, fiind plătită de către inculpatul F.M. cu suma de 400 euro/lună, fiindu-le totodată asigurate gratuit mâncarea și cazarea pe această perioadă. Pentru serviciile pe care le oferea, inculpatul R.F. nu i-a cerut acesteia nici o sumă de bani, învoiala fiind ca, după prima lună de muncă în Irlanda, aceasta să îi plătească câte 180 euro din cei 400 euro câștigați periodic.

Astfel, partea vătămată, împreună cu fratele său, numitul T.V.D., și cu inculpatul F.M. s-au deplasat până la aeroportul din Budapesta, după care și-au continuat călătoria până la Dublin, de unde au fost preluați de către inculpatul F.A.S. și cazați la rezidența familiei F. din Enniscorthy.

În primele două săptămâni ale șederii în Irlanda, partea vătămată T.D. a obținut un loc de muncă, timp de câteva zile, pentru care câștiga aproximativ 80 euro/zi, însă pentru aceste zile de muncă partea vătămată nu a ridicat nici o sumă de bani, aflând ulterior de la inculpatul F.A. că, de fapt, suma câștigată a fost ridicată personal de către învinuita F.D. de la angajatorul său.

În perioada următoare, inculpatul F.M. i-a obținut părții vătămate T.D. un loc de muncă la un abator de ovine din localitatea Bree, unde câștiga 200 euro/săptămână. Partea vătămată declară că inculpatul F.M. a instruit-o pe ea și pe alte victime care lucrau în același loc ca, săptămânal, când primeau salariile, în plicuri sigilate, să nu le desfacă și să le predea întocmai învinuitei D.F., întrucât ea era persoana care colecta banii, deoarece învoiala din România a fost ca aceasta să primească doar 400 euro la sfârșitul fiecărei luni. Însă părțile vătămate nu au primit sumele promise inițial la sfârșitul lunilor, inculpatul F.M. motivând prin faptul că costurile privind mâncarea și cazarea în perioada respectivă au fost foarte ridicate.

Deoarece existau nemulțumiri în rândul victimelor cu privire la regimul de plată, inculpatul R.F. le-a propus acestora să plătească suma de 2500 euro de persoană, care să însumeze toate „datoriile” față de familia F., după care să poată păstra banii câștigați. Astfel, partea vătămată T.D. achita sume de 100 - 150 euro pe săptămână, colectate de către învinuita F.D. și inculpații F.A.S., F.A. Întrucât câștigurile victimelor erau mai mari decât se așteptase inculpatul R.F., acesta face demersuri pe lângă angajatorii acestora să-i comunice sumele corecte de bani care le reveneau, tocmai pentru a le mări tranșele colectate de la acestea săptămânal, impunându-le să-și oprească doar 50 euro săptămânal, pentru nevoi personale. În caz de refuz, inculpatul F.M. profera amenințări la adresa victimelor.

Pe timpul exploatării, partea vătămatăT.D. a reușit să achite 1350 euro familiei F.

Partea vătămatăT.D. a declarat că, în luna noiembrie 2007, s-a întors în România, fără știrea inculpatului F.M., drept pentru care, acesta din urmă, aflat în România de asemenea, s-a deplasat la locuința sa, cerându-i, pe un ton imperativ, să se întoarcă la muncă în Irlanda pentru a-și achita datoria și să-i plătească restul de bani din „datorie”. În acest sens, inculpatul F.S. i-a cumpărat părții vătămateT.D. un bilet de avion pentru Dublin, iar aceasta din urmă s-a întors în acea țară, reluându-și vechiul loc de muncă, pentru a-i putea achita inculpatului F.M. „datoria”.

Pe timpul șederii în Irlanda, învinuitul F.Z. și inculpații F.A.S., F.M. s-au deplasat la locuința părții vătămate T.D., amenințându-o să-și retragă declarația dată împotriva lor la poliție, chiar dacă aceasta nu făcuse acest lucru, recurgând totodată la agresiuni fizice.

Întrucât nu îi ajungeau banii, partea vătămată T.D., împreună cu alte victime, s-a hotărât să nu le mai plătească membrilor rețelei sumele de bani „datorate”, anunțându-l pe inculpatul F.M. despre acest lucru. Auzind acestea, inculpatul F.M. l-a amenințat că nu are voie să părăsească Irlanda fără știrea sa și că, în caz contrar, va fi agresat fizic.

După arestarea celor trei inculpați, partea vătămată T.D. a fost căutată la domiciliul său din România de către numita F.M.C., care i-a spus să nu dea declarații la poliție împotriva celor trei, în cazul în care i se va propune acest lucru.

Partea vătămată a fost audiată și în fața instanței de fond la data de 03 aprilie 2009, ocazie cu care a susținut cele declarate în faza de urmărire penală, mai puțin împrejurarea că a fost contactat de familia inculpatului F.A.

Din declarația părții vătămate P.A.I., rezultă faptul că a fost recrutată de către inculpatul F.M., în luna martie 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, pentru 80 euro / zi, fiindu-i totodată asigurate gratuit mâncarea și cazarea pe o perioadă de o lună la locuința sa din Enniscorthy, precum și costurile privind biletul de avion și transportă până la aeroportul Budapesta, urmând ca, după prima lună de muncă, să poată plăti aceste „datorii” din banii câștigați. Pentru serviciile pe care le oferea, inculpatul F.M. nu i-a cerut acesteia nici o sumă de bani, învoiala fiind ca, din cei 80 euro/zi în Irlanda, partea vătămată să îi plătească câte 20 euro, pentru ca aceasta să-și mai poată acoperi cheltuielile.

Astfel, partea vătămată, împreună cu alte opt persoane și inculpatul F.M., s-au deplasat până la aeroportul din Budapesta, cu un microbuz, după care grupul și-a continuat călătoria până la Dublin, de unde a fost preluat de către inculpatul F.A.S. și învinuitul F.Z. și cazat la rezidența familiei F. din Enniscorthy, unde au dormit pe niște saltele improvizate în loc de paturi pe podelele acelei locuinței.

În ziua următoare, inculpatul F.M. i-a obținut părții vătămate un loc de muncă, pentru care câștiga aproximativ 80 euro/zi, din care trebuia să plătească zilnic inculpatului F.M. câte 60 euro, astfel că după prima săptămână P.A.I. plătise membrilor rețelei deja suma de 400 euro, bani colectați de către inculpații F.A.S. și F.M..

După prima lună, partea vătămată P.A.I. i-a plătit lui R. 1200 euro, reprezentând cheltuielile făcute de inculpatul F.M. pentru cazare, mâncare și transport și găsirea unui loc de muncă în Irlanda pentru ea. Partea vătămată a declarat că, după plătirea acestei sume, i-a spus inculpatului F.M. că și-a achitat „datoriile” față de el, însă acesta i-a cerut părții vătămate, ulterior, să-i plătească suma de 2500 euro pentru acel loc de muncă și totodată un „bonus” de 20 euro pentru aceleași cheltuieli menționate mai sus.

După două săptămâni de la această discuție, inculpații F.A.S. și F.M. au venit la domiciliul părții vătămate P.A.I., solicitându-i prima tranșă din „datoria” de 2500 euro, amenințându-o că, dacă va refuza să plătească, o vor bate și trimite acasă, recurgând la un comportament agresiv în timp ce îi comunicau aceste lucruri. Mai mult decât atât, cei doi i-au spus părții vătămate că va trebui să plătească această sumă indiferent dacă va avea sau nu un loc de muncă.

În perioada mai - noiembrie 2007, partea vătămată P.A.I. a reușit să achite 2500 euro familiei F., precum și 350 - 400 euro, reprezentând „taxa de șmecher” pentru că stătea în Irlanda.

După achitarea sumei de bani mai sus menționate, partea vătămată a declarat că inculpatul F.A.S. a continuat să-i perceapă „taxa de șmecherie”, aceasta dintâi refuzând să mai plătească, dar a fost amenințată și agresată fizic de către inculpat.

De asemenea, partea vătămată P.A.I. a fost obligată de către inculpatul F.M. să cumpere un autoturism pentru a se deplasa până la locul de muncă, contra sumei de 1000 euro. Inculpatul F.M. i-a impus părții vătămate P.A.I. să cumpere acel autoturism, deoarece, în caz contrar, acesta dintâi va aranja cu celelalte persoane aflate la muncă în Irlanda ca nici una dintre acestea să nu-l transporte, drept pentru care partea vătămată P.A.I. a fost nevoită să achiziționeze acel autoturism.

De asemenea, inculpatul F.M. i-a procurat părții vătămate P.A.I. un permis de conducere fals și alte documente, care au fost confiscate ulterior de către poliția irlandeză.

Tranșele săptămânale erau colectate, în lipsa inculpaților F.M. sau F.A.S., de către învinuita F.D. și numita F.I.

Partea vătămată a declarat faptul că, la momentul respectiv avea o prietenă care se afla în Austria și pe care intenționa să o aducă în Irlanda, pentru a fi împreună, însă, fiind foarte speriată de reacția membrilor rețelei, a hotărât să-i comunice inculpatului F.M. și să-i ceară permisiunea pentru acest lucru. Inculpatul F.M. i-a pus în vedere faptul că orașul Enniscorthy este „zona lui de acțiune”, locul unde își exploatează victimele și că, dacă vrea ca acest lucru să se întâmple, trebuie să-i plătească suma de 2500 euro, motiv pentru care prietena acestuia a renunțat la această idee.

Partea vătămată P.A. a fost audiat și în fața instanței la termenul din 03 aprilie 2009 și a mai arătat că inculpații F.A. și F.M. i-au pretins plata sumelor mai mari de 60 euro/zi, de asemenea că atunci când inculpații au aflat că organele de poliție se interesează de ei au avut o bănuială că partea vătămată P.I.A. ar fi declarat împotriva lor, inculpatul F.S. a încercat prin violență să îl determine să părăsească Irlanda. Pe timpul șederii sale pe teritoriul Irlandei, partea vătămată a achitat familiei F. suma de bani solicitată, respectiv 2500 euro.

Din declarația părții vătămate Z.V., zis V., rezultă faptul că aceasta era interesată de obținerea unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, drept pentru care a recurs la serviciile inculpatului F.M., vecinul său din loc. Gottlob, despre care a auzit că se ocupă cu astfel de lucruri. Astfel, în luna ianuarie 2008, a luat legătura cu acesta din urmă, care i-a promis un loc de muncă plătit cu 600 euro/săptămână în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul a 2500 de euro, bani care urmau să-i fie plătiți din câștigurile obținute în Irlanda, și că va locui la domiciliul său personal din localitatea Enniscorthy. După câteva zile, partea vătămată Z.V. a fost transportată cu autoturismul inculpatului F.M., marca B., împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la aeroportul din Budapesta, de unde grupul de persoane, fără a fi însoțit de către inculpatul F.M., s-a îmbarcat la bordul unui avion cu destinația Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M.

Partea vătămată Z.V. a menționat faptul că ieșirea din țară s-a efectuat prin P.T.F. Cenad, iar printre persoanele transportate se afla și minora Z.A.C., pentru care inculpatul F.M. nu poseda documente justificative de la părinți sau tutori de a o scoate în mod legal din țară, astfel că, în urma unei discuții purtate între inculpatul F.M. și polițistul de frontieră care efectua controlul documentelor, minora a fost lăsată să părăsească România.

Ajunși în Irlanda, partea vătămată Z.V., împreună cu celelalte persoane din grupul cu care a călătorit, au fost așteptate în aeroportul din Dublin de către numitul L.D., de asemenea persoană aflată la lucru în Irlanda prin intermediul familiei F., care le-a transportat până în localitatea Enniscorthy, unde au fost cazate la locuința familiei F. Acolo, persoanele au fost, de fapt, cazate într-o rulotă aflată în curtea acelei locații, și nu în casă efectiv, după cum fusese promisiunea făcută de inculpatul F.M. în România.

După câteva zile, inculpatul F.A.S. (fiul inculpatului F.M.) i-a obținut părții vătămate Z.V. un loc de muncă, pentru doar o zi, la ridicarea unui zid, acesta dintâi promițând însă că, în perioada imediat următoare îi va găsi un alt loc de muncă, lucru care nu s-a mai întâmplat, contrar promisiunilor dinaintea plecării.

