Constitutionality of mandatory transfer of user-funded electrical connection infrastructure to network operator ownership

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Procedura în fața primei instanțe

Reclamanta SC L.A. SRL Bistrița a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistrița, invocând excepția de nelegalitate a dispozițiilor legale cuprinse în art. 40 alin. (2) și art. 26 pct. 7 din Regulamentul din 23 ianuarie 2008 privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, adoptat prin H.G. nr. 90/2008, solicitând anularea în parte a acestui act normativ, mai exact în ceea ce privește dispozițiile legale criticate pe calea excepției de nelegalitate.

În motivarea acțiunii , reclamanta a arătat că în baza documentației de construcție nr. 2748/29/2004, a efectuat pe cheltuiala ei extinderea rețelei electrice aeriene, cu conductoarele montate pe stâlpi de beton pentru asigurarea alimentării cu energie electrică trifazată a acesteia.

Lucrarea a fost efectuată de SC E.U.S. SRL Bistrița, reclamanta achitând întreaga lucrare prin ordinul de plată nr. 860 din 7 iunie 2006.

În urma semnării de către reclamantă a contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7013026-1 din 30 iunie 2006 cu pârâta, lucrarea a trecut în patrimoniul acesteia.

Potrivit art. 3 lit. a), b) Anexa 3 la contract, furnizorului îi aparțin instalațiile din amonte de bornele de ieșire ale contorului de tensiune, iar consumatorului îi aparțin instalațiile din aval de aceste borne, ceea ce înseamnă că linia electrică pe care reclamanta a construit-o este proprietatea pârâtei.

Textele menționate de reclamantă în acțiune încalcă dispozițiile art. 44 pct. 2 din Constituția României conform cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus o cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României.

2. Hotărârea Curții de apel

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 603 din 24 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC L.A. SRL Bistrița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la elaborarea prevederilor art. 40 alin. (2) și, respectiv, art. 26 pct. 7 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, adoptat prin H.G. nr. 90/2008 s-a avut în vedere interesul general al tuturor utilizatorilor rețelelor electrice de distribuție, beneficiari ai lucrărilor de racordare, și prin aceasta nu au fost încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 pct. 2, art. 44 pct. 3 și respectiv art. 16 alin. (1).

S-a mai arătat că potrivit art. 38 alin. (1) din regulament, instalațiile rezultate în urma realizării lucrărilor de racordare rămân în patrimoniul operatorului de rețea, deoarece el este singura entitate juridică ce asigură întreținerea și exploatarea instalațiilor care sunt considerate de interes public prin însăși natura lor și urmează a fi utilizate și pentru racordarea altor utilizatori. În aceste condiții, a conchis judecătorul fondului, nu se poate vorbi despre o trecere forțată, prin efectul legii, a bunurilor reclamantei, în proprietatea operatorului de rețea, adică despre expropriere, câtă vreme dreptul de proprietate asupra instalațiilor de racordare se naște direct în patrimoniul operatorului de rețea, iar nu al consumatorului care este un plătitor al tarifului de racordare.

3. Recursul declarat de SC L.A. SRL

Împotriva hotărârii Curții de Apel a formulat recurs în termen legal reclamanta SC L.A. SRL Bistrița, invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că dispozițiile art. 40 alin. (2) din Regulamentul atacat nu pot conduce la concluzia că instalația de racordare ar fi proprietatea operatorului iar ea nu a achitat decât o taxă de racordare. Dimpotrivă, afirmă recurenta, dispozițiile art. 26 pct. 7 din același regulament întăresc punctul de vedere exprimat, referitor la regimul juridic real al rețelei în discuție, ca și dispozițiile pct. 3 lit. a) și b) din Anexa nr. 3 din Contractul de furnizare a energiei electrice.

Într-o critică distinctă, recurenta invocă în temeiul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nemotivarea sentinței sub aspectul discriminării la care este expusă, prin raportare la intimata SC E. SA care ar beneficia de un tratament preferențial din punct de vedere patrimonial, preluând în proprietate, fără nicio cheltuială, investițiile aparținând persoanelor care s-au racordat la rețea în aceeași modalitate ca și recurenta.

4. Apărările formulate de SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistrița

În recurs, dintre intimați, a formulat întâmpinare numai SC E. SA, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a insistat asupra faptului că înscrisurile prezentate de recurentă în probațiune nu relevă decât că a achitat taxa de racordare conform art. 33 din H.G. nr. 867/2003 (respectiv art. 31 din H.G. nr. 90/2008). Această sumă reprezintă cheltuiala efectuată de un operator de rețea pentru realizarea racordării unui loc de producere sau de consum al unui utilizator la rețeaua electrică.

Ca urmare, intimata arată că nu există niciun motiv pentru anularea dispozițiilor atacate, cuprinse în regulament, așa-zisa investiție, proprietatea firmei, reprezentând, de fapt, taxa de racordare.

Cât privește discriminarea invocată, intimata susține că tratamentul egal se aplică unor persoane aflate în situații identice, or, părțile din proces se situează pe poziții diferite, conform definițiilor cuprinse în art. 3 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ competentă dispozițiile art. 40 alin. (2) și art. 26 alin. (7) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin H.G. nr. 90/2008, solicitând, după mai multe ezitări referitoare la petitul acțiunii judiciare, anularea acestor prevederi normative.

