Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3309/2010 AI generated

Invalidity of shareholder resolution for illegal multi-year capital increase delegation and unapproved asset disposition exceeding statutory limits

Case Number Decizia nr. 3309/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, reversing the appellate court’s decision and restoring the first-instance judgment that annulled the general assembly resolution, thereby ruling in favor of the shareholder plaintiff. The dispute centered on the annulment of a shareholders' meeting resolution that authorized the board of directors to execute legal acts of disposition and to increase the company's capital through cash contributions for a three-year period. The court determined that the resolution was null and void because it violated statutory limits on the delegation of authority and shareholder rights; specifically, the general authorization for legal acts of disposition breached the requirement for prior individual or cumulative approval by the extraordinary general assembly when operations exceed 20% of fixed assets, and the three-year delegation for capital increase illegally exceeded the one-year maximum term prescribed by law. The decision was based on a strict interpretation of Articles 241 and 236 of Law no. 297/2004, establishing that a generic "in principle" agreement cannot substitute for the concrete verification of specific operations required to protect minority shareholders.

Legislator headnote

AI generated

art. 241 din Legea nr. 297/2004, art. 209 din Legea nr. 297/2004, art. 236 din Legea nr. 297/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2201 din Legea nr. 31/1990, art. 236 din Legea nr. 297/2006; Invalidity of shareholder resolution for illegal multi-year capital increase delegation and unapproved asset disposition exceeding statutory limits: Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
shareholder rights capital increase company agreement capital requirements interpretation of a judgment fixed assets
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta B.I. Ltd, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA București solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 264 din 29 iunie 2007, întrucât a fost adoptată cu încălcarea dreptului de informare, a nesocotit limitele mandatului administratorilor și a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 și a decis nelegal obligarea de atribuții de la adunarea generală la administratori pentru majorarea capitalului social.

Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 3365 din 27 februarie 2009, a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr. 264 din 29 iunie 2007 a A.G.E.A. SC A. SA.

Instanța de fond a reținut, în esență, că în convocatorul pentru întrunirea A.G.E.A. nu au fost cuprinse mențiunile impuse prin art. 132 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind formularul de procură specială de reprezentare în A.G.A., data și locul unde vor fi depuse, încălcându-se dreptul de informare al acționarilor prevăzut de art. 209 din Legea nr. 297/2004, dar și nerespectarea art. 241 din aceeași Lege privind limita legală a mandatului administratorilor, aceștia efectuând orice fel de acte de înstrăinare încheiere, schimb, constituire de garanții indiferent de valoare, iar delegarea s-a făcut pe un termen de 3 ani, nu de un an prescris de lege.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 538 din 7 decembrie 2009, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea.

Instanța de apel a considerat că în conținutul său convocatorul a respectat dispozițiile art. 209 din Legea nr. 297/2004 și art. 135 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, iar reclamanta nu a dovedit vreo vătămare prin omisiunile pe care le pretinde.

În privința limitelor mandatului acordat administratorilor, curtea de apel a apreciat că împuternicirea pe o perioadă de trei ani nu conduce prin ea însăși la anularea hotărârii A.G.A., termenul de un an fiind inclus în termenul de trei ani așa încât numai dacă s-ar depăși acest prim termen s-ar putea invoca o vătămare. Curtea de Apel mai consideră că prevederile art. 236 din Legea nr. 297/2004 au fost respectate întrucât A.G.A. a stabilit o strategie a activității și persoanele împuternicite să o îndeplinească.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel a refuzat să rețină încălcarea dispozițiilor legale privind dreptul de informare al acționarilor confundând regimul nulității de drept substanțial cu acela al nulității de drept procedural. Numai încălcarea asigurării unui tratament egal acționarilor pentru ca aceștia să-și poată exercita drepturile este suficient, fără a se mai pune în discuție dovedirea vătămării.

Mai susține recurenta că instanța de apel a refuzat să sancționeze mandatul general ilegal acordat administratorilor pentru încheierea actelor juridice, art. 241 din Legea nr. 297/2004 stabilind că adunarea generală se pronunță asupra oportunității încheierii unor acte juridice concrete și totodată a nesocotit dispozițiilor art. 2201 din Legea nr. 31/1990 și art. 236 din Legea nr. 297/2004 prin care adunarea generală poate delega atribuții pentru majorarea capitalului social administratorilor, pe durată de maximum un an.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prin hotărârea nr. 264/2007 a A.G.E.A. SC A. SA a fost aprobată strategia investițională a societății comerciale împuternicind administratorii să încheie acte juridice de dispoziție pentru a concretiza prevederile strategiei și totodată a fost autorizat consiliul de administrație pentru majorarea capitalului social prin subscrierea de aporturi în numerar, pe o perioadă de trei ani.

Prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004 stabilesc efectuarea unor acte de dispoziție de către administratori în limita valorii care nu depășește 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor. Textul astfel anunțat nu poate fi interpretat decât în sensul că pentru fiecare operațiune juridică de o anumită categorie, cu limitele prescrise, trebuie acordul adunării generale. Un acord de principiu, cu efectele pe care instanța de apel le-a considerat, lipsește de substanță norma potrivit căreia acționarii verifică în mod concret oportunitatea actelor de dispoziție încheiate de administratori prin aprobarea prealabilă a acestora a căror valoare, individual sau cumulat pe durata unui exercițiu financiar depășește 20% din valoarea activelor mai puțin creanțele.

Împrejurarea că a fost autorizat consiliul de administrație pentru majorarea capitalului social prin subscriere de aporturi în numerar pentru o perioadă de trei ani este în egală măsură nelegală.

Interpretând greșit dispozițiile art. 236 din Legea nr. 297/2006 instanța de apel a ajuns la concluzia regretabilă că numai depășirea termenului de un an, inclus în termenul de trei ani, ar putea crea reclamantei dreptul de a invoca o vătămare.

Stabilind o strategie de dezvoltare pe termen lung, societatea comercială își exercită drepturile fără însă ca în scopul propus să înfrângă dispozițiile legale care îndreptățesc acționarii să exercite, prin adunarea generală extraordinară, controlul asupra operațiunilor individuale sau cumulate ale administratorilor.

Aceasta este și finalitatea pe care legiuitorul a dorit să o reglementeze când a prevăzut sancțiunile pentru nelegalitatea convocării adunării generale, pentru efectuarea unor acte de dispoziție de către administratori fără aprobarea prealabilă a adunării generale ori pentru împuternicirea pe un termen nelegal sau neprevăzut în actul constitutiv, a administratorilor.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 538 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București și va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 3365 din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B.I. Ltd Nicosia împotriva deciziei comerciale nr. 538 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC A. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 3365 din 27 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o menține în tot.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.