Patronul irlandez, pentru care partea vătămată V.Z. a lucrat la ridicarea acelui zid, fiind mulțumit de serviciile prestate de aceasta din urmă, i-a propus acesteia și încă unui coleg, numitul B.C., să lucreze în continuare pentru el în domeniul construcțiilor, pentru suma de 70 euro/zi, lucru pe care cei doi l-au acceptat. După prima săptămână de ședere în Irlanda, învinuita F.D. și inculpatul F.A.S. au vizitat-o pe partea vătămată Z.V., arătându-i o listă în care erau făcute mențiuni la „datoriile” pe care aceasta din urmă le avea față de membrii familiei F., respectiv 250 euro - prețul biletului de avion până la Dublin, 100 euro - prețul transportului Gottlob - aeroportul Budapesta, 200 euro - chiria pentru șederea în rulotă, precum și suma de 100 euro - reprezentând o tranșă din „datoria” de 2500 euro, sume de bani care i-au fost solicitate să le fie plătite pe moment. Neavând sumele cerute, partea vătămată Z.V. a plătit doar suma de 350 euro, reprezentând prețul biletului de avion și transportul Gottlob - Budapesta, urmând ca în continuare să plătească săptămânal tranșe de 200 euro pentru a-și achita „datoria” de 2500 euro.

Aflând despre faptul că partea vătămată Z.V. se afla în relații bune cu patronul irlandez pentru care lucra, a încercat să o convingă pe aceasta să insiste pe lângă angajatorul său în vederea obținerii unor slujbe și pentru alte persoane aduse de către el la muncă în Irlanda, partea vătămată Z.V. refuzând în repetate rânduri să facă acest lucru, însă a vorbit cu patronul său despre un loc de muncă unui prieten de-al său, B.I.I., venit în Irlanda pe cont propriu, fără intervenții din partea inculpatului F.M. Auzind despre această situație, inculpatul R.F., aflat în România la acea dată, a contactat-o telefonic pe partea vătămată Z.V., amenințându-o că va crea probleme membrilor familiei sale din România și că va trimite „niște băieți” să o agreseze fizic, deoarece aceasta a refuzat să-l ajute în legătură cu obținerea de noi locuri de muncă pentru alte victime din Irlanda, dar nu a făcut același lucru și în ceea ce îl privește pe B.I.I.

Totodată, inculpatul F.M. i-a spus părții vătămate Z.V. că, dacă numitul B.I.I. va lucra în Irlanda, acesta din urmă va trebui să-i plătească suma de 2500 euro pentru el, deoarece ocupă unul dintre locurile sale de muncă. De asemenea, inculpatul F.M. i-a reproșat părții vătămate V.Z. faptul că aceasta s-a mutat, împreună cu B.C., din rulota aflată în curtea locuinței familiei F. din Enniscorthy, amenințându-o că „va trimite băieți peste ea să o bată și chiar omoare”. Atunci, partea vătămată Z.V. i-a răspuns că nu-i va mai plăti „datoria” de 2500 euro, inculpatul F.M. continuând astfel să o amenințe.

În declarația sa, partea vătămată a susținut faptul că, pentru suma de 250 euro, inculpatul F.S. i-a procurat un permis de conducere românesc fals.

Pe timpul exploatării, partea vătămată a plătit membrilor rețelei suma de 1500 euro, bani colectați săptămânal de către învinuita F.D. și inculpații F.A.S., F.A.

După arestarea celor trei inculpați, învinuitul F.Z., aflat pe teritoriul Irlandei, a contactat-o pe partea vătămată Z.V., încercând să o convingă să-și retragă declarația dată împotriva celor trei inculpați.

Din declarația părții vătămate A.R., rezultă faptul că acesta a lucrat pentru inculpatul F.M. în România timp de trei ani, ca îngrijitor de cai, fiind recrutat de către acesta în luna ianuarie 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2500 euro. În luna ianuarie 2007, partea vătămată A.R. a fost transportat cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată A.R., împreună cu alte două persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și transportați de către acesta până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați în locuința învinuitului F.Z. După câteva zile, partea vătămată A.R. s-a mutat împreună cu inculpatul F.M. și familia acestuia, începând totodată să lucreze la un abator de ovine, câștigând suma de 250 euro/săptămână.

În fiecare săptămână, partea vătămată A.R. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească suma de 200 euro. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămat fizic atât el, cât și familia sa.

În luna noiembrie 2007, partea vătămată A.R. a reușit să se întoarcă în România, plătindu-i inculpatului F.M. mai mult decât îi „datora”.

Din declarația dată în data de 26 august 2008, rezultă faptul că numitele F.M.C. și F.I. au venit la domiciliul acesteia pentru a-l convinge să-și schimbe declarația. De asemenea, cele două femei i-au spus părții vătămate A.R. despre faptul că dețin o listă cuprinzând 17 nume ale persoanelor care au dat declarații împotriva celor trei arestați și că vor face demersuri pe lângă acestea persoane pentru a-și schimba declarațiile, iar în situația în care unele dintre aceste persoane vor refuza să facă acest lucru, R., când va ieși din pușcărie, va avea grijă să le facă probleme”.

Totodată, dacă partea vătămată A.R. este de acord să-și schimbe declarația dată anterior, i se vor oferi sume de bani – i se va plăti ziua de muncă și transportul până la Sânnicolau Mare, unde urma să-și schimbe acea declarație în fața apărătorului ales al inculpaților.

Partea vătămată A.R. a fost audiată și în fața instanței la termenul din 03 aprilie 2009, cu această ocazie susținându-și declarația și arătând totodată că i-a achitat inculpatului F.M. suma din suma de 2500 de euro pretinsă de acesta.

A susținut că anterior înțelegerii avute cu inculpatul cu privire la această sumă, inculpatul i-a încasat și celelalte venituri.

Din declarația părții vătămate D.C., rezultă faptul că a fost recrutată de către inculpatul F.M., în vara anului 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă la un abator de ovine, în Irlanda, pentru suma de 60 euro/zi, fiindu-i totodată asigurate gratuit mâncarea și cazarea pe această perioadă. Pentru serviciile pe care le oferea, inculpatul R.F. i-a cerut acesteia sumă de 2500 euro, învoiala fiind ca, după obținerea unui de muncă în Irlanda, aceasta să îi plătească „datoria” în tranșe colectate la sfârșitul fiecărei săptămâni.

Astfel, partea vătămată, împreună cu inculpatul R.F., s-au deplasat până la Timișoara, unde aceasta dintâi s-a îmbarcat într-un autobuz spre Dublin, costul biletului fiind achitat inițial de către inculpatul F.M.

Ajunsă în Dublin, partea vătămată D.C. a fost preluată de către inculpatul F.S. și cazată la rezidența familiei F. din Enniscorthy.

În primele două săptămâni ale șederii în Irlanda, partea vătămată D.C. a obținut un loc de muncă, la abatorul de ovine din Bree, pentru care câștiga aproximativ 60 euro/zi, reușind să-i achite în această perioadă membrilor familiei F. costul biletului de autocar.

Întrucât era amenințată cu agresiunea fizică, atât ea cât și familia acesteia, în mod constant, partea vătămată D.C. plătea în fiecare săptămână familiei F. prin F.S. și F.A. sume de bani reprezentând tranșe din „datorie”.

Partea vătămată D.C. a declarat că s-a hotărât să se întoarcă în România, însă a renunțat, deoarece inculpatul F.M. a aflat și a început să-l amenințe, astfel că aceasta a început să lucreze cu inculpatul F.S. în construcții, pentru care câștiga 90 euro/zi, dintre care trebuia să achite „taxa de șmecher” de 20 euro/zi inculpatului F.A.S. și, pe lângă acest lucru, trebuia să plătească tranșe săptămânale din „datoria” de 2500 euro.

Întrucât partea vătămată era foarte speriată de amenințările membrilor familiei F., a declarat că nu se putea opune plătirii sumelor „datorate”.

Totodată, întrucât nu se putea deplasa până la locul de muncă, partea vătămată D.C. a fost constrânsă să cumpere două autoturisme de la inculpatul F.A.S., pentru care i-a cerut sumele de 1200 euro și respectiv 950 euro, autoturisme care i-au fost ridicate de poliție, deoarece nu deținea documente pentru acestea. Inculpatul F.A.S. i-a procurat părții vătămate D.C. un permis de conducere fals, în schimbul sumei de 250 euro.

După arestarea celor trei inculpați, partea vătămată D.C. a fost căutată la domiciliul său din Irlanda de către învinuitul F.Z., care i-a spus că cei care au depus declarații la poliție împotriva celor trei, li se vor scoate ochii și vor fi înjunghiați.

Ajunsă în România, partea vătămată D.C. a fost abordată de către numita F.I., căreia i-a spus că-și va schimba declarația

Partea vătămată a fost audiată și în fața instanței la data de 30 aprilie 2009, din declarația acestuia rezultând că din suma de 2500 de euro solicitată de inculpați a reuși să achite suma de 100 de euro, iar la cererea inculpatului F.S. achita și o anumită taxă de șmecher de 20 de euro pe zi.

Din declarația părții vătămate B.I., zis I., rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna septembrie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda. Astfel, partea vătămată B.I. a fost transportată cu un autocar, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până în Franța, de unde s-au îmbarcat la bordul unui feribot până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M. În schimbul acestor servicii, înainte de plecarea din România, inculpatul F.M. a pretins doar achitarea de către partea vătămată B.I. a prețului biletului de avion și a sumei de 2500 euro, bani care urmau să-i fie plătiți din câștigurile obținute în Irlanda.

Ajunși în Irlanda, partea vătămată B.I., împreună cu alte trei persoane din grupul cu care a călătorit, au fost așteptate în aeroportul din Dublin de către inculpații F.A.S. și F.A. și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați la locuința familiei F. A doua zi, a venit și inculpatul R.F. în Irlanda, care a cazat-o pe partea vătămată B.I., împreună cu alte două persoane din Grabaț, într-o rulotă din curtea unui abator unde urmau să lucreze.

Munca prestată la abator era plătită cu 200 euro/săptămână, însă în fiecare săptămână, aceasta era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească 100 euro, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani, lăsându-i doar sume minime pentru necesități.

Deoarece partea vătămată B.I. a refuzat să plătească „datoria” o săptămână, a fost amenințată cu pistolul la tâmplă de către inculpații F.M. și F.S.A. că va fi împușcată și cadavrul îi va fi aruncat în ocean.

Partea vătămată B.I. a reușit să părăsească Irlanda în luna noiembrie 2007.

Audiat în fața instanței la termenul din 03 aprilie 2009, partea vătămată a arătat că a fost amenințat prin telefon de inculpatul F.M. că va fi împușcat și aruncat la rechini, a achitat din suma pretinsă aproximativ 100 de euro familiei inculpatului F.M.

Din declarația părții vătămate S.C., rezultă faptul că a fost recrutat de către inculpatul F.M. în luna aprilie 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, pentru 60 euro/zi, costurile privind biletul de avion și transport până la aeroportul Budapesta fiind suportate de acesta, urmând ca, după obținerea unui loc de muncă, să poată plăti aceste „datorii” din banii câștigați. Pentru serviciile pe care le oferea, inculpatul F.M. i-a cerut acestuia o sumă de 2500 euro, învoiala fiind ca, din cei 80 euro/zi în Irlanda, partea vătămată să îi plătească tranșe săptămânale, pentru ca acesta dintâi să-și mai poată acoperi cheltuielile.

Astfel, partea vătămată, împreună cu alte persoane (printre care și G.A., H.G., H.V., J.A., P.F.) s-au întâlnit în fața casei inculpatului F.M., care i-a îmbarcat într-un microbuz cu destinația aeroportul din Budapesta, continuându-și călătoria până la Dublin, de unde grupul a fost preluat de către inculpatul F.M. (care se deplasase cu avionul pe ruta Timișoara - Budapesta - Dublin) și cazat la rezidența familiei F. din Enniscorthy - Bree, unde se afla și numitul M.L. și alte persoane aflate la muncă.

În primele două săptămâni, inculpatul F.M. i-a obținut diferite locuri de muncă, în regim zilier, pentru care câștiga aproximativ 360 euro/săptămână, din care trebuia să plătească inculpatului F.M. câte 300 euro, astfel că după prima săptămână partea vătămată S.C. plătise membrilor rețelei cheltuielile privind transportul în Irlanda.

Timp de o lună și jumătate, partea vătămată S.C. a fost obligată să–i plătească inculpatului F.M. „taxa de șmecherie” însumând 400 euro.

La sfârșitul fiecărei săptămâni, inculpații F.A.S., F.M. și F.A. zis A., iar în lipsa lor învinuiții F.Z. și F.D., colectau tranșele „datoriei”. Partea vătămată declară că era atât de speriată, datorită amenințărilor membrilor rețelei, încât nu se putea opune să nu achite „datoriile” săptămânale. Declară că în perioada aprilie 2007 - decembrie 2007, a achitat suma de 7200 euro familiei F. Pe lângă acestea, a fost obligată să cumpere de la inculpatul F.A.S. trei autoturisme care valorau în total 4200 euro, din care a reușit să achite doar 2300 euro.

De asemenea, inculpatul F.A.S. i-a procurat părții vătămate S.C. un permis de conducere fals (pus la dispoziția organelor de cercetare), pentru care a plătit 250 euro.