Cele două texte au următorul cuprins:

Art. 40 alin. (2):

„Aceste instalații rămân în patrimoniul operatorului de rețea și vor putea fi folosite pentru racordarea altor utilizatori, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (7)”.

Art. 26 alin. (7):

„În situația prevăzută la alin. (2) lit. c), primul utilizator va primi din partea următorilor utilizatori racordați în primii 5 ani de la punerea în funcțiune a instalației de racordare o compensație bănească. Valoarea acestei compensații se stabilește de operatorul de rețea, în baza unei metodologii aprobate de autoritatea competentă”.

În esență, recurenta susține că prevederile criticate încalcă unele dispoziții din Legea fundamentală, între care art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.

Premisa de la care pornește recurenta în abordarea problemei de drept examinate este falsă.

Regulamentul analizat a fost elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în temeiul art. 11 alin. (2) lit. q) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 și a urmărit, între altele, conform expunerii de motive, ca „tarifele de racordare să nu mai cuprindă componenta corespunzătoare capacității rezervate utilizatorului în rețeaua din amonte de punctul de racordare ci numai costurile efective de realizare a lucrărilor de racordare a utilizatorilor la rețeaua electrică”.

Cele două texte legale vizate de recurentă nu intră în coliziune cu nicio dispoziție legală cu forță juridică superioară și, prin urmare, nici cu dispozițiile constituționale invocate, în contextul în care, din nici o prevedere normativă nu rezultă că persoana care se racordează, consumatorul, plătește altceva decât contravaloarea serviciului de racordare, sub forma tarifului de racordare.

Această concluzie se deduce din Capitolul III al Regulamentului – Etapele procesului de racordare la rețelele electrice, sintetizat în art. 7, potrivit cu care:

„Pentru realizarea racordării unui utilizator la rețeaua electrică de interes public se parcurg, după caz, următoarele etape:

a) etapa preliminară de documentare și informare a viitorului utilizator;

b) depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare și a documentației aferente pentru obținerea avizului tehnic de racordare;

c) emiterea de către operatorul de rețea a avizului tehnic de racordare, ca ofertă de racordare;

d) încheierea contractului de racordare între operatorul de rețea și utilizator;

e) încheierea contractului de execuție între operatorul de rețea și un executant și realizarea instalației de racordare la rețeaua electrică; punerea în funcțiune a instalației de racordare;

f) punerea sub tensiune a instalației de utilizare.”

De asemenea, este relevantă și dispoziția cuprinsă în art. 35 din Regulament, potrivit căreia:

„După încheierea contractului de racordare și în condițiile prevăzute în acesta, operatorul de rețea soluționează toate problemele legate de realizarea racordării la rețeaua electrică, respectiv asigură: proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a instalației de racordare, inclusiv realizarea în stațiile din amonte de punctul de racordare a tuturor condițiilor tehnice pentru asigurarea capacității necesare în vederea preluării consumului suplimentar solicitat de utilizator la parametrii calitativi corespunzători normelor în vigoare”.

Ca atare, cum potrivit prevederilor citate, toate lucrările ce vizează racordarea la rețelele de interes public sunt efectuate de operatorul de rețea, se justifică norma cuprinsă în art. 40 alin. (2) precitată, în sensul că instalațiile rămân în patrimoniul operatorului de rețea, precum și cea indicată la pct. 3 lit. a) și b) din Anexa nr. 3 a Contractului de furnizare a energiei electrice.

Împrejurarea că, în cazul concret analizat, recurenta susține că racordarea propriu-zisă prin extinderea rețelei electrice aeriene, cu conductoarele montate pe stâlpi de beton, s-a realizat pe cheltuiala proprie, lungimea totală a rețelei fiind de 180 m, excede analizei Înaltei Curți, pentru că, principial, nu se poate anula un act normativ pe motiv că în practică ar fi greșit aplicat.

În orice caz, probele administrate în cauză nu susțin punctul de vedere exprimat de recurentă în sensul realizării unei investiții proprii, ci confirmă apărarea intimaților în sensul că cheltuielile făcute de recurentă reprezintă tariful de racordare și costurile lucrării de racordare reglementate de art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007.

Tocmai în ideea că, luând în considerare și interesul general de dezvoltare și exploatare în siguranță a rețelei respective, trebuie asigurat un just echilibru cu interesele primului utilizator, prin art. 26 alin. (7) din Regulament, s-a stabilit modalitatea în care acesta își poate recupera o parte din costurile ocazionate de extinderea rețelei prin inițiativa sa de la viitorii utilizatori care se racordează la aceeași rețea, extinsă din inițiativa primului.

În fine, nici critica referitoare la nemotivarea sentinței sub aspectul contradicției dintre normele examinate și prevederile constituționale referitoare la interzicerea discriminării, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

„(1) Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde:

…

5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat motivul invocat la pag. 5, antepenultimul alineat, reținând că rămânerea instalației de racordare în patrimoniul operatorului de rețea nu poate fi invocată ca generând o situație discriminatorie în raport cu celelalte subiecte de drept.

Într-adevăr, recurenta nu poate invoca discriminarea constând într-un tratament juridic diferit în raport cu intimata SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistrița, pentru că părțile au poziții diferite: consumator, respectiv operator de distribuție (conform definițiilor cuprinse în art. 3 din Legea nr. 13/2007).

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC L.A. SRL Bistrița împotriva sentinței civile nr. 603 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.