Revision of non-merits appellate decision barred under Article 322 C. proc. civ. despite ultra petita claims

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 113 din 27 martie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul C.C., împotriva pârâților C.L.F.F.C. Căpreni, C.J.F.F. Gorj și intervenientei SC S.C. SA, prin lichidator judiciar I.I. IPURL Târgu Jiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în temeiul principiului consacrat de art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, procedura specială privind soluționarea excepției de nelegalitate reglementată prin Legea nr. 554/2004, este aplicabilă numai actelor administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi, în cazul actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ excepția de nelegalitate fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3707 din 15 iulie 2009, a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1121, eliberat la data de 12 septembrie 1995 de Ministerul Agriculturii și Alimentației

Acest act a fost emis la data de 12 septembrie 1995 adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Cu toate acestea, cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene). În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” [(C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.12.2007)].

Raportându-se, așadar, în special la C.E.D.O. și la practica C.E.D.O., Înalta Curte a reținut că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, B. contra României).

În acest sens, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000), în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată ... trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Prin cererea formulată la 29 iulie 2009, revizuentul C.C. a solicitat revizuirea acestei decizii, pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5, 6, 7 C. proc. civ., precizând că acestea vor fi dezvoltate după motivarea hotărârii.

Pentru termenul din 23 februarie 2010 au fost transmise prin fax „motivele de revizuire”, făcându-se referire la aceleași prevederi legale, fără a se indica faptele și argumentele pe care fiecare dintre acestea se întemeiază.

S-a apreciat doar că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, iar motivarea hotărârii este străină de motivele de recurs invocate.

Principala critică adusă hotărârii a vizat pretinsa soluționare a cauzei pe excepția inadmisibilității fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților.

Cererea de revizuire astfel formulată este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii.

Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În ceea ce interesează materia revizurii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei materialului probator.

Ca atare, se poate reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.

Decizia atacată în prezenta cauză nu a evocat fondul, conținând soluția de respingere a recursului și, prin urmare nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.

Pe de altă parte, criticile aduse hotărârii prin memoriul separat anterior indicat nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.

Acestea au vizat, de altfel, doar motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv ipoteza extra petita, susținându-se că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Acest motiv de revizuire vizează însă numai inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse judecății, în baza principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ. și ceea ce instanța a hotărât.

Constituind o expresie a respectivului principiu, acest motiv de revizuire nu se referă la temeiul cererilor sau la mijloacele de apărare, ci exclusiv la obiectul lor, respectiv la pretențiile concrete formulate în cauză prin cererile principale, accesorii sau incidentale.

Prin urmare, în sensul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin lucru judecat trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

Or, în speță, instanța de recurs a examinat, în aceste limite, legalitatea unei hotărâri pronunțate de instanța fondului asupra excepției de nelegalitate cu care a fost investită, criticile formulate neîncadrându-se în respectivul motiv de revizuire.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 3707 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.