Partea vătămată a declarat faptul că, în luna noiembrie 2007, a vrut să o aducă pe soția sa în Irlanda la muncă, însă, auzind despre acestea, inculpatul F.M. a amenințat-o că i-a pus în vedere faptul că orașul Enniscorthy este „zona lui de acțiune”, locul unde își exploatează victimele și că, dacă vrea ca acest lucru să se întâmple, trebuie să-i plătească suma de 2500 euro, amenințându-o totodată că, daca soția sa va fi descoperită lucrând în Irlanda, fără acceptul membrilor rețelei, parte vătămată S.C. va fi obligată să plătească 5000 euro.

În perioada ianuarie - iunie 2008, partea vătămată S.C. declară că a mai plătit suma de 1700 euro membrilor rețelei.

Partea vătămată S.C. era uneori plătită și cu file CEC, valorând între 400 - 600 euro, pe care aceasta a fost obligată să i le dea inculpatului F.A.S., reprezentând tranșe din „datorie”.

Partea vătămată S.C. a declarat că, până în prezent, trebuia să achite membrilor rețelei o sumă totală de aproximativ 14.100 euro, însă aceasta nu a plătit decât 12.200 euro.

Din declarația părții vătămate S.M., rezultă faptul că soțul său a fost recrutat de către inculpatul F.M., în luna aprilie 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, pentru 60 euro/zi.

Astfel, victima a declarat că, în decembrie 2007, soțul său, i-a trimis suma de 200 euro, pentru a merge la el în Irlanda. În acest sens, acești bani trebuiau să fie ridicați de la martora G.A., mătușa acesteia, care avea rolul și de a-i face o rezervare la avion pentru Dublin. Chiar înaintea plecării însă, martora G.A. a anunțat-o pe partea vătămată S.M. că nu mai erau locuri vacante spre Dublin, motiv pentru care a vorbit cu inculpatul F.M. pentru ca acesta să se ocupe de rezervări.

Având în vedere toate acestea, în data de 20 octombrie 2007, partea vătămată S.M., împreună cu martora G.A., s-au întâlnit cu inculpatul F.M., după care s-au îmbarcat într-un autocar cu destinația aeroportul din Budapesta.

În Dublin, cele două au fost preluate de către H.V., persoană aflată la muncă în Irlanda, și transportate în Enniscorthy, fiind cazate într-o rulotă în care locuia soțul său.

Partea vătămată a stat în Irlanda trei luni de zile, timp în care nu a mers la muncă, din cauza faptului că a fost amenințată de către inculpatul F.M. că, dacă dorește să muncească în Irlanda, trebuie să-i plătească acestuia 2500 euro, iar în cazul în care va munci fără acordul său și va fi descoperită, trebuie să plătească 5000 euro.

În perioada șederii în Irlanda, partea vătămată S.M. a auzit și asistat la colectarea sumelor de bani săptămânale de către inculpații F.A.S., F.A., F.M. și învinuita F.D. de la G.A., H.V., H.G., J.A. și soțul său, G.C., activitate desfășurată sub amenințare din partea membrilor rețelei.

De asemenea, partea vătămată a declarat că, în luna aprilie 2008, a dorit să-și aducă fiul în Irlanda, însă inculpatul F.M. i-a interzis acest lucru, motivând că, decât să irosească banii pe biletul de avion, mai bine își achită „datoriile” față de el.

Astfel, pentru a se menține gradul de îndatorare a familiei G. față de membrii rețelei, inculpatul F.A.S. a cumpărat bilet de avion pentru partea vătămată S.A., mama părții vătămate S.M., tocmai pentru a-i aduce acesteia copilul din România în Irlanda, cele două persoane fiind însoțite pe drumul spre Dublin de către învinuita F.D.

Din declarația părții vătămate M.A., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna aprilie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, la un abator de animale sau la culesul căpșunilor, în schimbul sumei de 2.500 euro. În luna mai 2007, partea vătămată a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată M.A., împreună cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și de către alte persoane necunoscute și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați într-o casă cu trei camere, unde au locuit în total 8 persoane.

În Irlanda, partea vătămată M.A. a obținut un loc de muncă, prin intermediul unui cunoscut, la un abator, pentru suma de 200 euro/săptămână.

În fiecare săptămână, partea vătămată M.A. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească suma de 100 euro, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa. Totodată, partea vătămată M.A. a avut o altercație cu inculpatul F.M., în momentul în care aceasta nu a vrut să-i plătească suma care i-a fost cerută.

În perioada în care s-a aflat în Irlanda, partea vătămată M.A., împreună cu alte șase persoane, au depus o plângere la sediul Ambasadei României din Dublin, cu privire la tratamentul aplicat acestora de către membrii rețelei.

În luna decembrie 2007, partea vătămată M.A. a reușit să se întoarcă în România, neplătindu-i inculpatului F.M. întreaga sumă „datorată”.

La începutul anului 2008, partea vătămată M.A. s-a întors în Irlanda, unde a desfășurat activități lucrative.

Din declarația dată în data de 14 octombrie 2008, rezultă faptul că partea vătămată a plătit membrilor rețelei până în prezent o sumă de bani cuprinsă între 1.500 – 1.800 euro, reprezentând o parte din ”datoria” de 2.500 euro. De asemenea, partea vătămată M.A. a declarat că banii erau colectați la sfârșitul fiecărei săptămâni de către inculpatul F.A.S. și învinuita F.D. Inculpații F.M. și F.A. veneau personal pentru a ridica tranșele săptămânale doar atunci când situația era tensionată, în sensul că persoanele aflate la muncă în Irlanda refuzau să achite sumele solicitate sau plăteau sume mai mici decât cele stabilite de către membrii rețelei. Partea vătămată M.A. a relatat în această declarație despre presiunile psihice exercitate de către membrii rețelei asupra victimelor, respectiv amenințându-le că le va „arunca la rechini” dacă refuză să plătească acea „datorie”.

După arestarea celor trei inculpați, aflată încă pe teritoriul Irlandei, partea vătămată M.A. a fost abordată de către învinuitul F.Z., care i-a propus să-și schimbe declarația dată la poliție împotriva celor trei, fiind dispus să-i plătească prețul unui bilet de avion dus - întors până în România pentru acest lucru. Mai mult decât atât, partea vătămată M.A. a menționat faptul că are cunoștință despre faptul că învinuiții F.D., F.Z. și numitele F.L. (soția învinuitului F.Z.), F.M.C. mergeau la persoanele aflate în Irlanda la muncă, încercând să le determine să-și schimbe declarațiile date împotriva celor trei inculpați, oferindu-le sume de bani sau recurgând la amenințări.

Audiat în fața instanței la termenul din 30 aprilie 2009, partea vătămată a declarat că au fost amenințate mai multe părți vătămate că dacă nu își retrag plângerea vor fi omorâți, pe timpul șederii în Irlanda a plătit inculpaților suma de 1.500 euro.

Din declarația părții vătămate S.A., mama părții vătămate S.M., rezultă că, în data de 01 septembrie 2008 a dat o declarație în calitate de martor al apărării în fața organelor de cercetare, în care a mințit cu privire la modalitatea de racolare și de exploatare a sa pe teritoriul Irlandei de către membrii rețelei, în condițiile în care ea era o victimă.

Partea vătămată a revenit la acea declarație dată în calitate de martor și a arătat că în cursul anului 2007, ginerele său S.C. a fost dus la muncă în Irlanda de către inculpatul F.M., în schimbul sumei de 2500 euro.

Partea vătămată având o situație materială precară în România, a hotărât să plece și ea la muncă în străinătate. Astfel că în cursul lunii ianuarie 2008, l-a sunat pe inculpatul F.M., aflând numărul lui de telefon de la S.C., care i-a spus că îi poate găsi un loc de muncă în schimbul a 2.500 euro, bani pe care trebuia să-i plătească în tranșe săptămânale din ceea ce câștigă din muncă, și de asemenea chiria și transportul până în Irlanda vor fi achitate de el până îi va găsi de lucru. În acest sens, inculpatul F.M. i-a mai cerut și numele complet pentru a-i cumpăra bilet de avion din Budapesta până în Dublin.

În cursul lunii aprilie 2008, partea vătămată a fost contactată de către inculpatul F.M. pentru a-i comunica faptul că trebuie să se pregătească întrucât i-a cumpărat bilet de avion, și că urmează să plece în Irlanda. Astfel partea vătămată s-a deplasat la locuința inculpatului F.M., în localitatea Gottlob, împreună cu nepotul său în vârstă de 2 ani, unde era așteptată de învinuita F.D., soția inculpatului F.M. Partea vătămată S.A. a declarat că i-a spus inculpatului F.M. despre faptul că nepotul său este minor și nu are împuternicire notarială, mai ales că părinții S.C. și S.M. se aflau în Irlanda, acesta asigurând-o că va trece el minorul de vamă, întrucât are el o împuternicire în acest sens.

În momentul în care a intrat în casa familiei F., partea vătămată a declarat că a fost întrebată de către învinuita F.D. dacă știe să vorbească țigănește, spunându-i acesteia că nici nu știe și nici nu înțelege, cu toate că ea era de etnie rromă și înțelegea tot ce se vorbea în casă.

În acest mod a reușit partea vătămată să înțeleagă din discuția învinuitei F.D. cu membrii familiei, că aceștia au câteva fete care sunt obligate să se prostitueze pe teritoriul Irlandei de către inculpații F.A. și F.A.S. și că aveau clienți care ofereau sume de bani pentru a întreține relații sexuale cu ele.

La locuința inculpatului F.M. a venit martorul C.B. zis F., care a transportat-o pe partea vătămată S.A., pe nepotul ei și pe învinuita F.D., până la aeroportul din Budapesta cu o mașină de culoare neagră.

În drum spre vama Cenad, învinuita F.D. i-a spus martorului C.B. zis F. să oprească mașina la o rudă de-a sa la numitul I.D., care este vameș, are o fermă de vaci în apropierea vămii și care o va ajuta să treacă ilegal minorul de controlul de frontieră prin P.T.F. Cenad. De la ferma din apropierea vămii victima a declarat că l-au luat pe acest vameș, care a mers cu ei până în vama Cenad, unde a luat legătura cu polițistul care controla documentele, reușind astfel să scoată minorul din țară.

La aeroportul din Dublin, partea vătămată și nepotul ei minor au fost preluați de către inculpații F.A. și F.A.S., care i-au transportat până la locuința acestora din Bree, unde a stat câteva minute după care a plecat împreună cu S.C. și M. la locuința acestora.

În Irlanda, învinuita F.D. i-a găsit un loc de muncă la o fermă, la cules de căpșuni, unde a fost plasată la F.C. și F.V. zis S., părinții inculpatului F.A., care țineau evidența nominală a persoanelor care culegeau căpșuni.

Aceasta a declarat că cei doi percepeau de la fiecare culegător câte 10 euro/ zi, bani pe care îi colectau la sfârșitul fiecărei săptămâni. În situația în care oamenii refuzau să le plătească suma de bani, erau amenințați că nu vor mai fi primiți la muncă și erau scoși afară din curtea fermei.

Cu toate acestea, partea vătămată S.A. nu era obligată să dea bani C. și lui S. din ceea ce câștiga din muncă, întrucât victimele care erau exploatate prin muncă erau împărțite între membri rețelei, astfel că această victimă nu era obligată să plătească datoria decât inculpatului F.M., care colecta banii prin intermediul învinuitei F.D. și al fiului său inculpatul F.A.S.

Tot din declarația acesteia rezultă că victimele racolate și transportate de inculpații F.M., F.A.S. și învinuita F.D. erau exploatate, multe dintre ele, la cules de căpșuni întrucât în acest domeniu, victimele puteau fi supravegheate îndeaproape de C. și de S., care pontau oamenii la fiecare lădiță de căpșuni culeasă, și știau în orice moment ce sumă de bani se cuvenea fiecăruia zilnic și săptămânal. Acesta era un instrument de supraveghere cu ajutorul căruia inculpatul F.M. știa în orice moment când trebuie să meargă D. și S. după datorie, și ce sumă de bani trebuie să ceară. De asemenea, colectorii nu puteau fi mințiți în legătură cu sumele de bani pentru că știau exact ce sume câștigau victimele. Banii pentru munca prestată de victime erau primiți în plic de la patronul irlandez dar C. făcând pontajele știa exact ce sume se află în plicuri.

După prima săptămână de lucru, partea vătămată S.A. a declarat că a venit la ea învinuita F.D. să-i ceară bani din datoria de 2.500 euro, dându-i acesteia 300 euro, în condițiile în care aceasta câștiga 60 euro pe zi și 360 euro pe săptămână.

Astfel, din luna mai 2007 până în luna iulie 2008, a plătit învinuitei F.D. și fiului ei inculpatul F.A.S. 1300 euro din datoria de 2.500 euro, bani dați în tranșe săptămânale constând în sume de cuprinse între 200-300 euro.

