Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3983/2009 AI generated

Rejection of professional grade recognition for prosecutors not formally appointed to specialized units; appeal dismissed as unfounded.

Case Number Decizia nr. 3983/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the decision of the Supreme Council of Magistrature (CSM) Plenary that rejected the claimant's request, thereby ruling against the appellant. The dispute concerned the right to be recognized as holding the professional grade of a prosecutor at the High Court of Cassation and Justice, with the appellant, a deputy chief prosecutor at a district prosecutor's office, arguing that her functional role in specialized anti-corruption and organized crime units (D.I.I.C.O.T. and D.N.A.) entitiled her to the same senior grade as peers in those structures who had obtained it via specific judicial rulings. The Court held that the appellant failed to demonstrate a situation of equivalence to prosecutors formally appointed to those specialized units, as she had not undergone the specific appointment procedures or passed the requisite competitive examinations or interviews mandated by the statute for promotion to that hierarchical level. Consequently, the Court found no discrimination under the principle of equality because the claimant was not in an identical legal situation, affirming that the CSM's denial was legally sound.

Legislator headnote

AI generated

art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Rejection of professional grade recognition for prosecutors not formally appointed to specialized units; appeal dismissed as unfounded: The dispute concerned the right to be recognized as holding the professional grade of a prosecutor at the High Court of Cassation and Justice, with the appellant, a deputy chief prosecutor at a district prosecutor's office, arguing that her functional role in specialized anti-corruption and organized crime units (D.I.I.C.O.T. and D.N.A.) entitiled her to the same senior grade as peers in those structures who had obtained it via specific judicial rulings. The Court held that the appellant failed to demonstrate a situation of equivalence to prosecutors formally appointed to those specialized units, as she had not undergone the specific appointment procedures or passed the requisite competitive examinations or interviews mandated by the statute for promotion to that hierarchical level. Consequently, the Court found no discrimination under the principle of equality because the claimant was not in an identical legal situation, affirming that the CSM's denial was legally sound.

Keywords

AI generated
principle of equality lack of prosecutorial standing decisions on promotion appointment procedure e-justice right to demonstrate

Cited Legislation

AI generated
art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
(6) și art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin memorii adresate Consiliului Superior al Magistraturii, 38 de procurori de la unități de parchet din raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Printre aceștia s-a numărat și D.S.I., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

In esență, memoriile au fost motivate prin faptul că, prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate împotriva hotărârilor C.S.M. de respingere a cererilor de recunoaștere a gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor care au funcționat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și la Direcția Națională Anticorupție, creându-se o stare de inechitate și de discriminare, în raport cu ceilalți procurori și judecători, care dobândesc gradul profesional în condițiile Legii nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 531 din 19 martie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins toate cele 38 de cereri formulate.

Motivându-și hotărârea, Plenul C.S.M. a reținut că, în mod constant, această autoritate a considerat că recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii care au funcționat la D.I.I.C.O.T. și D.N.A., fără a susține examenele de promovare în condițiile prevederilor art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, este nelegală.

S-a concluzionat că, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legale menționate, singura modalitate de promovare a magistraților o constituie susținerea și promovarea, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Plenul C.S.M. a mai reținut că singurele excepții de la regula promovării prin concurs sunt cele prevăzute la art. 65 alin. (6) și art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. De asemenea, a fost evocată și Recomandarea (94) 12 din 13 octombrie 1994 a Comitetului de Miniștri către Statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, în care se precizează că toate deciziile care privesc carierea profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective.

Împotriva hotărârii C.S.M. a declarat recurs procurorul D.S.I. Recurenta consideră că hotărârea atacată se fondează pe un argument singular, explicit enunțat în legile referitoare la statutul și cariera magistraților, omițând analizarea și a temeiurilor care legitimează cererea formulată.

Astfel, recurenta arată că hotărârea atacată nu analizează și cealaltă cale de promovare instituită prin legile de organizare și funcționare ale structurilor specializate ale Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. și D.N.A. - și anume promovarea directă, prin numire, realizată pe baza unui interviu, fără susținere de examene și concursuri.

Menționează că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat mai multe decizii, prin care s-a recunoscut că promovarea se poate realiza și prin numire.

Apreciază că solicitarea pe care a formulat-o , de recunoaștere a gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este justificată, deoarece:

- numirea prin interviu se face în considerarea dobândirii unui rang profesional diferit de cel deținut și a exercitării în viitor a unei activități profesionale diferite;

- examenul profesional susținut sub forma interviului presupune îndeplinirea unor condiții de vechime în profesie (6 ani), precum și a celor de bună moralitate și pregătire profesională ; a îndeplinit acte procesuale de competența D.I.I.C.O.T., în cadrul unei activități identice cu cea desfășurată în faza urmăririi penale;

- împrejurarea că nu a susținut proba interviului nu poate constitui un impediment în recunoașterea gradului profesional. Recurenta mai arată că salarizarea actuală a procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. are un caracter discriminatoriu, neexistând diferențe de volum, intensitate sau calitate a muncii prestate de aceștia , în comparație cu ceilalți procurori.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care

solicită respingerea recursului, pe următoarele considerente:

- recurenta, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara nu a fost numită sau promovată anterior în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau în structurile D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.

De asemenea nu a susținut examen sau concurs de promovare în funcții de execuție pentru a obține gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;potrivit art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, promovarea procurorilor se face numai prin examen sau concurs, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu susținerile recurentei, materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins .pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta îndeplinește funcția de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, nefiind numită în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori în structurile specializate ale Direcției Naționale Anticorupție ori ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Consiliul Superior al Magistraturii a definit, în cuprinsul Hotărârii nr. 878/2007, noțiunea de grad profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor , drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează cariera magistraților„.

Nefiind numită la una din structurile specializate ale Ministerului Public, recurenta nu poate invoca identitatea de tratament cu procurii numiți la aceste structuri și cărora, prin hotărâri judecătorești, li s-a recunoscut gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, se reține că procurorul în cauză nu a parcurs niciuna din modalitățile enunțate în Hotărârea nr. 878/2007 a C.S.M. pentru dobândirea gradului profesional superior.

Negăsindu-se într-o situație identică cu procurorii din D.N.A. sau D.I.I.C.O.T., numiți în funcții printr-o procedură specială, prevăzută de lege, recurenta nu este îndreptățită să invoce discriminarea față de aceștia.

Principiul egalității sau nediscriminării presupune ca persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, astfel că în speța dedusă judecății nu se poate reține o discriminare a recurentei în raport cu procurorii din structurile specializate menționate.

Prin urmare, se constată că instanța fondului a pronunțat o soluție legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.S.I. împotriva Hotărârii nr. 531 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.