Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 277/2011 AI generated

Former administrator's appeal against insolvency liability ruling inadmissible as second appeal barred by law.

Case Number Decizia nr. 277/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed against the Court of Appeal's decision of 28 June 2010, thereby upholding that decision and the underlying insolvency judgment holding the former administrator personally liable for the bankrupt company's debts (payments to creditors totaling approximately 24,431 lei). The dispute arose from insolvency proceedings in which the judicial liquidator sought to establish the administrator's personal liability for the company's liabilities. The court reasoned that the challenged decision was itself rendered in an appeal, and under Article 299(1) of the Civil Procedure Code, decisions rendered in appeal are not subject to a further appeal; since the appellant had already exhausted the appeal remedy against the same judgment, this new appeal fell outside the legally permitted cases, violating the principle of legality of procedural remedies and constitutional equality.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 126 alin. (2) din Constituția; Former administrator's appeal against insolvency liability ruling inadmissible as second appeal barred by law: În temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost închisă procedura insolvenței declanșată împotriva debitorului SC T.C.M.N.I. SRL. S-a dispus radierea debitorului din evidențele ORC Iași și D.G.F.P. Iași. S-a dispus notificarea sentinței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, creditorilor, debitorului, pârâtei-administrator și potrivit Codului de procedură civilă, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și D.G.F.P. Iași pentru efectuarea mențiunilor privind radierea.

Keywords

AI generated
insolvency personal liability judicial liquidator civil judgment procedural violations constitutional equality

Cited Legislation

AI generated
art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
În temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost închisă procedura insolvenței declanșată împotriva debitorului SC T.C.M.N.I.
art. 126 alin. (2) din Constituția
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.70/S/ 20 februarie 2008, Tribunalul Iași, Judecător Sindic, a respins excepțiile privind prescripția extinctivă și lipsa calității procesuale active, invocate de pârâta - administrator T.M., a admis cererea formulată de M.R.L.SPRL, în calitate de lichidator judiciar, și a stabilit răspunderea personală a pârâtei - administrator T.M., pentru pasivul debitorului falit SC T.C.M.N.I. SRL Heleșteni, în sensul că a obligat-o să plătească următoarele sume:

- 1.286,09 lei, creditorului D.G.F.P. Iași;

- 22.425,09 lei, creditorului B. SA, sucursala Iași;

- 720 lei, creditorului E.O.N.M. Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost închisă procedura insolvenței declanșată împotriva debitorului SC T.C.M.N.I. SRL. S-a dispus radierea debitorului din evidențele ORC Iași și D.G.F.P. Iași. S-a dispus notificarea sentinței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, creditorilor, debitorului, pârâtei-administrator și potrivit Codului de procedură civilă, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și D.G.F.P. Iași pentru efectuarea mențiunilor privind radierea.

Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 335 din 28 iunie 2010, a respins ca inadmisibil recursul formulat de pârâta T.M. împotriva sentinței nr. 70/S din 20 februarie 2008 a Tribunalului Iași, Judecător Sindic, instanța reținând că T.M. a mai declarat recurs împotriva aceleiași decizii, soluționat irevocabil prin decizia nr. 50 din 25 ianuarie 2010 de către Curtea de apel Iași.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta T.M. care solicită modificarea deciziei atacate în raport de art. 304 punctele 2, 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 299 alin. (1) hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Cum hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs, aceasta nu mai poate fi supusă aceleiași căi de reformare întrucât nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de evocatul text legal.

Declararea unei căi de reformare în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta T.M. împotriva deciziei nr. 335 din 28 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.