Partea vătămată a declarat că de colectarea banilor rezultați în urma exploatării prin muncă se ocupau învinuita F.D. și inculpatul F.A.S., care pentru a crea panică și a intimida, veneau însoțiți de către F.A.

Un aspect important, conturat și în raportul de evaluare socio - psihologică, este faptul că această victimă nu putea opune rezistență acțiunilor de intimidare ale acestora, fiind în minoritate și temându-se pentru siguranța sa și a familiei sale, astfel că partea vătămată S.A. nu refuza să dea banii colectorilor întrucât îi era frică, fiind mereu amenințată că va fi violată și bătută iar pentru a evita orice problemă cu aceștia nu scotea nici un cuvânt.

Partea vătămată a declarat că cele mai dese amenințări i le adresa inculpatul F.A., de care se temea, ceea ce denotă faptul că folosirea inculpatului F.A. zis A. ca factor de represiune și intimidare avea rezultate față de victime.

În cursul lunii iunie 2008 au venit în Irlanda soțul și fiul acesteia, respectiv S.A. și S.O., aduși sub promisiunea obținerii unor locuri de muncă bine plătite de către inculpatul F.R. Întrucât locurile de muncă erau în domeniul construcțiilor, în condiții foarte grele, cei doi au fost trimiși de inculpatul F.M. în România, fără să le achite sumele de bani pentru munca prestată, argumentându-le că nu sunt buni de muncă.

De aici se desprinde ideea că acele persoane care nu puteau fi exploatate prin muncă, în sensul că nu câștigau bani din muncă pe care mai apoi să-i colecteze exploatatorii, erau trimise în România.

Pentru faptul că soțul și fiul au fost trimiși acasă, partea vătămată S.A. a fost obligată să achite contravaloarea biletelor de avion din Irlanda în România pentru cei doi, în valoare de 1200 euro, în condițiile în care aceste bilete nu valorau atât.

Membrii rețelei apelau la acest mijloc de constrângere tocmai pentru a menține un grad ridicat de îndatorare, partea vătămată plătind suma de 1200 euro, pe lângă acele tranșe săptămânale care se ridicau la 1300 euro. Toate aceste sume reprezentau banii câștigați din munca prestată de ea pe teritoriul Irlandei, și pe care a continuat să-i plătească exploatatorilor până în momentul arestării celor trei în România.

După arestarea celor trei inculpați, învinuiții F.D. și F.Z., fratele inculpatului F.M., au promis părții vătămate 200 euro și biletul dus-întors în România, pentru ca aceasta să depună declarație cu privire la faptul că inculpații F.A.S., F.A. zis A., F.M. sunt nevinovați.

Partea vătămată a acceptat acest lucru întrucât era speriată și îi era frică de învinuitul F.Z., mai ales că a luat parte la o ceartă a acestuia cu fratele său F.S., când a vrut să-l lovească în cap cu o bară metalică, acest lucru creând panică și teamă printre victime mai ales că episodul se petrecea pe plantațiile de căpșuni.

Partea vătămată S.A. a declarat că a venit în România unde F.C., mama inculpatului F.A. zis A. și F.I., fiica inculpatului F.M., au dus-o la avocatul ales al inculpaților, în Timișoara, unde a fost instruită să dea declarație în favoarea inculpaților. Aceasta a menționat că are cunoștință despre faptul că și alți martori ai apărării au fost în aceeași situație cu ea, precum G.A., H.G., S.M., J.A., fiind și ei instruiți să depună declarații mincinoase în favoarea inculpaților, precum că nu au fost exploatați și că nu au dat bani în contul datoriei sub amenințare.

Partea vătămată a mai declarat că după ce a depus declarația mincinoasă la poliție în România, s-a întors în Irlanda, unde învinuita F.D. i-a cerut banii pe bilet până în țară și înapoi, și de asemenea restul de plată din datoria de 2500 euro, plătindu-i acesteia încă 700 euro, această plată având la bază aceeași stare de teamă impusă de membri rețelei.

Partea vătămată S.A. a declarat că în perioada cât a lucrat în Irlanda a achitat 1.800 euro din datoria 2500 euro, și încă 1200 euro pentru biletele de avion ale soțului și fiului, acești bani fiind proveniți din munca prestată de ea în Irlanda.

Partea vătămată a relatat un episod petrecut în Irlanda, la caravana unde locuia și H.G. și J.A., când a venit învinuita F.D. să colecteze banii, și anume acolo a avut loc o conversație purtată în limba rromă, între învinuita F.D. și un membru al familiei F. din țară, și din care partea vătămată înțelegând că după ce au fost arestați fiul și soțul ei, ea a dat foc la toate documentele în care era ținută evidența persoanelor care aveau datorii de dat din muncă, după care a fugit de acasă la învinuitul F.Z. și L. soția lui.

Partea vătămată a relatat că atunci când învinuita F.D. și inculpatul F.A.S. veneau să colecteze banii, iar victimele nu aveau să le dea, aceștia recurgeau la amenințări. Așa s-a întâmplat și cu G.A., care i-a spus învinuitei F.D. că nu-i plătește banii întrucât are probleme în țară cu familia, reacția acesteia fiind una violentă, dând cu pumnul în masă și răsturnând ceștile de cafea, tocmai pentru a intimida și crea panică, mai ales că era însoțită de inculpații F.A.S. și F.A. Aceasta a menționat că au mai fost obligați să dea bani din munca prestată și G.A., H.G., S.M., J.A., H.V.

Din declarația părții vătămate I.G., rezultă faptul că a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna septembrie 2007, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă bine plătit în Irlanda, la un abator de oi, costurile privind biletul de autocar din localitatea Lovrin până în Dublin, fiind suportate de acesta, urmând ca, după obținerea unui loc de muncă, să poată plăti aceste „datorii” din banii câștigați. Pentru serviciile pe care le oferea, inculpatul R.F. i-a cerut acesteia o sumă de 2.500 euro. Inculpatul F.M., pentru a determina partea vătămată să-i plătească această sumă în tranșe săptămânale, i-a cerut acesteia toți banii odată. Astfel că partea vătămată I.G., având o situație materială precară și neputând să achite toți banii într-o singură tranșă, a acceptat să-i plătească această sumă în tranșe săptămânale.

Din cele declarate de aceasta rezultă că organizarea transportului a fost efectuată de către inculpatul F.M., care a condus și îmbarcat partea vătămată în autocarul cu destinația Irlanda, plătind totodată și biletul acesteia.

Aceasta a relatat că împreună cu el în acel transport se mai aflau victimele V.P. și B.I., acestea aflându-se în aceeași situație cu el, fiind racolate tot prin promisiunea obținerii unor locuri de muncă în Irlanda.

Din Dublin victimele au fost preluate și cazate de către inculpatul F.A.S. într-o caravană situată în incinta unui abator de oi. La acest abator inculpatul le-a găsit de lucru a doua zi, unde lucrau de dimineața de la 06.00 până după amiaza, câștigând 70/euro pe zi.

Partea vătămată a declarat că ea nu știe care era înțelegerea între patronul abatorului și inculpații F.M. sau F.A.S., dar că ea nu putea să-și ridice din firmă mai mult de 35 euro/zi pentru munca prestată zilnic, restul de bani fiind ridicați de către inculpații F.M. sau F.A.S. la sfârșitul fiecărei săptămâni. Din ceea ce a relatat partea vătămată I.G. rezultă că ea trebuia să plătească familiei F. atât tranșe săptămânale din datoria de 2500 euro cât și bani pe care Inculpații F.M. sau F.A.S. îi ridicau direct de la patron, adică tot ceea ce depășea suma de 35 euro/zi,din munca prestată de ea.

Aceasta a declarat că în cele 8 luni cât a stat în Irlanda, a reușit să plătească familiei F. 1600 euro din datoria de 2.500 euro și aproximativ 3.000 euro din veniturile zilnice rezultate din munca prestată la abator.

Partea vătămată a declarat că sumele din tranșele săptămânale erau cuprinse între 50-150 euro, și că erau zile când muncea la abator 6 zile pe săptămână câștigând 500-600 euro, dar asta doar atunci când inculpații F.A.S. și F.M. nu mergeau la patron să-i ridice banii. Aceasta a adăugat faptul că atunci când membri rețelei nu veneau la abator după bani, atunci veneau săptămânal să le plătească tranșe din datoria de 2500 euro. Atunci când inculpatul F.M. nu putea să vină după datorie să colecteze banii, veneau învinuita F.D. și inculpatul F.A.S.

Partea vătămată și-a amintit că odată, în timp ce se afla în vizită la numitul T.D., care locuia la o caravană aflată în curtea familiei F. din Irlanda, a fost abordată de inculpații F.M. și F.A.S. care i-au cerut bani din datorie. Aceasta a refuzat să le dea bani, motiv pentru care inculpatul F.M. a îmbrâncit-o, i-a pus mâna în gât și a împins-o într-un dulap, jignindu-o și amenințându-o cu moartea. Acesta a mai menționat că nu ieșea în oraș cu bani la ea întrucât cei doi l-au amenințat că dacă îl vor prinde cu bani îl vor bate și o să-i ia toți banii, astfel că partea vătămată a declarat că era speriat, și de multe ori le plătea din datorie fără să se poată împotrivi.

Partea vătămată I.G. a amintit că în luna martie 2008 a fost sunat de învinuita F.D., care l-a amenințat că dacă nu-i va da toți banii din datorie inculpatului F.A.S. îl va omorî.

Audiat în fața instanței la termenul din 03 aprilie 2009, partea vătămată și-a menținut declarația, arătând totodată că solicită plata sumei de 800 de euro, bani pe care i-a plătit în contul datoriei de 2500 euro.

Din declarația părții vătămate I.V., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna februarie 2008, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, în schimbul sumei de 2.500 euro. În aceeași lună, partea vătămată I.V. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcată într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată I.V., împreună cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpații F.A.S. și F.A. și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Wexford, unde au fost cazați într-o locuință.

În Irlanda, partea vătămată I.V. a fost plasată inculpatului F.A., care, la rândul său, i-a perceput suma de 10 euro/zi drept „taxă de șmecherie”. După aproximativ o lună, inculpatul F.M. i-a obținut un loc de muncă părții vătămate I.V., plătit cu suma de aproximativ 60 euro/zi, bani cu care a reușit să-i plătească inculpatului F.M. zis K. contravaloarea biletului de avion și alte cheltuieli.

Pe timpul șederii sale în Irlanda, partea vătămată I.V. a aflat despre faptul că membrii rețelei au sechestrat două tinere într-o clădire în apropierea regiunii Enniscorthy, pe care le obligau să se prostitueze.

În fiecare săptămână, partea vătămată I.V. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească sume de bani, reprezentând tot câștigul din săptămâna respectivă, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa.

Partea vătămată I.V. a reușit să părăsească locația unde era cazată și să se întoarcă în România în luna aprilie 2008.

Din declarația părții vătămate B.C., rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna ianuarie 2008, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2.500 euro. În luna februarie 2008, partea vătămată B.C. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată B.C., împreună cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpații F.A.S., F.M. și alte două persoane necunoscute și transportate de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Olight, unde au fost cazați în locuința inculpatului F.M., împreună cu alte patru persoane.

În Irlanda, K. i-a obținut părții vătămate B.C. un loc de muncă în construcții, pentru care era plătită cu suma de aproximativ 420 euro/săptămână, bani care îi erau înmânați sub formă de cecuri. Deoarece partea vătămată B.C. nu avea deschis un cont bancar în Irlanda și nu cunoștea nici limba engleză, era nevoită să apeleze mereu la ajutorul inculpatului R.F. pentru a schimba cecurile în bani lichizi. Inculpatul F.M. zis K. însă îi reținea aproape întreaga suma de bani, restituindu-i doar 20 - 30 euro pentru necesități minime, motivând faptul că trebuie să rețină banii pentru chirie, costurile domestice, precum și o „taxă de șmecherie”, în valoare de 10 euro/zi, care îi revenea inculpatului F.A., nepotul inculpatului F.M..

În fiecare săptămână, partea vătămată B.C. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească sume de bani, reprezentând tot câștigul din săptămâna respectivă, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa. Totodată, partea vătămată B.C. a fost amenințată de către inculpații F.M. și F.A.S. că va fi bătută și împușcată, deoarece a refuzat să mai plătească ”datoriile” către aceștia.

Partea vătămată B.C. a reușit să ia legătura cu organele de poliție locale din Enniscorthy, cărora le-a relatat, cu ajutorul unui translator, situația în care se afla, reușind astfel să părăsească Irlanda cu ajutorul acestora în luna martie 2008.

Audiat în fața instanței la termenul din 30 aprilie 2009, partea vătămată a susținut că nu a cunoscut împrejurarea că trebuie să achite suma de 2.500 euro inculpatului înainte de plecare. După prima săptămână din CEC-ul de 380 de euro, partea vătămată a primit doar 20 de euro, motiv pentru care a contactat familia, poliția irlandeză și Ambasada României

Până în prezent, partea vătămată B.C. a plătit membrilor rețelei suma de 1200 euro.

