Mootness of administrative silence claim where citizenship application was rejected prior to first-instance judgment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.O. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, obligarea pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este cetățean al Republicii Moldova care îndeplinește criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată, pentru a redobândi cetățenia română, în acest sens depunând în anul 2003 cererea de redobândire a cetățeniei române, înregistrată sub nr. 5345/Rd/2003, însoțită de actele doveditoare. A mai arătat că, ulterior, în lipsa unui răspuns a revenit cu noi cereri și memorii, dar pârâtul a refuzat să soluționeze cererea depășind atât termenul de 30 de zile, cât și pe cel stipulat în art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

La termenul de judecată din 22 mai 2009, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția netimbrării capătului accesoriu de cerere având ca obiect daunele morale după ce s-a pus în vedere reclamantului, prin avocat să timbreze și acesta a precizat că nu înțelege să satisfacă timbrajul pe acest petit.

Prin sentința civilă nr. 2150 din 22 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrării capătului accesoriu având ca obiect daunele morale și a anulat ca atare această cerere, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.O. și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul este cetățean al Republicii Moldova care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română, în temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 21/1991 sens în care a depus cerere, înregistrată sub nr. 5345/2003, care până în prezent nu este soluționată.

A mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. S-a apreciat că potrivit acestui text legal, dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca atare în C.E.D.O. - art. 6.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la „refuzul nejustificat” de soluționare a unei cereri, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 lit. h) din lege și a constatat că tăcerea administrativă timp de 6 ani reprezintă astfel un act administrativ nelegal, pârâtul trebuind să ia măsuri pentru a se încadra în termenul rezonabil, în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra Cetățeniei.

A concluzionat Curtea de Apel București că termenul de aproape 5 ani, cât a trecut de la formularea cererii de redobândire a cetățenie române, poate fi considerat nerezonabil, examinarea cauzei de contencios administrativ fiind făcută în raport de actul administrativ existent la data introducerii acțiunii, acest act fiind reprezentat de tăcerea administrativă a autorității publice pârâte în soluționarea cererii.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției (M.J.).

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 3041 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că urmare neprimirii de către instanța fondului a cererii de amânare a cauzei depusă de autoritatea pârâtă pentru pregătirea apărării, a fost pronunțată o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât potrivit adresei nr. 8108/DC/2009 a Direcției Cetățenie cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost examinată de Comisia pentru cetățenie și respinsă prin Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 1217/ C din 14 aprilie 2009, comunicat și petentului încă din data de 21 aprilie 2009.

În sprijinul susținerilor sale, recurenta a anexat adresa nr. 8108/ DC din 27 iulie 2009 a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

Examinând cauza prin prisma criticii recurentului cât și a probatoriului existent și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și îl va admite pentru cele ce se vor arătat în continuare.

Într-adevăr pentru termenul de judecată din 22 mai 2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției - conform O.U.G. nr. 115/2009) a solicitat amânarea cauzei pentru a formula apărări în sensul de a depune actele ce au fost solicitate Direcției Cetățenie cu privire la reclamantul petent A.O.

Instanța a respins această cerere, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 156 C. proc. civ., iar Înalta Curte constată că această abordare este corectă întrucât pârâtul nu a atașat cererii de amânare niciun înscris doveditor.

Cu toate acestea nu se poate ignora înscrisul depus în fața instanței de control judiciar, din care rezultă că între data la care s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București acțiunea, 9 martie 2009, și data primului termen de judecată la care s-a și judecat pricina, 22 mai 2009, cererea de redobândire a cetățeniei române formulată în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 republicată a fost respinsă așa cum rezultă din Ordinul nr. 1217/2009 emis de ministrul justiției, iar acest act a fost comunicat petentului reclamant prin adresa nr. 6783/DC/2009 a Direcției Cetățenie.

În acest context probator, Înalta Curte reține că acțiunea este rămasă fără obiect, iar obligarea recurentului-pârât la soluționarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței recurate nu mai are suport legal, neputând fi aplicate prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu pot fi însă primite apărările autorității recurente privitoare la faptul că Direcția Cetățenie își desfășoară activitatea într-un sediu aparte de sediul principal al ministerului în discuție și la faptul că aceasta presupune purtarea unei corespondențe între Direcție și Minister, atâta vreme cât o astfel de evidență ar fi trebuit să se regăsească în arhiva Ministerului Justiției dat fiind momentul la care reclamantul a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române, respectiv anul 2003.

Așadar, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., pentru incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul iar sentința Curții de Apel București va fi modificată în parte în sensul respingerii și a capătului de acțiune având ca obiect soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române de către A.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 2150 din 22 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului A.O. ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.