Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1841/2010 AI generated

Public servant’s dismissal order suspended pending merits ruling; agency appeal rejected.

Case Number Decizia nr. 1841/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant agency’s appeal as unfounded, thereby upholding the court of appeal’s decision to suspend execution of an administrative order (no. 2275/2009) dismissing a public servant from a management position until the merits court rules. The dispute arose from a suspension request under Art. 14 of Law No. 554/2004, challenging an order ending the claimant’s management contract; the defendant argued the action was moot because the order had already been executed. The court held that the action had a valid object because the order continued to produce legal effects, and that the cumulative conditions for suspension were met—there was a well-grounded case and a threat of imminent damage—since the normative act underlying the dismissal (Emergency Ordinance No. 105/2009) had been declared unconstitutional by the Constitutional Court in Decision No. 1629/2009, undermining the legality of the subsequent administrative act and justifying suspension to prevent material harm, including loss of salary rights and disruption of the public service.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Public servant’s dismissal order suspended pending merits ruling; agency appeal rejected: Recurentul a arătat că repunerea intimatului în această funcție echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat și nu cu o suspendare a executării, ipoteză care nu se află sub incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative dismissal public service unconstitutional emergency ordinance public order grounds grounds for cassation constitutional requirement

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că prin ordinul dedus judecății s-a dispus în mod nelegal încetarea efectelor Ordinului nr.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Recurentul a arătat că repunerea intimatului în această funcție echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat și nu cu o suspendare a executării, ipoteză care nu se află sub incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant.
art. 3041 C. proc. civ
304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 octombrie 2009, reclamantul P.B. a solicitat să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că prin ordinul dedus judecății s-a dispus în mod nelegal încetarea efectelor Ordinului nr. 1407 din 28 mai 2009 și a contractului său de management din 28 mai 2009.

Reclamantul a învederat că a formulat plângere prealabilă la autoritatea emitentă, dar până la soluționarea acesteia executarea actului contestat poate conduce la perturbarea previzibilă a funcționării D.A.D.R.C., precum și la pierderea drepturilor sale salariale.

Pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, cu motivarea că actul atacat a fost deja executat, prin eliberarea din funcție a reclamantului.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 569/ CA din 17 noiembrie 2009, prin care a respins excepția lipsei de obiect a cererii și a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Excepția invocată de pârât cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare a fost respinsă de instanța de fond, față de împrejurarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 continuă să-și producă efectele juridice.

Cererea de suspendare a executării acestui ordin a fost admisă de instanța de fond, constatându-se că sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existența unor cazuri bine justificate și prin prejudiciul material, viitor și previzibil cauzat reclamantului, ca efect al încetării plății drepturilor salariale cuvenite.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant.

În principal, s-a solicitat respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect și admiterea excepției invocate în acest sens, cu motivarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 a fost executat, prin eliberarea intimatului din funcția publică deținută anterior.

Recurentul a arătat că repunerea intimatului în această funcție echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat și nu cu o suspendare a executării, ipoteză care nu se află sub incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, susținând că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cerințelor cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a arătat că nu se poate reține existența unui caz bine justificat, întrucât ordinul contestat întrunește aparența de legalitate, fiind emis de autoritatea competentă, în baza atribuțiilor sale și în executarea unui act normativ în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 105/2009.

Cu referire la aceste prevederi legale, recurentul a precizat că postul de director coordonator în cadrul D.A.D.R. a fost desființat prin actul normativ privind unele măsuri în domeniul funcției publice și nu la inițiativa angajatorului, care are obligația executării reglementărilor în vigoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins în mod corect excepția invocată de ministerul recurentul cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării, constatând întemeiat îndeplinirea acestei condiții prealabile de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată.

Cerința unui obiect determinat, licit și posibil, în sensul existenței unui drept sau a unui interes actual pentru ocrotirea căruia este necesară sesizarea instanței de judecată, rezultă în mod evident din consecințele juridice produse de actul administrativ contestat de către intimatul-reclamant în procedura administrativă.

Susținerea recurentului privind imposibilitatea executării măsurii dispuse de instanța de fond se dovedește a fi neîntemeiată, în condițiile în care actul normativ care a prevăzut desființarea funcției publice de conducere deținută de intimatul-reclamant nu mai produce efecte juridice, fiind declarat neconstituțional prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituționale prin decizia instanței de contencios constituțional afectează și legalitatea actelor administrative subsecvente, cum este Ordinul nr. 2257 din 9 octombrie 2009 privind eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică de conducere deținută.

În atare situație, se constată că este întemeiată concluzia instanței de fond privind îndeplinirea cerințelor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin dovedirea existenței unui caz bine justificat și a pericolului producerii unei pagube iminente pentru intimatul-reclamant.

Astfel, împrejurările de fapt și de drept ale litigiului, inclusiv neconstituționalitatea actului normativ care a constituit temeiul juridic al ordinului de eliberare din funcția a intimatului-reclamant, sunt de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, ceea ce constituie un caz bine justificat pentru suspendarea executării solicitată prin cerere.

De asemenea, a fost dovedită cerința privind pericolul producerii unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Îndeplinirea acestei condiții rezultă din consecințele directe ale actului administrativ atacat cu privire la funcționarea serviciului public deconcentrat în cadrul căruia intimatul-reclamant exercită o funcție publică de conducere, dar și cu privire la drepturile salariale cuvenite acestuia.

În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.D.R., împotriva sentinței civile nr. 569/ CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.