Din declarația părții vătămate F.S.V., zis S., rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna septembrie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda. Astfel, partea vătămată F.S.V. a fost transportată cu un autocar, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până în Franța, de unde au fost îmbarcate la bordul unui feribot până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M. În schimbul acestor servicii, înainte de plecarea din România, inculpatul F.M. a pretins doar achitarea de către partea vătămată F.S.V. a prețului biletului de avion și a sumei de 100 euro/săptămână, bani care urmau să-i fie plătiți din câștigurile obținute în Irlanda. Înainte de îmbarcarea în autobuz însă, inculpatul F.M. i-a pus în vedere părții vătămate F.S.V. că trebuie să-i plătească, de fapt, suma de 2500 euro.

Ajunși în Irlanda, partea vătămată F.S.V., împreună cu alte trei persoane din grupul cu care a călătorit, au fost așteptate în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și transportate de către acesta până în localitatea Enniscorthy - Bree, la un abator de animale, unde urmau să lucreze, fiind totodată cazate într-o rulotă din curtea acestuia.

Munca prestată la abator era plătită cu sume cuprinse între 135 - 180 euro/săptămână, însă în fiecare săptămână partea vătămată era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească sume de bani de 100 - 150 euro, reprezentând aproape întreg câștigul realizat în săptămâna respectivă, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani, lăsându-i doar sume infime pentru necesități.

Deoarece partea vătămată F.S.V. refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa.

Partea vătămată F.S.V. a reușit să părăsească Irlanda în luna decembrie 2007.

Din declarația părții vătămate I.C., rezultă faptul că aceasta îl cunoaște pe inculpatul F.M. de aproximativ șase ani, perioadă în care l-a ajutat pe acesta să-și construiască locuința din localitatea Gottlob. În luna ianuarie 2007, partea vătămată I.C. a fost recrutată de către inculpatul F.M., care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2500 euro. În aceeași lună, partea vătămată I.C. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu alte persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportului fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată I.C., împreună cu alte două persoane cu care a călătorit, au fost așteptate în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și încă o persoană necunoscută și transportate de către aceștia până în localitatea Enniscorthy, unde au fost cazați în locuința învinuitului F.Z., fratele inculpatului F.M.

În Irlanda, învinuitul F.Z. i-a obținut părții vătămate I.C. un loc de muncă la culesul căpșunilor, în urma căruia a câștigat suma de aproximativ 600 euro/ săptămână, din care a fost nevoită să-i dea învinuitului F.Z. 200 euro pentru cazare și alte cheltuieli. Ulterior, învinuitul F.Z. i-a obținut acesteia un alt loc de muncă în domeniul construcțiilor, plătit cu suma de aproximativ 100 euro/ zi, bani care erau colectați săptămânal direct de către învinuitul F.Z. de la patron și din care acesta reținea jumătate din sumă.

În cazul în care partea vătămată I.C. refuza să plătească „datoria” către învinuitul F.Z., intra în conflict cu acesta.

Audiat în fața instanței, partea vătămată I.C. a precizat că nu se constituie parte civilă.

În luna aprilie 2007, partea vătămată I.C. s-a întors în România.

Din declarația părții vătămate P.A., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna ianuarie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2500 euro. În aceeași lună, partea vătămată P.A. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M.. Ajunși în Irlanda, partea vătămată P.A., împreună cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și învinuitul F.Z. și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Wexford, unde au fost cazați într-o casă cu trei camere, unde au locuit în total 11 persoane.

În Irlanda, inculpatul F.M. i-a obținut părții vătămate P.A. un loc de muncă în domeniul construcțiilor, plătit cu suma de 100 euro/ zi, bani pe care îi primea de la patron sub formă de cecuri. Deoarece nu avea un cont deschis la o bancă din Irlanda, cecurile erau preluate de către inculpatul F.M., pentru a le schimba în bani lichizi, înapoindu-i părții vătămate doar 70 euro/ zi. Totodată, în fiecare săptămână, partea vătămată P.A. era obligat de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească „datoria”.

În luna septembrie 2007, partea vătămată P.A. a terminat de achitat către inculpatul F.M. „datoria” de 2.500 euro, însă acesta a continuat să-i ceară 30 euro zilnic, reprezentând „bonus-ul” pentru toată perioada în care aceasta va mai lucra în Irlanda. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa. Totodată, partea vătămată P.A. a fost lovită și înjurată de către inculpatul F.A.S., în momentul în care aceasta a refuzat să-i plătească acest „bonus”.

În perioada în care s-a aflat în Irlanda, partea vătămată P.A., împreună cu alte șase persoane, au depus o plângere la sediul Ambasadei României din Dublin, cu privire la tratamentul aplicat acestora de către membrii rețelei.

În luna decembrie 2007, partea vătămată P.A. a reușit să se întoarcă în România, neplătindu-i inculpatului F.M. întreaga sumă „datorată”.

În anul 2008, partea vătămată P.A. s-a întors în Irlanda, unde desfășoară activități lucrative.

Din declarația părții vătămate C.I., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna aprilie 2007, care i-a promis un loc de muncă bine plătit în Irlanda, în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2.500 euro. În luna mai 2007, partea vătămată C.I. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, însoțiți de către inculpatul F.M., până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată C.I., împreuna cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și de către o altă persoană necunoscută și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați într-o casă cu trei camere, unde au locuit în total 22 persoane.

În Irlanda, partea vătămată C.I. a obținut un loc de muncă, prin intermediul unui cunoscut, la o persoană fizică, desfășurând diferite activități domestice, pentru suma de 80 euro/zi.

În fiecare săptămână, partea vătămată C.I. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească suma de 100 - 300 euro, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care acesta refuza să plătească „datoria”, era amenințat de către membrii rețelei că va fi vătămat fizic atât el, cât și familia sa. Totodată, partea vătămată C.I. a fost agresată fizic de către inculpatul F.M., în momentul în care acesta a vrut să-i plătească doar 50 euro/săptămână și nu suma care i-a fost cerută.

În perioada în care s-a aflat în Irlanda, partea vătămată C.I., împreună cu alte șase persoane, au depus o plângere la sediul Ambasadei României din Dublin, cu privire la tratamentul aplicat acestora de către membrii rețelei.

În luna noiembrie 2007, partea vătămată C.I. a reușit să se întoarcă în România, neplătindu-i inculpatului F.M. întreaga sumă „datorată”.

Partea vătămată a fost audiată și în fața instanței la termenul din 30 aprilie 2009, ocazie cu care și-a susținut plângerea și a precizat că nu se constituie parte civilă împotriva inculpaților.

Din declarația părții vătămate B.D., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna martie 2007, care i-a promis un loc de muncă, în Irlanda în domeniul construcțiilor, în schimbul sumei de 2.500 euro. În luna aprilie 2007, partea vătămată B.D. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, B.D., împreuna cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și învinuitul F.Z. și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați într-o casă cu trei camere, unde au locuit în total 22 persoane.

În Irlanda, inculpatul F.M. i-a obținut părții vătămate B.D. un loc de muncă la un abator de oi, plătit cu suma de 200 euro/săptămână.

În fiecare săptămână, partea vătămată B.D. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească suma de 160 - 170 euro, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care acesta refuza să plătească „datoria”, era amenințat de către membrii rețelei că va fi vătămat fizic atât el, cât și familia sa.

În perioada în care s-a aflat în Irlanda, partea vătămată B.D., împreună cu alte șase persoane, au depus o plângere la sediul Ambasadei României din Dublin, cu privire la tratamentul aplicat acestora de către membrii rețelei.

În luna noiembrie 2007, partea vătămată B.D. a reușit să se întoarcă în România, neplătindu-i inculpatului F.M. întreaga sumă „datorată”.

Din declarația părții vătămate C.E., audiată sub altă identitate, rezultă faptul că aceasta a fost recrutată de către inculpatul F.M. în luna aprilie 2007, care i-a promis un loc de muncă, în Irlanda la culesul căpșunilor, în schimbul sumei de 2.500 euro. În luna aprilie 2007, partea vătămată C.E. a fost transportată cu un microbuz, împreună cu mai multe persoane recrutate în același scop, până la Budapesta și apoi s-a îmbarcat într-un avion până în Dublin - Irlanda, prețul transportat fiind suportat de către inculpatul F.M. Ajunși în Irlanda, partea vătămată C.E., împreuna cu grupul de persoane cu care a călătorit, au fost așteptați în aeroportul din Dublin de către inculpatul F.A.S. și învinuita F.Z. și transportați de către aceștia până în localitatea Enniscorthy - Bree, unde au fost cazați într-o casă cu trei camere, unde au locuit în total 22 persoane.

În Irlanda, inculpatul F.M. i-a obținut părții vătămate C.E. un loc de muncă la culesul de căpșuni, plătit cu suma de 200 - 400 euro/săptămână.

În fiecare săptămână, partea vătămată C.E. era obligată de către inculpații F.M., F.A.S. și învinuiții F.Z., F.D. să plătească suma de 260 - 270 euro, aceștia venind personal să colecteze sumele de bani. În cazul în care aceasta refuza să plătească „datoria”, era amenințată de către membrii rețelei că va fi vătămată fizic atât ea, cât și familia sa.

În perioada în care s-a aflat în Irlanda, partea vătămată C.E., împreună cu alte șase persoane, au depus o plângere la sediul Ambasadei României din Dublin, cu privire la tratamentul aplicat acestora de către membrii rețelei.

În luna noiembrie 2007, partea vătămată C.E. a reușit să se întoarcă în România, neplătindu-i inculpatului F.M. întreaga sumă „datorată”.

În luna iulie 2008, ulterior arestării celor trei inculpați, partea vătămată a declarat că a fost căutată la domiciliul său de către numitele F.M.C. (mama inculpatului F.A. zis A.) și F.I. (fiica inculpatului R.F.), care s-au interesat dacă aceasta dintâi a depus vreo declarație împotriva arestaților, încercând să o intimideze spunând că „cei care au dat declarații împotriva celor arestați vor avea de suferit, căci se va face dreptate, iar ceștia (arestații) vor ieși de la pușcărie și se vor ocupa personal de cei care au declarat împotriva lor”. Totodată, în declarația sa, partea vătămată a menționat despre faptul că numita F.M.C. i-a propus acesteia, pe un ton imperativ și intimidant, să meargă împreună la Timișoara, la procurorul de caz pentru a depune o declarație falsă, în care să relateze despre faptul că, în Irlanda, inculpații nu au desfășurat activități ilicite.

În faza de urmărire penală, inculpatul F.M. a fost audiat în data de 16 iulie 2008, ocazie cu care acesta a declarat că a are o situație financiară bună, ocupându-se cu exploatarea unor suprafețe de teren, afacere din care susține că a câștigat 160.000 euro. De asemenea, recunoaște că în sezonul de iarnă desfășura activități lucrative în Irlanda și că a ajutat foarte multe persoane din zona în care locuiește să ajungă în acea țară și să obțină locuri de muncă. Despre aceste persoane, inculpatul F.M. declară faptul că erau foarte sărace și veneau să-l roage să le obțină locuri de muncă în Irlanda, oferindu-i de bună voie sume de bani cuprinse între 1000 - 1500 euro, pe care urmau să le restituie acestuia din câștigurile obținute la muncă.

Din declarația susnumitului rezultă faptul că toate cheltuielile ocazionate de transportul și cazarea persoanelor în Irlanda erau asigurate de el, persoanele restituindu-i inculpatului F.M. aceste sume de bani numai în mod benevol, ca urmare a câștigurilor obținute prin muncă. Inculpatul susține faptul că, de multe ori, nu și-a recuperat cheltuielile efectuate pentru aceste servicii. Totodată, inculpatul F.M. declară că, de fiecare dată, mergea la organele de poliție din Irlanda cu persoanele venite la muncă acolo, pentru a fi luate în evidență și înregistrate. Inculpatul relatează despre faptul că, pentru ca persoanele să se poată deplasa la locurile de muncă obținute, aflate de cele mai multe ori la o distanță de 20 - 30 km față de domiciliu, acesta le procura autoturisme pentru acestea, pe care tot el le și achita (în ideea menținerii gradului de îndatorare).

Din declarația din data de 17 septembrie 2008, rezultă că, inculpatul F.M. își menține în întregime ceea ce a declarat inițial, și a mai adăugat faptul că inculpații F.A.S. și F.A. nu au fost implicați în activitatea desfășurată de el în Irlanda, și anume aceea de a ajuta oamenii să muncească acolo. Acesta a relatat că singura sa vină legată de activitatea infracțională este aceea că a ajutat o serie de persoane să ajungă în Irlanda și le-a găsit locuri de muncă, și că le-a dat bani pentru aceasta. Inculpatul F.M. a declarat că înțelegerea legată de găsirea unui loc de muncă și rambursarea sumei pentru acest serviciu, avută în România a rămas aceeași și pe teritoriul Irlandei, și mai mult decât atât o parte din aceste persoane nu au reușit să-și achite toate cheltuielile.

Inculpatul F.M. a amintit că el nu a amenințat și forțat nici o persoană să-i dea datoriile pe care le aveau la el, aceste persoane venind de bună voie când aveau bani. În perioada 2000-2004 a lucrat în agricultură în Irlanda, iar cu banii strânși a venit în România începând să cultive pământ, iar în perioada 2006-2008, mergea destul de des în Irlanda în vizite la familia sa, care muncea acolo.

În declarația inculpatului F.M. din data de 20 noiembrie 2008, dată în prezența apărătorului ales, au fost făcute unele precizări suplimentare cu privire la faptul că unele dintre declarațiile date de către părțile vătămate și martori, care îl incriminează ca fiind traficant de persoane, sunt subiective, deoarece persoanele respective au datorii mari față de acesta și, pe această cale, doresc să se răzbune și să nu mai înapoieze aceste datorii, pretinzând în declarațiile lor că sunt victime. De asemenea, inculpatul a nominalizat persoanele aflate în această situație: E.D. (are o datorie de 4000 euro față de acesta în urma achiziționării a trei mașini, printre care un N.A. și un P. și 1500 euro pentru 150 gr. de aur), D.C. (are o datorie totală de 2.500 euro față de acesta în urma achiziționării a trei mașini, printre care un M.C. - 1200 euro, un F.M. - 400 euro și un P. - 900 euro ), B.C. (are o datorie de 1700 euro față de acesta în urma achiziționării a unei mașini, M.), P.I.A. (are o datorie de 2500 euro față de acesta în urma achiziționării a trei mașini, printre care un N.A. și un P. și 1500 euro pentru 150 gr. de aur), P.M. (are o datorie de 1200 euro față de acesta în urma achiziționării a unui autoturism P.), C.I. (are o datorie de 1.000 euro față de acesta în urma achiziționării unui autoturism F.), S.C. (are o datorie de 4.200 euro față de acesta în urma achiziționării a trei mașini, printre care un P., un F.P. și un N.A. și 3.000 euro pentru 150 gr. de aur), A.R. (are o datorie de 650 euro față de acesta în urma achiziționării a unui autoturism R.C.), B.G. (are o datorie de 900 euro față de acesta în urma achiziționării a unui autoturism) și D.I. (are o datorie de 7.000 euro reprezentând angajamentul de a-i construi inculpatului F.M. o casă, din care a ridicat numai jumătate).

În fața instanței, inculpatul F.M. a fost audiat la data de 09 martie 2009, ocazie cu care a arătat că a ajutat mulți oameni pentru a merge la lucru în Irlanda solicitându-le în acest sens suma de 2.500 de euro, dar din această sumă doar 50-100 de euro de persoană reprezenta profitul său. A menționat că o parte din bani îi folosea pentru închirierea de locuințe pentru aceste persoane, suma de 750 de euro reprezenta o garanție, iar el le asigura și hrana până începeau să lucreze. A susținut că, cei mai mulți achitau de bună voie, dar împotriva acelor care nu achitau nu a folosit mijloace de constrângere, astfel încât nu și-a recuperat sumele de bani cheltuite cu persoanele pe care le-a ajutat să meargă la muncă. De asemenea, a mai arătat că unele din părțile vătămate au cumpărat de la el autoturisme și nici până în prezent nu a primit banii pentru acele autoturisme. A mai arătat că inculpații F.A.S. și F.A. nu au avut nici o implicare în activitatea sa.

În data de 16 iulie 2008 înainte de a fi arestat, inculpatul F.A.S., fiul inculpatului F.M., a declarat că locuiește împreună cu familia sa în localitatea Gottlob, jud Timiș, unde au în arendă o suprafață mare de teren pe care o exploatează, aceasta reprezentând îndeletnicirea de bază a familiei, și totodată singurul venit. Declară că a muncit în Irlanda în construcții, în orașele Eniscorthy și Dublin, și că are cunoștință de faptul că nu număr de 20-25 persoane au fost ajutate de tatăl său să ajungă în Irlanda, în sensul că le găsea un loc de muncă, le asigura transportul, le asigura chirie pe teritoriul Irlandei, și le găsea un loc de muncă în construcții sau în alt domeniu.

Inculpatul F.A.S. a declarat că o parte din sumele de bani pe care oamenii le câștigau din muncă îi reveneau tatălui său, tocmai pentru a-și acoperi cheltuielile ocazionate cu transportul, chiria, găsirea locului de muncă, asigurarea unui autoturism, transportul până la serviciu. Acesta a mai declarat că, atunci când tatăl său era plecat în România, datoriile pe care oamenii le aveau la familia F. erau colectate de către inculpatul F.A.S., sora sa F.I., prietena sa C.A., mama sa învinuita F.D.

Inculpatul F.A.S. a adăugat faptul că nu a amenințat pe nimeni și nu a exercitat violențe în Irlanda asupra nimănui, și nu a solicitat sume de bani necuvenite de la alte persoane, în afara datoriilor obișnuite stabilite de comun acord cu fiecare persoană care dorea să muncească în Irlanda.

În data de 17 septembrie 2008 inculpatul F.A.S. a declarat că-și menține declarația dată anterior, considerând că el nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care e acuzat. Inculpatul F.A.S. a adăugat faptul că persoanele care aveau datorii la tatăl său, în urma obținerii de locuri de muncă în Irlanda, veneau de bunăvoie să-i restituie banii tatălui său, iar în situațiile în care acesta nu era în Irlanda, sumele erau colectate de către acesta sau de către alți membri ai familiei F.

Inculpatul a fost audiat și în fața instanței, la termenul din 03 aprilie 2009 arătând că între el și părțile vătămate nu a existat nici o înțelegere cu privire la găsirea unui loc de muncă în Irlanda, dar că la solicitarea tatălui său colecta sume de bani de la acele persoane, sume de bani ce reprezentau transportul, chiria, hrana. A arătat că nu a existat nici un incident violent între el și părțile vătămate și nu a colectat bani însoțit de inculpatul F.A.

A apreciat că părțile vătămate au formulat plângere împotriva lor deoarece nu mai doreau să achite mașinile cumpărate, întrucât în anumite cazuri mașinile au fost confiscate de poliție pentru că nu aveau asigurare sau permis de conducere.

În data de 16 iulie 2008, înainte de a fi arestat, inculpatul F.A. a declarat că nu are nici o legătură cu învinuirea adusă, respectiv trafic de persoane, doar că unchiul său, inculpatul F.M. a dus persoane la muncă în Irlanda dar el nu cunoaște numărul lor și nici alte amănunte.

Aceeași atitudine și declarație au fost adoptate de inculpatul F.A. și în data de 17 septembrie 2008, fără să recunoască nici una dintre acuzațiile ce i se aduc.

În declarația dată în fața instanței la termenul din 03 aprilie 2009, inculpatul a arătat că nu a avut nici o implicare în activitatea unchiului său de a duce persoane în Irlanda la muncă și a menționat totodată că a avut grave probleme de sănătate, fiind internat în spital o lungă perioadă de timp.

Prezentarea declarațiilor părților vătămate este relevantă în cauză atât în ceea ce privește stabilirea stării de fapt cât și pentru a ilustra împrejurarea că partea din părțile vătămate, deși au recunoscut că au fost contactați de membrii familiilor inculpaților, dar nu au acceptat nici un fel de compromis, totuși, audiați în fața instanței în prezența inculpaților nu și-au mai susținut în totalitate declarațiile, sens în care instanța de fond a opinat că sunt încă supuși presiunii psihice în prezența inculpaților.

Din ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În perioada 2007-2008 inculpatul F.M. a racolat de pe teritoriul României, din județele Timiș, Arad, Satu Mare mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin muncă în Irlanda. Dintre aceste persoane, un număr de 22 de părți vătămate, ale căror declarații au fost prezentate mai sus au formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. S-a reținut că persoanele recrutate se aflau la limita sărăciei, așa cum chiar inculpatul a recunoscut, unele din ele cu un grad scăzut instruire, astfel că promisiunea făcută de inculpat era tentantă. Sub acest aspect, s-a reținut că unele din aceste persoane nu s-au constituit părți vătămate depunând ca martori și, deși plăteau periodic sume de bani familiei inculpatului și lucrau fără îndeplinirea condițiilor legale în Irlanda, totuși erau mulțumiți pentru că „aveau și ei de câștigat”. Din aceasta rezultă faptul că inculpatul a profitat de persoane care au dus un trai foarte greu pentru a menține controlul asupra acestora și ai exploata prin muncă.

Promisiunea consta în oferirea de cazare, hrană până la momentul realizării de venituri în construcții, agricultură sau la un abator de animale, activități bine plătite cu sume cuprinse între 60 și 100 euro pe zi. În aceste condiții, părțile vătămate acceptau plata sumei de 2.500 euro pentru inculpat mai ales că părțile vătămate nu dețineau sumele de bani necesare transportului în Irlanda, iar inculpatul se angaja că el suportă banii de transport în contul acelei sume de 2.500 euro.

Unora din părțile vătămate nu li s-a comunicat de la plecarea din România despre această sumă iar pe teritoriul Irlandei membrii familiei le solicita periodic bani pretinzând efectuarea unor diverse cheltuieli pe care le-au avut cu transportul și cazarea. Ulterior față de nemulțumirea acestora au stabilit plata a încă 2.000-2.500 euro pentru a-și achita toate datoriile față de inculpați.

După ajungerea părților vătămate în Irlanda, condițiile de cazare nu erau foarte bune, locuind câte 20 de persoane într-o casă, respectiv 7-8 persoane, unele din ele fără a avea apă caldă - situația celor cazați în incinta unui abator, într-o rulotă.

Inculpatul F.M. se ocupa de plecarea părților vătămate. Cu diferite mijloace de transport, părțile vătămate au fost transportate în aeroportul de Budapesta de unde se îmbarcau singuri sau împreună cu inculpatul cu destinația Dublin, iar la sosire erau așteptați de membrii familiei F., respectiv de către inculpații F.S.A., F.A. sau numiții F.D. ori F.Z. și transportați mai departe în localitatea Enniscorthy - Bree, unde inculpații își aveau reședința.

Doar pe teritoriul Irlandei părțile vătămate aflau că unele locuri de muncă promise se aflau la distanțe mari față de locurile de cazare și că urmau să fie nevoite să-și achiziționeze autoturisme pentru a se deplasa. Profitând de aceste aspecte și totodată de faptul că părțile vătămate și martorii aduși în Irlanda la muncă erau „extrem de sărace” neavând sumele de bani necesare și cu un nivel scăzut de instruire, inculpatul F.M., le determina să achiziționeze de la inculpatul F.A.S. autoturisme la prețuri impuse.

Întrucât inculpatul F.M. se afla mai mult pe teritoriul României, de colectarea sumelor de bani se ocupau inculpații F.A.S. și F.A., iar uneori și numita F.D. și F.Z.

Persoanele „mulțumite” de faptul că inculpatul le-a găsit un loc de muncă astfel că au fost de acord să îi plătească suma de 2.500 de euro sunt în general persoane care au ajuns pe teritoriul Irlandei în cursul anului 2008 și care nu au achitat în întregime acea „datorie” și nici nu au fost obligate să achite în continuare așa cum au fost constrânse majoritatea părților vătămate, sume de bani reprezentând valoarea câștigului mai mare de 60 de euro.

Astfel, din declarația unora din părțile vătămate, instanța de fond a reținut că unele au fost constrânse a plăti diferite sume de bani și după plata „datoriei” de 2.500 de euro, adică un „comision” din întregul venit încasat în fiecare zi de la locurile de muncă unde prestează diferite servicii.

De asemenea, în situația în care părțile vătămate încercau să obțină locuri de muncă și pentru alți membri ai familiilor lor, inculpatul F.M. îi constrângea să plătească 2.500 euro pentru fiecare dintre aceștia, recurgea la amenințări cu violența în cazul în care părțile vătămate refuzau acest lucru. Părților vătămate le era interzis să părăsească Irlanda fără acceptul membrilor rețelei și, mai ales, fără plata integrală a celor 2.500 euro, aspect care rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice.

Din ansamblul probelor administrate rezultă, de asemenea, că persoanele aflate la muncă în Irlanda și traficate de inculpați s-au aflat pe toată perioadă șederii în Irlanda sub controlul inculpaților și a familiilor acestora. O parte din părțile vătămate, văzând că li se pretind în continuare diverse sume de bani din salariul câștigat, au hotărât să plece din Irlanda, având sentimentul că lucrează pentru inculpați.

Uneori, părțile vătămate erau plătite sub forma unui CEC, iar membrii familiei F. luau acele CEC-uri, le schimbau în bani și restituiau părților vătămate doar o parte din bani.

Inculpatul F.S. a menționat în declarația sa că părțile vătămate au achiziționat mașini de la tatăl său și nu doresc să le plătească, și de aceea au formulat plângere. Din conținutul unei înregistrări telefonice între partea vătămată D.C. și inculpatul F.M., rezultă că datoria pentru mașini o avea față de inculpatul F.S. Totodată, rezultă felul în care erau amenințate părțile vătămate dacă părăseau Irlanda înainte de a-și plăti „datoriile”.

Din declarațiile martorilor și părților vătămate audiate, instanța de fond a reținut următoarele: datoriile invocate de inculpați se regăsesc în declarațiile acestora, și mai mult, unele dintre acestea relatează sume exacte, cum ar fi partea vătămată S.C. - care menționează despre aceeași sumă de 4200 euro. Astfel că supoziția inculpatului F. Sergiu, legată de faptul că părțile vătămate și martorii încearcă să se răzbune dând declarații false, nu are nici un temei. Partea vătămată D.C., în declarația sa, reclamă faptul că are o datorie de 2.150 euro față de inculpatul F.M., în condițiile în care acesta din urmă invocă o datorie de 2500 de euro. Partea vătămată P.I.A. relatează despre o datorie de 1.000 euro, inculpatul F.M. susținând că acesta are, de fapt, datorii de 2.500 euro.

Tribunalul Timiș a mai reținut că din probatoriu se desprinde faptul că acestea au o atitudine sinceră față de evenimentele petrecute în Irlanda, recunoscând faptul că au datorii neachitate față de inculpatul F.M. Aceste declarații au fost date anterior declarației inculpatului din data de 20 noiembrie 2008, mai mult, chiar înaintea începerii urmării penale, la intervale de timp mai mari sau mai mici, unele dintre aceste părți vătămate sau martori alegând să depună mărturie sub o altă identitate, ceea ce denotă faptul că aceștia au avut această atitudine sinceră încă de la început, când nu exista o certitudine cu privire la viitorul statut juridic al inculpaților, respectiv arestarea lor.

Mai mult decât atât, martorii și părțile vătămate audiate au manifestat, încă de la început, reticență față de depunerea unei mărturii, datorită stării psihice instabile create de amenințările și presiunile exercitate de către membrii rețelei, refuzând ca alte persoane să aibă cunoștință despre mărturiile lor, temându-se totodată pentru siguranța și sănătatea membrilor familiilor lor.

Un alt aspect esențial în acest dosar îl reprezintă faptul că există persoane care au depus declarație în calitate de parte vătămată și care nu au alte datorii la vreun membru al familiei F., decât cele rezultate ca urmare a activităților de exploatare prin muncă, persoane despre care inculpatul F.M. nu face nici o precizare, ba mai mult nici nu recunoaște acest lucru.

De asemenea, unele din părțile vătămate și-au schimbat parțial declarația în urma contactării acestora de către membrii ai familiei F. Astfel unele părți vătămate nu mai susțin în fața instanței că au fost constrânse la plata vreunei sume de bani, iar alții își susțin declarația, mai puțin cu privire la contribuția inculpatului F.A.

Din declarațiile martorilor și ale părților vătămate, rezultă faptul că inculpatul F.A., zis A., era, în principal, un factor de represiune, la care ceilalți membri ai rețelei recurgeau în momentele tensionate dintre părți vătămate și exploatatori, respectiv atunci când acestea refuzau sau se împotriveau achitării sumelor de bani „datorate” pentru obținerea de locuri de muncă în Irlanda.

Datorită faptului că membrii rețelei se aflau în relații de rudenie apropiate, aceștia participau și desfășurau toate activitățile împreună sau în grupuri formate din două - trei persoane, tocmai pentru a impune, fiind mai mulți, astfel încât părțile vătămate să se afle în neputința de a acționa sau a se împotrivi.

În Irlanda, dintre toți membrii rețelei, F.A. era cel mai apropiat de vărul său primar, inculpatul F.S.A., împreună cu care lua parte la acțiunile de intimidare a martorilor și ale părților vătămate și de colectarea sumelor de bani de la acestea. Acest lucru a fost evidențiat în declarațiile acestora, alături de faptul că susnumitul pretindea părților vătămate deja exploatate de către ceilalți membri ai rețelei, cărora le erau îndatorate, sume cuprinse între 10 - 15% din câștigul lor zilnic, reprezentând „taxa de șmecher”. Pentru colectarea acestor „taxe de șmecher”, F.A. zis A. folosea de fiecare dată violența și agresivitatea fizică, proferând chiar și amenințări cu moartea. Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă cazul părții vătămate S.A., care, deoarece a refuzat să plătească sumele cerute, a fost amenințată că va fi violată de către inculpatul F.A.

Un alt element important menționat de instanța de fond este faptul că numiții F.C., F.S., F.D. și F.Z. au încercat să constrângă părțile vătămate și martorii prin amenințări și presiuni fizice, combinate cu oferirea unor sume de bani pentru a da declarații mincinoase în favoarea inculpaților, toate acestea după dispunerea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați, ceea ce denotă încercarea membrilor familiei F. rămași în libertate de a determina mărturia mincinoasă.

Argumentarea acestor lucruri este evidentă prin simplul fapt că, o serie de persoane care au fost exploatate, au fost obligate sub amenințare și impactul terorii psihice, să depună în calitate de martori mincinoși, iar odată scăpați de efectul acestor presiuni, părțile vătămate au revenit și arătat desfășurarea cronologică și modalitatea practică de exploatare și înșelăciune.

Așa este și cazul inculpatului F.A., pe care, în mărturiile date sub presiune, martorii nu-l amintesc ca luând parte la activitatea de exploatare a acestora, iar după ce amenințările și presiunile dispar, el este elementul care alături de inculpatul F.A.S., participă la activitatea de colectare a sumelor rezultate din exploatare prin muncă. În declarația dată de partea vătămată S.A., aceasta nu-l menționează pe F.A. zis A., după care, revenită în România și scăpată de presiunea psihică suferită în Irlanda, a declarat cum acesta o amenința cu bătaia și violul, atunci când venea cu inculpatul F.A.S. după bani.

Presiunea psihică la care au fost supuse persoanele traficate, dublată și de gradul lor de instruire au condus la împrejurarea că unele din acestea refuză starea lor de victimă a infracțiunii de trafic de persoane, astfel încât chiar dacă au achitat diverse sume de bani și au muncit la negru, aflându-se sub controlul inculpaților, apreciază că sunt mulțumite și nu se consideră victime a infracțiunii de trafic de persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, infracțiunea este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege și executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.

După cum se poate observa din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înșelăciune, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate sau prin procedee de lipsire de libertate sau aservire.

Tribunalul a reținut că în cauză, inculpatul F.M. le-a indus în eroare pe părțile vătămate cu privire la condițiile de muncă și salarizare, inculpatul încasând de la părțile vătămate comisionul său după care îi trimitea la muncă, fără îndeplinirea condițiilor legale salarizare, sănătate și securitate, iar după ce părțile vătămate și-au găsit un loc de muncă împreună cu ceilalți inculpați controla și încasa veniturile părților vătămate lăsându-le acestora sume foarte mici de bani.

Inculpații F.A. și F.A.S. au transportat și cazat părțile vătămate și prin abuz de autoritate au menținut părțile vătămate în stare de aservire. Astfel, instanța a reținut că părțile vătămate s-au aflat în permanență sub controlul inculpaților, aceștia manifestând un abuz de autoritate asupra victimelor aflate sub controlul acestora atât în ce privește activitățile lucrative desfășurate de aceștia cât mai ales prin controlul exercitat asupra veniturilor, pe care le-au încasat fără drept, prin amenințare și violență.

Față de aceste aprecieri, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, fapta inculpatului F.M. de a deține un pistol cu bile fără a deține documente legale și autorizația necesară (găsit cu ocazia efectuării percheziției întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului F.M. instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social crescut al faptelor accentuat de numărul mare al părților vătămate si lezarea adusă unora din valorile sociale cele mai însemnate precum demnitatea și libertatea de mișcare. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, respectiv faptul că înșelarea părților vătămate a constat în asigurarea unor condiții deosebite de muncă și cazare, alimentându-le convingerea că vor câștiga bani din munca efectuată în condiții legale, cu contract de muncă și asigurare, însă pe teritoriul Irlandei părțile vătămate au fost menținute în stare de aservire și nu au muncit în condiții legale. Totodată, s-a ținut seama și de contribuția esențială a inculpatului la săvârșirea faptei, acesta fiind persoana care a recrutat părțile vătămate. S-a reținut și că inculpatul nu are antecedente penale, dar și atitudinea parțial sinceră a inculpatului.

Din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș rezultă că inculpatul prezintă o înclinație spre activități din care poate obține facil un câștig financiar prin manipularea unor persoane vulnerabile, aflate în situații de risc, a interiorizat un model comportamental care încalcă normele și regulile etice, social morale, dezaprobat de comunitate

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu executare în regim de privativ de libertate potrivit art. 57 C. pen., este de natură să satisfacă interesul general de prevenție.

Referitor la inculpații F.A.S. și F.A., instanța de fond a reținut aceleași criterii prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv faptul că aceștia au acționat sub comanda strictă a inculpatului F.M., care a coordonat întreaga activitate, iar rolul acestora consta transportarea persoanelor vătămate și în menținerea persoanelor vătămate la muncă în orice condiții, în scopul încasării sumelor de bani din veniturile acestora.

Din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș rezultă că în privința inculpatului F.A. nu s-au identificat factori care pot influența adoptarea unui comportament infracțional și că beneficiază de suport moral și financiar din partea familiei, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul F.A.S. se remarcă ca factori de natură a influența comportamentul infracțional carența educațională și slaba capacitate de asumare a consecințelor care decurg din propriile acțiuni.

Instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cei doi inculpați, cu executare în regim de privativ de libertate potrivit art. 57 C. pen., este de natură să satisfacă interesul general de prevenție.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii tribunalul a reținut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. trebuie realizată în lumina jurisprudenței C.E.D.O. care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sabou și Pârcălab c. României, cât și în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a I.C.C.J., dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității. Prin urmare, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorilor (precizate mai sus), instanța va aplica pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie și va interzice inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) constând în dreptul de a alege a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Tribunalul Timiș a apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpaților întrucât aceștia, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la demnitate, la libertate de mișcare, nu este în măsură nici să-și exprime punctul de vedere, prin votul său, referitor la modalitatea în care autoritățile statului își îndeplinesc atribuțiile, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

În același sens, interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în contextul faptei săvârșite de inculpați, constatând că față de natura acesteia, nu se impune interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii deoarece ipotezele prevăzute de textul legal nu sunt incidente în speță.

Alături de pedeapsa principală, având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) și b) pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Tribunalul Timiș a mai reținut și faptul că în data de 16 iulie 2008 au fost emise ordonanțe de reținere pentru învinuiții F.M., F.S., F.A., și tot în acea zi a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei mai sus menționați, Tribunalul Timiș, prin încheierea penală nr. 89/ CC din 16 iulie 2008 emițând mandate de arestare preventivă pentru 29 zile față de aceștia. Prin încheierile penale nr. 104/ CC din 11 octombrie 2008, 124/ CC din 08 septembrie 2008, 143/ CC din 06 octombrie 2008, 159/ CC din 05 noiembrie 2008, 174/ CC din 05 decembrie 2008,mandatele de arestare preventivă au fost prelungite ulterior de cinci ori.

În consecință, instanța de fond a dispus în temeiul dispozițiilor art. 88 deducerea din pedeapsa aplicată a reținerii și arestului preventiv din 16 iulie 2008 la zi.

Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și în prezent în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a acestora.

Analizând dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea 678/2001 potrivit cu care „Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol”, s-a reținut că în cauză se impune confiscarea sumelor de bani încasate de inculpați de la părțile vătămate care nu s-au constituit părți civile, respectiv a sumei de 18.850 euro.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscat de la inculpatul F.M. un pistol marca G., și o cutie de proiectile marca G., cal. 177.

În temeiul art. 353 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. în vederea garantării reparării prejudiciului instanța de fond a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra sumei de 20.720 lei și 500 euro consemnate cu ordinele de încasare B.C.R. din 16 iulie 2008

Având a se pronunța asupra acțiunilor civile alăturate acțiunii penale instanța de fond a constatat că părțile vătămate V.P., I.L.R.,T.D., P.I.A., A.R., B.I., M.A., I.G., B.C. și F.S.V. s-au constituit părți civile în cauză solicitând obligarea inculpaților la plata sumelor de bani plătite inculpaților cu titlu de „comision” iar unii din ei au solicitat daune morale daune morale.

Potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.

Prin săvârșirea infracțiunii de mai sus, cei trei inculpați au produs părților civile un prejudiciu atât material cât și moral. Astfel cum s-a relatat mai sus, părțile vătămate au solicit să fie despăgubite cu sumele de bani plătite inculpatului.

Instanța de fond, examinând cererile părților civile de mai sus, a apreciat că sunt întemeiate, unele în parte, iar răspunderea civilă a inculpaților poate fi angajată prin raportare la prevederile textului art. 998 C. civ. și urm. C. civ. Instanța a stabilit că părțile vătămate sunt îndreptățite să beneficieze de restituirea sumelor de bani încasate de inculpați pe nedrept, fiind îndreptățite și la daune morale, față de privațiunile suferite, părțile civile trebuind să muncească în condiții umilitoare, unele pentru a avea bani de întoarcere în țară.

Tribunalul a apreciat ca fiind justificată și acordarea unor daune morale părților vătămate care le-au solicitat, având în vedere suferințele la care au fost supuse pe teritoriul Irlandei, apreciind că suma de 500 euro reprezintă o despăgubire rezonabilă față de prejudiciul moral pentru părțile vătămate care au solicitat daune morale

Astfel, instanța de fond a reținut că partea vătămată V.P. s-a constituit partea civilă cu suma de 4000 euro daune materiale și 2.000 euro daune morale (fila 65). Instanța reține că potrivit declarației sale (vol. 8 fila 1 u.p.) inculpații au încasat de la acesta suma de 2.800 euro, motiv pentru care inculpații au fost obligați la plata în solidar a acestei sume, precum și a sumei de 500 euro daune morale, respingând în rest acțiunea civilă pentru suma de 120 euro daune materiale și 1.500 de euro daune morale.

Partea vătămată I.L.R. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 euro daune materiale și 5.000 euro daune morale (fila 64). În faza de urmărire penală partea vătămată a declarat că a achitat inculpaților suma de 1.000 euro, dar în faza de judecată partea civilă a arătat că nu a achitat nici o sumă de bani din cea pretinsă de inculpați, motiv pentru inculpații au fost obligați în solidar la plata a sumei de 500 euro daune morale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 3.000 daune materiale și 4.500 euro daune morale ca neîntemeiate.

Partea vătămată T.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.350 euro (fila 62) daune materiale, reprezentând suma de bani plătită inculpaților din salariul câștigat în Irlanda (fila 27 vol. 8 dos up), sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.350 euro daune materiale.

Partea vătămată P.I.A. s-a constituit partea civilă cu suma 4.900 euro daune materiale. Instanța de fond a reținut că declarația părții vătămate nu se coroborează cu declarațiile celorlalte părți vătămate sub aspectul sumelor de bani plătite inculpaților, deoarece față de perioada cât au stat în Irlanda, nici o parte vătămată nu a achitat mai mult de 2.500 – 2.800 euro inculpaților, motiv pentru care instanța de fond a apreciat că este întemeiată acțiunea civilă numai cu privire la suma de 2.500 euro, sens în care i-a obligat pe inculpați în solidar la plata sumei de 2.500 euro daune materiale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 2.400 euro daune materiale.

Partea vătămată A.R. s-a constituit parte civilă cu suma 10.000 euro daune materiale (fila 68). Din declarația părții vătămate dată în fața instanței rezultă că acesta a achitat inculpaților suma de 1700 euro, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.700 euro daune materiale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 8.300 euro daune materiale.

Partea vătămată B.I. s-a constituit partea civilă cu suma de 1.000 de euro (fila 63), Acțiunea acestuia apare ca fiind întemeiată raportat la probatoriul administrat și declarația acestuia, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1000 euro daune materiale.

Partea vătămată M.A. (identitate protejată) s-a constituit partea civilă cu suma de 1000 de euro (fila 63). Acțiunea acestuia apare ca fiind întemeiată raportat la probatoriul administrat și declarația acestuia, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata către partea civilă M.A., a sumei de 1500 euro daune materiale.

Partea vătămată I.G. sens s-a constituit partea civilă inițial cu suma de 80.000 euro, ulterior cu ocazia audierii precizând că este vorba de suma de 800 euro, pretenții apreciate ca fiind întemeiate raportat la probatoriu administrat, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 800 euro daune materiale.

Partea vătămată B.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 euro daune materiale și 100 euro daune morale (fila 69). Din coroborarea întregului probatoriu, instanța de fond a reținut că partea vătămată a achitat inculpaților suma de 1.200 euro, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.200 euro daune materiale și 500 euro daune morale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 500 euro daune morale ca neîntemeiate.

Partea vătămată F.S.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.000 euro daune materiale și 1.000 de euro daune morale (fila 66). Din probatoriul administrat rezultă că acesta a achitat inculpaților suma de 600 de euro, sens în care inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 600 euro daune materiale și 500 euro daune morale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 3500 euro daune materiale și 500 euro daune morale ca neîntemeiate.

S-a luat act că părțile vătămate C.C., Z.V., D.C.G., S.C., S.M., S.A., I.V. (identitate protejată), I.C., P.A. (identitate protejată), C.I. (identitate protejată), B.D. (identitate protejată), C.E. (identitate protejată), nu s-au constituit părți civile.

2. În cauză au declarat în termen apeluri coinculpații F.R., F.A.S. și F.A., căi de atac nemotivate prin cererile de apel sau printr-un memoriu separat ulterior, potrivit art. 374 C. proc. pen.; oral cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al coinculpaților F.M. și F.A.S. a solicitat reducerea pedepselor acestora prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. și/sau aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor [„persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 și care a comis infracțiunea gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale sau al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a pedepselor prevăzute de lege”].

Apărătorul ales al inculpatului F.A. a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Inculpații-apelanți nu au dorit să fie audiați în apel în legătură cu faptele imputate și reținute în sarcina acestora potrivit declarațiilor în acest sens făcute la termenul de judecată din 11 martie 2010 (f. 88-94).

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 114/ A din 18 august 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații F.M., F.A.S. și F.A. împotriva sentinței penale nr. 643 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, menținând în totalitate ca legale și temeinice, rezolvările juridice pe latură penală și civilă adoptată la judecata în primă instanță.

În temeiul art. 383 alin. (2) rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților-apelanți fiindu-le dedusă din pedeapsa aplicată fiecăruia arestarea preventivă în continuare cu începere de la 30 noiembrie 2009 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații-apelanți la plata sumei de 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

3. Împotriva deciziei amintite au declarat în termen recursuri inculpații F.M., F.A.S. și F.A., căi de atac nemotivate de asemenea prin cererile de recurs ori printr-un memoriu ulterior potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Oral, în cadrul dezbaterilor inculpații-recurenți prin apărătorul ales, au criticat decizia și sentința pentru nelegalitate și netemeinicie corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen., în susținerea cărora au invocat existența următoarelor vicii de procedură și erori de judecată pretins comise de instanța de fond / menținute în apel: neaudierea la cercetarea judecătorească a părților vătămate, încadrarea greșită dată faptei în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în loc de aceea mai ușoară de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) sau (2) C. pen. și respectiv stabilirea unor pedepse greșit individualizate prea mari / în raport cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. inclusiv prin nevalorificarea în acest sens a relațiilor scrise favorabile depuse în apel cu privire la persoana inculpaților-recurenți.

Cazurile de casare invocate de inculpați nu subzistă în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

A. Cercetarea judecătorească efectuată de prima instanță cu respectarea principiilor nemijlocirii oralității și contradictorialității prevăzute de art. 289 C. proc. pen. și a garanțiilor procesuale privind asigurarea dreptului la apreciere din art. 6, art. 170 și art. 171 C. proc. pen. - contrar susținerilor făcute de inculpați pentru prima dată în recurs - a inclus audierea nemijlocită a inculpaților F.M. (f. 59 vol. I), F.A. (f. 106 vol. I), F.A.S.(f.107 vol. I) dar și a părților vătămate I.G. (f. 98 vol. I), C.C. (fila 99 vol. I), B.I. (fila 100 vol. I), T.D. (fila 101 vol. I), A.R. (fila 102 vol. I), P.I.A. (fila 104 vol. I), C.I. (identitate protejată) (fila 156 vol. I), I.L. (fila 157 vol. I), D.C. (fila 158 vol. I), B.C. (fila 160 vol. I), M.A. (identitate protejată), (fila 162 vol. I), V.P. (fila 163 vol. I), martorii Z.I.A. (fila 152 vol. I), P.A. (fila 153 vol. I), L.C.I. (fila 215 vol. I), J.A. (fila 216 vol. I), Z.A.C. (fila 88 vol. II), H.G. (fila 89 vol. II), G.A. (fila 118 vol. II), B.B. (fila 119 vol. II), I.L. (fila 162 vol. II), C.B. (fila 197 vol. II), S.A. (fila 198 vol. II), P.D. (fila 199 vol. II), V.R.F. (fila 200 vol. II), S.V. (fila 201 vol. II), M.S. (identitate protejată) (fila 202 vol. II); în cauză, la cerea inculpaților s-a încuviințat efectuarea unor referate de evaluarea de către Serviciul de Probațiune (fila 216 și urm. vol. II); în plus părțile vătămate amintite - precum și celelalte persoane vătămate în cauză - s-au constituit în cauză părți civile, cererile în acest sens fiind admise în parte în concordanță cu probele administrate pe latură civilă, conform rezolvărilor juridice sub acest aspect ce au format obiectul judecății în primă instanță.

Ca atare, motivul formal de recurs privind neaudierea părților vătămate de către prima instanță este neîntemeiat.

B. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane; conform alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, infracțiunea este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că în sfera acesteia sunt incluse ca modalități alternative și executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.

După cum se poate observa din analiza dispozițiilor legale sus-menționate, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înșelăciune, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate sau prin procedee de lipsire de libertate sau aservire.

În cauză, avându-se în vedere plângerile și declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor, înscrisurile și comisiile rogatorii efectuate în cauză în coroborare cu declarațiile inculpaților, este stabilit faptul că:

- în perioada 2007 - 2008 inculpatul F.M. a indus în eroare părțile vătămate cu privire la condițiile de muncă și salarizare în străinătate, încasând de la aceștia un comision, după care îi trimitea la muncă fără îndeplinirea condițiilor legale de salarizare, sănătate și securitate, iar după ce părțile vătămate și-au găsit un loc de muncă, împreună cu ceilalți inculpați controla și încasa veniturile părților vătămate, aceștia rămânând cu sume mici de bani; în împrejurările și condițiile amintite inculpatul F.M. a racolat de pe teritoriul României, din județele Timiș, Arad, Satu-Mare, mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin muncă în Irlanda - dintre care 22 persoane vătămate au formulat plângeri penale - persoane aflate la limita sărăciei, cu grad scăzut de instruire, care au acceptat fiind induse în eroare de situațiile de fapt eronat prezentate sus-menționate să-i achite acestuia lunar suma de câte 2.500 euro;

- în continuare inculpatul F.M. s-a ocupat de îmbarcarea părților vătămate în vederea transportului în Irlanda, care erau așteptate la sosire și preluate de coinculpații F.S.A., F.A.;

- pe teritoriul Irlandei părțile vătămate au aflat că unele din locurile de muncă promise se aflau la distanțe mari de locurile de cazare și au fost nevoite să-și achiziționeze autoturisme, iar în acest context inculpatul F.M. le determina să achiziționeze autoturisme, la prețuri impuse, de la inculpatul F.A.S.;

- coinculpații F.A. și F.S.A. obligau părțile vătămate prin amenințare și violență să le remită zilnic cota de 10-15% din plata muncii acestora [activități ilicite cu caracter ce realizează elementele constituive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001].

De asemenea, avându-se procesul-verbal de percheziție și celelalte probe administrate cu această ocazie, în mod corect a fost stabilit în cauză de asemenea că inculpatul F.M. a deținut ilegal în domiciliu un pistol cu bile și muniția aferentă faptă ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art. 278 alin. (1) C. pen.

Corespunzător pericolului social concret ridicat al infracțiunilor amintite pedepsele aplicate inculpaților F.M., F.A.S. și F.A., în cuantum de 7 ani închisoare și respectiv câte 5 ani închisoare se află în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen., valorificând integral și circumstanțele personale ale inculpaților, astfel cum acestea rezultă din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

Ca atare sunt neîntemeiate și criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate de recurenți privind schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de proxenetism prev.de art. 329 alin. (1) sau (2) C. pen. și respectiv reducerea pedepselor aplicate prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen.

Înalta Curte examinând decizia atacată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice adoptate în cauză pe latură penală și civilă - măsuri de confiscare specială, obligarea la daune materiale și morale - astfel încât potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților F.M., F.A.S. și F.A., durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2008 la 14 decembrie 2010.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.M., F.A.S. și F.A. împotriva Deciziei penale nr. 114/ A din 18 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților F.M., F.A.S. și F.A., durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2008 la 14 decembrie 2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 14 decembrie 2010.